1,910 matches
-
reușit să văd au fost mâinile a patru persoane - mâini care se mișcau în sus pe balustradă. Grupul se compunea din Jones și trei prieteni. Cântarea stranie era corelată cu înaintarea mâinilor. Mâinile avansau cam un metru în sus pe balustradă, se opreau și atunci începea cântarea. Cântarea monotonă era o numărătoare gâfâită de la unu la douăzeci. Doi dintre însoțitorii lui Jones, garda de corp și secretarul lui, erau cardiaci. Pentru a-și împiedica bietele inimi să explodeze, ei se opreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
argint, un exemplar de artă japoneză, dăruit de Robert Sterling Wilson. Wilson era Fuehrer-ul negru al Harlem-ului, un om de culoare, care intrase la închisoare în 1942 ca spion japonez. Mâna lui Jones încărcată de inele s-a retras de pe balustradă. Jones a coborât în grabă niște trepte până la femeie, i-a spus niște lucruri pe care n-am reușit să le înțeleg. Și apoi a luat-o din nou în sus - un septuagenar cu o respirație extrem de sănătoasă. A ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
loc în viața ta, completă Helga. Dacă nu mai am loc, îmi voi lua pur și simplu din nou „la revedere“, voi dispărea și nu te voi mai deranja niciodată. CAPITOLUL CINCISPREZECE MAȘINA TIMPULUI... Daca mâna palidă, fără inele, de pe balustradă era mâna iubitei mele Helga, era mâna unei femei de patruzeci și cinci de ani. Era mâna unei femei de vârstă mijlocie, care fusese șaisprezece ani prizonieră la ruși - dacă mâna era a Helgăi. Era de neimaginat ca Helga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mă-tii de nenorocit imbecil, beat și ciung! i-am spus eu. Am smuls foaia de cort din cadrul ușii, am lovit cu piciorul și-am dislocat zigzagul de scânduri. Prin deschizătură l-am îmbrâncit pe O’Hare afară pe palier. Balustrada l-a oprit pe O’Hare și privirea lui a alunecat în jos pe casa scărilor, în jos pe spirala ademenitoare până la locul unde moartea era sigură. — Eu nu sunt destinul tău și nici Satana! i-am zis. Uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
înjurând, și situația a continuat așa până la 15:04, moment de mare inspirație, când am regăsit, într-un sertar, binoclul militar care mă făcuse celebru în tabăra dintr-a noua. L-am luat și m-am aplecat cu el peste balustrada balconului. Nu se vedea nimic; avea praf depus pe lentile. După ce l-am șters, am remarcat în piațetă două fete care corespundeau descrierii. Una înaltă, blondă și subțire, însoțită de un Rottweiller, citea o revistă. Alta, ceva mai scundă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Îmi doream să merg cu ea în oraș, să fiu de acord cu ea, să o flatez și, în sfârșit, să facem sex. Doream să fiu în umbra ei pentru o zi sau o noapte. — Nu sări, domnule. — Ce? Încălecând balustrada, am pășit pe bucata de lemn adusă din sufragerie și așezată sub un maldăr de pungi de gunoi, lăzi și sticle. Era ca o trambulină ieșind din balcon, sau ca o scândură a piraților. Vecina din stânga a clătinat grav din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ei și intrară pe rând, până când încăperea deveni la fel de neîncăpătoare ca și biroul. Cineva sparse o vază cu flori de plastic. - Fiți mai atenți, se burzului Sun, invitându-l pe reporter pe balcon. Era un spațiu larg, mărginit de o balustradă din fontă cu modele complicate. În față se puteau vedea construcțiile defensive, tranșeele și cuiburile de mitralieră acoperite cu plasă și frunze. Dacă Fitz nu le văzuse de la intrare, ceea ce era greu de crezut, acum nu le mai putea evita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
intrare, ceea ce era greu de crezut, acum nu le mai putea evita. Cu mâna înfiptă în umărul lui Sun, își rotea privirile prin curte în vreme ce pieptul îi era scuturat de sughițuri înăbușite. Frank îi descleștă degetele și îl împinse spre balustradă. - Sincer nu știu de ce ați venit aici. Ce credeați că veți găsi? Un oraș, ca atâtea altele. Nici măcar monumente n-are. - Vă rog, să fim serioși, nu v-am făcut nici un rău, am înțeles că nu sunt binevenit... dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Frank se gândi la același lucru când ceru ca nimeni să nu deschidă focul. Spunând acestea, trase cocoșul revolverului, ridică brațul, făcu trei pași în spate și, fără să-l slăbească din ochi pe reporter, strigă: — Mitch! Împinge-l peste balustradă! De parcă ar fi așteptat multă vreme acest ordin, caporalul se strecură prin masa de corpuri încordate și îl îmbrânci pe intrus cu cotul. Lovitura nu fu suficient de puternică încât să-l facă să cadă, iar Mitch icni și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se prăbușească și iar se redresa, reușind să înainteze spre poartă prin toată atmosfera aceea de gloanțe care te închideau în mijlocul lor ca un roi de albine. Erau atât de multe arme care se descărcau simultan, încât soldații aplecați peste balustrada balconului își uniseră flăcările ce însoțeau fiecare tragere și acum parcă aveau în fața lor un uriaș panou de becuri. La nivelul solului, mitralierele de mare calibru se iluminau și aruncau în aer cartușe mari și goale, care interferau cu gloanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
galerie îngustă, care se întindea de-a lungul unui perete, cu mult deasupra scenei. De-a lungul marginii acesteia se afla un parapet de lemn, care-mi venea aproape până la umăr, deasupra căruia era amplasată o bară, groasă cât o balustradă. Era ca și cum ai sta într-o groapă. Ca să pot să mă lungesc deasupra ei, trebuia să mă sui pe un raft construit în parapet, pe care se aflau așezate în grămezi nenumărate obiecte care păreau a fi lingouri de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
spațiul infinit. Uitându-mă la barele de la nivelul picioarelor mele îmi venea să mă arunc printre ele, agățându-mă când de una, când de alta, asemenea unui gimnast. —Hei! Las-o mai încet cu distracția! strigă Bez, aplecându-se peste balustradă cu un zâmbet tâmp pe față. —Sam? strigă cineva cunoscut, de jos. Pot să văd ce ai sub fusta. N-ai cum, mincinosule, îi răspunsei cu îngâmfare. E prea strâmtă. Deși aș mai fi stat, m-am întors în galerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de teatrul Cross la fel ca și mine. Te atașezi de locul acesta, înțelegi? Zicea că e ocupată cu scormonitul după un nou director artistic. — Da, ar trebui să se miște destul de repede. Se lăsă pe spate, sprijinindu-se de balustradă, redevenind serios. Știi ce am auzit? Ce mai zice lumea? Că s-ar putea s-o întrebe pe MM dacă e dispusă să dea interviu pentru post. — Zău? zisei eu, surprinsă. Dar n-are experiență în conducerea unui teatru, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
experiență ca și MM. Nu e decât cu câțiva ani mai mare decât el. — Dar fata asta are o minte coaptă. Se vede cu ochiul liber, zise Bez. Și, ceea ce e mai important, are har. Înțelegi? M-am sprijinit de balustradă, lângă el, urmărind sfârșitul triumfător al piesei. Marie spuse cu tărie: „Give me your hands, if we be friends, And Robin shall restore amends“1 Puțin mai departe, pe platforma de servicii, ultimul dintre mașiniști începu să lase cortina jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am șoptit: „Ne vedem la pauză“, după care m-am strecurat afară, călcându-i pe câțiva vecini mai puțin atenți pe picioare. Ieșind din amfiteatru, am dat imediat colțul pe hol, am coborât câteva trepte îmbrăcate în pluș roșu, cu balustradă aurie, și am ieșit pe ușa de trecere de la capăt într-un culoar cu pereții de piatră, luminat de becuri simple așezate la înălțime. Șocul diferenței dintre spatele scenei și fațadă era la fel de puternic ca întotdeauna. Am trecut pe lângă asistenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
I heard him cuss And he went for his gun but I pulled mine first He stood there looking at me and I saw him smile.“ 1 —Salut! zisei eu, coborând cu grație pe tocurile mele și sprijinindu-mă de balustradă. Lurch, care ținea isonul cântecului ce se auzea, fluierând printre dinți, se întoarse rapid și aproape că-și mușcă vârful limbii care îi atârna într-un colț al gurii. —Sam? zise el cu uimire. Parcă ai apărut dintr-o reclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în timp ce coboram scările erau Ben și Hazel. Ea se sprijinea cu spatele de stâlpul scării spiralate și sorbea dintr-un pahar de vin, calmă ca întotdeauna; Ben stătea foarte aproape, aproape lipit de ea. Se sprijinea cu o mână de balustrada de lângă ea, prinzând-o la mijloc. Vorbea repede și cu înflăcărare, aplecându-se, astfel că ochelarii îi alunecau pe nas și trebuia să-i împingă la loc cu degetul din când în când. Mi-am amintit că Helen îmi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
extrema cealaltă. Totuși nu sare prea tare calul, zisei eu, lejer. N-are intenții rele. Hugo îmi aruncă privire rapidă. —Tu chiar crezi asta, nu? E, lasă. Mă conducea spre fereastra franțuzească. Dincolo de ea, era o mică terasă, cu o balustradă din fier forjat, iar la capătul opus se afla o scară care ducea în grădină. Luminile de afară nu erau prinse. Nu-mi dădeam seama dacă asta era o scăpare sau o dovadă a grijii pentru oaspeții cu înclinații amoroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
blândețe să se Întoarcă, folosindu-se de câte-o vorbă sau de-o mână așezată pe umăr, forțându-i treptat să se Îndepărteze, lăsând perimetrul În grija poliției. Ultimul care plecă fu bătrânul cu barbă, care se depărtă doar până la balustrada de fier ce Înconjura baza statuii lui Colleoni, de care se sprijini, refuzând să părăsească acel campo sau drepturile sale de cetățean. — Vino aici o clipă, Guido, strigă Rizzardi din spatele lui. Brunetti se Întoarse și merse lângă doctorul Îngenuncheat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
la culoare care Încă se mai fâțâiau pe lângă șalupa de poliție ce tresălta pe-o parte a canalului. Apoi, nevăzând absolut nimic ieșit din comun dincolo de asta, Își vedeau mai departe de treburi. Bătrânul, văzu el, stătea Încă sprijinit de balustradă. Chiar și după atâția ani În rândul forțelor de poliție, Încă nu era În stare să Înțeleagă cum de oamenii puteau să se plaseze de bună-voie aproape de moartea semenilor lor. Acesta era un mister pe care nu reușise niciodată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
deschisă și vârî mâna În buzunarul interior, scoțând una dintre pungi. Cu băgare de seamă, atingându-i numai colțurile, o desfăcu. Întorcându-se pe-o parte pentru a examina mai bine fațada Muzeului de Istorie Naturală, Își vârî mâna sub balustradă și goli pudra albă În apele canalului. Strecură punga goală În servietă și repetă procedeul cu a doua. În timpul epocii de aur a Celei mai Liniștite Republici, dogele obișnuia să execute o ceremonie anuală elaborată, aruncând un inel de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
terasa lor, apusul În zare către vest. Într-o zi senină, putea vedea Dolomiții de la fereastra mică a bucătăriei, dar era atât de târziu spre seară, Încât acum ar fi fost Încețoșați și invizibili. Rămase unde se afla, sprijinit de balustradă, studiind acoperișurile și turnurile care nu Încetau niciodată să-l mulțumească. O auzi pe Paola cum trecea pe hol, Întorcându-se În bucătărie, auzi zăngănitul de oale mișcate, dar rămase locului, ascultând dangătul clopotelor de la San Polo ce băteau ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Într-o mână, ceașca În cealaltă și străbătu camera de zi către terasă. Așeză ambele lucruri pe balcon și intră Înapoi În camera de zi după un scaun cu spătar drept, pe care-l așeză la o distanță perfectă de balustradă. Se așeză, Împinse scaunul pe spate și-și odihni picioarele pe balustradă. Înșfăcând ziarul, Îl deschise și Începu să citească. Clopotele bisericii sunau, soarele Îi cădea din abundență peste față și Brunetti cunoscu o clipă de pace absolută. Paola vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
terasă. Așeză ambele lucruri pe balcon și intră Înapoi În camera de zi după un scaun cu spătar drept, pe care-l așeză la o distanță perfectă de balustradă. Se așeză, Împinse scaunul pe spate și-și odihni picioarele pe balustradă. Înșfăcând ziarul, Îl deschise și Începu să citească. Clopotele bisericii sunau, soarele Îi cădea din abundență peste față și Brunetti cunoscu o clipă de pace absolută. Paola vorbi din pragul ușii de la terasă. — Guido, cum o chema pe doctoriță. — Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Pe cea frumușică? Întrebă el fără să ridice ochii din ziar, fără a acorda cu adevărat atenție vocii ei. — Guido, cum o chema? El coborî ziarul și se Întoarse s-o privească. Când Îi văzu fața, Își luă picioarele de pe balustradă și așeză scaunul jos. — Peters. Ea Închise ochii pentru o clipă, apoi Îi Înmână Corriere, deschis la o pagină din mijloc. „Doctor american mort de supradoză“, citi el. Articolul era unul scurt, ușor de trecut cu vederea, nu mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]