KorAP: Find »[drukola/base=căpitan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...732 >

18,277 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

în măsură să spună dacă sunt sau nu, dar, din nefericire, Marii Preoți nu prea obișnuiesc să se pronunțe în nici o problemă. Eu, cel putin, nu am cunoscut nici unul care să spună ce crede cu adevarat. Dar tu ce crezi? Căpitanul Mararei cugeta îndelung, ca și cum ar fi vrut să se convingă el însuși de ceva care nu îi era foarte clar și, în cele din urmă, concluziona: — Cred că, din multe puncte de vedere, ne sunt superiori, dar, din altele, ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și oglinzi, si, în plus... un clopot. Singurul care există! Pentru moment, dat fiind că străinii nu dovedeau nici cel mai mic interes pentru a-și recupera neprețuita comoara, clopotul rămase atârnat de catargul de la pupă al Peștelui Zburător, desi căpitanul sau se văzu obligat să sublinieze că nimeni nu va mai avea dreptul să-l facă să sune de mai mult de trei ori pe zi, și acest lucru doar în orele când nu deranja odihnă celorlalți. Între timp, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ar fi zărit un firișor de fum ieșind din nor, n-ar fi putut să-și dea seama de ce naiba insula care se ascundea sub acel nor - dacă într-adevăr se ascundea vreuna - trebuia să fie vulcanică. După un timp, căpitanul Mararei ajunse la concluzia că elevul sau continuă să se afle în ceață și, înarmându-se încă o dată cu răbdare, începu să-i explice: —O insulă normală care ajunge la opt sute de metri deasupra nivelului mării ar avea nevoie de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
insula este vorba sau să-și dea seama, din clipocitul unui val care îi ajunge la urechi, că se gaseste pământ la șaptezeci de mile depărtare. Dar, deși aceasta presupusa insula se găsea la mai puțin de șaptezeci de mile, căpitanul Mararei nu ordona să îndrepte navă într-acolo, ci preferă să continue în aceeași direcție, pana cand ajunseră pe punctul de a o depăși prin partea de nord. Abia atunci, când se apropia deja și ora inserării, vasul coti nouăzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
o făcură, prima lor reacție fu cea de bucurie fățișa, incepand imediat să-i strige mii de insulte imposibil de înțeles și să o scuipe furioși. Puțin după aceea se strânseră la sfat și ajunseră la concluzia la care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
un punct pe care personal nu se simțea în stare să i-l indice cu precizie, insă adaugă imediat că acela care ar putea să o facă ar fi Navigatorul-Căpitan al insulei lor, care ar fi încântat să îi explice căpitanului Mararei cum putea ajunge până acolo. Căzură așadar de acord că Roonuí-Roonuí să rămână pe uscat în calitate de ostatic, în vreme ce Navigatorul-Căpitan al insulei avea să urce pe catamaran, unde avea să petreacă noaptea, pentru a-i putea explica lui Miti Matái

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
două dialecte, astfel că navigatorii trebuiră să-și petreacă toată noaptea marcând puncte pe cer și schimbând informații cu privire la diferitele Avei’á pe carele puteau alege pentru a ajunge la destinație. Totuși, a doua zi, când se întoarseră pe plajă, căpitanul Mararei părea să știe foarte clar încotro trebuia să se îndrepte și cum arată, în linii mari, insula. Roonuí-Roonuí îl surprinse totuși cu vestea că patru războinici locali, cărora Te-Onó le decimaseră familiile cu ceva timp in urma, doreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să arunci în mare tot ce nu-mi place mie, nu ți-ar mai rămâne mare lucru. Îi făcu semn să se așeze lângă el. Iar acum dă-mi o explicație care să mă convingă. Scufundatorul lua loc lângă Navigatorul Căpitan al insulei Bora Bora și, după ce cugeta câteva clipe, ca și cum ar fi vrut să-și descopere motivele cele mai ascunse, sfârși prin a ridica din umeri cu un aer plictisit: Deja nu mă mai iubea nimeni, murmura în cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului, pana cand putură distinge linia albă de spumă pe care o formau valurile când se loveau de recifele de corali, care înconjurau insula aproape în întregime. —Bine! spuse căpitanul Mararei. Se pare ca laguna asta n-are decât două intrări care ar putea fi păzite, deci va trebui ca iscoadele să ajungă înot, după ce vor traversa reciful. Se întoarse către Roonuí-Roonuí. Ți-ai ales oamenii? îl întreba. Vom merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
vestește intențiile cu destul timp înainte... Depărta mâinile într-un gest comic, de neputința. Problema este ca, de cele mai multe ori, nu știm să ascultăm ce spune sau să-i interpretăm semnele. Și acum semnele sunt clare? Nu foarte clare, admise căpitanul Mararei. Am spus doar că, dacă marea continuă să se încălzească, se poate forma un taifun. Arată cu capul înainte și adaugă cu umor: Din fericire, ne aflăm în apropierea unei insule. —Unei insule? protesta Oripo. Asta da insula. Insula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mâinile lui Tevé Salmón, Miti Matái dădu ordin că acesta să fie umplut cu apă. În câteva minute, imensul catamaran dispăru de la suprafața lagunei, pentru a se odihni pe patul sau de nisip. Deși ar putea părea o manevră absurdă, căpitanul ei știa foarte bine că acela era cel mai sigur loc în care s-ar fi putut afla pentru următoarele ore. Nici un vânt, oricât de violent ar fi fost el, n-ar mai fi avut cum să izbească vasul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Știu, răspundea de fiecare dată. Înțeleg că este foarte dificil, dar n-are altă variantă decât să le-nvețe. Măcar dac-ar mai trăi Omul-Memorie, se plângea Tapú. Din punctul ăsta de vedere, mă bucur că nu mai trăiește, afirmă căpitanul Mararei. Nu spune asta! Știu că-l respectai foarte mult. Foarte mult, într-adevăr, dar, în situația asta, te-ar fi împins către Pământul Infinit. Când e vorba de stele, e mai bine să nu știi nimic decât să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
îți poruncesc, ca regina a insulei Bora Bora, să mă duci înapoi pe uscat, alături de soțul meu, regele Octar. Dacă lumea s-ar fi oprit, daca oceanul s-ar fi solidificat, daca soarele ar fi pornit înapoi către est, nici căpitanul Mararei și nici oamenii lui n-ar fi rămas mai uluiți decât au rămas în acel moment. —Ce ai spus? reuși până la urmă să bolborosească Navigatorul-Căpitan. —Ți-am poruncit să mă duci înapoi lângă tatăl fiului meu. Acest copil trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
îl înfrunta cu îndrăzneala pe Miti Matái nu mai există, în afară acestor trăsături, nimic care să amintească de încântătoarea ființă pe care toți o iubeau și o respectau că viitoarea regina a insulei Bora Bora. În cele din urmă, căpitanul Mararei se întoarse către Ihona, cea mai mare dintre fetele proaspăt eliberate, si întreba acru: —Despre ce naiba vorbește? —Despre Octar, regele Te-Onó. O matahala cu un penis imens, cu care a sfâșiat-ope sora mea, Purúa, provocându-i moartea, și aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de gheață. Legea spune că eu sunt regina. Zâmbi cu cinism. Altfel nici n-aș fi fost de acord să fiu predată în schimbul acelor prizonieri. Du-mă înapoi pe uscat! — Dar tot legea precizează că, la bordul unei nave, autoritatea căpitanului este mai presus de cea a regelui, interveni pe neașteptate Tapú Tetuanúi, exaltat. În fața privirii feroce cu care îl fulgera Anuanúa, adaugă, vizibil înfricoșat: Așa spune legea... Ce lege absurdă mai e și asta? întreba cu agresivitate prințesa. Să vină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
aproape un metru deasupra apei, astfel că acum chilele în formă de „V“ ale Mararei erau cele care tăiau valurile ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
inițial îi permise să alunece că o pala de vânt prin fața furioșilor Te-Onó, care nu-și puteau crede ochilor. Cand se găseau la vreo șaizeci de metri în lateral și la vreo patruzeci de metri încă în fața provelor navelor inamice, căpitanul Mararei ordona din nou: —Toți la babord! Velele în poziția inițială! Navă cârmi din nou și își pierdu și mai mult din viteza, însă când vântul îi veni iarăși din spate, întinzând pânzele, isi recupera vitalitatea, lăsând în urmă navele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Zburător continuă să zboare. Odată cu zorii, vântul se opri. Dar nu se mai zarea nici o urmă de Te-Onó, nici de insula lor, pe care o lașaseră cu mult în urmă, înspre nord-vest. Singurul lucru care îl interesase până acum pe căpitanul Mararei era să pună o distanta cât mai mare între vasul sau și cele ale urmăritorilor, profitând la maximum de vânt, deși se văzu nevoit să reducă simțitor suprafață velelor, fiindcă nici catargele, nici cusăturile navei n-ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pot fi la mai mult de douăzeci de mile depărtare. Încă o dată, magie curată. Magia aceea a navigatorilor polinezieni, dusă până la ultimele extreme de sofisticare, iar Tapú Tetuanúi, perplex, simți iarăși că îl apucă amețeala. —Cum ți-ai dat seama? Căpitanul Mararei se mulțumi să arate ceea ce tocmai studiase: — Ce vezi aici? întreba. — Un cap de pește zburător și o mulțime de mate. Dar unde e restul peștelui zburător? —Habar n-am. Și matele, de ce sunt? — Nu știu. Matele sunt ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
avem vânt, n-o să le ia mult timp să ne-ajungă. N-au să ne-ajungă înainte de răsărit, afirmă Navigatorul-Căpitan, și până atunci nu vom mai fi aici. Dar unde vom fi? — Acolo unde se așteaptă mai putin, răspunse zâmbitor căpitanul Mararei. Nu trebuie decât să-i facem să urmeze un drum greșit. Ordona să fie adus cel mai mare vas pe care îl aveau la bord, îl umplu pe jumătate cu ulei de cocos și îl astupa ermetic, cu ajutorul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mai rămâne alături de tine, probabil că ai ajunge un adevărat navigator, dar, din păcate, presimt că n-o s-o mai duc mult... De ce insisți cu prostiile astea? se plânse băiatul. Ești mai sanatos că oricare dintre noi. —E posibil, admise căpitanul Mararei. Dar ceva se va-ntâmpla, pentru că nimeni, iareu cu atat mai putin, nu se poate opune legilor zeului Tané. Tonul lui era acum de profundă părere de rău. Singurul lucru pe care i-l cer este să-mi permită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mă gândesc la ea decât în momentele de odihnă. —Dar eu nu te-am văzut niciodată să-ți iei un moment de odihnă. — Poate că nici nu trebuie să-mi iau, atâta vreme cât de mine depind peste treizeci de vieți, observă căpitanul Mararei. Însă atunci când sunt acasă, îi dedic tot timpul meu. Trebuie să înțelegi că, atunci când navighezi, esti căsătorit doar cu marea, căci altfel riști să te trădeze. Schița un semn cu barbă, arătându-i apele liniștite. Acum, de pildă, pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
O sa vâslești până când o să-ți sângereze mâinile...“, căci, desi mâinile lui fuseseră dintotdeauna puternice și bătucite, nu era nevoie de lumina zilei ca să te convingi că bășicile care i se formaseră începeau să supureze. Cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui, căpitanul ordona să se oprească navă și să fie demontate catargele, ordonându-le tuturor să se întindă pe punte până când gărzile se vor asigura că nu se zărește dușmanul. Cu cât avem mai putina înălțime și cu cât stăm mai nemișcați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
își musca buzele până la sânge, închise ochii și împinse copilul afară, ca și cum s-ar fi eliberat de o povară insuportabila. Vahíne Tiaré lua copilul, inca plin de sânge și cu cordonul ombilical atârnându-i, si se prezenta cu el în fața căpitanului navei, care privea în continuare orizontul. Nu pronunțară nici un cuvânt. Femeia schița un gest prin care întreba ce să facă cu chestia aia, iar Navigatorul Căpitan se mulțumi să-i indice apă, printr-o mișcare aproape imperceptibila a capului. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de sânge și cu cordonul ombilical atârnându-i, si se prezenta cu el în fața căpitanului navei, care privea în continuare orizontul. Nu pronunțară nici un cuvânt. Femeia schița un gest prin care întreba ce să facă cu chestia aia, iar Navigatorul Căpitan se mulțumi să-i indice apă, printr-o mișcare aproape imperceptibila a capului. Se auzi un plescăit, un plâns de câteva secunde și, imediat, un rechin mic, cu ochi reci, puse stăpânire pe pradă însângerata și dispăru cu ea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]