KorAP: Find »[drukola/base=barbar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...89 >

2,211 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

îi ceru lui Clemantius să se apropie cu felinarul, după care, ținând daga ascuțită la gâtul băiatului, îi spuse Hippolitei: — Cred că băiețașul asta e fiul lui. Să dea cerul să fie așa, altfel e de rău. La vederea băiatului, barbarii schimbară între ei priviri descumpănite. Războinicul cel vârstnic își aduse calul în față câțiva pași, fixându-l cu atenție și cu evidentă neliniște, apoi i se adresă direct, vorbindu-i în limba sa pe un ton interogativ. Tânărul răspunse fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sa, îi repugna să pronunțe ea însăși cuvinte atât de dure. Pe de altă parte, gândi ea, spuse de un bărbat, cuvintele acelea ar fi făcut o impresie mai puternică. Mabertus, ascultător, îi transmise mai departe mesajul. Din nou, între barbari se porni o discuție aprinsă. Reinwalt își aduse calul mai aproape de redută, suficient cât să-i permită Hippolitei să-i distingă trăsăturile, în reflexele torței pe care o ținea războinicul ce îi stătea alături, și să citească în ele semnele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îți dorești să mori, soldatule? — Deloc. Și nici el. Arătând spre băiat, care zadarnic se agăța cu mâna liberă de brațul său înarmat, Mabertus îl zgâlțâi, mârâind: — Nu-i așa, băiețaș? Un cor de strigăte alarmate se ridică din grupul barbarilor adunați în curte. Reinwalt ridică mâna, cerând-i să se oprească. Nu! Așteaptă! spuse. Noi n-o să încercăm să intrăm; dar tu, în schimb nu-l omorî. Mabertus reluă: — Nu ajunge: trebuie să plecați de aici! Ți-l dau înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să vă vedem plecați de aici. Fiul tău îți va fi înapoiat după apusul soarelui și numai dacă o să fiți suficient de departe de aici. Eu însumi o să-l conduc până lângă tabăra ta. Alte proteste se auziră din rândurile barbarilor. Hippolitei îi păru că Geremar, care se găsea doar cu un pas în urma căpeteniei sale, schimbase cu jumătate de gură câteva cuvinte critice, poate chiar sarcastice, cu cei de alături. Nu putea auzi cuvintele sale, însă văzu, ca o confirmare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
deprimantul spectacol al ruinelor și al disperării pe care îl avusese sub ochi ziua întreagă. Când, la primele luciri ale zorilor, oaspeții redutei deschiseseră poarta de fier și se aventuraseră cu pași nesiguri în peisajul dezolant lăsat în urmă de barbari, constataseră că o bună parte din pars dominica a edificiului fusese distrusă, laolaltă cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care fânăria și grajdurile. Grânarul fusese golit, pivnițele prădate. Plecând de acolo, barbarii eliberaseră mulți prizonieri, însă în perimetrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
peisajul dezolant lăsat în urmă de barbari, constataseră că o bună parte din pars dominica a edificiului fusese distrusă, laolaltă cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care fânăria și grajdurile. Grânarul fusese golit, pivnițele prădate. Plecând de acolo, barbarii eliberaseră mulți prizonieri, însă în perimetrul villa-ei găsiră mai târziu alte trupuri - liberți și sclavi uciși în timpul incursiunii. Câțiva servitori nu mai erau de găsit: fugiseră, poate, ori fuseseră capturați și duși de acolo de barbari, în ciuda angajamentului lui Reinwalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prădate. Plecând de acolo, barbarii eliberaseră mulți prizonieri, însă în perimetrul villa-ei găsiră mai târziu alte trupuri - liberți și sclavi uciși în timpul incursiunii. Câțiva servitori nu mai erau de găsit: fugiseră, poate, ori fuseseră capturați și duși de acolo de barbari, în ciuda angajamentului lui Reinwalt. Acum, că pericolul trecuse, Hippolita îi lăsase de îndată intendentului său sarcina de a arunca o privire printre resturile încă fumegânde, pentru a constata dimensiunile dezastrului. Ieșise printre primii în fața ruinei și se așezase pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dintre cei veniți din sat părăsiseră imediat villa ca să se ducă la casele lor și să vadă stricăciunile, însă unii dintre ei, rătăciți, nesiguri, rămăseseră mai multă vreme în curte ori rătăciseră un timp prin preajmă, temându-se de întoarcerea barbarilor. Mabertus nu ar fi băgat mâna în foc mai mult decât alții în privința încrederii în cuvântul Taciturnului. De aceea, de teama unei capcane, evitase să meargă până la tabără pe drum și preferase să străbată - sigur pe faptul că știa bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
auzea din toate părțile. în pasul liniștit al calului, fiul lui Reinwalt se apropie de el, cu privirea ațintită asupra taberei. Mabertus îl observă din semiîntuneric: îl vedea încruntat, cu siguranță rușinat de întoarcerea aceea dezonorantă. Cunoștea destul de bine mentalitatea barbarilor încât să-și imagineze că tânărul acela - fiul unei căpetenii puternice și temute - s-ar fi simțit obligat să caute tot restul vieții sale să-și răscumpere situația stânjenitoare în care se găsise cu o noapte înainte: capturându-l, Mabertus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
el!“ Trăgând cuțitul de la centură, tăie frânghia ce ținea legat calul băiatului de al său. Pe urmă, se apropie de el și făcu același lucru cu legăturile ce îi strângeau încheieturile. Cu un gest scurt al mâinii, arătă spre tabăra barbarilor: — Poți să te duci, îi zise, ești liber. Privirea pe care o primi ca răspuns era plină de ură. Băiatul păru că vrea să-i spună ceva, dar mai apoi își îndemnă calul și, cu câteva strigăte mânioase, îl mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-i vadă pe huni năvălind în cetate. De aceea vin aici, e ca o turmă în pericol care se strânge în jurul păstorului ei, în jurul episcopului ei. Știu că cetatea, odată ce a ales calea luptei, nu mai poate implora clemența acelor barbari. Scoase un suspin adânc, apoi continuă: — Ei își înalță rugăciunile către Dumnezeu, dar în realitate așteaptă salvarea de la mine. Eu le-am insuflat încredere, i-am încurajat să reziste, să se încreadă în cuvântul lui Etius. Zi de zi, de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sau din curte, ori chiar de la fereastra asta, vorbesc cu ei și le dau asigurări că armata imperială trebuie să sosească. îi încurajez, le spun că nu trebuie să cedeze în fața disperării, că în curând suferințele lor vor înceta, că barbarii vor fi alungați către infernul care se pare că i-a vomitat. însă hoarda aceea asasină nu ne lasă să ne tragem sufletul și... Se întrerupse, ridicând arătătorul și luându-și o expresie de parcă ar fi ascultat ceva. Sebastianus auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pentru că, urmând instrucțiunile pe care mi le-a dat Magister militum la Arelate, le-am întărit cu parapete și cu materiale luate din clădirile publice din apropiere: practic, comentă cu amărăciune, ne distrugem noi înșine cetatea, înainte să o facă barbarii. Am mărit grosimea porților și le-am întărit cu bârne. Am lărgit și am adâncit șanțul, dar hunii încearcă în fiecare zi să-l umple cu pământ și bușteni ca să ajungă să arunce poduri mobile. Dispun de mulți berbeci, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ticsite de provizii și pradă și coviltire sub care fuseseră amenajate ateliere pentru fierari și ale armurieri. Pretutindeni se înălțau fumurile bivuacurilor, în jurul cărora se înghesuia o mulțime despre care Sebastianus, deprins cu viața militară și bun cunoscător al obiceiurilor barbarilor, știa că e formată din războinici în repaos, femei din toate rasele cunoscute și chiar copii. Dincolo de marginea spațiului corturilor, se puteau vedea hoarde de armate pe jos sau călare, care, încolonate uneori de-a lungul drumeagurilor, dar de cele mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
deja locul bătăliei. Rămași deci singuri în fața hoardei, Sebastianus și tovarășii săi fură constrânși să fugă. Prefectul însă se întoarse după zece pași, contemplând descumpănit dezastrul. Deși se retrăgea, nu se simțea în stare să-și dezlipească privirea de masa barbarilor ce înaintau și îi rezista lui Maliban, care îl trăgea mai departe. — Nu e posibil! striga ca ieșit din minți. Etius trebuie să vină. Nu se poate întâmpla așa ceva! Răzvrătirea în fața inutilității tuturor eforturilor sale, a eșecului misiunii sale, amenința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bărbos. Alergând împreună cu el și cu toți ceilalți spre piață, îl întrebă despre soarta alanilor. — Se baricadează în cazărmile lor, veni răspunsul. Blestemații ăia se gândesc numai cum să-și salveze pielea. La colțul străzii întâlniră un grup compact de barbari ce se îndreptau spre piață și imediat se găsiră angajați într-o încăierare furibundă. Luați prin surprindere de acel atac neprevăzut, barbarii se retraseră în lungul străzii, lăsând în urmă morți și răniți și, pentru un moment, Sebastianus savură - dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Blestemații ăia se gândesc numai cum să-și salveze pielea. La colțul străzii întâlniră un grup compact de barbari ce se îndreptau spre piață și imediat se găsiră angajați într-o încăierare furibundă. Luați prin surprindere de acel atac neprevăzut, barbarii se retraseră în lungul străzii, lăsând în urmă morți și răniți și, pentru un moment, Sebastianus savură - dincolo de orice rațiune - iluzia victoriei. Porniră să-i urmărească, dar își dădu seama doar mai târziu că grupul său, după lupta aceea scurtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Sebastianus savură - dincolo de orice rațiune - iluzia victoriei. Porniră să-i urmărească, dar își dădu seama doar mai târziu că grupul său, după lupta aceea scurtă, dar furibundă, era acum practic înjumătățit. Mai mult, ajuns la o răscruce, putu vedea ați barbari roind către piață pe o stradă paralelă. Trebui să întindă brațul și să-l tragă înapoi pe uriașul bărbos, care, în furia luptei, se ducea prea mult înainte. — Ce faci? Ești nebun? îi strigă. Suntem prea puțini. Ne întoarcem în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
oamenii se ridicau - zadarnic, de altfel - pe vârfurile picioarelor, dar mulți dintre ei aruncau totodată priviri înspăimântate către intrările în piață. între timp, amenințător și tot mai apropiat, se auzea distinct ecoul haotic și puternic al urletelor de triumf ale barbarilor invadatori; printre exclamații de teroare, câte unul arăta deja cu degetul primele coloane de fum ce se înălțau dincolo de conturul acoperișurilor. Căutându-și un punct mai bun de observație, Sebastianus se cățără - cum făcuseră și alții, de altfel - pe lemnăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Judecând după desișul compact al sulițelor lor, erau mai multe mii. înspăimântat, Metronius își dădu seama că soldații, dispuși fiind pe șase linii, acopereau un front prea larg și prea puțin adânc pentru a rezista asaltului unei asemenea mase distrugătoare. Barbarii înaintau în rânduri compacte și cu pas sigur, în formație de pană, intonând un cântec sumbru, terifiant, și lovind scuturile cu armele. Ca un răspuns, sunară trâmbițele galoromanilor, iar ofițerii lor dădură ordine, cu glas tunător; supunându-se ordinelor, soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
stăvili înaintarea, legionarii lansară prima salvă de javeline, apoi porniră în întâmpinarea dușmanului, însă nesiguri, fără avânt. îi chemă la sine pe Ambarrus, Almirus - cel care purta însemnul - și toți capii cohortelor. — Ascultați, le spuse. Trebuie să-i împiedicăm pe barbari să spargă linia. Nu trebuie să treacă, ați înțeles? O clipă mai târziu, din primele linii răsună, ca o explozie, un zăngănit cumplit produs de ciocnirea dintre cele două trupe. — Ce trebuie să facem? întrebă Ambarrus, strigând, fiindcă urletele luptătorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
semne de slăbiciune, iar ici și colo putu vedea câte un soldat ieșind din rând; apoi, în partea dreaptă, oamenii porniră să dea îndărăt și, în fine, o luară la fugă cete-cete, lăsând să năvălească prin spărtură primele grupuri de barbari, care în câteva clipe deveniră o hoardă. Mulți soldați, mai ales din ultimele rânduri, își căutară scăparea prin coridoarele ce despărțeau cohortele bagaude, însă Metronius înțelese că fuga lor dezordonată risca să dezmembreze rândurile alor săi, care, din clipă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
soldați, mai ales din ultimele rânduri, își căutară scăparea prin coridoarele ce despărțeau cohortele bagaude, însă Metronius înțelese că fuga lor dezordonată risca să dezmembreze rândurile alor săi, care, din clipă în clipă, aveau să primească unda de șoc a barbarilor lansați în urmărire. Dacă nu voia ca oamenii săi să fie măturați ori chiar să dea bir cu fugiții, contaminați de panica soldaților, trebuia deci să-i împingă imediat înainte la contraatac. Descălecă și, luându-și de la oblânc scutul rotund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care, ca și el, renunțase la cal, strigă ceva către ei săi și se aruncă înainte, trăgând după sine mai mult de două mii de tovarăși; aceștia, scoțând un unic și imens strigăt, se revărsară ca o undă de viitură asupra barbarilor și chiar a romanilor ce se retrăgeau în fugă. între timp, aliniamentul romanilor se fărâmița și în dreptul poziției lui Metronius, în vreme ce bagauzii, încordați la maximum, aplecați înainte cu armele strânse în mână, fremătaum, privind cu ochii strânși dușmanul ce le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să se mire de tot ce se întâmpla, plin de spaimă, dar și de exaltare, căci el însuși se simțea cuprins în acea maree. Descumpăniți de năvala acelei hoarde de turbați care împingea înainte și mulți soldați romani ce fugeau, barbarii se opriră mai întâi, apoi rupseră rândurile și dădură îndărăt, dar fură ajunși din urmă, izbiți, străpunși de țepușe și călcați în picioare. împreună cu ei, în furia devastatoare a acelui asalt fură măturați și nu puțini nefericiți legionari. Valul bagauzilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]