1,671 matches
-
veselie neghioabă, în timp ce își scotea sulița din pântecele unui cavaler dușman. întorcându-se, distinse un zid compact de războinici călare ce tocmai cobora în vad și înțelese că de acum întregul tuman al lui Utrigúr se aruncase în luptă. Se avântă atunci înainte, îndemnându-și cu și mai multă vigoare oamenii ce îi avea alături, și la scurtă vreme, la sunetul unui corn, goții începură să iasă din luptă, retrăgându-se spre mal și chiar dincolo de el, fără ca războinicii hiung-nu, epuizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sub control caii pe acel teren neprielnic, nu erau capabili să răspundă cu arcurile și se găseau, practic, la cheremul romanilor. Sebastianus înțelese că acela era momentul. — Javelinele! strigă, iar salva ucigătoare abia fusese lansată, când, el trăgând sabia se avântă pe coastă în jos. — A Cincisprezecea înainte! Toți după mine! La sunetul trâmbițelor, cavalerii romani se năpustiră asupra hunilor, îi ajunseră din urmă în câteva secunde și îi spulberară, întâmpinând doar o rezistență slabă și fără convingere. în timp ce dușmanul fugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și își biciuiau și mai tare caii. O clipă mai târziu, prima ploaie de săgeți hune se abătu asupra lor. Balamber nu se opri să constate cât de eficientă fusese. Strigă, în schimb, războinicilor săi să-l urmeze și se avântă spre tabăra fortificată. Putu astfel să vadă că din toate laturile armatei o masă enormă de oameni se îndrepta în aceeași direcție. Așadar, bătălia era pierdută de-acum. După un scurt galop își opri calul și din nou își regrupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în așteptarea acelei sumare înhumări, spre marea fericire a corbilor și a miilor de muște. în căldura sufocantă a zilei, aerul era greu, saturat de mirosul de moarte. Pentru a scăpa de el, Sebastianus își biciui brutal calul și se avântă în galop. Ajunse în tabăra legiunii bagaudice puțin înainte de apusul soarelui. îi spuseseră că, în timpul nopții, oamenii lui Ambarrus - unitate unică în întreaga armată - sărbătorise la lumina focurilor de tabără, comemorându-i astfel, după propriile uzanțe, pe tovarășii căzuți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de noi. Suflet de copil cu inima stăpână, Cu ochii obosiți și mămăliga-n mână, O roată toți formam de prichindei La strachina de lemn doar cu mujdei. Cum iarna mai mergeam câteodată Pe albia Tanacului de altădată Și m-avântam crezând că- i înghețată, Dar nu era și mă-ntorceam murată! Nu uit nici de-un coleg, vecinul meu, Ce stâlpi de telegraf el număra mereu, Să știe-n sat cam câți sunt în total Și niciodată nu ajunse la
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Îi brăzda fruntea, fiindu-i frică...! Cu ochii puternic injectați privi cu teamă platoșa de ghiață, Încremenind. Uriașa carapace dansa ondulatoriu, trosnind infernal!! Puțin mai lateral un pește crap de dimensiuni uriașe birui Învelișul masiv de ghiață al lacului, se avântă În aer cu masive iceberguri ce alunecau pe spinarea lui solzoasă, făcând un zgomot infernal...! Tony Pavone avea să facă constatarea prezumtivă, de fapt uriașul cu pupilele puternic dilatate la el privea amenințător. Dar, curios, lui nu-i era teamă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și acum la Timișoara vor fi predți securiștilor pentru a fi aduși Înapoi...! Să n-o Înspăimânte, Tony Pavone o scuti pe fată de emoții dar el...după aterizare aștepta clipa fatală...! Totuși, nu se Întâmplă nimic iar avionul se avântă În spațiul infinit al Universului hotărât să-și termine misiunea aterizând În libertate...! XIII CANAL STREET NEW YORK CITY „ Atenție mare, bunul meu prieten...! Mai mult ca sigur, În cele din urmă ai să reușești să spargi un geam...! Iar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai Îndreptă odată privirea către Atena cu intenția de-ai face semn să-l urmeze dar, fata profund concentrată În admirația podobelor aurifere, nu intui dorința. Zâmbi protector și, fluturând banknota de zece dollary În mâna stângă, Tony Pavone se avântă rapid către cele șapte-opt trepte de beton ce se terminau la o mică platformă de relaxare, continuând În profunzime făcând un unghi de nouăzeci de grade. În momentul când ajunse la platforma intermediară, se pomeni cu un individ cocoțat În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
precum o fantomă În spatele meu, mi-a Împresurat cu o mână gătul Încercând să mă ștranguleze și apăsând În forță asupra arterei ce aprovizionează creerul cu sânge proaspăt. Căteva fracțiuni de secunde am Încetat să mai exist și Întradevăr mă avântam În spațiul infinit al cerului și numai acțiunea fulgerătoare a instinctului meu de apărare, m-a forțat să răsucesc capul, agresorul pierzând presiunea asupra jugularei-salvându-mi viața. M-am rostogolit pe trepte În jos cu agresorii mei până ce ne-am lovit
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ei, cărora li se spărseseră capetele cu lovituri de lopată); Înălțându-se iar și iar pe noi culmi ale măiestriei Într-ale lumii. Prin divinitatea artei. Adresându-se, inspirat, omenirii. Făcând semne În limbajul universal al pigmenților Încărcați. Trăiască Eisen, avântându-se de pe un pisc pe altul! Deși culorile lui erau mai gri decât ardezia, mai negre decât cărbunele, mai roșii decât boala, iar schițele sale de natură moartă erau de două ori moarte, autobuzul care-l adusese de la aeroportul Kennedy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
autorități și plebeii de geniu se ridică atingând mai Întâi noblețea și apoi gloria universală, și toate astea pentru că au avut parte de ceea ce toți copiii săraci au căpătat de la știința de carte: abecedarul, dicționarul, cărțile de gramatică, clasicii. Până când, avântându-se din mahalale sau din saloanele lor de mici burghezi, au ajuns să se adreseze milioanelor din toată lumea. Aceștia sunt oamenii care impun condițiile, care construiesc discursul, și apoi istoria le urmează cuvintele. Gândiți-vă la războaiele și revoluțiile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Vorbe, vorbe, vorbe“. Vorbele sunt pentru cei vârstnici sau pentru tinerii care au inima bătrână. Desigur vorbim despre condiția unui prinț al cărui tată a fost ucis. Dar când oamenii dintr-un dispreț față de neputință și față de vorbăria paralizată se avântă la fapte nobile, oare știu ce fac? Când Încep să ceară sânge și să pledeze pentru teroare sau să proclame o stare generală de spargere de ouă pentru a face o uriașă omletă istorică, oare știu ce cer? Când au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lucrurilor așa cum se știau, sentimentul trezit de posibilitatea unor noi Începuturi era totuși foarte puternic. Căsătoria pentru Margotte, America pentru Eisen, afacerea pentru Wallace, iubirea pentru Govinda. Și departe de acest pământ păcătos, exasperant, Întinat, stricat, putrezind, Împovărat de moarte, avântându-se deja spre lună și spre Marte, plănuind să fondeze orașe. Cât pentru el... Bătu În geamul despărțitor cu o monedă. Se apropiau de ghereta de taxare. — Nu vă deranjați, domnule Sammler. Sammler insistă: — Uite aici, Emil, ia-o, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
păruse mai lipsit de sens și mai dăunător modul În care se foloseau mașinile particulare În Manhattan. Se simți cuprins de un val de nerăbdare față de șoferii acestor mașinării uriașe și fără scop, dar apoi valul de emoție Îl părăsi, avântându-se dincolo de el. Transportat În liniștea aerului condiționat de puterea fără de vuiet a motorului, se aplecă Înainte punându-și coapsele pe dosul palmelor. Evident, Elya considera că e de datoria lui să păstreze Rolls-ul. Nu-i trebuia o mașină așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
o lume nebună Unde rutina devine stăpână. Dăm din coate prin marile aglomerații, Ne-mpingem și ne răstim unii la alții, Ne călcăm în picioare să ne urcăm în tramvaie Și așa, tot mai des, ne facem viața greoaie. Ne avântăm în bolizi pe autostradă, Renunțăm la tot ce e sfânt, Uităm că suntem doar secundă Și trecem nepăsători pe pământ. Ne amăgim cu clipe de feerie Ce trec peste noi ca un vânt Și uităm să dăruim bucurie Celor ce-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Blazări tot încolțesc pe un pământ secat În negură și ceață nici nu mai simt plăcerea De-a mă uni cu clipa, s-o mângâi, am uitat. Pășesc în cerc și pasul mi se pare mort Când vreau să mă avânt cu aripi de iluzii Am vise ce se nasc și se hrănesc în cort Și sentimente ce nu-și doresc infuzii. Doar un desen mai am din sutele vândute Cu trenuri în derivă și cu vagoane goale. Cu poftă am
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din cap, dăduse porunci de cu sară, și calul era gata la scară. Când mă simți, prin întuneric, necheză ușurel, dulce, și-mi atinse cu botul umed mâna întinsă. Grăjdarul strânse chinga. Îmi pipăii torba, cercai oțelele puștii și mă avântai în șa. Noaptea era caldă. Pete mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adevărat? Bănuiește? A aflat?“. Și pe vântul zorilor îmi veni un zgomot ușor de pași, de glasuri. Dar poate a fost o părere. Ceva dinlăuntru îmi izbi inima, apoi mi-o strânse, fierbinte. Amețit, pusei piciorul în scară și mă avântai în șa. VIItc "VII" O dorință bolnavă de a afla mă chinuise toată ziua și mă adusese întins, cu toată strângerea de inimă, la crâșma lui Sandu, și apoi la luntrea care aștepta ca întotdeauna. Cercetasem cu ochii pe crâșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas chinuit: Nu mă omorâți, oameni buni! Vă dau paralele, numai nu mă omorâți!... Țiganul nalt, cu nasul coroiat, se avântase ușor în car. Dumitrache Hazu cercă să se scoale. Simți că cineva îi smulge punga din chimir. Pieptul îi pârâi. Sângele îi năvăli în ochi. Simți a doua săgeată în deșert. Porni a geme lung, fioros. Țiganii ceilalți doi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru nimic în lume, acum, la vârsta când dorurile încep a crește și dragostile a tremura și-n sufletele celor mai umiliți... Acuma Haia era o fată năltuță-n boi; și-n plimbările de vineri seara, cu celelalte fete, se avântase chiar până la grădina publică și până la ulițile românești, unde era liniște, răcoare și livezile risipeau adieri parfumate. La vârsta ei găsea puțină plăcere numai în aceste clipe de răgaz; iar în ceasurile când sta acasă lucrând la o cusătură ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
simțurilor, simțea în sfârșit cu toată puterea că iubește pe feciorul lui Vartolomei de mult, din sara când a trecut pe lângă el, la colțul hudiții. De-o săptămână în jurul ei, în casă, iar se vorbea despre logodnă. Sanis iar se avânta să rostească douăzeci de cuvinte; ea toată vremea tăcuse. Sufletul ei parcă aștepta izbucnirea. Ș-acuma era hotărâtă să se zbată, să se lupte; acuma începea să se simtă tare. Iar până ce va fi nevoie de zbatere și de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
repede despre năcazurile ei, despre ce s-a spus în jurul ei, despre ceasul când tatăl, Sanis, se va mânia. — Dar eu nu mă tem de nimeni! Numai de tine mă tem!... Despre zilele viitoare nu vorbea; nu îndrăznea să se avânte alăturea de cel ce-i era drag, în planurile de viitor. Planurile acestea și le făcea singură, ziua, cu ochii deschiși, ori noaptea, trează, când toți ai casei dormeau în odăița strâmtă. Atunci se gândea: Într-o zi are să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
injectați de furie, se întoarse spre al doilea atacator și îi tăie brațul pe care acesta îl ridicase, gata să-l ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acut al urgenței. Peste tufișuri, printre buruieni. În fața sa zări un copac, un arbore străvechi, cu tăcerea prinsă între crengi ca o rugăciune. Ajunse la baza lui și fără să facă vreo pauză, începu să se cațere cu febrilitate. Se avânta din creangă-n creangă. Ridicându-se, deranja frunzele moarte și carcasele goale de insecte și toate bucățile de resturi uscate adunate în copac. Cădeau ca o ploaie peste el pe când se cățăra de-a dreptul până în vârf. Când își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]