2,363 matches
-
a fi o elevă plină de elan. Cămașa îi este mereu udă de transpirație. Pe genunchi și coate are vânătăi vizibile de la practicarea artelor marțiale. În timpul orelor de canto, petrece ore în șir studiind o arie și nu se dă bătută până nu-i iese perfect. Profesorii sunt încântați de standardele înalte pe care și le fixează singură și este foarte iubită. După ore, i se aude râsul. Răsună ca niște clopoței. Elevilor li se pare extrem de plăcut. Nu-și pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Femeile tușesc îngrozitor. În celulă e frig și umezeală. Yunhe observă că, la fiecare cincisprezece minute, cineva e aruncat înapoi în încăpere și e scoasă afară o altă persoană. Se adună toate în preajma celor aduse înapoi ca să obțină informații. Femeile, bătute și pline de vânătăi, zac pe jos, goale. Din păr le picură apă. Cu respirația întretăiată, ele descriu interogatoriul. Capul e scufundat în apă care ustură de la ardeiul iute. Lovituri în spate. Nu cunosc nici-un comunist, hohotește una dintre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să-mi ascund picioarele, căci mi se umflă de la atâta mers pe jos. Și, cu toate astea, întâmpin alte respingeri. Toată lumea îmi spune că sunt bună, și totuși nu primesc nici o ofertă. Multe fete aflate în aceași situație se dau bătute. Se culcă cu bărbații libidinoși care-și zic regizori sau producători. Îmi spun întruna în sinea mea că nu pot să renunț. În iunie, fata află că se organizează o audiție pentru punerea în scenă, într-o manieră interpretativă diferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
copiliță. Acum a reușit, în sfârșit. Noutatea celebrității dospește. E bucuroasă la culme să fie recunoscută atunci când merge pe stradă. Îi plac interviurile, deși marile ziare nu se interesează încă de ea. Ele scriu articole despre Dan. Nu se dă bătută. E ferm hotărâtă să se transforme în egala lui Dan în toate privințele. Își oferă articolele ziarelor mici și acceptă invitații ca să țină discursuri în școli. Îi place la nebunie să pozeze pentru a fi fotografiată. Adoră flashurile, sunetul produs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
daruri de la un maestru celebru. Ea se plictisește după câteva replici, iar el o sărută și se roagă de ea să mai suporte un pic. Se joacă cu el ca o fetiță obraznică. El își pierde concentrarea și se dă bătut. Îi dă un test de ortografie, care începe întotdeauna cu L-O-V-E (iubire). Ea zice mereu L-O-Vi-E. El râde și își mușcă buza de jos, ca să-i arate cum se pronunță sunetul V. Se scarpină în cap, se întinde deasupra ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de această dată, principalele orașe ale lui Chiang Kai-shek. Mao a pledat pentru o acțiune rezervată. A fost din nou etichetat drept țărănoi îngust la minte și din nou dat afară. Mao se simțea rău, dar nu s-a dat bătut. La vremea când sosi vestea că Armata Roșie trimisă să atace orașul a fost distrusă, Mao era pregătit să se așeze la loc pe scaunul de comandant. Precum un strateg din vechime, și-a pus în aplicare arta războiului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
foc. Deodată, el are convingerea că va fi mireasa vreunuia dintre tinerii săi generali sau că se va întoarce înapoi la Shanghai. El se întinde după ea. În tăcere, îl lasă să o umple. După un timp, el se dă bătut. Se răstoarnă la o parte de pe ea, cu fața spre tavan. Părăsește-mă acum. Pleacă. Lacrimile-i curg șiroaie pe când își încheie nasturii. Pur și simplu nu văd o modalitate. Nu vreau să fiu o concubină. O privește și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
drum cu forța înăuntrul ei. Ea tremură, simțindu-se ca alungată din trupul ei. El se mută deasupra. Ea privește totul cu un al treilea ochi. El îi simte opoziția și se luptă împotriva ei. După un timp, se dă bătut. Poate că nu sunt atât de atent la nevoile tale pe cât mi-aș dori să fiu. El se așază pe marginea patului. Sau poate că e doar unul dintre acele lucruri pe care timpul le erodează. Ridică un deget, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
amintirile. Vremurile din Yenan și de mai înainte. Mi-au dat lacrimile. Nu din cauza dragostei, ci din cauza a ceea ce am îndurat. Felul în care m-am salvat cândva singură. Triumful propriei mele voințe și refuzul meu de a mă da bătută. Ți-am povestit cum am făcut cunoștință prima oară cu Lacul de Vest? vorbește Mao pe neașteptate, cu ochii ațintiți pe un pavilion din depărtare. Dintr-un vas de ceramică pictată, de proastă calitate, pe care mi l-a cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
îi atârnă, iar gura și maxilarul nu mai stau la locul lor. Optzeci și doi de ani. Soarele nu are cum să nu apună. Ceea ce mă nemulțumește este că el nu vrea să-și accepte soarta. Refuză să se dea bătut. Nu-mi trece mie afacerea. Îmi spun în sinea mea că e prea bătrân ca să se mai gândească la mine. A fost o luptă mult prea lungă ca să renunț acum. Cu câțiva ani în urmă, i-am cerut lui Chun-qiao
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Îmi aduc aminte de tinerețe. Prima clipă când ne-am văzut. Încă mă uluiește. Momentul de magie pură. Fericirea. Felul în care eu și el stăteam în fața peșterii din Yenan, incapabili să ne despărțim. Acum sunt un câine încolțit și bătut. Mușc ca să scap. Ironia e că personajul meu refuză să renunțe la idealism. Personajul meu încearcă să-mi salveze sufletul. Mă îndeamnă să trăiesc, să supraviețuiesc și să creez lumină în iad. De fiecare dată când mă așez în teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Nu-nțeleg nici azi: de ce? Doar nu apucasem să-i cer ca lumea. Oricum, când s-a dus Într-o sâmbătă În satul ei, iar luni n-a mai venit, eu unul m-am bucurat: cum adică, și nemâncat și bătut? Și uite-o pe Bălana... Nu știu cum o chema cu adevărat, așa-i zicea mama. S-o fi numind Bălan și nu mai știu cum (să zicem: Mașa)? Ori pentru că era bălană: părul galben-galben și ochi albaștri ca floarea inului...? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a simțit invadată de un sentiment întunecat, profund tulburător. Sofia avea dreptate. Ea le trăise pe toate, le văzuse pe toate și le făcuse pe toate cu Luca. Alison nu făcea acum decât să parcurgă cu el un drum deja bătut. În urmă cu doar câteva săptămâni, era ocupată cu planurile de nuntă și se simțea plină de ceea ce acum i se păreau a fi speranțe oarbe de viitor. Sărise în barca mariajului cu ambele picioare, presupunând, cu naivitate, că, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
îl observă pe însoțitorul său. De fapt, îl studiase din primul moment, de când descoperise o scânteiere de spaimă în ochii lui când îi mărturisise că-i ucisese pe temnicerii săi. Dacă suportase atâția ani de pușcărie și nu se dăduse bătut, hotărât să reia lupta, era, fără îndoială, un om curajos, cu un temperament ieșit din comun. Dar temperamentul în luptă - Gacel știa bine asta - nu are nimic de-a face cu temperamentul necesar ca să înfrunți deșertul. Cu deșertul nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dar târa după el o greutate de nesuportat, ca unul din acele lanțuri cu care unii stăpâni îi legau de glezne pe sclavii rebeli, și cu acea greutate - un om distrus care în mai puțin de o săptămână se dăduse bătut -, nici el și nici un alt targuí din deșert n-ar fi ajuns niciunde. Știa că va sosi momentul în care va trebui să aleagă între a-l împușca pentru a-i ușura suferințele și a se salva la rândul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
patroni cu tarabe de ziare, ce să te mai faci, Mirelo, că toți se uită să le muncești pe nimic, să te fure din salariu și se mai și dau la tine. Păi, chiar, cum e vorba aia că și bătută, și futută, și cu banii luați... Dacă nu cumva asta i-o fi soarta de acum încolo, să stea la mâna unor nemernici care profită că te văd încolțită. Astea-s vremurile care vin, n-ai ce-i face, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fusese pentru Velicu cam ce fusese pentru Mirela cantina concentraților. I se tăiase de-acum și lui. Nu mai putea să fure fiare și nici salariul nu mai era ce fusese, și totuși nu era ăla care să se dea bătut. De bine, de rău, se descurca. Chiar ai fi putut spune despre el că are noroc de bani, Mirelo, adică bani din ăștia, din care să-și țină cele două familii; bani de benzină, de bere, de țigări bune, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
doar prin a mânca totuși câteva: astfel, răscolind prin coșul pentru legume, am dat peste o ceapă solitară, pe care am prăjit-o și am adăugat-o peste răsti. Dacă nici asta nu e o legumă proaspătă, atunci mă dau bătută. Simțindu-mă acum mai Însuflețită datorită efortului depus, am dat drumul la televizor și, cu farfuria plină ochi și o sticlă de vin roșu, am urmărit un serial american cu hoți și vardiști. N-am băut decât jumătate de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
declară sprijinul lor. Îl Înconjoară, Îl sfătuiesc și Îl conduc În luptă. Primele confruntări se Întorc În avantajul lor, sultana trebuie să se retragă la Isfahan, care este imediat supus asediului. Dar Terken nu e femeia care să se dea bătută; ca să se apere, e capabilă de viclenii care vor rămâne celebre. Ea le scrie, de exemplu, câtorva guvernatori de provincii niște scrisori Întocmite astfel: „Sunt văduvă, am În grijă un copil nevârsnic, care are nevoie de un tată să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nicicând, dar cu tata mai exista o șansă. „De mult îmi doream foarte tare să aflu povestea”, am spus, apăsând pe foarte tare, într-un fel în care mă gândeam că aș putea să-l impresionez. Tata s-a dat bătut. „Așa, deci”, a început el și și-a dres puțin glasul, „era în 1952, când am plecat eu de la Dunăre. De întâi septembrie.” „Cum de știi atât de exact când a fost?” „Pentru că asemenea lucruri nu se uită niciodată. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
avusese, sub osul parietal, câteva cuvinte de simpatie. Nu vă necăjiți, doamnă moarte, sunt lucruri care se Întâmplă mereu, noi, ființele umane, de exemplu, avem mare experiență În materie de mâhniri, eșecuri și frustrări, și uitați că nu ne dăm bătuți, amintiți-vă de vremurile de altădată când ne răpeați fără milă În floarea tinereții, gândiți-vă la aceste timpuri de acum În care, cu aceeași inimă de piatră, continuați să faceți același lucru celor mai lipsiți de tot ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ce ai scris, așa cum ștergi o tablă cu buretele. Și rămĂsesem cu obiceiul Ăsta nenorocit care, iată, Îmi făcea rău. Dar proprietara, mirosul ei, simțul ei practic și hotărÎrea mi-au pătruns În miezul acelei disperări ca un cui bine bătut, și mi-am zis că trebuie să fac ceva În privința asta. Ceva practic. Ceva care să-mi facă bine, deși nu mai am cum să recuperez povestirile alea. Eram deja pe jumătate fericit că se pierduse romanul, pentru că Începeam deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să intru! — Nu, nu vreau. E dormitorul meu. Nu poți intra acolo decât dacă îți spun eu. Vorbesc ca un copil de patru ani. Lipsește doar să bat din picioare. —Rebecca, lasă-mă. Nu, nu vreau. —Bine, se dă Davey bătut. Răsuflu ușurată. —De ce nu stăm jos să discutăm despre asta? întreabă el, arătând spre fotografiile așezate pretutindeni, pe masă, pe rafturi și pe birou. Am cumpărat o cutie întreagă de rame pentru toate aceste fotografii cu mine și cu Patrick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
o aventură de o noapte se compară cu opt ani de..., începe iar Charlotte. Dar nu despre asta-i vorba, izbucnește Jennifer. O privim iar mirați. E roșie ca o pătlăgică și nu pare că ar vrea să se dea bătută. Nu suntem aici ca să vedem cine suferă mai mult sau mai puțin. Până la urmă, tot despre suferință este vorba. Informațiile procurate de Daisy despre cele Cinci Stadii ne-au fost de mare ajutor. Pe fața acesteia din urmă se citește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mic canal de scurgere, urât mirositor, care traversa și acum zona cea mai săracă a așezării. Cei de pe Canaletto erau cu adevărat jegoși, subproletari și violenți. Cei din Fundătură nu puteau trece prin zona Canaletto fără să fie atacați și bătuți. La Început nu știam că eu eram din Fundătură, eram abia sosit, dar cei de pe Canaletto mă identificaseră deja drept dușman. Treceam pe teritoriul lor cu o mică revistă ilustrată deschisă În fața ochilor, mergeam citind, iar ei m-au luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]