1,399 matches
-
Dar n-am îndrăznit să mă mișc. Mangusta adormise și ea. Într-un timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem să-l învățăm un cântec. Dacă reușește, înseamnă că s-a vindecat." În clipa aceea s-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ton înalt, protector. N-am venit să te ucid, nici să te provoc la duel, deși aș fi fost îndreptățit s-o fac, pentru că te-ai amestecat în viața mea și mi-ai distrus căsnicia... ― Eu... să... să vedeți... se bâlbâi el nevolnic... ― Nu mă întrerupe, n-am terminat, i-am retezat-o cu asprime. În urma celor petrecute știi care este datoria dumitale? ― Dar, vă rog, nu s-a întîmplat nimic incorect... Să vă explic. ― Nu am nevoie de explicații. Incepînd
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Cum vor fi căzut zarurile? * Domnul Mămăligă m-a dus condus până în fața comisiei. Se dădeau pe gratis bilețele de examen, examenul se lua însă greu de tot. Așteptam în bancă să se ducă ceața emoției când aud pe cineva bâlbâind poeziile lui Șt.O.Iosif. Nici nu știu cum m-am ridicat în picioare și am început să spun vorbe și versuri, versuri și vorbe, toate scoase din cartea pe care o țineam cu drag sub pernă alături de Eminescu la Școala Normală
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Știu prea bine că gustul pentru rufăria fină nu înseamnă neapărat că ești nespălat pe picioare. Și totuși. Stilul, ca și mătăsurile, poate ascunde, nu o dată, cine știe ce eczemă. Mă mângâi spunându-mi că, la urma urmei, nici cei ce se bâlbâie nu sunt neprihăniți. Aveți dreptate, să mai cerem puțin rachiu de ienupăr. O să stați mult la Amsterdam? Frumos oraș, nu-i așa? Fascinant? lată un adjectiv pe care nu l-am mai auzit de multă vreme. Tocmai de când am plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ea? Ca să-i fac aceste reproșuri, trebuie să existe". Obrazul supt de tuberculoză s-a învinețit și l-am simțit pe "fratele Martin", ca pe o reptilă, gata să mă atace: "Cum îți permiți "fiu de cățea"?" a reușit să bâlbâie și, înainte să pot reacționa, mi-a întors spatele. In noaptea aceea a lipit pe ușa chiliei mele o hârtie pe care copiase un verset din "Cartea Regilor": Această casă va fi ca un exemplu. Oricine va trece prin fața ei
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și copilul stăpînilor casei, n-avu Încotro și trebui să spună: — Nu se poate! — Ba se poate, spuse Julius și puse scrumiera peste pietricică. — Ai văzut? E aici, dedesubt. Da, văd. Și ce-i cu asta? — Eu voi spu-spune, se bîlbîi Julius uitîndu-se la Cinthia, eu voi spune cîteva cuvinte magice... Să vedem! — Abracadabra, pronunță Julius, Întinzîndu-și mîinile cam la vreo douăzeci de centimetri deasupra scrumierei. Scamatorul, cu fața acoperită cu un strat gros de pudră și partenera lui, machiată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe cînd se plimbau prin piață, descoperi un pictor nord-american cu barbă, pipă și pantofi de tenis. L-a cucerit din prima clipa, cu Înfățișarea lui neobișnuită, instalat acolo și pictîndu-i pe vînzători și Învățînd mereu noi cuvinte spaniole. Era bîlbîit străinul ăsta și foarte simpatic. „Pe mine, mister, pe mine, mister!“, Îl rugau negustorii de la tarabe și el le răspundea: așteptați, fiindcă nu-i putea picta pe toți odată. Dar de cum a dat cu ochii de Julius cu coșul plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
foarte vechi, lucrat tot numai din lemn, uită-te bine, că aproape nimeni nu mai trage acolo, dar În timpurile lui de glorie adăpostise pre-președinți și mi-mi-niștri. PÎnă la urmă Julius nu mai putu răbda și-l Întrebă de ce se bîlbîia. Peter, Încetînd imediat să se bîlbîie, Îi povesti că nu se născuse bîlbîit și că pe cînd era mic... Și cum Julius Îi povestise despre Cinthia și strabismul lui, a fost un moment de-a dreptul emoționant, acolo, În fața Hotelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lemn, uită-te bine, că aproape nimeni nu mai trage acolo, dar În timpurile lui de glorie adăpostise pre-președinți și mi-mi-niștri. PÎnă la urmă Julius nu mai putu răbda și-l Întrebă de ce se bîlbîia. Peter, Încetînd imediat să se bîlbîie, Îi povesti că nu se născuse bîlbîit și că pe cînd era mic... Și cum Julius Îi povestise despre Cinthia și strabismul lui, a fost un moment de-a dreptul emoționant, acolo, În fața Hotelului Gări. Pe urmă au stat cîtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Într-un colț al terasei de unde Lima se vedea destul de bine. „Dar văd că tremuri, Ernesto“, Îi spuse ea. Voia să adauge ceva, dar el o rugă să-l aștepte, „mă duc să beau un pahar de apă, Su-Susan“, se bîlbîi și ieși glonț după apă, ca să poată lua pastila albastru electric de la nouă și jumătate și fiindcă vidul din fața lor, hăul imens și negru al nopții În partea asta a colinei Îl Îndemna cu o forță irezistibilă să-și azvîrle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
multe ori la rînd: Bobby cerea insistent să-i deschidă pe loc. „Neisprăvitul ăsta nu știe ce face!“, spuse Țanțoșa printre dinți, dînd fuga pe scări. Automobilele intrau cînd Țanțoșa apăru În fugă, strigînd și Întrerupîndu-l pe Celso, care se bîlbîia speriat Încercînd să dea explicații. Țipetele ei au stîrnit și mai multă zăpăceală, pînă cînd În sfîrșit au reușit să le aducă la cunoștință că o găsiseră pe Arminda moartă În călcătorie. „Doctorul trebuie să fie În drum spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și-a adus aminte. Ia să vadă la Inspectoratul Școlar ce e cu... “Cu tovarășa Uuuuudrea” Legătura vine, iarăși, foarte rapid. “Să trăiți, tovarășe prim-secretar!” “Tovarășa Udrea (bățoasă și cu tupeau, ca-ntotdeauna; asta nu se ncurcă, nu se bâlbâie, știe ce vrea, nu m-ar mira s ajungă, mâine-poimâine chiar sus, foarte sus) te-am sunat să te-ntreb ce s-a mai făcut cu cazul acela...” “Iertați-mă, tovarășe prim-secretar, care caz? Îmi permiteți să vă informez
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
turiști veniți pentru cocori decât acum șase ani, așa zice șeful meu. Păsările astea ne-au pus orașul pe hartă. Mark începu să râdă. Cel puțin suna ca un hohot de râs, încetinit și greoi. Până și Bonnie tresări. Se bâlbâi și râse și ea. Nu mai găsea nimic de spus. Buzele i se strânseră, obrajii i se îmbujorară, iar ochii i se umplură de lacrimi. Sosise momentul când Karin trebuia să-i schimbe lui Mark pantofii și șosetele, vechiul ritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
păru că voia să se elibereze, s-o recunoască. În ușa holului, murmură: — Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu tipul ăla. —A murit. Imediat cum am ajuns noi acasă. Ăsta a fost scopul călătoriei. Mark începu să se bâlbâie, cu fața contorsionată. —Ce mă-sa? — Serios. Se certaseră sau cam așa ceva din cauza morții mamei lor. Cappy nu mai voise să audă de el pentru că spusese... Dar în momentul în care auzise că Luther era pe moarte... Mark pufni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
stăpâni. La o lectură de la Cody’s, în Berkeley, cineva din publicul altfel respectuos îl întrebă cum răspundea insinuării din presă că studiile lui de caz personalizate ar încălca etica profesională. Publicul huidui întrebarea, însă cu o încântare mascată. Weber bâlbâi un răspuns care altădată era automat: creierul nu era o mașinărie, nici un motor de mașină, nici un computer. Descrierile pur funcționale ascundeau la fel de multe pe cât dezvăluiau. Nu puteai înțelege nici un creier individual fără să te ocupi de trecutul personal, de circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cetățean model. Chiar trăiesc aici! Nevoită, Karin făcu prezentările. —Vreau să ți-l prezint pe prietenul meu, Daniel. Daniel, ea e Barbara... femeia despre care ți-am vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut ce ai spus, îi zise Barbara lui Daniel. Dar zi-mi o chestie. Ce crezi că vor să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o fi. Vocea lui Mark pendula între zăpăceală și groază. De ce trebuia să-l vorbească oamenii pe la spate? Cât de important putea fi pentru ei? Cuvintele lui înotau în mistere, gata să nu se mai zbată și să se înece. Bâlbâindu-se, Daniel începu să vorbească despre neînțelegeri vechi, ițe încurcate, experimente ratate. Nu e ceea ce crezi; trebuia să spun; n-ar fi trebuit să propun niciodată. Dinspre Mark venea o tăcere lungă. Cât pentru cincisprezece ani. Și apoi: —Ascultă. Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o sită. O fierbeam și o pasam, umpleam biberoanele, puneam glucoză, morcovi pasați sau orez. Și tatăl meu ne ajuta foarte mult, mama la fel, cu scandaluri, bineînțeles. Alexandru, din cauza scandalurilor enorme, a început să vorbească direct bâlbâit. El e bâlbâit, adică are logonevroză, boală pe care numai băieții o fac. În jurul fetelor orice s-ar întâmpla, oricâte scandaluri, oricâte chestii stresante, ele nu fac această boală. Băieții sunt mult mai sensibili decât fetele. Nu există pe pământ fată bâlbâită. Pe
Plăcere și neplăcere întunecată – interviu cu Angela Marinescu –. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Alina Purcaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1773]
-
profesoară. Alexandru, când a mers în clasa întâi, la șase ani și cinci luni, știa atât de bine franceza, că vorbea în franceză, nu în română. A.P. : La ce vârstă l-au luat ? A.M. : La trei ani, când deja se bâlbâia. Atunci am rămas singură. Dar atunci a început o altă nebunie : nu mă mai băteam cu Matei, cu tatăl copilului, mă băteam în scris cu cestălalt. Matei scria când ne-am cunoscut. Cu Matei a fost altă mâncare de pește
Plăcere și neplăcere întunecată – interviu cu Angela Marinescu –. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Alina Purcaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1773]
-
de megatermi, dar o să fie de-ajuns pentru o lună-două. Se aplecă și săltă o harpă care căzuse pe o parte. Lanark întrebă tăios: — Folosiți căldura? — Sigur. Trebuie să ne încălzim cumva. Dar e atroce. — De ce? Lanark începu să se bîlbîie dar se forță să vorbească lent. Știu că oamenii se degradează. E jalnic, dar nu suprinzător. Dar cînd niște oameni veseli și sănătoși profită de asta e un gest atroce! — Ce-ai prefera? O lume cu o hazna dedesubt unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
geanta de școală îo cutie pentru masca de gaze din timpul războiului) lovindu-i-se de șold. El o urmări emoționat, cu gîndul s-o depășească, dar îi lipsi curajul. Ce-ar putea să-i spună? își imagină cum se bîlbîie rostind vorbe prostești și aiurea despre lecții și vreme și pe ea răspunzîndu-i convențional. De ce nu-și întorcea capul, de ce nu-i zîmbea sau îi făcea un semn? Mai mult ca sigur că știa că vine în urma ei. Dacă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ce zici de colțul de la Paisley, mîine seară? La șapte. — Bine, așa să fie. — în regulă, o să fiu acolo. Thaw se răsuci și merse repede spre casă. June îl stîrnise ca o fantezie erotică, dar nu roșise și nu se bîlbîise nici măcar o dată. Se întrebă de ce oare această excitație îl făcea să se simtă egalul ei, în timp ce sentimentul față de Marjory îl făcea inferior ei. Se plimbă în lungul și-n latul livingului o vreme, după care spuse: — Tată, mîine seară ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe Venus și au revenit pe Pământ pentru a-și exercita profesia? Și că nimeni altcineva nu are în mod real dreptul de a se consacra psihiatriei și științelor anexe? Gosseyn nu se gândise la așa ceva. ― Păi... fără îndoială ― se bâlbâi el. Ceilalți pot urma cursurile respective, natural, au dreptul, dar... Deodată fu cuprins de o dorință imperioasă, de o nevoie bruscă să se afle în fața dr-ului Enright. Câte n-ar putea afla de la un asemenea om! Apoi, redevenind prudent, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
exista vreun punct slab care să cedeze în mintea lui Prescott, apoi asta trebuia să se producă cât mai repede. Se aplecă spre el nerăbdător. Întrebările îi stăteau pe limbă. ― Altul dintre motivele care mă fac să spun adevărul ― se bâlbâi Prescott ― este cel că am încetat să mai cred că cineva chiar și un supraom, ar mai putea influența în vreun fel operațiunile planetare în curs de declanșare. Organizația a fost mult prea prudentă în ce te privește. Ceasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să-i spun că nu și să scap, dar, fiindcă nu obișnuiam să mint, i-am spus că da și m-am ridicat în picioare, abia încăpeam între perete și sofa. „Aici nu prea e loc“, i-am explicat (mă bâlbâiam), „dar am să scot scaunul afară...“. Am golit scaunul de câte se aflau pe el, l-am șters frumos de praf, cu mâneca, l-am scos pe coridor. Era cald și acolo, becul ardea încă, urât și gălbui, ca o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]