1,205 matches
-
-se pe furiș spre ușa tavernei. — S-ar putea, dar eu nu știu amănuntele... Și prefer să nu le cunosc, sper că mă-nțelegi. Tot ce știu e c-ar fi vorba de o ambuscadă. Ceva discret, noaptea, la adăpostul capei, mă rog, cu tot tacâmul; știi tu, adio și n-am cuvinte. — Singur sau Însoțit? — Însoțit, Îmi Închipui. E vorba să mătrășești doi tipi. Sau numai să bagi frica-n ei. Poate și să-i crestezi nițel pe față sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-i firul gândurilor. Treaba asta te va pune-n legătură cu niște granguri, tipi importanți. Buni pentru viitorul tău. — Viitorul meu, repetă absorbit căpitanul, ca un ecou. Mascații Strada era Întunecată și pustie. Nici țipenie de om. Învăluit Într-o capă veche Împrumutată de la don Francisco de Quevedo, Diego Alatriste se opri lângă zăplaz și privi cu Încordare. Un felinar, spusese Saldaña. Într-adevăr, un mic felinar aprins lumina golul unei portițe, iar dincolo de zăplaz se ghicea, printre ramurile copacilor, acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Apoi se Încinse cu spada - niciodată nu i-a plăcut, decât la război, s-o poarte atârnată pe umăr, ca mardeiașii sau fanfaronii de proastă calitate -, verifică dacă ieșea din teacă și intra la loc fără greutate și Își puse capa pe care i-o Împrumutase chiar În seara aceea don Francisco. Treaba cu capa, În afara faptului că ne aflam În plin martie și nopțile erau prea reci ca să le Înfrunți doar În talie, mai avea chichirezul ei: În acel Madrid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o poarte atârnată pe umăr, ca mardeiașii sau fanfaronii de proastă calitate -, verifică dacă ieșea din teacă și intra la loc fără greutate și Își puse capa pe care i-o Împrumutase chiar În seara aceea don Francisco. Treaba cu capa, În afara faptului că ne aflam În plin martie și nopțile erau prea reci ca să le Înfrunți doar În talie, mai avea chichirezul ei: În acel Madrid periculos, cu străzile prost sau deloc iluminate și strâmte, respectivul veșmânt se dovedea foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aici până veți fi chemat. Tocmai intraseră Într-o cămăruță goală, fără mobile, În care lumânările unui candelabru pus direct pe jos luminau niște picturi vechi pe pereți. Într-un colț al Încăperii se afla un bărbat Înfășurat Într-o capă neagră și cu capul acoperit de o pălărie de aceeași culoare, cu boruri largi. Înfofolitul nu făcu nici o mișcare la intrarea căpitanului, iar când servitorul - care la lumina candelabrului se vădi a fi un om de vârstă mijlocie, fără vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fi un om de vârstă mijlocie, fără vreo livrea după care să poată fi identificat - se retrase lăsându-i singuri, rămase neclintit În cotlonul lui, ca o statuie Întunecată, observându-l pe nou-venit. Singurul lucru viu care se zărea Între capă și pălărie erau ochii lui, foarte negri și strălucitori, pe care candelabrul de pe jos Îi lumina scoțându-i din umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și strălucitori, pe care candelabrul de pe jos Îi lumina scoțându-i din umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și vârful spadei care ridica puțin, la spate, capa necunoscutului. Ținuta lui era aceea a unui spadasin sau a unui soldat. Nici unul nu-i adresă celuilalt cuvântul, ci rămaseră acolo nemișcați și tăcuți de o parte și de alta a candelabrului care Îi lumina de jos În sus, studiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
capul acoperit de o pălărie fără pană, panglică ori alte podoabe. De sub masca ascunzându-i toată fața ieșea doar vârful unei bărbi negre și dese. Purta haine Întunecate, de calitate, cu manșete și guler din dantele fine flamande, iar sub capa ținută pe umeri luceau un lanț de aur și pomoul aurit al unei spade. Vorbea ca omul obișnuit să poruncească și să i se dea ascultare numaidecât, iar asta se vădea și din respectul arătat de Însoțitorul său: un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de aur cu pecete pe degetul mic al mâinii stângi. — Poate totuși o Înțepătură, ceva, Îl auziră sugerând pe un ton prudent. Ceva care să justifice incidentul. — Dar numai celui mai blond, preciză celălalt. — Desigur, Excelență. Alatriste și bărbatul cu capa neagră schimbară o privire profesională, consultându-se parcă asupra Înțelesului cuvântului Înțepătură și asupra posibilităților - mai degrabă neverosimile - de a deosebi un blond de altul În toiul unei Încăierări și al nopții. Închipuiți-vă tabloul: sunteți domnia voastră atât de amabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
domnia voastră atât de amabil să veniți aici unde bate lumina și să vă dați jos pălăria, mulțumesc, văd că sunteți cel mai blond, dați-mi voie să vă vâr un deget de oțel toledan În pipotă. În fine. Înfofolitul În capă se descoperise intrând În Încăpere, așa că acum Alatriste Îi putea vedea chipul În bătaia felinarului de pe masă, care Îi lumina pe cei patru bărbați și corpurile masive ale unor vechi biblioteci colbuite și roase de șobolani: era Înalt, slab și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ales pentru capcană era prima porțiune, cu cotul cel mai Întunecat, mai strâmt și mai singuratic, unde doi călăreți atacați prin surprindere puteau fi trași jos de pe cai cu ușurință. Era destul de răcoare, și căpitanul se Înfofoli mai bine În capa lui nouă, cumpărată din avansul În monede de aur al mascaților. Făcând aceasta, răsună clinchetul fierăriei pe care o purta dedesubt: daga vizcaína se frecă de mânerul spadei și de crosa pistolului bine Încărcat pe țeavă, pe care Îl ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
arcada unei portițe dând În grădina părinților carmeliți. Italianul era probabil la fel de Înțepenit ca el, după mai bine de o jumătate interminabilă de oră de nemișcare. Straniu personaj. Venise la Întâlnire Îmbrăcat de sus până jos În negru, Învăluit În capa-i neagră, cu pălărie neagră, iar chipul lui ciupit de vărsat se Însuflețise puțin schițând un zâmbet numai când Alatriste Îi propusese să pună acolo fanarul ca să lumineze cotul drumeagului ales pentru ambuscadă. — Asta-mi place, se mulțumise să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
adio și n-am cuvinte. Și toți În iad, sau unde dracu’ or merge anglicanii eretici. Cel puțin ăia doi n-or să ceară cu strigăte spovedanie cum făceau bunii catolici, deșteptând jumătate de Madrid. Căpitanul Își potrivi mai bine capa pe umeri și privi spre cotul drumeagului luminat de slaba pâlpâire a fanarului. Sub stofa călduroasă, mâna stângă i se odihnea pe pomoul spadei. Își mai omorî puțin timpul Încercând să-și amintească numărul oamenilor cărora le făcuse de petrecanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
drumeagului, după colțul gardului de piatră al mănăstirii. Diego Alatriste privi spre cealaltă umbră pitulată În cadrul portiței, iar fluieratul refrenului obsedant Îi dădu de știre că și colegul său era cât se poate de atent. Dezlegă șnurul care Îi ținea capa și se descotorosi de ea ca să nu-l stingherească În mișcări, lăsând-o Împăturită În portic. Rămase cu ochii pe colțul străduței luminat de fanar, În timp ce zgomotul făcut de doi cai potcoviți se apropia tot mai mult. Lumina gălbuie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-ta, cu Întăriri, ca să-și termine treaba. Gândul acesta Îl făcu să arunce o privire preocupată drumeagului Întunecos din spatele lui. Trebuia s-o șteargă, neapărat. Cine v-a trimis? insistă englezul. Fără nici un răspuns, Alatriste se duse să-și ia capa și și-o aruncă strânsă pe un umăr, lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru orice Împrejurare. Caii nu erau departe și Își târau frâiele pe jos. — Încălecați și plecați, zise În sfârșit. Cel numit Steenie nu se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
major al ducelui de Osuna, luptând Împotriva venețienilor și a turcilor la bordul galerelor spaniole de la Napoli, perioadă În care Îl cunoscuse și pe Diego Alatriste. — Un bucluc Îndrăcit, repetă Guadalmedina. Căpitanul dădu din umeri. Stătea fără pălărie și fără capă, În picioare, Într-o mică săliță Împodobită cu covoare flamande și avea la Îndemână, pe o masă acoperită cu catifea verde, un pahar cu rachiu din care nu băuse. Guadalmedina, Într-un superb halat de noapte și cu papuci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Marca, Îmbrăcat și echipat ca pentru a lua cu asalt o galeră turcă, cu paturile pistoalelor ieșindu-i din cingătoare alături de spadă și de daga vizcaína, Îl conduse pe căpitan la locul unde englezii se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană pentru ca totul să semene cu rondul nocturn al unor soldați În preajma unei Înfruntări decisive. Iată omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ziua aceea Îi stârnise apetitul. Îl invitase pe Alatriste să i se alăture la masă, dar căpitanul refuzase politicos. Rămăsese În picoare, sprijinit ușor de perete și privindu-și protectorul cum dă gata gustarea. Era pe picior de plecare, cu capa, spada și pălăria pe scaunul de lângă el, iar chipul lui nebărbierit purta urmele nopții nedormite. Pe cine crede domnia voastă că supără cel mai mult această căsătorie? Guadalmedina Îl privi Între două Îmbucături. — Uf! Pe mulți. Lăsă plăcinta pe farfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe departe, prima noapte petrecută de el În afara locuinței, drept care eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el care, cu disciplina-i de vechi soldat, punea atâta preț pe Înfățișarea sa. Ochii lui deschiși la culoare păreau obosiți și bănuitori În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-i?... Un anume căpitan Batiste, sau Eltriste. O mișcare se făcu simțită În penumbra interiorului caretei și Întâi o mână cu unghii murdare, apoi un braț Îmbrăcat În negru apărură din spatele fetei și se sprijiniră de rama ferestruicii. Urmară o capă tot neagră și un pieptar cu Însemnul roșu al odinului de Calatrava; În sfârșit, peste un guler mic și prost scrobit apăru figura unui bărbat având Între patruzeci și ceva și cincizeci de ani, cu cap rotund, cu un păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
am avut ocazia să-l Întâlnesc În mulțimea de pe Strada Mare cu ocazia celebrei rúa din duminica aceea, uitându-se gânditor la caleașca englezilor. E adevărat Însă că Își lăsase mult borul pălăriei peste ochi și se Înfofolise bine În capă mascându-și chipul. Pe cât era de politicos și de viteaz, pe atât știa să fie discret cu acele Însușiri. Deși nu-mi pomenise nimic de aventura cu pricina, eu simțeam că ceva se petrece. În noaptea următoare mă trimisese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
șovăi câteva clipe. Până la urmă se Întoarse cu spatele Înjurând printre dinți, pe când căpitanul ascundea cuțitul măcelăresc În carâmbul unei cizme. — Pe toți dracii, Diego, făcu Saldaña, nerăbdător. Haidem odată. Plecară fără alte cuvinte. Căpitanul nu vru să-și ia capa, ca să se simtă mai liber În mișcări, iar Martín Saldaña fu de acord. Îl lăsă să-și pună și pieptarul din piele de bivol peste cel de stofă. „Te va apăra de frig“, mormăise veteranul locotenent zâmbind În barbă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
n-am rămas acasă, nici nu m-am dus la Caridad Lebrijana. De cum au coborât scările, fără să mă mai gândesc de două ori, am Înșfăcat pistoalele de pe masă și spada atârnată În cui și, Învelindu-le pe toate În capă, am luat bocceaua sub braț și am tulit-o după ei. Se Înserase bine; abia dacă mai dăinuia o lumină difuză pe care se profilau acoperișuri și clopotnițe, Înspre malurile râului Manzanares și Palatul Regal. Și iac-așa, pe când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Toți plecaseră, iar el era inexplicabil de singur În Încăperea luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o Întorsătură urâtă; dar eu n-aveam cum să străbat În fugă, fără să fiu văzut, cei vreo treizeci de pași care mă despărțeau de casa de unde tot nu ieșea căpitanul. Neștiind exact ce să fac, am desfăcut cu grijă capa cu armele și mi-am culcat pe genunchi unul din pistoale. Folosirea lor era interzisă de sancțiuni pragmatice semnate de regele stăpânul nostru și știam bine că, dacă Justiția le-ar fi găsit asupra mea, m-ar fi condamnat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]