1,790 matches
-
pălărie rotundă și neagră, cu bor mic, specifică portului din satele făgărășene, pantaloni albi, strâmți, de bumbac, cămașa, tot de bumbac și fără guler, lăsată peste pantaloni și încinsă cu o curea lată, plus o vestă de postav vânăt. Doar bocancii mei erau "citadini". Nu vroiam să intru în vorbă cu nimeni, deoarece remarcasem că accentul meu tărăgănat, cu inflexiuni curioase pentru urechea unui bucureștean, și cuvintele "exotice" pe care le foloseam stârneau zâmbete amuzate. Probabil, le păream noilor mei colegi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
coardele vocale îi fuseseră afectate în urma exploziei unui obuz care-l îngropase în pământ. Cu asta, contactele tatei cu istoria au încetat. Sau au devenit neinteresante. Căci, în Lisa, istoria nu cânta la fanfară, nu mărșăluia în cizme ori în bocanci. Umbla desculță și se mulțumea cu o goarnă dogită. Primăria angajase un bărbat, ușor handicapat, care n-avea un alt rost, trimițîndu-l, de câte ori era nevoie, să cutreiere satul cu goarna în mână și să anunțe ce trebuia adus la cunoștința
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fum care se ridica leneș. Atât. Din aceste detalii am construit un oraș fabulos, la care mă gândeam cu un mare respect, deoarece acolo se întîmplau numai lucruri ieșite din comun. Dacă trebuia cumpărat ceva inexistent în Lisa, cum erau bocancii cu care se mergea la biserică sau chifle albe, gustoase, care se dădeau de pomană la înmormîntări, trebuia mers în Făgăraș. Tot acolo se judecau procesele și erau duși bolnavii când sufereau de ceva grav. În Făgăraș se puteau rezolva
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
zmeură sau de ciuperci pe care le puteam frige pe jar. Cu o seară înainte de ziua fatală, mi-am pus în buzunarul pantalonilor o cutie de chibrituri, un amnar și iască, după care mi-am așezat la îndemînă primii mei bocanci; niște bocanci grei, solizi, negri, cumpărați de tata în vederea saltului meu la oraș și pe care, până atunci, nu avusesem permisiunea să-i port, ca să-i am noi pe străzile Bucureștiului. Intenționam să mă scol devreme, în zori, dar, din pricina
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de ciuperci pe care le puteam frige pe jar. Cu o seară înainte de ziua fatală, mi-am pus în buzunarul pantalonilor o cutie de chibrituri, un amnar și iască, după care mi-am așezat la îndemînă primii mei bocanci; niște bocanci grei, solizi, negri, cumpărați de tata în vederea saltului meu la oraș și pe care, până atunci, nu avusesem permisiunea să-i port, ca să-i am noi pe străzile Bucureștiului. Intenționam să mă scol devreme, în zori, dar, din pricina emoției, am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
așteptând să ațipească tata. În copilărie, vorbeam în somn și-mi era groază să nu mă trădez cumva. M-am trezit, de aceea, abia când la poartă s-a auzit claxonul mașinii, venită înainte de ora stabilită. Mi-am încălțat repede bocancii, nebănuind că ei vor atârna greu, hotărâtor, în soarta mea. Era prima oară că nu aveam opinci în picioare, bocancii mă încurcau la mers și, din pricina lor, m-am împiedicat când am vrut să sar gardul din capătul grădinii. De
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
trezit, de aceea, abia când la poartă s-a auzit claxonul mașinii, venită înainte de ora stabilită. Mi-am încălțat repede bocancii, nebănuind că ei vor atârna greu, hotărâtor, în soarta mea. Era prima oară că nu aveam opinci în picioare, bocancii mă încurcau la mers și, din pricina lor, m-am împiedicat când am vrut să sar gardul din capătul grădinii. De ajuns ca tata, care venise după mine, să se apropie și, în timp ce escaladam gardul, să facă singurul lucru la care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fie politicos și cu mine. Eu nu sunt decât un mic țărănoi care e rudă cu "domnul subdirector". Sunt tuns zero, cu mașina, fiindcă nimeni n-are freză în Lisa, și ars de soare. Sunt sperios, dar foarte mândru de bocancii mei soldățești. Tata se urcă în mașină și el, să meargă până în capătul din jos al satului unde e vila "unchiului George". Mama a ieșit în curte și, încrucișîndu-și brațele, se uită lung la mașină. Se consolează, poate, cu gândul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dungă aproximativă, uniforma nu cădea turnată. Umblam cu cămăși aduse din Lisa, care nu erau făcute pentru a pune cravată, și tuns chilug, ca un pușcăriaș, ceea ce mă demasca imediat, ca intrus, între niște băieți eleganți, manierați, siguri de ei. Bocancii, de care fusesem teribil de mândru, nu erau nici ei prea moderni. Se dovedeau grosolani și zgomotoși. De câte ori treceam pe coridoare, sunetul blacheurilor se auzea strident (pînă ce, într-o zi, "unchiul George" i-a cerut, enervat, domnului Ioniță să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de dans, uitați-vă la domnișorul Bobby! strigau Încîntați. Și pe bună dreptate. Pe bună dreptate, fiindcă Bobby venise cu o străină tare drăguță. — E domnișoara domnișorului Bobby, comenta Universo, cerîndu-i iertare lui Carlos pentru că-l călcase pe picior cu bocancul lui de fotbal plin de noroi. Era mai bine canadianca, Începu să explice Carlos, mai plinuță, ăsteia mai că i se rup șinele... — Ce? Întrerupse Julius. Șinele, picioarele. — Ha, ha, ha șinele. Carlos ăsta schimbă toate numele... „Cum făcea Cano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
termite dintr-un cuib în flăcări. Mașina explodă într-o flacără unsuroasă. Arcul unui țipăt se întinse și se prăbuși pe pământ sub formă de râs. Din flăcări ieși o siluetă îmbrăcată în costum de protecție, carbonizată de la cască până la bocanci, care dansa nebunește. —Băga-mi-aș, spuse tipul cu mutră de bursuc. Ăsta numesc eu final tare, Gus. De-a dreptul in-cre-di-bil, confirmă cel cu pieptul bombat. Cea mai mișto minge de foc de până acum. Dar cel de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
puțin cocorii. Ne atacă din toate părțile. Ieri eram pe malul râului, la vest de vechiul pod pentru căruțe, și o tăiasem peste deal. Bat câmpurile astea de când aveam șase ani. Brusc, apare fermierul tunând și fulgerând împotriva mea. Blugi, bocanci mari, cămașă de lucru și o carabină atârnată de antebraț ca o rachetă de tenis. Pur și simplu vine spre mine, tot numai un zâmbet, și zice: „Tu ești cu ăia de vor să salveze păsările alea nenorocite, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Dau drumul la radio. — Ce vrei ? — Nimic. — De ce-ai mai venit, dacă nu vrei nimic ?... Iarăși tace. Are o versiune a tăcerii numai a lui, proprie și personală. Una care are tendința să oprească timpul în loc. Mă uit la bocancii lui mari și murdari și-mi dau seama că sunt un truism. Iar a lăsat urme de nămol peste tot prin casă. De ce nu se descalță lumea când intră la mine în casă ? De ce intră toți cu bocancii lor mari
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
uit la bocancii lui mari și murdari și-mi dau seama că sunt un truism. Iar a lăsat urme de nămol peste tot prin casă. De ce nu se descalță lumea când intră la mine în casă ? De ce intră toți cu bocancii lor mari și murdari ? E asta o întrebare existențială sau înc ă un truism ? — Armata rusă în prezent poziționată strategic pe teritoriul Crimeei.... președintele Vladimir Putin refuză să... Plânge copilul. Și-a scăpat suzeta din gură, suzeta care nu-i
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
Mă uit pe fereastră. Toma a dispărut din dormitor și a reapărut în grădină, unde și-a aprins o țigară și s-a așezat pe bordura de beton s-o fumeze. Stă cu genunchii crăcănați și scuipă periodic între tălpile bocancilor. Așteaptă. E miezul iernii în Anglia. Se trage cortina în jur de cinci. Mucul țigării i se înfige în noapte ca pipăitul unui deget pe sub fusta unei văduve în doliu. — Ioana. Din octombrie așteaptă și-o să mai aștepte încă mult
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
urmează lignificarea, mestec lemn, apoi placaj, pe urmă iarăși grav mă uit la steaua fericirii colective și dăi cu pedesereul, și cu cedereul, și cu teteleul, și cu pepeleul, grav trebuie să fiu, în tranșee să mă mențin, cu un bocanc ac și cu altul pac îmi fierb degetele picioarelor, nu mă plictisesc nicidecum, bonetă am, chipiu am, pantalonii și ei au pe margine o dunguliță, la luptă mă prezint, în tranșee cu pieptul am stat printre șrapnele pereme, printre obuze
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
trec vagoanele cisternă de la Jimbolia la Pancevo și mie mult îmi sună în urechi cum strigă acarii, și impiegații, și ăia cu stegulețe galbene, cum execută manevrele, trosnesc vagoanele cisternă, pocnesc roțile pe la macazuri. Sfios îmi privesc nădragii cu dunguliță, bocancii, boneta de partid, și pe când stau așa sfios și încurcat iată că vine bețivanul ăla mahmur, tocmai s-a despărțit el de gașca lui Farfuridi și Brânzovenescu, și-mi suflă în nări un damf de vodcă Rasputin, așa că abia pot
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
și privirea lor scormonitoare la întâlnirea a două civilizații. Mai apoi, după șapte decenii, observația moșului pe bancă, la uliță, răsturnând totul cu privirea lui pragmatică, rece și exactă: armata aceea de cuceritori era jalnică, ruptă, cu dotări precare, cu bocanci asemenea, totul mult mai jos, mai lipsit de orice fuseseră ei în armata imperială intrată în istorie. Mai apoi observația nonagenarului că de la șolgăbirăi, la prefecturile de plasă, apoi la raioane și județele de pe urmă a mers din rău în
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
în aer liber. Lîngă cămin erau niște munți frumoși, cel mai apropiat fiind Ben Rua, cu o înălțime mai mică de patru sute optzeci de metri; se hotărî să-l ia pe Thaw într-o excursie ușoară și-i aduse niște bocanci solizi. Din păcate, Thaw dorea să se încalțe în sandale. — îmi place cînd îmi pot mișca degetele mari, zise el. — Ce tot vorbești verzi și uscate? — Nu-mi place să-mi închid picioarele în cutiile alea tari și solide din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să-mi închid picioarele în cutiile alea tari și solide din piele. Le simt moarte. Nu-mi pot îndoi gleznele. Dar nu trebe’ să-ți îndoi gleznele! Așa, îți rupi cel mai ușor glezna dacă aluneci într-un loc îngust. Bocancii ăștia sînt făcuți înadins să țină gleznele strîns - o singură țintă poate susține glezna, piciorul, chiar tot corpul. — Ce pierd în siguranță cîștig în agilitate. — Așa, deci. Așa. De un secol cei care urcă în Alpi, Himalaya sau Grampieni poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ăștia sînt făcuți înadins să țină gleznele strîns - o singură țintă poate susține glezna, piciorul, chiar tot corpul. — Ce pierd în siguranță cîștig în agilitate. — Așa, deci. Așa. De un secol cei care urcă în Alpi, Himalaya sau Grampieni poartă bocanci cu ținte. Ar fi cazul să te gîndești că știu ei ce știu. Vai, nu, Duncan Thaw știe mai bine. Ar fi trebuit să poarte sandale. Ceea ce nu-i bun pentru ei poate că mie-mi priește. — Sfinte Dumnezeule! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
adus eu pe lume? Ce-am făcut să merit așa ceva? Dacă am trăi doar din experiențele noastre, n-ar mai exista nici știință, nici civilizație, nici progres! Omul a progresat tocmai datorită capacității lui de a învăța de la alții, și bocancii ăștia m-au costat cinci lire optzeci. N-ar mai existat nici știință, nici progres și nici civilizație dacă toată lumea ar face la fel ca alții, îi răspunse Thaw. Discuția a continuat pînă cînd domnul Thaw și-a pierdut cumpătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nici știință, nici progres și nici civilizație dacă toată lumea ar face la fel ca alții, îi răspunse Thaw. Discuția a continuat pînă cînd domnul Thaw și-a pierdut cumpătul, Thaw s-a isterizat și i-au făcut o baie rece. Bocancii au rămas în dulap pînă cînd Ruth a crescut și i-a putut purta ea. între timp, Thaw n-a fost luat în excursie de tatăl lui. într-o zi de vară, Thaw s-a apucat să meargă iute pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
materie brută hăcuită de vreme și trecerea timpului. Din crăpăturile înalte se prăvălea pietrișul peste pantele acoperite de iarbă aspră, asemeni unei umpluturi care se revărsa în mormane de cenușă de cărbune. Un băiat și o fată în șorturi și bocanci trecură pe lîngă el cu pași mari, coborînd drumul, băiatul cu un rucsac mic lovindu-i-se de umeri. Alpiniștii de lîngă autobuz ovaționară și fluierară în urma lor; cei doi se luară de mînă și rînjiră fără să se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fixă pe ultima dintre femei și fața acesteia deveni fața lui June Haig. își imagina cum o întîlnește în peisajul pustiu și accidentat prin care gonea autobuzul. Era îmbrăcată în șort și bluză albă, dar cu pantofi cu toc în loc de bocanci, iar el o viola îndelung, cu gesturi complicate, cu torturi și umilințe mentale și fizice. Pentru a-și reține gîndurile să nu atingă climaxul masturbării, își muta brusc gîndurile și rămînea mut de uimire că mintea putea săvîrși asemenea schimbări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]