1,034 matches
-
spuse că nu divorțase și că plănuia să trimită bani, oricât de puțini, pentru fiul lui. Că se încredea în noua lui țară și că avusese noroc de prieteni buni. Că visa la o benzinărie cu garaj și bistro, alături de blajinul Godun. Că îi plăcea câmpul și că locuia în mansardă. Că el era mazdeean, dar nu pe de-a- ntregul, fiindcă părinții lui, tată-său și bunicu-său, se convertiseră la „religia mare“. Povesti despre cum plecaseră din ținutul lor milenar spre
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de recunoștință, precum șireturile unui pantof. Când ajungea între cei din grup, Veterinara părea schimbată și totdeauna le semăna: era vicleană și cam sărată, la fel cu mezelurile lui Pablo, sfidătoare ca Max dentistul sau, uneori, ascunsă și mută, ca blajinul lor prieten, Godun. În zile ca astea, Omar se-ntrista și se mustra că ar fi putut să găsească o femeie mai blândă și mai bună ca ea. „E numai o iapă nestrunită de armăsar“, îi zicea cu mânie un
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
capătul unei potecuțe înălțate pe care o porni Nur implorându-mă să nu vin după ea. Dispăru în locuință. Am așteptat-o, rezemat de un palmier. Era aproape întuneric atunci când a venit înapoi, însoțită de o țărancă bătrână, grasă și blajină. — Khadra, ți-l prezint pe noul meu soț. Am tresărit. Ochii mei holbați s-au încrucișat cu încruntătura lui Nur, în vreme ce dădaca se ruga Cerului: — Văduvă la optsprezece ani! Nădăjduiesc că prințesa mea o să aibă mai mult noroc de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
flori care Încadra pământul lui roșiatic. După o noapte umedă, terenul căpăta un luciu maroniu și liniile albe erau revopsite cu cretă lichidă, dintr-o găleată verde, de către Dmitri, cel mai scund și mai bătrân grădinar al nostru, un pitic blajin, cu cizme negre și rubașcă roșie, care se retrăgea Încet, Încovoiat de spate, În timp ce trasa linia cu pensula. Un gard viu din tufe de mazăre siberiană („acacia galbenă“ din nordul Rusiei), cu o deschidere În mijloc, care corespundea cu paravanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a oftat nedumerit că mai eram în fața lui, și nu o simplă pată pe zidăria aceea care se îndârjea să reziste. A zâmbit nădăjduind că, poate, în clipele următoare, totuși, îmi cade vreo grindă în cap sau, de ce nu, că Blajinul, faima pușcăriei prin anii ’30, cu șaisprezece omoruri la activ, toate din gelozie, iese de undeva, din beciul în dreptul căruia ne opriserăm, și-mi înfige șișul răzbunării în inima care, cum bine intuia inginerul, în acele clipe bătea numai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iertare? Cine să te ierte când tu însuți nu știi pentru ce-ai vrea să fii iertat! Ocoleam biserica aceea dus parcă de imaginea turlelor Văcăreștilor încărcate de nea, cu blânda frumusețe a celeilalte biserici, din fosta pușcărie, îndurându-și blajină ticăloasa ei omorâre, tăcută, maiestuoasă, copleșitoare ca o deschidere de ceruri. M-am așezat, într-un târziu, pe o bancă în chioșcul clopotniței. Funia lungă o înnodase clopotarul de stâlpul de lângă mine. La capătul ei, un nod gros, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
macine viețile la Canal sau prin alte locuri ale întemnițărilor. O stranie senzație de văl de mătase așternut peste acel timp de crime. Constat că în mărturiile supraviețuitorilor nu răzbat încrâncenare, ură, ton vindicativ. Sunt relatări făcute pe un ton blajin, înțelegător parcă, aproape neutru, ca și cum ar povesti un film sau o piesă de teatru. Și iar mă conving de faptul că sufletul românesc nu este purtător de ură, nu este setos de răzbunare. În cuvintele omului de rând nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a unui povîrniș unde, lungit și aproape lipit de ea, era cu totul invizibil de pe pămînt, chiar și pentru cineva care ar fi trecut la un metru deaspura capului său. CÎnd fluxul scurt atingea punctul cel mai Înalt, valurile ajungeau, blajine, pînă la el și se vedea obligat să-și regleze respirația În funcție de fluxul și refluxul, pricină pentru care rămase Încredințat că, În orice ocean diferit Pacificul cu ape liniștite, o asemenea ascunzătoare ar fi fost cu totul impracticabilă. Își aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în fiecare an, de sărbătoarea Învierii, își amintea de acea Înviere din copilărie... L-o fi iertat demult pe învățătorul ei... Poate chiar și se mai roagă pentru sufletul lui... Peste douăzeci de ani de la această întâmplare, plecase de Paștele blajinilor cu soțul și cei doi copii ai lor, la părinți, în ospeție. Merseră toți la cimitir la mormintele buneilor și a unui frate care murise. Înainte de a se face pomenirea tuturor celor trecuți la viața veșnică, un grup de cântăreți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mîngîere. 36 Puiculiță, puiculiță, Las să-ți pun mâna la țâță, Să mă joc cu-a tale țâțe Ca cu niște gutăițe. Să te strâng cu drag la sân Să-mi astâmpăr al meu chin, Și te rog să fii blajină Pentru-un rob, ce ți se - nchină. Tuturor li răsplătești Cu asupra de măsură, Numai mie-mi dăruiești 410 {EminescuOpVI 411} {EminescuOpVI 412} {EminescuOpVI 413} Ochii tăi cari mă fură. Luceafăr al dimineții Eu pre tine te numesc, Te iubesc
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ții, tremurând văzduhul, La piept să mă culci ca să-mi dau duhul. Unde sunt doi pomi și-ntre ei ceșmea Acolo eu aflu bucuria mea, Acolo mă duc, acolo să mor, Plâng întotdeuna de al meu amor. Știu că ești blajină la făptura toată, De-aceea, stăpână, și vie și moartă Eu am hotărât ca să te slăvesc Pre acest pământ și-n văsduh ceresc. No. 51 Gândesc să plec, să mă duc, Dar de un dor mă usuc Și mă cuprinde
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
prin țărâna sau pe ulițele acestei comune. Și totuși, omul din fața lui, poziția în care se afla, precum și celelalte detalii îi erau foarte cunoscute, deoarece a mai fost cândva exact în aceeași situație. Acum îi va spune, cu o voce blajină, ceva ce a știut dintotdeauna, ceva banal, stupid și simplu, dar pe care ceva l-a și uitat tot atât de simplu. Nu avea nici o altă ieșire. Trebuia să aștepte deznodământul... Directorul, după ce a examinat cu mare atenție repartiția, a privit la
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Directorul, după ce a examinat cu mare atenție repartiția, a privit la el cu regret și compasiune și, punând accentul calm pe fiecare cuvânt în mod deliberat, cu precizia unui bătrân "lup de mare" ce-și instruiește mușii, cu o voce blajină exact cum și-o imaginase cu câteva secunde în urmă, rosti celebra sentință pe care, deși nu o auzise niciodată și-o aminti cuvânt cu cuvânt, dar care-l catapultă pentru mulți ani de acum încolo într-un alt spațiu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
adevăr, fostul director coordonator al școlii, protectorul și mentorul său, decedat cu mai mulți ani în urmă. Acesta își continuă calm, puțin ironic, avertismentul, cu un accent specific moldovenesc, ce-i amintea lui Bidaru de ziua când, cu aceeași voce blajină, rosti celebra sentință, care-l catapultă pentru mulți ani într-un spațiu unde nu se așteptase niciodată. Ți-am spus să iei exemplu de la moluște, însă nu m-ai ascultat, nu ai avut încredere nici în mine, nici în ele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
colegii, tânărul profesor, pe nume Bărbuță Petrișor, nu era chiar tânăr de tot. Un bărbat cerebral, de aproximativ patruzeci de ani, un tip înalt, mediteranean, aproape brunet, iubitor de sport, tată a doi gemeni, de felul lui cu o privire blajină, o exprimare concretă, plastică și melodioasă, plăcut percepută de urechi. Acum, cu haina de la costumul gri dată în lături, ca la șomeri, prin care se vedea cămașa albă, descheiată la gât; cu mâinile înfipte în buzunarele de la pantaloni ce crea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
care voia să cânte. Și mi-am jurat în zilele acelea că voi înălța cândva, în curtea școlii din Ferentari, o statuie uriașă a dragului meu, Marele Bronz, sprijinit de contrabas, cu fesul lui celebru pe cap, cu privirea sa blajină de uriaș cu suflet mare... Și-apoi, cât am făcut umbră pământului prin Ferentari, nu m-am mai putut desprinde de amintirea sa, mai ales pentru faptul că toți credeau că sunt urmașul său de drept, în toate... Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
fată În umbra unui zid. Își trecu o mână prin păr. Între gândurile și temerile ei, legate de Q.C. Savory și Janet, de Coral și Richard Czinner, se strecură pentru moment o față tânără și rozalie și niște ochi blajini luciră săritori În spatele unor ochelari cu rame de os. — Cred, d’nă, c-aveți probleme cu omul acesta. M-aș buc’ra să vă fiu de folos ca int’rpret. Domnișoara Warren se răsuci furioasă pe călcâie. — Du-te și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
îngroziți de-a binelea și, cu toate ca Chimé din Farepíti era probabil la fel de înalt și de puternic precum rânitul, și în plus avea și ghioaga asupra lui, părea să fie incapabil să-i provoace vreun rău, cu chipul lui de om blajin și cu pielea aproape lipsită de tatuaje. Lui Tapú Tetuanúi și lui Vetéa Pitó, necunoscutul sălbatic le-ar fi putut sfărâmă testele dintr-o singură mușcătură. Îl priviră de la circa douăzeci de metri, încercând să descifreze vreuna dintre insulte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
impuse de căpșorul ei. Bărbatul pleacă, promițînd că va reveni. Era convins că locul acela era o haltă pentru mulți. Stricato! striga Aneta spre oglindă. Și ce dacă? țipă și stricata spre ea. Aneta s-a recăsătorit cu un om blajin. Dar cînd avea prilejul, mai striga spre oglindă "stricato!". Doar că acum nu i se mai pare "un capăt de țară". Cu Botsubțire este altceva Dacă treci pe lîngă Plopii fără soț, în zadar privești spre geamurile care strălucesc, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
vreau să mă fac de rîs. Încep procesele și noul președinte privește prin împricinați. Aceștia se intimidează, se bîlbîie, plîng și, în final, se roagă doar lui Dumnezeu. Din cînd în cînd Iosif privește spre "protectorul său", spre omul acela blajin, spre acel înger păzitor. Oare va ține cont "balaurul" ăsta de președinte și de opinia ta, îngere ocrotitor? Îngerul schițează iarăși un zîmbet și Iosif strînge cruciulița aceea sfințită de la Mănăstirea Putna. Președintele se răstește la sală cu o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
văzut astăzi pe undeva, Îi spuse Rowe. — Se prea poate. — Ba chiar de două ori, dacă mă gîndesc bine. Hai, drăguțelor! — Da, În sala de licitație de pe Chancery Lane. — Lumea-i mică, zise celălalt, ațintindu-și asupră-i doi ochi blajini. — Obișnuiți să cumpărați cărți? Îl Întrebă Rowe și se uită la hainele cam jerpelite ale individului. — Cumpăr și vînd, răspunse acesta, ghicindu-i gîndul. SÎnt Îmbrăcat În haine de lucru. Știți, cărțile sînt pline de praf. — Vă interesează cărțile vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nou răsuflarea puturoasă a entuziasmatului său interlocutor. — Nu credeți că-i timpul să vă continuați drumul? Îl Întrebă el. N-aș vrea să vă pierdeți clientul din cauza mea. Abia rostise aceste cuvinte, că le și regretă. Judecînd după ochii lui blajini și obosiți, bietul om avusese o zi grea. „La urma urmei, Își spuse, Îi sînt simpatic... chiar dacă avem gusturi diferite.“ Era un gînd care Îl uimea din cale-afară pe Rowe. — Aveți dreptate, domnule, rosti celălalt ridicîndu-se În picioare și scuturîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
avea altă alegere - decît, poate, să aștepte să fie spînzurat. — Dacă rămîn aici pînă se Întoarce domnul Travers, cred că o să mă dea pe mîna poliției, spuse el. — Nu știu ce au de gînd. — Și cînd mă gîndesc că și anticarul ăla blajin era complicele lor... Dar mulți mai sînt! — Da, din zi În zi mai mulți. O bandă Îngrozitoare! — Bine, dar cum de și-au Închipuit c-o să rămîn aici după ce predau cărțile... Dumneata nu ești cu ei, nu-i așa? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de acuarelă. Era Paul Le Dantec, fratele actualului director al Locului, și făcea parte din nucleul inițial de fondatori. Cu tunica lui indiană, cu barba lungă, căruntă, și cu medalionul În formă de triskel la gât, evoca de minune o blajină preistorie baba. La cincizeci și cinci de ani trecuți, bătrâna epavă ducea acum o existență pașnică. Se trezea În zori, se plimba pe dealuri, observa păsările. Apoi se așeza În fața unei cești de cafea cu calvados, Își răsucea țigări, netulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
scaldă și se dezmiardă, cățeii se joacă și se zbenguie pe lângă ele. Sunt de toate culorile și toate rasele: caniși, foxterieri, grifoni bruxelezi, Shi-Tzu, King Charles, Yorkshire, West Highland și harrier beagle. Singurul câine mare este un labrador, Înțelept și blajin, care joacă rolul de sfătuitor al celorlalți. Singura urmă a existenței masculine e o casetă video cu apariții televizate ale lui Édouard Balladur; această casetă are un efect calmant asupra anumitor femei, ca și asupra majorității câinilor. Mai există o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]