1,717 matches
-
pe teritoriul bizantin, Manuel s-a temut de un atac, și trupele sale au fost puse pe poziții de luptă pentru a îndepărta orice amenințare. Au existat câteva hărțuieli cu cete de germani indisciplinați lângă Filippopolis și Adrianopol, unde generalul bizantin Prosouch l-a înfruntat pe nepotul lui Conrad, viitorul împărat Frederick. Pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, câțiva soldați germani au fost uciși în timpul unei inundații de la începutul lunii septembrie. Pe 10 septembrie, cruciații au ajuns la Constantinopol, în
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
să avanseze în continuare în Egipt, ocupând pentru puțin timp orașul Cairo. Relațiile cu Imperiul Bizantin erau schimbătoare, iar dinspre Europa Occidentală nu mai soseau ajutoare după dezastrul cruciadei a doua. Regele Amalric I al Ierusalimului s-a aliat cu bizantinii și a participat la o invazie a Egiptului în 1169, dar expediția a fost până în cele din urmă un eșec. În 1171, Saladin, nepotul unuia dintre generalii lui Nur ad-Din's, a fost proclamat Sultan al Egiptului, reușind să unească
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
572 a început un război cu Persia. După două campanii dezastruoase, în care perșii au ocupat Siria, Iustin a cumpărat o pace precară, obligându-se la plata unui tribut anual. Hanul Baian al avarilor a profitat de înfrângerea suferită de bizantini în fața perșilor și la începutul anului 574 a trecut Dunărea și a învins o armată condusă de către Tiberius, comandantul "Excubitorilor", retrăgându-se la nord de Dunăre numai dupa ce a primit tribut de la curtea imperială. În urma campaniilor dezastruoase desfășurate în
Iustin al II-lea (împărat) () [Corola-website/Science/306615_a_307944]
-
doua cruciade făcuseră mari pagube Constantinopolului în trecerea lor spre Țara Sfântă, iar grecii fuseseră acuzați de trădare de către cruciați. Un mare număr de negustori vențieni fuseseră atacați și deportați în timpul răscoalelor anti-latine din capitala bizantină din 1182. Propunerile pricipelui bizantin Alexios prevedeau restaurarea domniei tatălui său în condițiile în care Constantinopolul nu ar fi fost prădat. Bonifaciu a fost de acord cu aceste codiții, iar papa și principele bizantin s-au întors la Corfu pentru a ajunge din urmă flota
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
o serie ironică de evenimente, pe la mijlocul secolului al XV-lea, Biserica Romano-Catolică a încercat să organizeze o nouă cruciadă prin care să restaureze vechiul Imperiu Bizantin, care era treptat înghițit de turcii otomani. Încercarea a eșuat lamentabil, marea majoritate a bizantinilor refuzând să accepte unirea bisericilor. Într-un mod paradoxal, grecii și civilizatia bizantină bazată pe credința ortodoxă s-au aflat mult mai în siguranță sub dominația otomană decât sub cea latină. Grecii au preferat să-și sacrifice libertatea politică pentru
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
de Paști din anul 1332. Aproximativ în același timp, Belaur, un frate al lui Mihail Asan al III-lea, a pornit o rebeliune în Vidin, probabil pentru a susține pretențiile la tron ale nepotului său detronat, Ioan Ștefan. Avansul împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul în Bulgaria în vara lui 1332 a prelungit operațiunile militare împotriva rebelilor. Bizantinii au avansat în nord-estul Traciei, dar Ioan Alexandru a venit repede spre sud cu o mică armată care s-a întâlnit cu
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
-lea, a pornit o rebeliune în Vidin, probabil pentru a susține pretențiile la tron ale nepotului său detronat, Ioan Ștefan. Avansul împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul în Bulgaria în vara lui 1332 a prelungit operațiunile militare împotriva rebelilor. Bizantinii au avansat în nord-estul Traciei, dar Ioan Alexandru a venit repede spre sud cu o mică armată care s-a întâlnit cu Andronic al III-lea la Rusokastro. După ce a dat impresia că dorește să negocieze, Ioan Alexandru, susținut de
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Bizantin s-au deteriorat temporar. Ioan Alexandru a cerut extrădarea vărului său Șișman, unul din fiii lui Mihail Asan al III-lea, amenințând guvernul bizantin cu războiul. Demonstrația de forță a lui Ioan Alexandru a avut însă efecte nedorite, întrucât bizantinii i-au înțeles intențiile și au trimis pe aliatul lor, emirul turc al Izmirului, Umur Beg. Debarcând în Delta Dunării, turcii lui Umur Beg au jefuit regiunile rurale și au atacat orașele bulgărești din apropiere. Forțat să își limiteze revendicările
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Forțat să își limiteze revendicările, Ioan Alexandru a invadat din nou Imperiul Bizantin la sfârșitul anului 1341, susținând că a fost chemat de locuitorii Adrianopolului. Totuși, trupele lui Ioan Alexandru au fost de două ori învinse de aliații turci ai bizantinilor lângă oraș. În 1341-1347 Imperiul Bizantin a căzut într-un război civil prelungit între regența tânărului împărat Ioan V Paleologul și cel care dorea să-i fie acestuia tutore, Ioan VI Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
ori învinse de aliații turci ai bizantinilor lângă oraș. În 1341-1347 Imperiul Bizantin a căzut într-un război civil prelungit între regența tânărului împărat Ioan V Paleologul și cel care dorea să-i fie acestuia tutore, Ioan VI Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și, în timp ce Ștefan Uroș al IV-lea Dușan al Serbiei a luat partea lui Ioan VI Cantacuzino, Ioan Alexandru l-a susținut pe Ioan V Paleologul și regența sa. Deși cei doi monarhi balcanici au
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Macedonia, mare parte din Albania și nordul Greciei. În 1345 el a început să se autointituleze "Împărat al sârbilor și grecilor", iar în 1346 a fost încoronat sub acest titlu de patriarhul nou-înființatei Patriarhii a Serbiei. Aceste acțiuni, pe care bizantinii le-au primit cu indignare, par să fi fost susținute de Bulgaria, întrucât Simeon, patriarhul Bulgariei participase și la crearea Patriarhiei Serbiei și la încoronarea împăratului sârb Ștefan Uroș al IV-lea Dušan. Până spre sfârșitul deceniului 1340, din succesele
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
în 1355, după ce Ioan al VI-lea Cantacuzino a fost forțat să abdice și Ioan al V-lea Paleologul a fost încoronat împărat suprem. Pentru a pecetlui tratatul, fiica lui Ioan Alexandru Maria Kerața a fost căsătorită cu viitorul împărat bizantin Andronic IV Paleologul, dar alianța nu a produs rezultate concrete. Pe plan intern, Ioan Alexandru și-a compromis stabilitatea internă a țării prin divorțul de prima sa soție Teodora a Țării Românești (în preajma anului 1349) urmat de căsătoria cu o
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Ungariei, care a anexat Moldova în 1352 și a înființat un principat vasal acolo (vezi Dragoș al Moldovei), și apoi a cucerit Vidinul în 1365, și i-a luat prizonieri pe Ioan Srațimir și familia lui. Între timp, bulgarii și bizantinii s-au mai luptat odată în 1364. În 1366, când împăratul Ioan V Paleologul se întorcea dintr-i călătorie în vest, bulgarii au refuzat să-l lase să treacă prin Bulgaria. Această atitudine a avut efecte nefaste, întrucât un alt
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
de Savoia, a răspuns prin a captura mai multe porturi maritime bulgărești, inclusiv Ankhialos (Pomorie) și Mesembria (Nesebăr), deși nu a reușit să cucerească Varna. Depășit, Ioan Alexandru a fost obligat să facă pace. Orașele capturate au fost cedate Imperiului Bizantin, iar împăratul Ioan V Paleologul a plătit 180.000 florini lui Ioan Alexandru. Împăratul bulgar a folosit această sumă și a făcut anumite concesii teritoriale pentru a-i convinge pe Dobrotici al Dobrogei și pe Vladislav I Vlaicu să recucerească
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
(latină: "Flavius Heraclius Augustus"; greacă: Ἡράκλειος "Hērakleios") (n. 575; d. 11 februarie 641) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 5 octombrie 610 și 11 februarie 641. El a fost întemeietorul dinastiei Heracliene. Heraclius a reorganizat conducerea imperiului, după decăderea suferită sub predecesorii săi la tron, și a reușit să redobândească de la perși teritoriile pierdute anterior. A încercat să
Heraclius I () [Corola-website/Science/306740_a_308069]
-
dogme de compromis, numită monotelism. Deasemenea, a schimbat limba oficială a imperiului din latină în greacă. Numeroși istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclius ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca "Bizantin", în loc de "Roman de Răsărit", după această dată. Heraclius provenea dintr-o familie de origine armeană, fiind fiul lui Heraclius cel Bătrân, exarhul Africii. S-a născut în jurul anului 575; locul nașterii sale nu este cunoscut. În anul 602, Heraclius cel
Heraclius I () [Corola-website/Science/306740_a_308069]
-
În 621, Heraclius a comandat personal armata, primul împărat care a făcut acest lucru de la Teodosiu I, alungându-i pe perși din Anatolia. În 626, avarii și slavii au asediat Constantinopolul, dar împăratul era departe. Cu toate acestea, din cauza superiorității bizantinilor și a armelor primitive avaro-slave, avarii au fost nevoiți să se retragă. În bătălia de la Nineveh (627), perșii au suferit o gravă înfrângere. Șahul Kavadh al II-lea a făcut pace, restituind toate teritoriile cucerite în război Imperiul Bizantin. Curând
Heraclius I () [Corola-website/Science/306740_a_308069]
-
-lea, principele Vakhtang I Gorgasali a organizat și condus o revoltă în timpul căreia a reușit să cucerească independența Iberiei, el proclamându-se rege. Armatele georgiene au lansat o serie de campanii încununate de succes împotriva Imperiului Persan și a celui Bizantin. În primele decenii ale secolului al IX-lea, s-a dezvoltat și consolidat un nou stat georgian în regiunea Tao-Klarjeti. Ashot I Kuropalates, din familia regală Bagrationi, a condus lupta de eliberare de sub stăpânirea arabilor a teritoriile din sudul Iberiei
Georgieni () [Corola-website/Science/306732_a_308061]
-
nevoiți să se împrumute cu bani, cruciada devenind pe ansamblu una extrem de costisitoare. Cruciații francezi au călătorit mai întâi în Cipru și au petrecut iarna pe insulă, negociind cu diferite puteri din răsărit. Imperiul Latin a cerut ajutorul cruciaților împotriva bizantinilor Imperiului de la Niceea, iar Principatul Antiohiei și Cavalerii templieri doreau să fie sprijiniți în luptele din Siria, unde musulmanii cuceriseră de puțină vreme Sidonul. Totuși, Ludovic avea ca obiectiv debarcarea în Egipt. Cruciații au ajuns aici în 1249, au debarcat
Cruciada a șaptea () [Corola-website/Science/306831_a_308160]
-
patriarhului Kallinikos I. A doua domnie al lui Iustinian II a fost marcată de lupte nereușite împotriva bulgarilor și a arabilor. În 708 a invadat Bulgaria, dar a fost învins de către țarul Tervel și constrâns să facă pace. În est, bizantinii au fost învinși de arabi, pierzând orașul Cilicia. În 711, Chersonul s-a revoltat sub conducerea generalului exilat Philippikos Bardanes. Rebeliunea a luat amploare și în Constantinopol, iar armata l-a proclamat pe Bardanes împărat. Iustinian a fost prins și
Iustinian al II-lea () [Corola-website/Science/306842_a_308171]
-
ce va duce la apariția dinastiei Tahiride. În 830 Al Mă’mun inițiază o campanie în Anatolia cucerind mai multe forturi bizantine. Împăratul bizantin Theopilos răspunde prin cucerirea Tarsus-ului din mâinile Abassizilor. Al Mă’mun pregătește o campanie masivă împotriva bizantinilor însă moare înainte de începerea să. Relațiile cu bizantinii nu sunt exclusiv conflictuale, ci din contră califul semnează un acord de pace prin care bizantini se obligă să trimită anual Abbasizilor manuscrise în limba greacă despre știința și filozofie pe care
Al-Mamun () [Corola-website/Science/307959_a_309288]
-
830 Al Mă’mun inițiază o campanie în Anatolia cucerind mai multe forturi bizantine. Împăratul bizantin Theopilos răspunde prin cucerirea Tarsus-ului din mâinile Abassizilor. Al Mă’mun pregătește o campanie masivă împotriva bizantinilor însă moare înainte de începerea să. Relațiile cu bizantinii nu sunt exclusiv conflictuale, ci din contră califul semnează un acord de pace prin care bizantini se obligă să trimită anual Abbasizilor manuscrise în limba greacă despre știința și filozofie pe care translatorii din Bagdad le vor traduce în limba
Al-Mamun () [Corola-website/Science/307959_a_309288]
-
Theopilos răspunde prin cucerirea Tarsus-ului din mâinile Abassizilor. Al Mă’mun pregătește o campanie masivă împotriva bizantinilor însă moare înainte de începerea să. Relațiile cu bizantinii nu sunt exclusiv conflictuale, ci din contră califul semnează un acord de pace prin care bizantini se obligă să trimită anual Abbasizilor manuscrise în limba greacă despre știința și filozofie pe care translatorii din Bagdad le vor traduce în limba arabă. Al Mă’mun, un adept al doctrinei Mu’tazilite și al raționalismului începe în anul
Al-Mamun () [Corola-website/Science/307959_a_309288]
-
mereu "romaioi", sau romani. Imperiul Roman de Răsărit urmărea păstrarea controlului asupra drumurilor comerciale dintre Europa și Orient, care îl făceau cel mai bogat stat din Europa. Folosindu-se de felul lor sofisticat de a lupta și de diplomația superioară, bizantinii au reușit să se opună atacurilor barbarilor migratori. Visul lor de a restabili stăpânirea romană în occident s-a materializat pentru scurt timp în cursul domniei lui Iustinian I (527-565). Acesta a recucerit unele teritorii occidentale, a codificat legea romană
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
lansat o campanie militară în cadrul "războaielor ridda" care a adus Arabia centrală sub control musulman (633). Omar I (634-644), al doilea calif, a adus Siria, Iordania, Palestina și Irakul sub control musulman, în anii 630. Egiptul a fost luat de la bizantini în 645 de Osman I , al treilea calif. Abu Bakr, Omar , Osman , și succesorul său Ali sunt considerați "califii dreptcredincioși" care au fost în fruntea unei epoci de aur a islamului pur. Califatul lui Ali a început în cadrul unor certuri
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]