1,017 matches
-
Universității „Babeș-Bolyai“. Este autoarea cărților: Literatura între revoluție și reacțiune. Problema crizei în literatura română și rusă a secolului XX (Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 1999, ediția a doua adăugită, 2002); Alexandru Ivasiuc. Micromonografie, antologie de texte comentată, dosar de receptare critică (Aula, Brașov, 2001); În lumea nouă (Dacia, Cluj-Napoca, 2003); Ce rost are să mai citim literatură? (Compania, București, 2004). Coautoare la Dicționar analitic de opere literare românești, coord.Ion Pop (vol.I-IV, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1998-2003) și a semnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
fără sens, dintr-o altă lume - mai pot ține și azi pentru unii locul vieții. Mihaela Ursa Născută în 25 septembrie 1971. Teoretician și critic literar, este autoarea volumelor: Optzecismul și promisiunile postmodernismului (Paralela 45, Pitești, 1999), Gheorghe Crăciun - monografie (Aula, Brașov, 2000) și Scriitopia sau Ficționalizarea subiectului auctorial în imaginarul teoretic (Dacia, Cluj-Napoca, 2005), pentru care a fost premiată de Uniunea Scriitorilor din România (1999), Asociația de Literatură Generală și Comparată din România (2006), Asociația Scriitorilor din Cluj-Napoca (2005) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
foarte rar, se apucă pe neașteptate să le explice senatorilor reuniți în Curie că situația pe coastele orientale ale Mediteranei, mare nostrum, devenise primejdioasă. Nu i-am dat atenție, declară și păru pe punctul de a-i denunța pe vinovați. Aula împietri într-o liniște plină de spaimă. Iar el spuse: — În provinciile noastre, în statele vasale, la granița cu parții există primejdia unor revolte, poate chiar a unor războaie. Menționarea imperiului part, dușmanul nicicând îmblânzit, Irakul de astăzi, evoca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care a turnat otrava sau neștiutorul care a băut-o. El le aminti colegilor că senatorii constituiau un tribunal suveran căruia, potrivit legilor Republicii, nimeni nu-i putea dicta nimic. Împăratul îl privea; nu mai interveni nimeni. Tiberius ieși din aulă. Dar nu avea să uite; toți știau asta. În timp ce se instruia procesul, senatorul Calpurnius Piso fu lăsat cu generozitate în libertate. — E un semn, comentă, mai palid decât de obicei, istoricul Cremutius Cordo. Acum Calpurnius e sigur că Tiberius își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
căsătorit-o cu nepotul lui, Marcellus, pe care-l alesese drept moștenitor. Dar Marcellus a murit după câteva luni; pe atunci, Julia nu împlinise încă cincisprezece ani. Augustus căuta numai aliați siguri, fiindcă toată viața lui fusese amenințat de comploturi: Aulo Murena, un jurist foarte cult, și Fannius Caepio, urmașul unor consuli; iar la puțin timp după aceea, Cornelius Cinna, a cărui familie fusese aliata lui Caius Marius; și Valerius Soranus, un nobil samnit. Toți au fost descoperiți și uciși. Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu o pată de cerneală și era reluat șapte zile mai târziu. „Procesul bietului băiat a fost oribil: depoziții ale sclavilor smulse sub tortură, acuzații ale unor falși prieteni, adunări de senatori înspăimântați. Iar Tiberius, cu prezența lui dură în aulă, a provocat o asemenea spaimă, încât acuzatul, deși mersese din ușă-n ușă implorându-i pe toți prietenii săi puternici de odinioară, n-a găsit în toată Roma nici un avocat care să-l apere. Disperat și terorizat, în noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
senatorii se întruniră pentru judecată, al cărei rezultat părea sigur. — Îl pierdem și pe el, spuse Agrippina, cuibărindu-se în șalul ei de lână de care nu se mai despărțea, așa cum odinioară căutase brațele lui Germanicus. Pe când vorbea astfel, în aula plină a Senatului izbucnea, într-un mod neașteptat, cel care fusese proconsul în Africa și-i pusese pe fugă pe rebeli. Cu ajutorul autorității date de victoriile sale și al surprizei, proconsulul a demascat inconsistența rușinoasă a acuzațiilor împotriva fiului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acuză pe Silius de a fi spus că, dacă legiunile sale se mișcă, Tiberius își pierde puterea. Acuzatorul a fost consulul Marcus Varro, cel mai laș servitor al lui Tiberius. A fost îngrozitor. Se spune că Silius a intrat în aulă în lanțuri. Întotdeauna a vorbit puțin; în timp ce Varro îl acuza, el îl privea cu dispreț, fără să vorbească. La sfârșit a spus doar că impecabila sa carieră militară i-a atras ura“. Ochii lui Gajus se opriră pe ultimul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Într-o clipă, bucuria lui plină de îngâmfare se transformă în alarmă. Tot mai tăcea și nu se mișcase încă atunci când Sertorius Macro, în picioare pe treptele din dreapta tronului gol al lui Tiberius, ridică mesajul imperial sigilat. Marea ușă a aulei fu închisă. Dar când Macro puse să se verifice integritatea sigiliilor și, apoi, încet, le rupse, despături mesajul și începu să citească, rostind cu greutate cuvintele, acel document care nu era o numire, așa cum se așteptau toți, ci o acuzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se verifice integritatea sigiliilor și, apoi, încet, le rupse, despături mesajul și începu să citească, rostind cu greutate cuvintele, acel document care nu era o numire, așa cum se așteptau toți, ci o acuzație extrem de gravă, „trădare împotriva poporului roman“, aula împietri într-o liniște înspăimântată. Era o acuzație de pe urma căreia nimeni nu putea scăpa cu viață. Sejanus, ca și cum cuvintele rostite în latina aceea căznită ar fi refuzat să-i intre în cap, rămase nemișcat. În liniștea aceea, Sertorius Macro continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul central al întregii structuri era fundul aulei, unde se afla tronul imperial. „N-am văzut niciodată nimic asemănător: precum o ciclopică mână deschisă, cinci degete care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul central al întregii structuri era fundul aulei, unde se afla tronul imperial. „N-am văzut niciodată nimic asemănător: precum o ciclopică mână deschisă, cinci degete care se unesc în palmă; iar în fund, unde e încheietura, acolo stă împăratul“, povestise un ambasador, mărturisind că, din pricina emoției, vorbirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
niciodată nimic asemănător: precum o ciclopică mână deschisă, cinci degete care se unesc în palmă; iar în fund, unde e încheietura, acolo stă împăratul“, povestise un ambasador, mărturisind că, din pricina emoției, vorbirea lui chibzuită se prefăcuse în bâlbâială. În exteriorul aulei se ivi pe neașteptate un drum săpat în stâncă, perfect drept, ce dădea spre minunatul peisaj al golfului. — E interzis să-l străbați, spuse tribunul. Numai împăratul merge acolo. Nu se mai auzeau glasuri. Ultimul rând de scări, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
egale se vedeau statui superbe pe piedestaluri, tineri semizei, războinici, atleți, opere grecești din perioada de aur, în nuditatea lor victorioasă. În întreaga vilă nu văzuse nici măcar o statuie de femeie. Ajunseră în vârf. Acolo, deasupra tuturor, fusese construită o aulă ale cărei arce dădeau - o surpriză scenografică - spre o terasă cu coloane, o exedra, unde se reflecta strălucirea mării. Răsfrântă de marmura deschisă la culoare, lumina aproape că te orbea. Tribunul străbătu aula, îl conduse pe Gajus până la marginea acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vârf. Acolo, deasupra tuturor, fusese construită o aulă ale cărei arce dădeau - o surpriză scenografică - spre o terasă cu coloane, o exedra, unde se reflecta strălucirea mării. Răsfrântă de marmura deschisă la culoare, lumina aproape că te orbea. Tribunul străbătu aula, îl conduse pe Gajus până la marginea acelei exedra și se opri. Astfel, pentru prima oară, Gajus îl văzu de aproape pe cel pe care mama sa îi interzisese să-l întâlnească, pe cel căruia, departe, i se spunea Exilatul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi putea mulțumi împăratului. Fără să înceteze să zâmbească, acesta îi răspunse că împăratul era obosit și ceruse - nu poruncise - să fie lăsat să se odihnească. Curtenii spuneau că acum Tiberius rămânea ore în șir întins în exedra sau în aulă, nemișcat, învelit cu o pătură și cu câte-o scriere uitată pe genunchi, privind marea. Era foarte obosit, șopteau, era pierdut în singurătate. Dormita îndelung. Din ce în ce mai des, rămânea în camera lui, în pat, până târziu, uneori chiar până seara. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a lui Gajus Caesar putea să le convină tuturor. După o reflecție plină de neliniște, căzură cu toții de acord. Un singur senator, Lucius Arruntius, ce provenea dintr-o veche și încăpățănată familie cremoneză, se ridică și, în liniștea adâncă a aulei, declară: — Candidatul vostru nu are vârsta potrivită pentru o asemenea putere. Știu că sunt singurul care are curajul s-o spună, sublinie, privind în jur. De obicei intervențiile sale erau în contratimp, calculate și temute. Glasul lui era un amestec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
neamului Julia s-a răspândit și asupra lunilor“. (Și de-a lungul secolelor, oamenii au continuat să spună: iulie, juillet, july.) Printre senatorii care, în mici grupuri lipsite de griji, soseau la Curie discutând, se răspândi deodată teama. Pe scările aulei, un funcționar agitat le șoptea unor influenți optimates că tânărul Împărat ceruse informații despre actele proceselor instituite de Augustus împotriva Juliei și a prietenilor acesteia, precum și de Tiberius împotriva familiei lui Germanicus și a partizanilor săi. Procesele acelea fuseseră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înflăcărat care a stîrnit interesul unanim pentru țara noastră. Mai adăogăm pentru informare că bucata de față va fi urmată în curînd de poezia „L’incendio della sonda“, pe care Marinetti a recitat-o la una din conferințele sale din aula Academiei Comerciale și al cărei colorit și sonoritate au entuziasmat atunci miile de auditori de față”. Ar fi de reținut aici continuitatea - pe linia promovării latinității - între relațiile poetice ale lui Vasile Alecsandri cu bardul provensal Frederic Mistral și rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Anatolia. Nici ea nu știe, ori nu vrea să spună. — Ei bine, messer Alighieri, interveni Bruno Ammannati, fixându-l cu o privire șireată, ca și când ar fi voit să Îl stârnească. Nu răsare și În domnia ta dorința de te apropia de aula noastră de Învățătură? Dante era sigur că, dincolo de aparenta lor detașare, cu toții așteptau răspunsul lui cu sufletul la gură. — Aula voastră pare o curte a iubirii, mai curând decât o adunare de Învățați, răspunse el pe un ton evaziv. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o privire șireată, ca și când ar fi voit să Îl stârnească. Nu răsare și În domnia ta dorința de te apropia de aula noastră de Învățătură? Dante era sigur că, dincolo de aparenta lor detașare, cu toții așteptau răspunsul lui cu sufletul la gură. — Aula voastră pare o curte a iubirii, mai curând decât o adunare de Învățați, răspunse el pe un ton evaziv. Femeia pe care ai admirat-o e pricina acestui lucru, messer Alighieri, zise Antonio da Peretola. De altminteri, nu par făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rămăsese lângă ușă. Coborî grabnic de pe estrada pe care era ridicată catedra, deschizându-și brațele și sărutându-l pe obraji. — Messer Durante, fii binevenit! Dacă aș fi știut că țineai să asiști la lecția mea aș mai fi adus În aulă Încă un jilț, ca să poți ședea În dreapta mea și să asiști ca un egal al meu. Dante Îi răspunse la salut Înclinându-se ușor. — Îți mulțumesc pentru cinstea ce-mi faci, Însă nu dispun de o licentia docendi. Cursurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putea dori să pună mâna pe o dansatoare umilă. Beatrice, ascunsă sub masa de carmin: moștenitoarea legitimă a tronului imperial. Orice altă ipoteză se risipea dinaintea acceptării implicite a acestui fapt. Prin urmare, asta voise Ambrogio să dezvăluie În viitoarea aulă a Studium-ului? Așa trebuia să fie. — Care este acuzația? Întrebă. — Fapte de vrăjitorie și Împotriva naturii, răspunse călugărul pe un ton indiferent. Era limpede că nici el nu credea ce spune, o formulă goală, de rit. Acuzația de trafic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și ți-ar prinde bine. N-ai mai avut un iubit de secole, de când i-ai dat papucii tipului ăluia drăguț și la locul lui... Era prea cuminte, spusei cu amărăciune. Dumnezeule, voia să mă ducă la ai lui, în aula bisericească din Sussex, duminica la prânz. Știu că era un tip de treabă, dar nu prea aveam multe în comun, în afară de sex. Și DA, am anticipat eu obiecția ei, a fost foarte bine la început, dar așa se întâmplă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ales pe cineva mai drăguț, dar ea nu se cobora, în mod evident, până la nivelul acestui mizer snobism estetic. Mai târziu, aveam să aflu că, făcând această observație, mă înșelasem amarnic în privința ei. Fusesem chemată în sala de repetiții, o aulă bisericească din Belsize Park, cu o jumătate de oră înainte de venirea actorilor, și am întârziat peste acea jumătate de oră. Se pare că asta era regula. Actorii au venit unul câte unul pe parcursul următoarei ore, plângându-se că a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]