1,654 matches
-
dar nu într-o luptă. Lanark descoperi că brațul îl fascina. Nu era chiar negru, ci de un verde intens. Părea ceva bolnav pentru că se dezvolta la un om, dar, luat în sine, pielea rece și lucioasă, ghimpii roșii de la buricele degetelor și de la cot, ghearele curbate ca niște lame de oțel păreau foarte sănătoase. începu să cultive fantezii despre cît rău putea face. Se imagina intrînd la Elite, ducîndu-se drept spre clica lui Sludden, cu mîna vîrîtă la pieptul hainei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
balaur, pînă adormea. în cele din urmă, se trezi cu dureri mari care îl făcură să urle. Doamna Fleck veni în fugă. Pe-o parte avea carnea sfîșiată prin bluza de pijama și sîngele cursese pe pături. Lanark își mușcă buricul degetului mare de la mîna stîngă să nu mai urle și străfulgeră cu privirea ghiarele pătate cu sînge de la mîna dreaptă. Doamna Fleck se duse în fugă să ia bandaje și apă, dar cînd se întoarse, dragonita se cristalizase deasupra rănii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
balamale. Trecu prin ea, își ridică fruntea, se lovi cu capul de tavan și se așeză pe un taburet lîngă masă. Ușa se închise fără zgomot, fără să lase nici un semn pe perete. Stătu mai mult de un minut, mușcîndu-și buricul degetului mare și încercînd să se abțină să strige să i se dea drumul, căci lentila de observație nu-l pregătise pentru spațiul înghesuit al încăperii și dimensiunea enormă a monstrului. Tăblia mesei era se afla la cîțiva centimetri deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
m-a eliberat. Doresc cu disperare un sfat din partea lui. — Regret, domnule Lanark, doctorul nu-i de serviciu acum, dar o să-i transmitem mesajul mîine dimineață la prima oră, imediat după micul dejun. Lanark puse radioul jos și-și mușcă buricul degetului mare. Cînd asistenta îi aduse cina, încercă s-o convingă pe Rima să mănînce fără el, dar ea îi spuse asistentei să ia tava. El se ridică și se plimbă mult timp prin salon, apoi reveni în pat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înspăimîntată, întrebîndu-se ce se întîmpla, cu fărîma de energie rămasă. Se uită cu dezgust la desene, le duse la toaletă, trase apa și-și descheie pantalonii. Un strop cenușiu și vîscos în formă de melc era prins de stomac, sub buric. Era transparent, în el se aninau infime mănunchiuri și galaxii lăptoase și mirosea a pește. Se curăță și se întoarse în dormitor, neștiind ce s-a întîmplat, dar sigur că era legat de chicotelile, aluziile și tăcerile bruște pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar, totodată, știa că cel mai deformant reportaj dă o idee despre cauză, iar lucrarea lui nu născuse decît vorbărie inutilă. Stătea ghemuit pe podeaua amvonului, ațipind și trezindu-se doar după-amiaza, apoi se ridica și privea peretele neterminat, mușcîndu-și buricul degetului mare. Acum nu mai vedea decît forme complicate. McAlpin și Drummond intrară trîntind și bufnind, urmați de Macbeth. Thaw se uită la ei cu uimire, dar și cu ușurare. Sîntem aici, zise Drummond, pentru că am citit în ziare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la ea și prea aproape. Acum părea chiar mai proastă decît o văzuse cu ochiul liber. Aruncă oglinda peste strane și strigă: Nu-i nimic frumos! Nu-i nimic frumos! Nu-i nimic decît foamea! încercă să-și vîre toate buricele degetelor în gură, apoi coborî și luă bucata cea mai mare de oglindă dintre rîndurile stranei și alergă în jur să surprindă un nou unghi al lucrării. încercase să realizeze o armonie de albastru, cafeniu și auriu, înviorate de scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bătrîno? Și mai mare ca oricînd, dacă e să mă iau după nasul meu. Să văd dacă pot să scap de tine în Bath Street. Era ora zece, iar tramvaiul care mergea spre oraș era aproape gol. Se așeză rozîndu-și buricul unui deget și privind pe fereastră. Viziunile unui contact sexual infernal de excitant îi erau estompate de gîndul la un somn pașnic în brațele cuiva care se prefăcea că-l place. Coborî din tramvai și o luă pe West Regent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care dădea în hol. Lumina, reflectată a unui felinar de stradă dezvăluia privirii un fotoliu din imitație de piele, cu bibelouri de porțelan pe el. Le dădu la o parte și se așeză cu coatele pe genunchi și bărbia pe buricele degetelor, pînă cînd un soare rece se ivi pe acoperișurile care se vedeau de la fereastră și dinții începură să-i clănțăneau. în intervalele dintre somnolență și trezie, părea un alt obiect al camerei, un ceas pe polița șemineului, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
stînd ghemuită de partea cealaltă a liniei, cu mîinile pe față. Se așeză și o luă de după umeri. După cîtva timp, ea-și ridică privirea și-i zise: Mă bucur că ești tu. — Cine altcineva să fi fost? — Nu știu. Buricele degetelor îi sîngerau. Lanark scoase trusa de prim ajutor, curăță juliturile și-i puse un plasture. Apoi rămaseră acolo, unul lîngă altul, epuizați și așteptînd să propună celălalt prima mișcare. în cele din urmă, Rima zise: — Ce-ar fi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Plătesc. La naiba cu consecințele. Ai o singură viață, așa-i? Vino la Imber. Rima rîse și strigă: — Și eu sînt cam la fel. Mergem la Unthank! strigă Lanark, dar cei doi nu dădeau semne că-l aud. își mușcă buricele degetelor și se uită din nou pe fereastră. Mergeau printre vehicule care se deplasau în viteză și camioane inscripționate cu nume criptice: QUANTUM, VOSTAT, CORTEXIN, ALGOLAGNICS. Șoferul dorea neapărat să-și demonstreze priceperea depășindu-le. Lanark se întrebă cît mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
centimetri decît podeaua, și acoperită cu linoleum roșu. Ușa avea o suprafață metalică și își dădu seama că era încuiată. îl durea capul, se simțea împuțit și era sigur că se întîmplase ceva îngrozitor. Trase păturile în jur, își mușcă buricul degetului mare și încercă să gîndească. Sentimentul dominant era de împuțeală, de dezordine și pierdere. Pierduse pe cineva sau ceva, un document secret, un părinte sau respectul de sine. Trecutul i se părea o băltoacă de amintiri fără nici o logică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
seama, dinăuntru, când și unde se racordau. Încercă să caute ceva urme vizibile la tunelul următor. Dar nu observă nimic deosebit, lemnul rădăcinilor ― acum de culoarea galbenă a lămâii, ― curbându-se masiv până în plafon. Cât de sus putu pipăi cu buricele degetelor, nu întâlni decât aceeași suprafață dură, ca de metal. Nici striuri, nici neregularități, nici trape ascunse, nimic care ar fi putut oferi vreun indiciu. Gosseyn se simțea cuprins de neliniște. Hrubele astea erau, se pare, fără capăt. Dacă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în care s-a aruncat o piatră. Capul începu să-l doară. Bâjbâi cu buricele degetelor în căutarea tubului, dar vederea aproape că 1 părăsise. Închise pentru c clipă ochii, dar fără rezultat. Tubul îi ardea degetele, în timp ce încerca să-l pună la loc. Deodată, fu cuprins, fără îndoială de amețeală, căci se clătină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
s-ar putea chiar să puneți asta pe seama intenției mele de a încețoșa ceea ce se petrecea dincolo, la celălalt capăt al coridorului, de exemplu, unde suprafața înceta să mai existe ca atare, mă rog, și unde mă socoteam, de exemplu, buricul pământului, un buric esențial și nenorocit, n-am să insist. Așa, s-ar putea obține un personaj care nu eram eu și un coridor pe care n-am rătăcit niciodată; oricum, ignorând delicatețea mea innée și duhorile împrejmuitoare ale existenței
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
chiar să puneți asta pe seama intenției mele de a încețoșa ceea ce se petrecea dincolo, la celălalt capăt al coridorului, de exemplu, unde suprafața înceta să mai existe ca atare, mă rog, și unde mă socoteam, de exemplu, buricul pământului, un buric esențial și nenorocit, n-am să insist. Așa, s-ar putea obține un personaj care nu eram eu și un coridor pe care n-am rătăcit niciodată; oricum, ignorând delicatețea mea innée și duhorile împrejmuitoare ale existenței, s-ar putea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu aripile desfăcute. „Maestre“, îmi striga Jeni Pop, „eu l-am iubit, maestre...“. O priveam cu inima strânsă, trecea prin fața mea în cărucior, nu mai avea rochia cu franjuri, era învăluită în pânze transparente, roz, mov, portocalii, fâlfâitoare. Îmi arăta buricul, pântecele... Sălta din umeri după ritmul charlestonului care nu încetase o clipă. Țipa, cânta, îmi împuia urechile și ochii cu melodrama ei feroce. Aveam o singură dorință : să pun capăt acelui du-te-vino obsesiv. În spatele meu, la câțiva centimetri, se afla
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
orașului s a stins, topit parcă de zăpușeala zilei (mă gândeam la Zenobia ca la martorul și arbitrul existenței mele), m-aș fi așezat pe scândură, lângă bătrânelul acela. „Ce să-i faci, domnule Sima“, am spus, „câteodată ne credem buricul pământului și poate chiar suntem, pentru că pământul ăsta are sumedenie de burice...“. M-am oprit să respir, domnul Sima se uita în altă parte, m-am așezat lângă el, pe scândură. * În Corsica a fost internat un cetățean obsedat de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Zenobia ca la martorul și arbitrul existenței mele), m-aș fi așezat pe scândură, lângă bătrânelul acela. „Ce să-i faci, domnule Sima“, am spus, „câteodată ne credem buricul pământului și poate chiar suntem, pentru că pământul ăsta are sumedenie de burice...“. M-am oprit să respir, domnul Sima se uita în altă parte, m-am așezat lângă el, pe scândură. * În Corsica a fost internat un cetățean obsedat de regulile circulației. Instalat cu carabina la fereastra casei, el trăgea în automibiliștii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
seama, dinăuntru, când și unde se racordau. Încercă să caute ceva urme vizibile la tunelul următor. Dar nu observă nimic deosebit, lemnul rădăcinilor ― acum de culoarea galbenă a lămâii, ― curbându-se masiv până în plafon. Cât de sus putu pipăi cu buricele degetelor, nu întâlni decât aceeași suprafață dură, ca de metal. Nici striuri, nici neregularități, nici trape ascunse, nimic care ar fi putut oferi vreun indiciu. Gosseyn se simțea cuprins de neliniște. Hrubele astea erau, se pare, fără capăt. Dacă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în care s-a aruncat o piatră. Capul începu să-l doară. Bâjbâi cu buricele degetelor în căutarea tubului, dar vederea aproape că 1 părăsise. Închise pentru c clipă ochii, dar fără rezultat. Tubul îi ardea degetele, în timp ce încerca să-l pună la loc. Deodată, fu cuprins, fără îndoială de amețeală, căci se clătină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fulgi care să semene unul cu altul, după cum poate că nu există, spera Costache, amprentă care să semene una cu alta. Încă nu era dovedit, din păcate, că omul nu-și schimbă de a lungul vieții forma desenului lipit de buricele degetelor, dar Costache era aproape sigur că în câțiva ani lucrul se va putea demonstra științific. Șeful lui îl contrazicea cu aroganță și-i dădea exemplu arborii tăiați cu fierăstrăul, care, tot așa, aveau o amprentă. Dacă însă compari inelele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
abia își muiase buzele, spuse: Pentru anul în care tocmai intrăm, nu știu să zic mare lucru. Însă prevăd că secolul următor, al douăzecilea, are să înceapă cu domnul General Ion Algiu la conducerea Prefecturii de Poliție. Și că amprentele din buricele degetelor vor deveni cel mai bun mijloc de recunoaștere a răufăcătorilor care-și schimbă înfățișarea cu mustăți noi. Se auziră tot felul de comentarii încrucișate, unii se uitară la Dan și la nou crescuta lui mustăcioară, și câțiva își priviră
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și, treptat, el redevenea un persan care picura declarații ca nimeni altul în urechea femeii îndrăgostite. Cât despre ea, începea să se ierte, gândind că se luptase destul cu propriile rușini. Unsprezece ani, de când plecase Omar, nimeni nu-i văzuse buricul. Într-o vineri, chiar după rugăciune, se masturbase. Trăia ca o văduvă, dar avea un soț viu și, cu toate că nu-și vorbeau și nici nu-i scrisese, el îi trimitea bani. Din pricina fugii, tatăl ei nu mai fusese pasdar și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
aspiratorul. Sonia Leclerc, căreia Teheranul îi schimbase renumele în Sonia Oro își văzuse visul cu ochii: după treizeci de ani, reușise să vină cu tatăl ei, ca să simtă cât sânge iranian i se scurge prin vene. Închiriase acel loc în buricul metropolei, ceea ce însemna să se orienteze. Își făcuse prietene și bărbați influenți o curtaseră încă de la sosire. Spre deosebire de „bombele iraniene“, cu părul asprit de decolorări și cu nasul fragil de la operații estetice, ea era o frumusețe franceză, cu inflexiuni orientale
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]