2,062 matches
-
noi, De lagăr nu ne pasă, căci știe fiecare Că marțea, pe-nserate, noi mergem la plimbare... În timp ce traversa terenul de adunare spre Blocul E, Jim se opri să-i privească pe actorii din Lunghua repetînd următorul lor spectacol-concert, pe treptele Barăcii 6. Conducătorul trupei era domnul Wentworth, directorul băncii Cathay. Îi plăceau spectacolele de amatori, cînd fiecare dintre cei implicați era În centrul atenției publice. Jim jucase rolul unui paj În Henric al V-lea, un rol pe care Îl savurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mai bună companie, nu erau atît de ciudați și de provocatori ca japonezii, dar cu mult superiori britanicilor Încruntați și complicați. De ce oare Basie era furios pe el? Jim străbătu coridorul Îngust dintre cearșafurile suspendate. Putea auzi o englezoaică din Baraca 5 plîngîndu-se de soțul ei, și două fete belgiene, care trăiau Împreună cu tatăl lor văduv În Blocul G, chicotind În legătură cu un obiect ce le era arătat. Cămăruța lui Basie se afla În colțul de nord-vest al camerei, cu două ferestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lăsă, Jim putea auzi strania litanie tărăgănată pe care o scoteau chinezii cînd știau că urmează să fie omorîți. În jurul terenului de adunare, sutele de deținuți priveau fără să se miște. Bărbați și femei stăteau În așa-zisele șezlonguri din fața barăcilor, sau pe treptele blocurilor-dormitoare. Echipa de actori Își Întrerupse repetiția. Nimeni nu vorbea În timp ce soldații japonezi se Învîrteau În jurul ricșei, lovind cu picioarele În scaune și În carcasă și făcîndu-le țăndări. Din cutia de sub scaun, căzură o boccea de cîrpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
despre sfîrșitul războiului străbătuseră din oră-n oră lagărul, domnul Maxted găsise buna dispoziție a lui Jim tot mai obositoare. În timp ce Își Îndeplinea comisioanele alergînd pe cărări, Jim striga fiecărui trecător și le făcea semne deținuților care se odihneau În fața barăcilor, sărea nerăbdător printre mormintele din cimitirul spitalului cînd avioanele americane treceau peste lagăr - toate astea ca parte a Încercărilor sale de a-și ascunde neliniștile legate de lumea care aștepta dincolo de lagăr. Doctorul Ransome Îl pălmuise de două ori. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
avea loc. Aștepta nerăbdător ultimul act de rezistență al japonezilor. Acest amestec de credințe, teama de ce se va Întîmpla cu ei odată ce japonezii vor fi Învinși afecta pe fiecare om din lagăr. Adesea, deținuții vlăguiți care stăteau pe vine În fața barăcilor scoteau urale cînd un avion B-29 era lovit și cădea din formație. Doctorul Ransome avusese dreptate cînd prezisese că aprovizionarea cu alimente a lagărului Lunghua avea să Înceteze curînd. O dată pe săptămînă, un singur camion sosea de la Shanghai cu cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
elevatoarele unui avion Zero lovit. Așteptă pînă cînd japonezul porni din nou și o luă În urma lui, fără să se ascundă. Preț de un ceas, colindară amîndoi capătul de sud al aeroportului, tînărul pilot fiind urmat de băiat. Se zăreau barăcile și blocurile de dormitoare din lagărul Lunghua. Departe, dincolo de aeroport, echipele de sol stăteau la soare, lîngă hangarele arse. Deși Își dădea seama că Jim Îl urmărește, pilotul nu făcu nici o Încercare să-l cheme. Doar cînd ajunseră În bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Price umbla Încolo și Încoace prin curtea celulelor, lovind ușile acestora cu revista făcută sul. 36 Muștele Oare locotenentul Price să fi crezut că fusese contaminat de bomba atomică? Jim se plimba pe terenul de adunare, uitîndu-se În sus la barăcile și blocurile de dormitoare rămase goale. Ferestrele atîrnau deschise În soare, de parcă locuitorii ar fi fugit la apropierea lui. Menționarea raidului de la Nagasaki și confuzia lui În legătură cu prada care Îl aștepta pe Price la stadionul Nantao Îl calmaseră pe acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Îndemînare prin pătrate. Apoi porni să dea o raită prin lagărul pustiu. Deja simțea că Lunghua se adună din nou În jurul său. CÎnd se apropie de spital, Începu să spere că doctorul Ransome ar putea fi acolo. La intrarea În Baraca 6, un costum de Pierrot udat de ploaie al Studenților În anul doi la Lunghua zăcea Într-o baltă de noroi. Jim se opri să curețe cutia Spam. Spălă eticheta cu dantelele costumului, amintindu-și lecțiile doctorului Ransome despre igienă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
terenul năpădit de ierburi dintre lagăr și aeroportul Lunghua, sperînd să găsească broasca țestoasă pe care o eliberase În ultima săptămînă a războiului. Dar canalul de lîngă gard conținea doar trupul unui aviator japonez mort. Secțiuni din aeroportul Lunghua - pagoda, barăcile și turnul de control - erau acum ocupate de o brigadă de Înaintare a trupelor naționaliste. Din motive proprii, aviatorii japonezi și echipele de sol nu făcuseră aici nici o Încercare de a scăpa și continuau să trăiască În hangarele și atelierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
a timpului, măsura doi, se execută cu stângul În psa petrecut În spatele dreptului care se ridică În aer În față. Un, doi, trei, și! TU mergi după amiaza la Club. Învățați. Leșeasca și Țarina de la Abrud. Clubul este Într-o baracă de lemn din spatele Bisericii Bălăneanu lângă cimitir. În Club miroase a bradolină de la dușumea, iar la acordeon cântă un orb din orchestra orbilor. Instructor de dans este nenea Kolea redactor la Revista orbilor care este groasă pentru că e făcută din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și-l aude spunându-i: „Dacă Îs tatăl tău? Dacă Îs tatăl tău?” și râde În hohote , iar pe el Îl apucă un fel de amețeală și cade cu fața În noroiul Înghețat, În timp ce convoiul de prizonieri se Îndepărtează spre barăcile lagărului, pierdute În ceață și-n albul zăpezii. „Are tifos! Are tifos! Are tifos!” strigă cu glas pițigăiat un băiat pirpiriu cu privirea sticloasă ascunsă după ochelarii mici și rotunzi. „Mă, ficior! Mă, ficior! Mă, ficior! Uiuiu, uiuiu, uiuiu, bum-bum-bum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lumina albastră din compartiment se amestecă cu albastrul negru, Înecăcios, al zorilor, și ajunge undeva, Într-o gară mică după Sighișoara. Te Întorci cu un tren cursă la Rupea. Trebuie să ajungi undeva la o colonie muncitorească din apropierea gării, niște barăci nenorocite. Târâi după tine magnetofonul, valiza plină cu role și cadouri. O carte de Rilke, bomboane fondante, apă de gură și o broșă. Mai ai În valiză un costum de haine, cămăși, maieuri, chiloți, și țigări Virginia verzi. Seara, Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
aduc nimic de mâncare, farfuria ta rămâne goală și ieși pe hol să fumezi și o bătrânică vine cu un blid de scovergi, a simțit că ți-e foame și că o faci pe politicosul. Cu Hanelore vă Întoarceți la barăci și Începe Revelionul, dar curentul electric este de 110 V, magnetofonul este pe 220, aleargă aia după un transformator, dar mare lucru nu se Întâmplă și dansați toată noaptea pe un „Rain and Tears” miorlăit și vă bagă În noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ori, fără să mi se răspundă. Pe viaduct mașinile treceau ca fulgerul, cine știe de câte ori trecusem și eu peste el ducându-mă la mare, fără să am habar de viața care se afla dedesubt. În spatele pilonilor se vedeau alte locuințe, barăci ruginite, rulote. Caroseria unei mașini arse se ivea lugubră din iarbă, poate căzuse de pe viaduct și n-a avut nimeni grijă s-o mai ia vreodată de acolo. În apropiere, pe o fâșie de argilă crăpată de soare, se târa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Cine eram eu să merit ceva în plus? Am ridicat brațul care mă durea și am bătut din nou. Nu era acasă. Curva nu era acasă. Învins, am întors spatele ușii și am privit noaptea. Viaductul pustiu și mai încolo barăcile unde foșneau ușoare semne de viață trează încă. Poate acolo merge, la țigani, se îmbată în rulota lor, pune să i se ghicească mizerabilul ei destin. Am auzit un geamăt ușor și ceva foșnind dincolo de ușă. M-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zilele acelea cruciale din august, satul se popula fără nici un fel de criteriu, într-un mod convulsiv, și toți, chiar și cei de la care cumpăram alimentele sau ziarele, pierdeau puțin din amabilitatea lor. Doar un bar rămânea aproape gol, o baracă cu un acoperiș de iută și câteva mese risipite pe plajă. Se afla aproape de vărsarea râului în mare, unde apa mirosea urât și din această cauză pe plajă nu era multă lume. Proprietarului i se spunea Gae, un bătrân tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acoperit doar cu un pareo spălăcit. Îl descoperisem în vara aceea întâmplător, în timpul unei plimbări până la vărsarea râului. Nu exista acolo nimic altceva decât un șantier pentru repararea bărcilor, cu doi polonezi murdari care demontau motoarele, apoi plaja se termina. Baraca aceea i se păruse Elsei deprimantă și nu prea curată. Eu îi dădusem dreptate, dar apoi am prins obiceiul să mă duc până acolo aproape în fiecare zi. Dimineața beam o cafea și citeam ziarul. La apusul soarelui Gae își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ne-am trezit într-o atmosferă de petrecere populară. O femeie în vârstă cu o față de oposum și umerii grăsuți arși de soare începu să danseze pe plajă. M-am simțit stânjenit, m-am ridicat și m-am îndreptat spre baracă să plătesc consumația și să plec. Apoi privirea mi-a fugit spre un băiat cu fața tâmpă, brațele foarte slabe înțepenite într-un spasm și degetele rășchirate. Își legăna capul, atât cât reușea, în ritmul muzicii, privind o fată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am îndreptat spre fereastră. Jos, în spatele terasei, se afla o grădină care începea să se vadă. Aerul era făinos din cauza brumei și soarele nu apăruse încă. M-am gândit la ziua închisă și vâscoasă ce se ridica printre blocurile și barăcile care înconjurau casa Italiei. Ce făcea în felia aceea de dimineață? Poate luase o cârpă atârnată de sfoara din fața ferestrei de la bucătărie și rămăsese să privească cerul tăiat de viaduct, sprijinindu-și bărbia în mână. M-am gândit la mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la Indianapolis. Am știut că trebuie să scap de acolo, și nu prin tangou. Am găsit o cameră, i-am zis doctorului. Toți spuseseră că era imposibil. Nu auzisem că era criză de locuințe? Prin toată țara, oamenii locuiau în barăci vechi de armată, în mașini sau pe verandele altor oameni. Un cuplu găsise adăpost în vitrina unui magazin, în speranța că îi va observa cineva și le va închiria un apartament. Dar eu am reușit să găsesc o cameră, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
la mine. Nu înțelegea unde vreau să ajung. De unde să înțeleagă? — Știi ce se întâmplă dacă nu poți să îți închizi ochii? — Nu poți să dormi? Ba da, poți să dormi cu ochii deschiși. Mulți oameni pot. Trăisem în multe barăci groaznice ca să știu asta. Dacă nu ai pleoape, nu poți să te oprești din plâns. Dacă nu poți să închizi ochii, plângi tot timpul. De data asta nu mi-am mai cerut scuze. Eram prea nervos. Mă făcuse să îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
roata din spate a bicicletei lui Armin, iar eu îmi țineam capul întors, mă apăram de șfichiuirile ploii, mă hrăneam cu promisiuni, cu planurile și cu reconstituirea unei tabere de legionari, așa cum văzusem la Armin: imensa poartă de nord, cazărmile, barăcile taberei, via principalis, termele, templul - și apoi stam acolo în cizme, ud leoarcă și înghețat bocnă, cu un târnăcop în mână sub meri, priveam în mijlocul unei pajiști pământul proaspăt aruncat deasupra unei gropi, în adâncul căreia resturile zidului păreau benzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
țărm“ și tocmai de aceea aveai tot dreptul să savurezi, cât se mai putea. A merge pe bicicletă nu mai era pur și simplu a merge pe bicicletă, era a zbura. În canicula serilor de vară făceam slalomuri în fața noilor barăci, vizavi de terenul din dreptul garajului nostru, unde fusese înainte pajiștea. Bicicletele noastre alunecau silențioase pe porțiunea nou pietruită, fără să trebuiască să suporte zdruncinăturile pe drumul de țară, cârpit în fiecare primăvară cu asfalt împănat cu pietre, încât noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fuseseră „digurile“ și nenumăratele canale în care prindeam salamandre. Și până și în ultima falcă de pământ, între „Frohdörfchen“ și pădure, acolo unde fusese proiectată construcția autostrăzii, tatăl lui Felix ar fi vrut să construiască acum, dacă tot își vânduse baraca pentru electromotoare, un centru auto. Cel puțin așa spunea Felix, care primise la ziua lui de naștere un Velosolex, la care acționai motorul apăsând pe roata din față ca să-l faci să pornească. Aveau să construiască chiar și un atelier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de sincronizare fizică pe care-l atinseserăm eu și Mark. Mă așteptam la o călătorie lungă până în afara orașului, dar, după numai trei sferturi de oră, am oprit într-un intrând strâmt de lângă Box Hill. Ed a parcat lângă o baracă, cu un aer foarte satisfăcut. Am ieșit din mașină și m-am uitat în jur. Se simțea un puternic miros de cal, dar asta nu însemna neapărat ceva. Ed mă luă de mână și mă conduse pe o cărare până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]