KorAP: Find »[drukola/base=băiată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...71 >

1,758 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

parcă mai departe nu m-aș mai duce... Ce-am să pot face eu unde-s târguri mari și oameni mulți? Mai bine m-oi împăca eu cu vitele; cu ele am crescut și cu ele mă înțeleg. —Hei, măi băiete, grăi moș Irimia Izdrail - de năcăjit, năcăjit ai fost, da’ eu ți-oi spune că-i păcat cine nu vede lume multă și mândreța târgurilor. Macar în tinereța lui să le vadă. Eu de la unii și de la alții am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
adunat în pustietatea asta, la pământ mai mult și la lărgime. Iaca și eu, mă vedeți un biet bătrân, mâne-poimâne am să mă duc. Iaca și pe mine m-a așezat Dumnezeu aici. Asta-i puterea lui. Că eu, măi băiete, în tinereța mea am fost jâdov, și mi-a dat Dumnezeu așa un gând să mă botez, și iaca de șaptezeci de ani m-am despărțit de cei care au răstignit pe Domnul nostru Isus Hristos... Acuma sunt moldovan și creștin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aminte de cei bătrâni. Noi aicea așa petrecem, noi în de noi, popă n-avem, biserică n-avem... suntem și noi niște bieți oameni care trăim în singurătate... Gheorghe Barbă începu a râde scuturându-și pletele cărunte: — Iaca așa, măi băiete, vorbește și jâdovu ista de când îl țin eu minte, așa vorbește și oaia asta, moșneagul ista de Tentea... Spun una, spun alta, da’ toate-s la un fel... Și după ce cinstim rachiul, ne ducem și ne culcăm... Da’ eu, bre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se strecura prin pămătufurile stufului din perdea. De a doua zi, duminică, Niță Lepădatu și-a început slujba la vitele boierești. Sandu Faliboga l-a dus la ocoale ș-acolo l-a descântat puțin, cu glasul lui aspru: —Iaca, măi băiete, aicea-s vitele. Într-un ocol sunt mulgătoare, dincolo sterpe, mai încolo juncile, juncii; iaca, toate sunt după rânduială așezate... Tu îi lua mulgătoarele. Acestea trebuiesc purtate la locuri bune, prin bahnă, unde mai este iarbă verde, ori prin locurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Am vrut eu să-l întreb într-o zi, da’ l-am văzut cam supărat pentru seceta asta și nu l-am mai întrebat... Așa-i, seceta nu-i bună pentru plugar... observă Niță. Nu-i bună pentru nimenea, măi băiete! da’ ce să-i faci? I-am spus și eu boierului: Cuconu Jor, zic, ce să-i faci? și asta tot de la Dumnezeu îi... Când a vrea el, tot are să ne ploaie!... Și el ce-a făcut? a râs? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el iar. Tu dacă-i sări la mine, eu te rup în două ca pe un pui de găină!... Eu în vremea mea, măi băiete, am făcut multe! Ș-acuma vreau să-mi știi și tu de frică, ca toți ceilalți... Să tremuri, măi, când îi auzi de Faliboga! Da’ ce ți-am făcut eu, bade Sandule? grăi Niță amețit. Faliboga ridică biciul; dar Niță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule... zise el pripit. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ceva, da’ acu ne-am împăcat! nu-i așa, măi Lepădatule? Flăcăul nu zicea nimic. Da’ vorbește, măi omule! strigă Faliboga mânios. Măi! tu nu cunoști pe Faliboga. Măi! cât îs eu de amarnic... ca un câne rău, măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți gluga din cap... Sandu vătaful smulse gluga albă a lui Lepădatu, își smulse și gluga lui mohorâtă, puse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Niță Lepădatu: —Măi Niță, măi prietine! vezi tu pe muierea asta?... Eu cu dânsa am hoțit, măi! Câte ape am coborât, câți codri am străbătut și prin câte locuri pustii am rătăcit... nici nu mai țin minte... Am fost, măi băiete, și prin Dobrogea, și prin Bărăgan, și peste Prut, ș-am suit la munte ș-am coborât la vale... Mulți cai am furat noi ș-am prefăcut... Ș-am stat și-nchis. Ș-am fugit. Și Iana m-a găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
humelnicului, i se așeză în luminile ochilor. Moș Isailă îl găsi privind în gol. Când începu a vorbi, flăcăul tresări. — Am fost la curte... zise el. Să vezi ce odăiță are călugărița noastră... Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete? Parcă nu ți-s boii acasă. N-am nimica, moș Isailă, răspunse flăcăul râzând. Mă gândeam și eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei fi gândind tu, băiete? Când eram ca tine, mă gândeam și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete? Parcă nu ți-s boii acasă. N-am nimica, moș Isailă, răspunse flăcăul râzând. Mă gândeam și eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei fi gândind tu, băiete? Când eram ca tine, mă gândeam și eu la asta... —Ei, moșule, nu mă gândesc eu la ce socoți dumneata... Știu, știu... vorbi Isailă cojocarul. Se vede după căutătură. Eu parcă spun ceva? Ia și eu cu nacazurile și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pârlește, vorba cântecului... Cu toții începură a râde. Moș Irimia arătă cu capul spre Lepădatu: — Unui flăcău ca aista nu i s-a urî la vară... Cine știe! răspunse Niță, eu la vară poate-oi avea alte gânduri. Da’ de ce, măi băiete? — Apoi dă, grăi Faliboga, aici este o taină... n-o mai ști și dumneata, moșule... Pân-atunci poate-a cânta Gheorghe Barbă la o nuntă... Tăcură. Nimeni nu mai întrebă nimic. Numai moș Irimia oftă încet în barbă: —Ei, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni, măi! n-auziți, măi! Îi veni un gând apoi; își smunci pușca din spate și slobozi de două ori. Detunăturile se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
moșneagul, pân’ ce n-a da un pospai de ninsoare, noi nu punem carne de capră la afumat. Boghean începu a râde: — Ia spune, uncheșule, te-a apucat vreodată Crăciunul fără bujeniță în pod? Asta nu s-a pomenit, măi băiete. —Atuncea și ist’ an, uncheșule, ne-om învrednici să ne suim pe Deleleu... Planul nostru-i în mâna lui Dumnezeu, vorbea moșneagul. Altădată până la Sfinții Arhangheli s-arăta semn de iarnă. Acuma s-au scuturat frunzele fără brume și stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Boghean nu răspunse. —Anul ista are să vie târziu iarna, adăogi moșneagul. Flăcăul își dădu părerea cu oarecare sfială: — Cum s-a îmbrăca o leacă pământul, noi suntem gata uncheșule. Ne suim la locurile noastre. Dacă ne-a ajuta Dumnezeu, măi băiete. Atâta patimă mai am și eu; încolo de toate-s iertat. Anul ista mă simțesc mai slab, după boala de astă-vară. S-apropie funia de par. Dar poate tot m-oi mai învrednici o dată s-aud cânii țâhnind în sihlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
plecate. Iaca și cânii, vorbi iar bătrânul; tot așa socot: numai să ridice capetele în sus și să urle... Dăvidel Boghean îl aținti cu ochii lui mici și negri ca picături de păcură. —Ce ai, uncheșule? N-am nimica, măi băiete, da’ m-au apucat așa gânduri de bătrâneță... Mă gândeam, suind, că baba ceea își face câteodată de cap! Când îi abate femeii, apoi să ferească Dumnezeu. Că astă-noapte i s-au arătat semne, și că să caut la trepetnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
însă slăbise. Asta o vedea acuma bine Dăvidel Boghean. Gâfâia și-i crescuseră în cap ochii, sub streșinile lor cărunte. Când ajunseră la coliba știută, dosită în râpa Lupăriei, bătrânul se puse gemând la pământ, pe patul de frunze. Măi băiete, grăi el zâmbind trudit, frumos îi codru, ca o tinereță - da’ de acu îmi pare că mă las de el. Tu trage de ici, din traistă, garafa, și dă-mi o leacă de putere. După ce bău un gât bun de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întrebă el gâfâind. Când ajunse în ușa colibei de cetină, zări pe bătrân culcat într-o rână, cu ochii bulbucați și arzători ațintiți asupră-i. În mâna dreaptă strângea cornul cu care buciumase. Ce este, uncheșule? strigă Dăvidel Boghean. —Măi băiete, răspunse rar și greu bătrânul. Scapără ș-aprinde o lumină. Mi-e frig, nu mi-i bine... Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului parcă era de ceară albă, sub căciulă, în umbra colibei. Boghean

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ajuns. Grăbește pasul. Când se scutură în pridvor de umezeala zăpezii, i se aprind obrajii și-i bat flăcări în tâmple. Îndată ce a pus mâna pe clampă, nana Floarea i-a deschis. —Buna vremea, mamă. —Bună să-ți fie inima, băiete. Intră. — Ce s-a întâmplat? —Vai de mine! ce vrei să se întâmple? Nu s-a întâmplat nimic rău, har sfinților. Ce te uiți așa de înspăimântat? Dat-ai tu peste ceva rău? Ai căzut? Te-ai rătăcit? Văd că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Isuse! Răspunde. — Ce să răspund? — Ce te întreb. Culi smunci de pe el straiul și-l lepădă lângă focul din vatră. Lăsă pe Vidra să stea alături. —A venit și te-a cătat Vidra? — Da, a venit și m-a cătat. —Băiete, tu ai ceva. După ce se frecă prelung la tâmple și pe ochi și-și șterse obrazul și fruntea cu mânica rocului, Culi se îndreptă spre patul din fund. Lampa ardea pe masă, sub poliță și subt icoane. Lumina ei ajungea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
după-amiaza asta, întruna ai vorbit. Spune-i și tu, Culi, să se odihnească. Dacă mâni dimineață nu-i ceață, putem să ne coborâm. Unde? întrebă Culi a doua oară, ridicând glasul. Se uita când la una, când la alta. —Tu, băiete, nu ești în apele tale, îl înfruntă bătrâna, privindu-l cu nemulțămire. Te întreb ce ai, nu răspunzi. Îți vorbim limpede și nu pricepi. Unde putem să ne ducem, decât unde e nevoie? Aici, în pustie, Ana se prăpădește; ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul! Culi umbla prin jurul săniei, pipăind. Ce spune nebunul ăla? Nana Floarea voia să-i dea lămuriri. El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie; nu mai avem de ce aștepta. S-a stârnit împotriva mea o vrăjmășie. Nana Floarea stătu, prea uimită și înfricoșată de acest cuvânt. Ușile erau închise și la casa mare, și la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ape înghețate. Nu mult apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu asprime și-l îmboldea necontenit. Nana Floarea nu mai putu răbda și trebui să-și desclește vorba: Tu nu te sui în sanie, băiete? Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-l îmbodoli. Privi apoi spre bolnavă; îi pieriseră rujele feței. — Spune, suflete, dacă trebuie să ne oprim, își ridică ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în mlaștini de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și-l îndemna mai afund. Unde l-a fi îndemnat? și de ce? Nu pot ca să știu, nană; căci el tulbura istoria asta cu alte închipuiri. Câteodată vorbea cu lelea Ana. —Cu cine? Cu fie-iertată lelea Ana. Cum spui tu asta, băiete? Cum ar fi putut grăi cu dânsa, când ea, sărmana, odihnește în țintirim la ea acasă. Și i se fac rugăciunile de liniștire, și i s-au plătit vămile, și i-au pus podurile de trecere. Ea s-a dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]