10,418 matches
-
coincidență. În adâncul sufletului, se simțea mulțumită. N-o mai încerca nicio părere de rău pentru timpul ce-l pierduse. Cum crezi, dacă n-ai văzut? Se numea Ana. Lucra de mulți ani bibliotecară la școala din satul vecin. Era blândă și bună la suflet ca pâinea. Copiii o iubeau mult și se adunau în jurul ei ca albinele la flori. Colegii de muncă o numeau „călugărița”. Ea nu știa, de față cu ea nu pronunța nimeni acest cuvânt. Știa, însă, că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
care le aduce toamna locuitorilor de la sat. Timpul parcă zbura. Toamna trecuse ca o pasăre în zbor. Odată cu venirea iernii, erau toate puse la locul lor. În acel an, iarna nu fusese grea, cum se zice pe la noi, chiar destul de blândă. Oamenii așteptau mult să ningă, căci fără zăpadă, ce fel de iarnă? În a doua jumătate a iernii, au venit și zilele mult așteptate, când ne-am trezit într-o dimineață că afară era ca-n poveste. Ninsese toată noaptea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să le facă pe toate. Aveam toate cele necesare pentru a învăța la școală, aveam mereu pâine și hăinuțele cele mai necesare și încălțăminte. Cu mama, se înțelegea foarte bine. Nu se certau. Tata era o fire foarte liniștită și blândă. Avea mare dragoste de Dumnezeu și credință, care i-a fost de mult ajutor în viață. Pe noi, ne iubea ca pe ochii din cap. Mama, de multe ori, îi zicea că ne prea alinta. Nu departe de casa noastră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
el vei apela mai repede. Doamne ferește, de se întâmplă ceva mai rău, tot la el vei alerga mai întăi după ajutor.”. Așa și cei doi vecini ai noștri trăiau, respectându-se unul pe celălalt. Moș Ion Dascăl era un om blând, avea o inimă ca pâinea, o fire sensibilă și emotivă, era credincios și foarte muncitor. Copilăria și adolescența și-o trăise în multe lipsuri și nevoi. Rămas orfan de mamă foarte devreme, cunoscuse gustul amar al suferințelor: frig, foame, ocări
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
admira pe Liza. Era subțire și toată haina se aranja frumos pe corpul ei, avea mișcări iuți dar precise, pe spate purta un păr frumos, negru și bogat, pe care-l împletea într-o coadă lungă și groasă. Vocea ei blândă și liniștită, însoțită mereu de un zâmbet nevinovat și dragostea cu care îi trata pe cumpărători, o făceau să pară o zână. Tot satul o îndrăgise și oamenii i se adresau, la rândul lor, cu respect și cu drag: - Lizuță
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
va putea să stea acolo până a doua zi. Discuțiile cu părintele duhovnic îi dau sănătate și putere. Nimeni și nimic nu o face să se simtă mai bine și mai ușurată sufletește decât aceste întâlniri de suflet și vorba blândă și înțeleaptă a părintelui ei. - Ce frumosă ar fi viața, dacă n-ar fi pe lume acei „răi defăimători”, care îți răpesc pacea și liniștea și nu te lasă să te bucuri de ele, zise cu durere Zinaida. De ce unii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
creștine. Așa sunt bunica Dosia („Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu”), moș Parfene, („un om care-și avea inima și mâna gata oricând spre a face bine oricui”), moș Ion Dascăl („un om blând, avea o inimă ca pâinea, o fire sensibilă și emotivă, era credincios și foarte muncitor”), Moș Ion Vinaru („caracterul opus al vecinului său; o fire mai dură, lacom și setos de avere, foarte muncitor, dar înjurăturile nu lipseau de pe limba
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei a făcut-o să înțeleagă că o călătorie în satul ce se vede la poalele acestei păduri ar echivala cu moartea. Nu a înțeles rosturile acestei interdicții decât târziu, când și-a descoperit chipul în oglinda unei ape. Ochii blânzi ca ai unei căprioare, catifelați, umezi. Își vedea doar ochii, o mare parte din față îi era acoperită de năframa care o purta și ziua, și noaptea. În mănăstirea în care crescuse, acest lucru nu era un fapt neobișnuit, deși
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
viața e un rahat mare, că ne depravăm cu toții cât putem, numai să nu simțim cum ne scufundăm în mlaștina în care colcăim ca viermii, cineva de lângă el îi atinsese mâneca de la sacou, era o toamnă superbă, cu un soare blând, el se bucura de natură, de haine frumoase și de o femeie nemaipomenită. Se va bucura din plin, atât cât va fi posibil. O nouă atingere timidă îl făcu atent. "Tovarășe, îngăimă unul de lângă el, nici nu se mai obosea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
televizat. Zinzin o întrerupe: "Ești drăguță să-mi notezi pe o hârtiuță ce crezi că trebuie să raportez și să ne vorbești despre altceva?!". Se îndreaptă spre un vițel alb cu pete negre. Îl îmbrățișează. Botul animalului e umed, privirea blândă. Femeile se plimbă tăcute prin grajd cu aerul că se plimbă în sala de bal. Zinzin se uită în urmă și își vede "colegul" pășind în vârful degetelor și uitându-se speriat la animale. Privirile celor două femei se întâlnesc
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
legii... Pentru familia Carabăț, ca de altfel pentru întreaga șatră, bulibașa era legea. Era greu de presupus ce avea să urmeze. Nici măcar aparențele nu aveau toate ușile deschise. Un septembrie aflat pe ultimele pagini de calendar se arăta a fi blând și binevoitor, gata să estompeze grijile celor care fuseseră purtați pe valurile unor ape învolburate. Acești nefericiți, ocupanți ai unei ambarcațiuni în care o forță superioară îi așezase, nu știau dacă și câte intemperii neprevăzute vor avea de întâmpinat și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
multă vreme chiar după primul cântat al cocoșilor. Alex ieși pentru puțin timp pe terasă. Simțea nevoia să ia puțin aer proaspăt înainte de a intra în dormitor. Privi cerul. În seara aceea luna nu-și fericea pământenii cu lumina ei blândă, liniștitoare. Candelabrele stelelor nu împodobeau bolta cerească. I se păru că noaptea, care abia începuse, este mai neagră ca de obicei. Apoi intră în casă ducând cu el tot întunericul de afară, de parcă în casă nu ar fi fost destul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
lecția ceremonialului căsătoriei, înscrisuri neînscrise, dar conservate de milenii în legile sacre ale etniei. Era un septembrie calm, cu brume ce argintau în timpul nopții întinderile, ca peste zi soarele să devină mai darnic să le ofere vietăților pământului o căldură blândă, ce semăna cu alintarea unui copil, de către mamă, înainte de culcare. Se bănuia o toamnă scurtă. Dincolo de orizont, un alt anotimp se pregătea să ocupe teritoriile ca fiind îndrituit de legile naturii. Se potrivi însă, ca acea zi de duminică, stabilită
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
nu s-a realizat în cei peste douăzeci de ani, căci persistă înclinațiile fanariote, balcanice, de supușenie, gen „capul plecat sabia nu-l taie”. Nu sunt o fire răzbunătoare, dar pentru cei care au bătut „cuiele coșciugului”, unui neam străvechi, blând și mult prea tolerant, o să înghețe iadul în ziua când îi voi ierta. Silit doar de conștiință, dezavuez modul de a trăi în minciună și ipocrizie, și nu mă regăsesc în el, chiar dacă fac parte din normalul existenței cotidiene. Referitor
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cuvântului piroșcă îcolțunaș) provenit din rusă îpiroșki) și din ucraineană pyrișky) tăvălite în pesmet, scorțișoară, zahăr și unt, ori deliciosul cremșnit, specialitatea casei. Tare mult mai ținea bona la plimbările regulate pe aleile parcului vecin din stațiune, în compania veverițelor blânde și jucăușe, a ciocănitorilor preocupate de igiena copacilor, a măiestrelor păsări cântătoare, a turiștilor veniți la odihnă sau tratament. Păcat că la trei ani a trebuit să mă despart de Gertrude și de parcul primelor zghihuieli nevinovate, cu multe și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
leului, nelipsită în topuri fenomenul Beatles comunismul, noua găselniță socialisto - dâmbovițeană. Mi se face pielea de găină când „atac” acest cuvânt rezidual, tenace instalat în mințile bolnave de putere ale eșaloanelor doi și trei nomenclaturiste, care, din păcate, spre nenorocul blândului și naivului popor român, după o regie proprie bine meșteșugită, îl „conduc” spre haos și dezbinare, atât pe plan intern, cât și extern. Ce mă deranjează cel mai mult astăzi este politizarea excesivă a structurilor vitale societății, aspect recidivant pe
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
doi de planton ca pedeapsă pentru orice presupusă abatere, alergarea cu masca de gaze pe figură până la extenuare în afara situațiilor tactice de instrucție, aplicarea unor sancțiuni corecționale dure în condiții neregulamentare. Rigorile și abuzurile din armată erau cu mult mai blânde, chiar aproape absente, pe șantierele de construcții sau la muncile agricole, unde forța de muncă era constituită din militari în termen. O spun în cunoștință de cauză, întrucât în vara anului 1971 am fost detașat împreună cu plutonul pe șantierul „Transfăgărășanului
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
locului de spovedanie, acolo unde, pătrunși de evlavie și de nevoia de curățire, enoriașii veneau să-și elibereze sufletele de cohorta păcatelor făptuite. 13 O statuie veritabilă Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt. M. Eminescu În dimineața aceea cu cerul de un galben imperfect, vocea dirigintelui vibra fără autoritate peste multe dintre capetele noastre, În Încercarea de a ne organiza corespunzător În careu, pe platoul mare din fața școlii. Așteptam discursul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
E o dimineață frumoasă, cu un aer curat, limpezit de ploaia din zori. Soarele răspândește pretutindeni lumina-i ocrotitoare, iar păsări din Înaltul cerului se opresc din când În când pe umărul meu și răspândesc triluri divine. În adierea vântului blând, lalelele se clatină ușor, mângâiate parcă de o mână nevăzută. Sunt cu iubirea mea. Sunt cu iubirea vieții mele, veghindu-i somnul liniștit... Doar noi doi, așa cum mi-am dorit dintotdeauna. Doar noi doi Într-o mare de singurătate. Sunt
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
care ne Împresura geamul. Mișcând din cap Înainte și Înapoi, iute și sacadat, pasărea privea neîndoios În camera noastră. Mama tresări și Își duse dosul palmei la gură, când tata Începu să fluiere. Mai Întâi stins, unduios, ca un susur blând, ca și cum ar fi acompaniat pe cineva care valsează. Apoi fluieratul său se amplifică, deveni tot mai tare, mai asurzitor, până când se strecură pretutindeni, mișunând prin toate ungherele casei, zăngănind sticlele de la vitrină. Mama, chircită Într-un colț, Își Îmbrobodi capul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mătanie Împietrită, pe când domnul Martin, care-l urmări pe Conte gâtuit de emoție, se prăbuși ca o marionetă fără sfori, cu sufletul spart În mii de cioburi. Iar tata, dintre florile frumoase Între care se afla Întins, risipea un surâs blând și luminos, În care Încăpeau toți cei care-l cunoscuseră vreodată. 42 Alte trei zile (file de jurnal) Auzi glasul celui drag! Iată-l vine, săltând peste coline, trecând din munte-n munte. Cântarea Cântărilor Prolog Pe Annabel am descoperit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
care-l Îmbăta. Se felicită că nu Închisese geamul (cum făcea de obicei) și, cu pleoapele Îngemănate, se lăsă purtat de aerul Înmiresmat al serii, care-l domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când simți dintr-o dată o foșnire caldă În preajmă și degete fierbinți mângâindu-i ochii. Inima Îi zvâcni cu putere și se zgudui de o trăire
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dintr-o dată brațele și mă aruncam plin de Încredere de pe Înălțimea aceea colosală. Trăiam o senzație neasemuită, de plutire foarte lină, ca un fulg purtat ușor de o pală de vânt abia simțită. Era echilibrul desăvârșit. Fericirea deplină. Era mâna blândă a Lui. A Divinului. M-am Întâlnit În fața blocului cu domnul Stratan („Gârneață”). Un tip retras, la locul lui. I se spune așa pentru că are mâna răsucită și se uită mereu Încrucișat. E medic veterinar, aflat În pragul pensionării. Mi-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
părul viu răsfirat peste umerii delicați. Am băut șampanie și i-am făcut nenumărate urări, chiar dacă nu reușeam să găsesc cele mai potrivite cuvinte. Melanie râdea, pentru că-n urările mele o comparam când cu o căprioară gingașă, când cu o blândă felină, când cu o turturică sidefie. Hei, profu (așa-i plăcea să-mi spună de când a aflat că fusesem dascăl), hai să vedem ce mai găsești acum, că am devenit tare curioasă... Și după ce-și dezvelea dinții albi și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
într-un cadru natural nemaipomenit, a citit mai multe cărți bune, s-a relaxat simțind cum muntele i-a intrat tot timpul în cameră cu toate minunile lui. Să dormi cu geamul deschis și să te trezești săgetată de razele blânde ale soarelui, să asculți concertele în primă audiție ale diverselor păsărele, să sorbi cu sete aerul tare, ozonat, filtrat prin verdele cetinei de brad, ce poate fi mai minunat! - gândea Ina în clipele ei de reflecție. În zilele mai calde
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]