KorAP: Find »[drukola/base=băiată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...72 >

1,778 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

și prin trecut, striga Fumero, rotindu-se În jurul lui Fermín. Chestiile trecute trebuie să le lași În pace, mă-nțelegi? Asta e valabil și pentru tine, și pentru nătăflețul ăsta de prieten al tău. Tu uită-te bine și Învață, băiete, că Îndată Îți vine rîndul și ție. Am urmărit cum inspectorul Fumero Îl distrugea pe Fermín În bombeuri sub lumina oblică a unui felinar. CÎt a durat Întregul episod, n-am fost În stare să deschid gura. Îmi amintesc impactul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Unul dintre agenți Îi Întinse o batistă cu care se șterse pe față și pe gît. Fumero se apropie de mine oprindu-și fața la cîțiva centimetri de a mea și țintuindu-mă cu privirea. — Tu nu meritai bătaia asta, băiete. Asta-i problema prietenului tău: pariază mereu pe partea greșită. Data viitoare am să-l fut adînc, ca niciodată, și sînt sigur că vina are să fie a ta. Am crezut că mă va pocni atunci, că Îmi venise rîndul. Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de la intrare, am crezut că era Fermín care se Întorcea, convins În sfîrșit că strădaniile noastre detectivistice nu aveau nici un haz. — Ia te uită, moștenitorul tronului străjuindu-și castelul, așa cum se cuvine, deși cu o față de vînătă. Înveselește-ți chipul, băiete, că parcă ai fi păpușa lui Netol, zise Gustavo Barceló, Înveșmîntat Într-un palton din păr de cămilă și echipat cu un baston din fildeș de care n-avea nevoie și pe care Îl vîntura ca pe-o cîrjă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de pușcă proaspăt. Chipul cadaveric al lui Fumero zîmbe Într-o grimasă crispată de teroare. — Unde-i Carax? — E departe. Știa că veți veni după el. A plecat. Fumero mă privea fără să clipească. — O să-ți zbor fața În țăndări, băiete. Nu va fi de nici un folos. Carax nu-i aici. Deschide gura! porunci Fumero. — Pentru ce? — Deschide gura sau ți-o deschid eu cu un foc. Mi-am desprins buzele. Fumero Îmi vîrÎ revolverul În gură. Am simțit o icnitură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

încurcându-se de tot și deodată îl podidi o tuse atât de puternică, încât vreo două minute nu putu continua. — Chiar s-a sufocat! rosti cu răceală, tăios, Lizaveta Prokofievna, studiindu-l cu un aer de curiozitate severă. Ei, dragă băiete, ți-ajunge. E târziu! — Dați-mi și mie voie, stimate domn, să vă fac și eu observația, începu deodată, iritat, să vorbească Ivan Feodorovici, care-și pierduse și ultima picătură de răbdare, că soția mea e aici la prințul Lev

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
început cu ocolișuri! adăugă cineva. — Prea multe discuții, interveni Rogojin, care tăcuse tot timpul. Brusc, Ippolit îl privi și, când ochii li se întâlniră, Rogojin rânji amar și veninos, rostind rar niște cuvinte ciudate: — Nu așa se fac treburile astea, băiete, nu așa... Firește, nimeni nu înțelese ce a vrut să spună Rogojin, însă cuvintele sale le produseră tuturor o impresie ciudată; pe toți îi fulgeră același gând. Însă asupra lui Ippolit cuvintele produseră o impresie teribilă: începu să tremure atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cuprinsese deodată, strigă tăios și tare: — Dumneavoastră ați fost la mine săptămâna trecută, noaptea, după ora unu, în ziua când v-am vizitat dimineața, dumneavoastră!! Recunoașteți că dumneavoastră ați fost? — Săptămâna trecută, noaptea? Nu cumva chiar ți-ai pierdut mințile, băiete? „Băiatul“ tăcu iarăși cam un minut, punându-și degetul arătător la frunte, parcă gândindu-se la ceva; însă în zâmbetul lui palid, strâmb în continuare din cauza spaimei, licări brusc ceva parcă șiret, chiar triumfător. — Dumneavoastră ați fost! repetă el în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lângă tine... — Da, da! aprobă prințul cu înflăcărare. — Carevasăzică, să nu ne dăm de gol și să nu lăsăm s-o ia de-aici! — P-pentru nimic în lume! hotărî prințul. Nu și nu! Așa mi-am zis și eu, băiete: pentru nimic în lume și să n-o dăm nimănui! O să ne petrecem noaptea în liniște. Astăzi n-am ieșit decât pentru un ceas din casă, de dimineață, în restul timpului am stat lângă ea. Pe urmă doar seara am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai ascultă, bâigui prințul. Din pricina spaimei, știu asta... O să-mi treacă spaima și o să mă ridic... — Stai așa până pun pernele și pe urmă te poți întinde... o să mă întind și eu lângă tine... și o să tragem cu urechea.... fiindcă, băiete, încă nu știu... eu, băiete, încă nu știu totul acum, așa că îți spun dinainte, ca tu să știi dinainte totul despre asta... Bâiguind aceste vorbe neclare, Rogojin se apucă să pregătească așternutul. Se vedea că, poate, la aceste culcușuri se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spaimei, știu asta... O să-mi treacă spaima și o să mă ridic... — Stai așa până pun pernele și pe urmă te poți întinde... o să mă întind și eu lângă tine... și o să tragem cu urechea.... fiindcă, băiete, încă nu știu... eu, băiete, încă nu știu totul acum, așa că îți spun dinainte, ca tu să știi dinainte totul despre asta... Bâiguind aceste vorbe neclare, Rogojin se apucă să pregătească așternutul. Se vedea că, poate, la aceste culcușuri se gândise de dimineață. Noaptea trecută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437

de an”. Era ora opt, Lorenza nu mai venea, așa cum promisese, Belbo ajunsese la al cincilea gin martini. „Veni și anul 1943. Într-o dimineață, unchiul Carlo intră la noi, mă deșteptă cu o pupătură În toată regula și zise: «Băiete, vrei să-ți spun cea mai mare veste a anului? L-au dat jos pe Mussolini». N-am Înțeles niciodată dacă unchiul Carlo suferea din cauza asta. Era un cetățean foarte integru și un slujbaș al statului. Dacă a suferit, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

strîmbă. Îmi dă fiori. — E un tip ca lumea. Face miracole. Mi-a spus-o una dintre pacientele lui. A vindecat-o de zona zoster. Ar putea să-ți vindece pieptul. Mickey se dădu Înapoi, tușind iar. Nici o grijă! Hai, băiete dragă, zise Kay. Nici măcar nu trebuie să se uite la chestia asta. Stai Într-un scaun și-ți șoptește ceva. Pare cam pervers. Locuiești acolo cam de multă vreme, nu-ți mai dai seama cît de ciudat este. Și casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
din loc. Poți să bodogănești ce vrei. Închisoarea permite așa ceva. — Dar nu te lasă să gîndești, domnule! continuă Fraser. Nu te lasă să citești ziarele sau să asculți radioul. Ce scop au toate astea? Știi foarte bine care-i scopul, băiete. Nu vă face bine să auziți lucruri din lumea de afară din care nu faceți parte. Vă agită. — Ne dă idei și opinii care ne aparțin, cu alte cuvinte, și ne face să fim mai greu de manevrat. Domnul Mundy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
din lumea de afară din care nu faceți parte. Vă agită. — Ne dă idei și opinii care ne aparțin, cu alte cuvinte, și ne face să fim mai greu de manevrat. Domnul Mundy clătină din cap. — Dacă ai vreo plîngere, băiete, discut-o cu la domnul Garnish. Dar dacă ai fi fost În serviciu cît am fost eu... — De cîtă vreme sînteți aici, domnule Mundy? interveni Hammond. El și cu Giggs ascultaseră pînă În acel moment. Și ceilalți de la masă ascultaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
la părinții lui Alec. Dar niciodată nu pronunța numele lui Alec. Își reținu cuvintele și, făcînd un efort, și le Înghiți. Fața i se Înroșise. — Dacă mi-e rușine! repetă el. Îl privi pe Duncan. Ce vrei să-ți spun, băiete? Duncan dădu din umeri. Și el era rușinat, dar se simțea mai bine pentru că declanșase această scenă. Începu să ciugulească din nou furnirul. Nu mai veni, zise el Încet, dar clar, dacă te simți așa. Asta Îl irită din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
n-a fost, zise domnul Mundy, În afară de tine. Și asta e ceea ce ai putea numi Povara ta. Dar pun pariu, pe ce vrei tu, că Alec se uită la tine acum, dorind să-ți ridice Povara, spunîndu-ți Las-o jos, băiete! dorindu-și să-l auzi. Pariez că, rîde dar și plînge: rîde că este acum, În plin soare, și plînge că tu te afli Încă În Întuneric. Duncan dădu din cap aprobator; Îi plăcea vocea liniștitoare a domnului Mundy, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
rîde că este acum, În plin soare, și plînge că tu te afli Încă În Întuneric. Duncan dădu din cap aprobator; Îi plăcea vocea liniștitoare a domnului Mundy, și cuvintele ciudate pe care le folosea: să-ți ridice, Povara, Greșeala, băiete; dar, În adîncul inimii nu credea o iotă. Își dorea ca Alec să fie acolo unde Îl descria domnul Mundy - Încerca să și-l imagineze Înconjurat de soare și flori și zîmbitor... Dar Alec nu fusese niciodată așa; spunea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Duncan și Îl bătu ușor pe umăr. CÎnd căzu puțin scrum din vîrful țigării pe genunchiul lui Duncan, Întinse mîna și-l Îndepărtă grijuliu, lăsîndu-și mîna acolo. — În ordine? Îl Întrebă el. — Da, zise Duncan Încet, coborîndu-și privirea. — Foarte bine, băiete, zise domnul Mundy bătîndu-l ușor pe umăr din nou. Pentru că ești un băiat deosebit - știi asta, nu-i așa? Ești un băiat foarte deosebit. Și lucrurile ies mereu bine pentru băieți ca tine. Să vezi tu c-așa o să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Dar cînd văzu În ce stare era Viv, o scăpă din mînă. Se duse direct la ea, Îi puse mîna pe frunte, apoi Îi desfăcu pricioarele să se uite la dezastrul dintre ele. Apoi se Întoarse spre Reggie. — Doamne Sfinte, băiete! spuse ea, vorbind Împiedicat din cauza lipsei dinților. La ce ți-a fost mintea cînd ai vrut să chemi un doctor? La naiba, aici e nevoie de-o ambulanță! — O ambulanță? zise Reggie Îngrozit. SÎnteți sigură? Acum, pentru că era ea acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
de la ușă fu Încercat din nou și el tăcu brusc. Urmă o bătaie și un strigăt: — Hei! Ce tot faci acolo? Era unul dintre canadieni. Reggie nu răspunse o secundă. Apoi bătaia se repetă, iar el strigă: — Ăsta-i ocupat, băiete! Încearcă la altul! — Stai acolo de o jumătate de oră! — Ce, nu poate omul să stea puțin de unul singur? Pilotul dădu un picior În ușă cînd plecă. — Du-te naibii! — Du-te dracu’! zise Reggie roșind. Părea mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

Dar vă mulțumesc pentru generozitatea voastră incredibilă. Michael rîse. — Nicidecum. Incredibil de generos ar fi numai dacă ne-am oferi să vă plătim și biletele de avion. — Există vreo șansă În direcția asta? Întrebă Dan, plin de speranță. — Întinzi coarda, băiete, Îi răspunse Michael rîzÎnd iar. Dan plecă, abia stăpînindu-și entuziasmul pe drum spre casă, arzînd de nerăbdare să-mi dea veștile bune. — Da! Sudul Franței! Daaa! Dansăm prin camera de zi, chicotind amîndoi ca niște școlari. — Deci, să Înțeleg că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
de fotomodel, care-și croiește drum pe culoarul dintre scaune, cu ochelarii de soare cuibăriți drăgălaș În vîrful capului. — Calmează-te, Îi Îndemn eu, frecîndu-l pe braț și aplecîndu-mă să-i dau un sărut posesiv. Încă n-ai văzut nimic, băiete. Dacă-ți Închipui că ea e superbă, așteaptă să vezi toate gagicile topless de pe plajă. — De ce crezi că aștept eu cu atîta nerăbdare vacanța asta? rînjește Dan cu gura pînă la urechi. — Nu din cauza persepctivei de a mă vedea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

oarecum împiedicați din cauza sariului. Abia în ultimul moment își pierde siguranța de sine, când aude cheia răsucindu-se în ușa încuiată de două ori. Flowers pătrunde în încăpere, însoțit de maiorul Privett-Clampe. Maiorul are un aer de fericire desăvârșită. — O, băiete, rostește maiorul gutural. O, dragul meu băiat. Cum să-ți mulțumesc? i se adresează lui Flowers cu o voce groasă. Este evident că amândoi sunt foarte beți. Să lăsăm asta... Maiorul pare contrariat pe moment. — Nu vei spune nimic, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
acțiune. Fiind o persoană educată, după ce străbate jumătate din distanța spre ușă, hotărăște că ar trebui să-i adreseze partenerului său măcar un cuvânt, să facă un gest oarecare. Nu i se pare potrivit să dea mâna cu el. — Bravo, băiete! zice el morocănos. Nu te lăsa! Când se închide ușa, o străfulgerare orbitoare iluminează deschizătura din perete ca pe o tranșee sub un bombardament nocturn. O imagine momentană a fotografului care încearcă să-și scoată hainele ce ard, este estompată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
îi șovăie. Whisky-ul se varsă pe marochinul zgâriat al biroului. — Ai ceva sânge de alb în tine, continuă el, ridicând paharul în direcția lui Pran. Poate chiar destul de mult, după cum arăți. Cu puțină educație, ai putea înțelege. Adevărul este, băiete, că ar trebui să asculți ce-ți spun. Fac apel la tine să fii mai ferm. Dacă te vei lăsa condus de partea albă a sângelui tău, n-ai cum să dai dai greș. Maiorului îi vine o idee. După ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]