1,956 matches
-
Nu-l puteam suporta sau accepta pe James aici, nu-mi puteam duce viața mai departe cu el în scenă. Intră [i își lăsă jos valiza, privind în jur cu curiozitate. — Îmi place poziția casei tale. Și golful acela cu bolovanii sferici este absolut extraordinar. Am venit, firește, pe drumul de țărm. — Firește. — Stânca aceea uriașă din mare, plină de prihori... știi unde vine? — Nu. — N-ai văzut-o? E... mă rog, n-are importanță. Am văzut și un turn de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spunea ceva lui Peregrine, poate că-l chema înapoi în mașină. Am avut timpul să-mi spun: „Ben a pus la cale o splendidă ambuscadă, a ales locul cel mai potrivit“. În clipa aceea, parbrizul s-a cutremurat îngrozitor. Un bolovan de dimensiuni considerabile, proiectat de sus, căzuse direct pe sticlă. Sticla sfârâi, plesni, devenind albă, opacă, sub rozeta crăpăturilor. Bolovanul ricoșă pe radiator, stâlcind caroseria, și apoi se prăvăli pe drum. Peregrine scoase un urlet de furie. Titus sărise afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la cale o splendidă ambuscadă, a ales locul cel mai potrivit“. În clipa aceea, parbrizul s-a cutremurat îngrozitor. Un bolovan de dimensiuni considerabile, proiectat de sus, căzuse direct pe sticlă. Sticla sfârâi, plesni, devenind albă, opacă, sub rozeta crăpăturilor. Bolovanul ricoșă pe radiator, stâlcind caroseria, și apoi se prăvăli pe drum. Peregrine scoase un urlet de furie. Titus sărise afară din mașină și eu l-am urmat. Gilbert rămăsese locului, neclintit. James trecu la volan, și cu mâna înfășurată într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
zvânta cămașa și haina de dril, care mi se lipiseră de spinare. Mi-am scos haina și mi-am descheiat cămașa. Peste golf plutea un văl de ceață, apa era de un albastru pal, tivită cu o dantelă de spumă. Bolovanii mari, rotunzi, păreau încinși, și s-ar fi zis că emanau fierbințeala acumulată peste zi, care tremura în văzduh. Aveau o înfățișare solemnă, aproape rituală. Petele de alge galben-întunecate care-i împestrițau semănau cu niște hieroglife. Dincolo de celălalt braț al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atât de grav. Am auzit niște pași ușori, am văzut o umbră, și apoi James veni și se așeză lângă mine. Nu i-am dat nici o atenție și, un timp, am rămas tăcuți. James începu să scormonească cu degetele printre bolovani, scoțând la iveală pietricele pe care le arunca în apă. În cele din urmă, îmi spuse: Nu mai fi atât de îngrijorat, cred că e în deplină siguranță, sunt sigur că nu i se va întâmpla nimic rău. — Pe ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
transmite o glacială amenințare. Și cerul avea o înfățișare nordică, un albastru palid, răcoros, care se ivea ici-colo, în frânturi, printre mese compacte de nori ce lopătau cu repeziciune. Lumina soarelui ba răzbătea ba dispărea în timp ce străbăteam drumul familiar, iar bolovanii din golf, mari, sferici, se bombau într-o surprinzătoare varietate de forme petrificate, grotești, brăzdate de umbre și ciupite de petele ierburilor marine și de ochii lichenilor galbeni aurii, ce se stingeau când umbra înghițea razele. Am ajuns la hotel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a murit, Artenie, unu’ care a murit, Bădiță, ăla care a murit, primaru’, Arbănaș, care a fost șef de post la Urechești sau Tâmboiești, pe acoloșa... Și când ne-am întâlnit noi cu ei (cu comuniștii - n.n.), am început cu bolovani, cu pietre. Ei cu noi, noi cu noi... așa. Și fiind noi mai mulți, ei s-au retras, au fugit la școala veche... Și cum s-a întâmplat cu arestarea vă mai amintiți? În noiembrie 1957 o fost... Ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
-și facă norma... murea domne. Au murit mulți acolo? Au murit! Io am înmormântat un preot din partea Ardealului... I-am făcut un sicriu de stuf, i l-am împletit, că așa era acolo, cu stuf... Și i-am pus un bolovan mare ca ăsta la cap... Acolo în general bătrânii mureau, și mai ales iarna mureau mulți... Tineretu’ a mai rezistat. Și domne, cincizeci-șaizeci de kilometri are digu’ ăla care e în Deltă, să știi și mata! Și în Deltă, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
noaptea dinspre 12 înspre 13 a venit unu’ îmbrăcat într-un halat negru, un fâș de ăla ca geanta aceea a dumneata... Și dimineața s-a suit acolo, că era așa ca o prispă, cum s-ar chema, și un bolovan mare. Și s-a urcat pe bolovanu’ ’cela... Și pe cutare, cutare, cutare, patruzeci de persoane ne-a oprit în colonie, nu ne-a mai dat la muncă... Și a început să ne prelucreze, să ne deie educație... Și atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
acoperit cu pietriș mărunt și pe care puteai alerga excelent. Eu de obicei jucam pe postul de atacant sau portar. Atunci am jucat ca portar și încercând să apăr o minge ce venea pe jos, am dat cu piciorul în bolovanul ce juca rolul de bară laterală. Vă puteți imagina, jucam desculț. Degetul mare s-a spart, unghia abia se ținea în piele. L-am pansat cu o batistă și am jucat mai departe. Acasă am ajuns cu greu și pe deasupra
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
a măsurătorii, este doar da sau nu. Pentru om, el devine cât de da sau cât de nu... Deci a cântări din ochi, chiar dacă multă vreme n’a existat un cântar: greutatea - de fapt capacitatea omului de a-l urni - bolovanului; Înălțimea - adică capacitatea lui de a ajunge la un fruct - unui arbore; distanța - nimic altceva decât accesibilitatea - până la cutare obiectiv; mda... iuțeala proprie - a unui animal... Și, În cele din urmă, a se măsura În luptă... Omul a măsurat deci
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
-mi vine să mă despart Încă. Doar că nu Întotdeauna viteza e totul. Mai ales În Îndeletnicirile noastre de vânător chiar de semeni. Aici e important impulsul, adică viteza aplicată massei. Când, pentru a neutraliza un adversar e suficient un bolovan aruncat cu un metru pe secundă sau cele cîteva zeci de grame ale unui glonte Împroșcat cu 600 m/s. În ambele cazuri se depășește “necesarul” de doar 10 kg-m/s... Și dacă massa capătă importanță pe lângă viteză, Îmi
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
am amintit-o rândul trecut, entropia, se știe că aceasta crește mereu, Încet dar sigur. S’o discut numai În conotația sa care definește gradul de degradare și vom vedea În jur cum, de pildă, muntele devine o grămadă de bolovani și nisip, cu sau fără voia noastră. Dreptu-i, scormonind după minereu ori tăind șosele, Îi grăbim degradarea. Dar la asta contribuie și alte vietăți, plante de pildă, căci ce le fac rădăcinile altceva decât să disloce bucăți din muntele pe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
vileag chiar atunci. Dar ce e asta? Nicidecum un soi de sofisticată bombă atomică, ci o banală aplicație de balistică, cunoscută Încă de la arcul cu săgeată. Caracteristica intrinsecă care face ca un proiectil, fie el glonț, ghiulea ori chiar preistoricul bolovan, să provoace o distrugere e impulsul. Adică viteza Înmulțită cu massa. Oricare dintre ele sau ambele trebuie mărite dacă cineva vrea ca forța de străpungere a proiectilului să crească. Să urmărim raționamentul specialistului american, părintele acelei muniții: «Viteza n’o
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dar deodată s-au ivit probleme de gospodărie care m-au sustras de la ritmul obișnuit. După aceea am făcut iar corecturi la Hasdeu și, în sfîrșit, acum vreo două zile am expediat docomentul la Editură. Mi s-a luat un bolovan de pe suflet. L-am pritocit mult- textul. Să văd ce-o să fie. Am prins apoi o mînă nemaicunoscută (mie) și am scris Fiziologia criticului oral. A ieșit ceva rar. Nu-i pamflet, ci un portret realizat cu detașare și ironie
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
de fete, o școală mixtă, 4 școli evreiești, două școli bulgare și câte o școală a comunităților rusă, greacă și turcă 602. Cu toate acestea, "orașul avea o înfățișare orientală înapoiată, cu ulițe înguste, nepavate ori pavate în parte cu (...) bolovani"603. În primii ani ai administrației românești "primăria a trebuit să (...) cheltuiască sume importante de bani, pentru alinierea și pavarea a cel puțin 2-3 străzi, ca să dea o mai bună înfățișare cel puțin părții centrale a orașului"604. Celelalte comune
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
pregătiri superioare. Pentru mine însă, domnul Muca a rămas Omul pe care Esop l-a întâlnit pe drumul spre termele publice. Omul care l-a uimit pe marele gânditor și fabulist grec prin gestul simplu, dar monumental, al înlăturării unui bolovan din drum. Adică exact ceea ce trebuia făcut la momentul dat, fără să-și aroge merite deosebite și elogii. O manifestare tulburătoare, măreață, de atitudine civică și solidaritate umană. "Homo sum, humani nihil a me alienum puto" "Sunt om, nimic din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
devenisei nevăzut. Printr-un efort supraomenesc, îndreptățit de o dorință arzătoare, picioarele, pantofii tăi prăfuiți atingeau acum covorul. Simțeai moliciunea lui ca pe o binecuvântare. Nu mai erai arhivar, ci om ca toți oamenii. Țintuit la dușumea, căzut ca un bolovan aruncat, așteptai cu nerăbdare apăsătoare să intre în vorbă cu tine. Ea s-a plimbat tăcută prin fața ta, apoi a ieșit. Lovitura a fost năprasnică, te-a străfulgerat un fior rece pe șira spinării. Gândul îndoielnic, tulburat a făcut să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
tine imposibile. Cum venea ceva spre tine, te ridicai iute în văzduh și scăpai, treceai mai departe neatins. Depindea însă de cei din jur, dacă te striga cineva, uitai unde te afli și asta îți era fatal cădeai ca un bolovan venit din cer. Dar tu ești obișnuit cu tot felul de căzături. De un timp te împiedici în rămurișurile copacilor, te agață de mâini, de haine, atunci te trezești din visare, simți gâdilături pe tot corpul, încât te străduiești din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
fi cum spui, Dar ce vreți să facem noi? Noi stim plugul cârmui, Dumneavoastră ... a vorbi. Uite colo în grădină... Și de nu-i cu supărare, Să aduci acum la mine Bolovanu-acela mare. Ion Roată: Să îmi fie cu iertare, Bolovanul e prea mare. Și acolo-i greutate, A-l aduce, nu se poate! Boierul: -Dar încearcă, să vedem... Ion Roată: -Încercăm, dar nu putem. Boierul: Dar cu-n stop de ajutor, Treaba se face ușor. Mergi mata, bade Ilie Și
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
aduce, nu se poate! Boierul: -Dar încearcă, să vedem... Ion Roată: -Încercăm, dar nu putem. Boierul: Dar cu-n stop de ajutor, Treaba se face ușor. Mergi mata, bade Ilie Și du-te și moș Vasile, Si cu vadea Pandelachi, Bolovanul luați în spate. Care cum a putut... Ion Roată: -Ba eu, tot n-am priceput... Boierul: Vai de mine, ce mă fac? Dumneata ești greu de cap. ** adresându-se țărânilor ** -Oare cum să reușesc, Pe Roata să-l lămuresc? Boierul
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
Doar dumneata n-ai putut!? Cu exemplul ce-am ales, Și-un copil ar fi-nțeles. Spune dumneata acu’ Ce-ai înțeles, si ce nu ?! Ion Roată: Să îmi fie cu iertare, Că-ndrăznesc a spune tare. Dumneata, ai poruncit Bolovanul de-am urnit. N-ai pus umărul, și-apoi... Ușor, greu, l-am dus tot noi. Cred c-așa-i și cu Unirea Greu-l duce tot prostimea. Pan’ acum am dus pe umeri Pietre mici, după putere, Ca și
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
nici un rost să venim aici cu autoritatea argumentelor savante, să vorbim despre semantica discursivă și cea pragmatică, despre raporturile sintactice în cutare context situațional, fiindcă idioțenia sare în ochi oricui, de departe și oricând. Ei, și? Dacă prostul dă drumul bolovanului la vale, cine și cum să-l mai oprească? Această amărâtă prepoziție, care se trage, nu s-ar zice, din latinescul "contra", are ca primă funcțiune localizarea (spre, înspre, la), apoi, devenind locuțiune, primește și ceva atribuțiuni temporale. Când spui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
solist: Pierre Cochereau. Pierre Cochereau, organistul de la Notre Dame de Paris! Voi fi în București, în seara aceea. Aș vrea să mă bucur din tot sufletul, dar nu-mi dau seama ce se întîmplă cu mine. Mă așez pe un bolovan, în mijlocul acestui spațiu deschis ca o uriașă catedrală a naturii și mă întreb dacă doresc într-adevăr să-l ascult pe Cochereau acolo, în decorul familiar al Sălii Radio, din preajma casei mele. Și mai ales, dacă vreau să-l văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
pruncul din coșuleț, surprins în somn de liniștea adîncă ce urmase ultimei fugi de Bach, s-a trezit și-a început să plîngă. ........................ Pe Biharia sclipește un petic de zăpadă, sîngerînd sub soarele apusului de ianuarie. Sunt singură, pe un bolovan, și în jurul meu este atîta liniște încît Apusenii par o uriașă catedrală, suspendată undeva, între cer și pămînt, unde sunetele nu pot pătrunde. Acum știu că n-am să mă duc la concertul lui Pierre Cochereau; că sunetele orgii sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]