KorAP: Find »[drukola/base=cămăruță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...48 >

1,177 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

fantomatică“ pe care am văzut-o a fost sau nu o reflecție a lunii. Dar acum sunt sigur că nu a fost decât o iluzie optică și deci nu e necesară nici un fel de explicație. Seara, m-am așezat în cămăruța roșie, unde am aprins focul. Coșul a fumegat iarăși, poate că din cauza direcției vântului. În timp ce salvam un păianjen de pe o buturugă pe jumătate arsă, mi-am amintit de tatăl meu. De când m-am stabilit aici, am avut pentru prima oară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
descoperirea făcută în prăvălia de echipamente pescărești). Trebuie să-mi amintesc să întreb dacă nu mi-ar putea furniza un frigider cu gaz. Restul de înghețată s-a topit complet. Cămara mea continuă să fie umedă. Am aprins focul în cămăruța roșie și am lăsat ușile de jos deschise. Am mutat o grămadă de lemne în încăperea interioară de la parter, unde sper că se vor usca. Am început să mă obișnuiesc cu mirosul de fum, care a impregnat toată casa. Ploaia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
uscat. Pe urmă m-am întors în turn și am ridicat sandaua ruptă a lui Lizzie. O fi durut-o rău piciorul, până când a ajuns la mașină. S-au scurs două ore de la cele întâmplate și mă aflu acum în cămăruța roșie. Tocmai am descris vizita lui Lizzie, sub formă de povestire și, într-un fel, m-a stimulat și mi-a făcut plăcere să o redau în acest chip. Dacă am avea timp să ne scriem întreaga viață în chipul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de ce te afli în casa mea? — Doar ca să-ți fac o vizită, Charles. Atunci dă-mi voie să te conduc afară. Am coborât scările și am intrat în bucătărie, unde am aprins altă lampă. După care m-am dus în cămăruța roșie și am aprins focul. Foamea, temporar amuțită de spaimă, îmi revenise. M-am întors în bucătărie, am deschis soba de gaz ca să încălzească puțin încăperea, apoi mi-am așezat pe masă un pahar, o farfurie, pâine, unt, brânză și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mașinii, iarba stilată, stânca galbenă ciupită de vărsat, ceața plutitoare. În cele din urmă, m-am întors pe dig înapoi acasă, mergând încet, ca un om care vine de la o înmormântare. Lămpile ardeau încă în bucătărie, focul trosnea încins în cămăruța roșie. Totul era la fel de calm cum fusese, când, într-o eră anterioară a istoriei omenirii, stătusem de vorbă cu Rosina. Tremuram tot. A mânca, a bea, erau lucruri cu neputință. Am intrat în cămăruța roșie și m-am așezat lângă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în bucătărie, focul trosnea încins în cămăruța roșie. Totul era la fel de calm cum fusese, când, într-o eră anterioară a istoriei omenirii, stătusem de vorbă cu Rosina. Tremuram tot. A mânca, a bea, erau lucruri cu neputință. Am intrat în cămăruța roșie și m-am așezat lângă foc. „O fi văduvă?“ întrebarea aceasta chinuitoare se formulase, pare-se, de la sine, din prima clipă îngrozitoare când o recunoscusem. Îngrozitoare, nu pentru că Hartley se schimbase aproape total, ci pentru că știam că totul în jurul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să chicotească. Stăteam cu brațele întinse pe masă și încă îmi era frig, în ciuda jerseului irlandez și a coniacului (la care, până la urmă, recursesem și eu), și cu toate că soba de gaz continua să ardă. Mă pregăteam să aprind focul în cămăruța roșie, când Rosina m-a întrerupt. Ședea cocoțată pe scaun, cu un genunchi ridicat la bărbie, și purtând niște pantaloni largi de pânză albastră suflecați peste niște cizme din prelată albastră, și o bluză oarecare în dungi albastre și purpurii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
vreau doar să fii stăpânul [i regele meu, așa cum ai fost întotdeauna. Te iubesc, Charles, [i-ți aparțin ție și din momentul ăsta sunt gata să fac orice-mi vei cere. Stăteam uitându-ne unul la celălalt și tremurând în cămăruța aceea cât o chilie, sub consola de fier pentru lampă, zidită în perete. — Lizzie, iartă-mă, a fost o greșeală. Dulce Lizzie, totul e zadarnic, nu vom mai putea fi niciodată împreună, nu te pot lua și păstra așa cum am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mărgele legănată de curent. Am rămas câteva minute în hol, ciulind urechile. Mă întrebam dacă nu cumva afurisita de Rosina se întorsese și se ascunsese pe undeva ca să mă sperie. Am simțit nevoia să cercetez casa, sus, jos, în bizarele cămăruțe interioare. Firește, nu era nimeni. În timp ce hoinăream prin casă, am deschis larg toate ușile și ferestrele, lăsând briza proaspătă și călduță a stâncilor împrejmuitoare să circule prin încăperi. Mi-am scos pălăria și fulgarinul cu oare mă deghizasem, și mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în piept, ca un animal ursuz, apărându-mă de orice necesitate de a reflecta. Nu mă întrebam ce s-o fi petrecut la Nibletts după ce am plecat eu. Toate acestea vor depăși în curând istoria. Mai târziu, în timp ce ședeam în cămăruța roșie, tot cu capul în piept, apărându-mă, morocănos, de dimineața ploioasă, mi-am spus că, poate, într-adevăr realizasem ceva împingând situația spre punctul de criză. Da, în prezent nu era nevoie să fac nimic altceva decât să aștept

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în bucătărie, unde tocmai mă ospătam cu biscuiți digestivi cu șocolată și beam Ovaltine. Una din condițiile stării mele de interimat era ca, începând de la zece treizeci dimineața, să-mi ofer întreaga zi, în mod regulat, mese și gustări. În cămăruța roșie ardea un foc trosnitor, punându-i în lumină, prin ușa deschisă, contururile labile, și aruncând o strălucire pâlpâitoare în bucătăria cu perdele de ploaie pe geamuri. Gilbert era ud leoarcă. — Ei? — Dragul meu, Lizzie m-a părăsit. — Și? — Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
facă mai bine decât mine. L-am lăsat să coacă și prăjituri, îmi făcea cumpărăturile în sat și-mi aducea vin spaniol de la hotelul Raven, unde se amuza să se prezinte drept valetul meu. Noaptea, dormea pe sofaua desfundată din cămăruța interioară de jos, în mijlocul stivelor de lemne. Sofaua era umedă, dar i-am dat sticla cu apă fierbinte. Înotam în fiecare zi, uneori pe soare, alteori pe ploaie, [i am început să mă simt îmbibat de mare, de parcă îmi pătrunsese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în starea mea de irascibilă încordare, începuse să mă obosească. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să mă satur de glasul mării, dar uneori, mai cu seamă noaptea, devenea împovărător. Seriile stăteam lângă focul de lemne din cămăruța roșie. Uneori, Gilbert rămânea în bucătărie, amuzându-se să facă pe servitorul. (Presupun că i-ar fi plăcut să se îmbrace ca o fată-n-casă, dar bănuia, în mod just, că mie mi-ar fi displăcut total.) Alteori îmi ținea companie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-l privea pe Titus. — Vino, am spus. În timp ce-l împingeam pe Titus pe ușă, i-am tras lui Gilbert o lovitură în gleznă, în chip de avertisment ambiguu. — Gilbert, ai putea să pregătești masa pentru mine și pentru Titus în cămăruța roșie? Titus, o băutură? A luat o bere, iar eu am băut vin alb, în timp ce Gilbert, care se împodobise acum cu un șorț, a aranjat repede și discret masa și apoi ne-a servit prânzul pe măsuța de bambus. Cred

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
inauzibil pentru ei așa încât am strigat: — Luați o băutură, mâncați ceva! Titus făcu un semn de refuz cu mâna, în direcția mea, fără să-mi arunce măcar o privire, apoi îi spuse lui Hartley: — Vino dincolo. Ea îl urmă în cămăruța roșie, iar el îmi trânti ușa în nas. Am hotărât, destul de târziu, că era mai bine să-i las singuri. Mai cu seamă că, acum când Hartley se afla la mine, trebuia să ticluiesc în amănunt mișcarea următoare, periculoasă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Am alergat îndărăt, și mașina m-a depășit pe drum. Am intrat în casă (casa era rece), m-am dus în bucătărie și mi-am turnat o jumătate de pahar de sherry sec N-am încercat să ascult la ușa cămăruței roșii. Am ieșit din nou pe iarbă, și am urcat până la o stâncă de unde puteam vedea marea, m-am așezat și am început să-mi sorb băutura. Până aici, toate bune. Dar cum avea să reacționeze Hartley când am să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ca Hartley și Titus să vină acasă, și apoi va scrâșni din dinți. Mi-l imaginam rumegându-și, cu o sumbră satisfacție, furia crescândă. Era un om neplăcut. Mi-am terminat paharul de sherry și am intrat în casă. Din cămăruța roșie, continua să răzbească murmur de glasuri. Mi-am spus că, cu cât discutau mai mult, cu atât mai bine. Fiecare minut care trecea ar fi putut să-i apropie tot mai mult și, totodată, scurta răstimpul primejdios. Când o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
care te iubește, care e bun cu tine, care crede tot ce-i spui? Hartley, uită-te la mine. Haide, vino dincolo, nu știu de ce stăm la masa asta idioată. Am luat lumânarea și am târât-o după mine în cămăruța roșie, unde am tras perdelele. M-am așezat în fotoliu și am vrut s-o iau pe genunchi, dar s-a lăsat să lunece pe podea, la picioarele mele, ținându-mi mâna. Am început s-o sărut încet, cu grijă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
iar vorbirea să fie rodul acestor reflecții. Ceea ce a dus la un dialog cu concluzii dintre cele mai deprimante. Ședeam amândoi pe jos, ea pe saltea, eu pe podeaua goală, cu picioarele întinse, privind fereastra lungă ce dădea în salon. Cămăruța interioară, de obicei întunecată, era scăldată acum în razele asfințitului, deși strălucirea crepusculară filtra în încăpere doar o lumină estompată, intimă. Am atins mâna lui Hartley. Mă simțeam electrizat de ea din creștet până în tălpi. Iubito, halatul meu de mătase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
plus. Am gemut, continuând să-mi țin fața în mâini. În acea noapte am dormit cu toții în felul următor: eu în dormitorul meu, Hartley în camera interioară, Gilbert pe sofa, Peregrine pe pernele din bibliotecă, James pe două scaune în cămăruța roșie, iar Titus afară, pe pajiște. Era o noapte foarte caldă, dar furtuna nu a izbucnit. A doua zi dimineața, musafirii mei se lăfăiau într-o atmosferă de sărbătoare. Titus a plonjat de pe „munte“ ca de obicei. James, după ce a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Hartley figurând în ambele ipostaze. În realitate, de îndată ce-a intrat pe ușă, Hartley a și dispărut. Într-o secundă s-a strecurat, ca un șoricel, în dormitor și a închis ușa după ea. (În dormitorul mare, nu în cămăruța unde avusesem convorbirea cu Ben.) Câinele, ditamai javră, continua să latre, ca un acompaniament la cele ce se petreceau în hol. Ben se retrăsese spre ușa camerei de zi, Gilbert se sprijinea de ușa din față, acum închisă, Peregrine examina

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dacă să-mi dea supă, coniac, aspirine... Când le-a venit în sfârșit strălucita ideea de a aprinde focul, n-au putut găsi lemne uscate, n-au putut găsi chibriturile. Până la urmă m-au întins pe perne, în fața focului, în cămăruța roșie. De îndată ce m-a pătruns căldura și durerile au mai cedat, și, în sfârșit, am fost lăsat în pace, m-am relaxat și am simțit că mă cuprinde somnul. M-a năpădit o senzație de ușurare și ceva din acea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
visasem întreaga întâmplare. Desigur, nu aveam nici o îndoială că hârtia, dacă exista într-adevăr, era foarte importantă: cuprindea, desigur, numele asasinului meu virtual. — Dar cum naiba am ieșit de acolo? am întrebat-o pe Lizzie. Ședeam într-un fotoliu, în cămăruța roșie, bând ceai și mâncând sandvișuri cu anșoa pe pâine prăjită. Pe la ora două noaptea venise un medic exasperat, care m-a deșteptat din somn, m-a tras și m-a ciocănit, și m-a decretat teafăr. Nu aveam nici un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de alcool. După prânz, am colindat iar toată casa închizând cu grijă și zăvorând ușile și ferestrele. Am golit apa din cele două găleți din pod, și le-am așezat pe loc sub gaura din tavan. Când am coborât în cămăruța roșie, am descoperit brusc pe masă, pe jumătate ascuns de o sugativă, plicul cu scrisoarea lungă pe care o alcătuisem pentru Hartley înainte de moartea lui Titus și pe care nu apucasem să i-o expediez: epistola despre Ben care încercase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o avusesem cu Clement, despre Hartley. Da, lui Clement îi povestisem despre Hartley, și îmi spusese: „Acum, băiete, pune-o deoparte în dulapul cu jucării vechi“. Doamne, îi aud vocea puternică, sonoră, rostind aceste cuvinte, de parcă ar vorbi acum, în cămăruța întunecată. Și, pentru un timp, am pus-o deoparte pe Hartley. După acea perioadă de început a legăturii mele cu Clement, nu i-am mai pomenit nimic despre ea. Ar fi fost o lipsă de bun-gust, și Clement nu ierta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]