1,061 matches
-
oameni, l-au capturat; în schimb, Ștefan a reușit să ajungă în Bari. Curând, el a recunoscut că apărarea devenise imposibilă; un nobil local, Argyritsos, a fost trimis să negocieze cu normanzii. Aceștia au oferit condiții acceptabile, iar Bari a capitulat în aprilie 1071. Ștefan Pateran a fost inițial aruncat în închisoare, însă ulterior s-a întors la Constantinopol, alături de alți bizantini supraviețuitori. Odată cu căderea Bari, prezența bizantină în sudul Italiei a luat sfârșit, după 536 de ani. Peste circa 85
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
împotriva orașelor capuane, cucerind Andria după un scurt asediu și forțând capitularea Cisternei, unde l-a expus pe Petru legat în fața locuitorilor, vasali ai lui Petru, astfel încât aceștia să nu poată contraataca. La insistențele lui Petru, locuitorii din Cisterna au capitulat. Petru a fost ulterior eliberat, dar nevoit să jure credință și supunere față de Guiscard și să promită că va lupta în serviciul acestuia. Comitatul său, cu excepția orașului Trani însuși, i-a fost restituit, cu condiția de a conduce o expediție
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
mâinile lui Roger. În 1134, Sergiu a sprijinit rebeliunea condusă de principele normand Robert al II-lea de Capua și de contele Rainulf al II-lea de Alife, însă a evitat orice confruntare directă cu regele Roger. După ce Capua a capitulat, el a prestat omagiu față de rege. Însă anul următor, la 24 aprilie 1135, o flotă pisană sub comanda exilatului Robert de Capua a pus ancora în Napoli. Transportând întăriri de 8.000 de oameni, flota a ridicat moralul rebelilor și
Sergiu al VII-lea de Neapole () [Corola-website/Science/328204_a_329533]
-
sub solda principelui Guaimar al III-lea de Salerno atunci când Pandulf al IV-lea de Capua îl asedia pe Pandulf al V-lea (principele instalat de împăratul german) în Capua. În 1026, după un asediu de 18 luni, Capua a capitulat, iar Pandulf al IV-lea a fost restaurat la putere. În anii următori, Rainulf Drengot s-a raliat cauzei lui Pandulf, însă în 1029, l-a abandonat pe acesta, pentru a-l urma pe ducele Sergiu al IV-lea de
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Roger. În 1077, Roger a asediat Trapani, unul dintre puternicele forturi ale sarazinilor rămase neocupate în vestul insulei. Fiul său, Iordan a condus un atac care a surprins gărzile fortăreței și a capturat animalele. Lipsiți de provizii, locuitorii orașului au capitulat. În 1079, Taormina a fost și ea asediată, după care, în 1081, Iordan, alături de Robert de Sourval și Elias Cartomi, a cucerit Catania, posesiune a emirului de Siracusa, ca urmare a altui atac surpriză. Roger a părăsit și el Sicilia
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
cele ale emirului s-au angajat într-o confruntare decisivă în dreptul portului, în care emirul a căzut în luptă. Între timp, forțele lui Iordan au început asediul asupra orașului. Acesta a durat pe tot parcursul verii, însă atunci când orașul a capitulat în martie 1086, doar zona Noto a orașului se mai afla în mâinile sarazinilor. În februarie 1091, cu un minim efort, normanzii au ocupat și Noto, cucerirea normandă a Siciliei fiind astfel completă. Dat fiind că ocuparea Siciliei a fost
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
transformat într-o limbă distinctă: malteza. Atât cucerirea Amalfi, cât și a Salerno de către Robert Guiscard s-au derulat ca urmare a influenței soției conducătorului normand, Sichelgaita. Amalfi s-a predat probabil ca urmare a negocierilor acesteia, în vreme ce Salerno a capitulat atunci când Sichelgaita a încetat să îl influențeze pe soțul ei în a-l sprijini pe fratele ei, principele de Salerno. Amalfitanii s-au supus principelui Gisulf al II-lea de Salerno într-o tentativă de a evita suzeranitatea normandă, însă
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
a-și continua o viață de lux, așa încât locuitorii orașului au fost curând înfometați. În 13 decembrie 1076, orașul a trebuit să se supună asediatorilor, iar principele și apropiații săi s-au retras în citadelă, care la rândul său a capitulat în mai 1077. Posesiunile lui Gisulf au fost confiscate, însă el a fost lăsat în libertate. Principatul de Salerno deja își redusese suprafața la orașul în sine și împrejurimile acestuia ca urmare a războaielor anterioare purtate cu Guillaume al Principatului
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
când amiralul Ioan l-a atacat pe uscat, iar George de Antiohia l-a blocat dinspre mare și a stabilit un cap de pod la Capri. Pe când cea mai mare parte din Apulia, cu excepția sudului extrem și a orașului Bari capitulase în fața campaniilor normande ale fraților Guillaume, Drogo și Umfredo, cea mai mare parte din Calabria a rămas în stăpânirea bizantinilor în momentul în care conducerea normanzilor a fost preluată de Robert Guiscard, în 1057. Calabria fusese invadată de Guillaume și
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
cu calitatea de conte de Sicilia. Robert a reținut pentru sine Palermo, jumătate din Messina și regiunea de nord-est (Val Demone) a insulei. Abia către 1085, Roger a reușit să întreprindă cucerirea sistematică a Siciliei. În martie 1086 Siracusa a capitulat, iar când, în februarie 1091 Noto s-a predat, cucerirea insulei de către normanzi a devenit completă. Multe dintre succesele lui Robert Guiscard s-au datorat sprijinului acordat de Roger Bosso. În mod similar, atunci conducerea familiei Hauteville a trecut în
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
generalul bizantin George Maniaces și primii membri ai familiei Hauteville din Italia se distinseseră cu 21 de ani înainte. Guiscard a asaltat orașul Centuripe, însă a întâmpinat o puternică rezistență, drept pentru care a renunțat, trecând mai departe. Paternò a capitulat, iar el și-a condus armata către Enna (pe atunci, Castrogiovanni), o fortăreață formidabilă. Apărătorii sarazini au ieșit în câmp deschis și au fost înfrânți, însă Enna nu a căzut. Guiscard s-a întors, lăsând o fortăreață la San Marco
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Salerno, ambii temîndu-se de puterea crescândă a lui Robert Guiscard. Cu toate acestea, Robert nu a abandonat asediul asupra Palermo și campania siciliană. El a preferat să ignore insurecția, care pe atunci s-a extins și în Calabria. Palermo a capitulat în 1072, iar Robert a revenit în peninsulă anul următor, anihilând cu ușurință pe cei mai mulți dintre răsculați. Cu toate acestea, el a căzut bolnav la Trani și dus la Bari, unde soția sa, Sichelgaita i-a convins pe baroni să
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
cele două fortărețe rămase în mâinile sarazinilor în vestul insulei, Iordan a condus un atac care a reușit să surprindă garnizoana și să captureze animalele care asigurau aprovizionarea acesteia. Lipsită de provizii de hrană, garnizoana orașului a fost nevoită să capituleze. Iordan a fost de asemenea prezent la asediul Taorminei din 1079, iar în 1081, împreună cu Robert de Sourdeval (sau Sourval) și Elias Cartomi (un trădător sarazin), a capturat orașul Cătănia din posesia ultimului emir de Siracuza, Ibn Abbad, ca urmare
Iordan de Hauteville () [Corola-website/Science/328239_a_329568]
-
dat fiind că emirul fusese ucis în timpul luptei, forțele lui Roger au debarcat și ele, tocmai pentru a constata că Iordan deja începuse de unul singur asediul asupra orașului. Asediul a durat de-a lungul întregii veri, iar orașul a capitulat în cele din urmă în fața normanzilor, singura stăpânire a sarazinilor din Sicilia rămânând Noto. În februarie 1091, Iordan a fost prezent și la asediul asupra acestui oraș. El a fost numit senior de Noto și conte de Siracuza, loc în
Iordan de Hauteville () [Corola-website/Science/328239_a_329568]
-
exilat. Îm schimbul acestui sprijin, Borsa a primit omagiu din partea lui Richard, deși se pare că nu a făcut uz de aceasta, dat fiind că succesorii acestuia nu au acordat atenție poziției de senior a lui Roger Borsa. Capua a capitulat după 40 de zile de asediu, în condițiile în care Papa Urban al II-lea venise să se întâlnească cu Roger de Sicilia, iar arhiepiscopul Anselm de Canterbury se întâlnise și el cu suveranul pontif în vederea încheierii păcii. În octombrie
Roger Borsa () [Corola-website/Science/328235_a_329564]
-
80.000 de oameni, inclusiv 5.000 de cavaleri) a pornit în marș către Salonic, flota (compusă din 200 de vase) a navigat către aceeași țintă capturând pe drum insulele Ionice Corfu, Cefalonia, Itaca și Zakynthos. În august Salonicul a capitulat în fața atacului combinat al flotei și al trupelor siciliene de uscat, după care a fost devastat (7.000 de greci au murit). Trupele au pornit apoi către capitala Bizanțului, însă armata trimisă de împăratul Isaac al II-lea Angelos a
Guillaume al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328291_a_329620]
-
regale din Apulia și Calabria și a merge în marș către Amalfi pe uscat, în vreme ce George de Antiohia bloca orașul dinspre mare și își stabilea o bază navală pe insula Capri. În această situație, Amalfi nu a mai putut rezista, capitulând. În 1132, Roger i-a trimis pe Robert al II-lea de Capua și Rainulf al II-lea de Alife la Roma pentru o demonstrație de forță în sprijinul lui Anacletus. Pe când aceștia se aflau pe drum, sora vitregă a
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
un armistițiu cu papalitatea, în octombrie 1144. Aceste teritorii au constituit pentru următoarele șapte secole regatele de Neapole și Sicilia. În 1139, Bari, unde pe parcursul războaielor din ultimii ani rămăseseră 50.000 de locuitori îngrămădiți în spatele zidurilor, a hotărât să capituleze: "excellentissimus princeps" Iachint de Bari, care condusese răscoala orașului, a fost spânzurat odată cu mulți dintre susținătorii săi, însă prin aceasta orașul a putut evita să fie jefuit. Execuția principelui Iachint și a consilierilor acestuia a constituit poate cel mai violent
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
nu a participat niciodată personal la vreo expediție împotriva Bizanțului, trecând comanda pe seama lui George de Antiohia. În 1147, amiralul s-a îmbarcat în Otranto cu 70 de galere, pentru a ataca Corfu. Potrivit cronicarului bizantin Niketas Choniates, insula a capitulat grație mitei oferite de George (ca și taxelor ridicate impuse de guvernarea imperială bizantină), primindu-i pe normanzi ca pe niște eliberatori. Lăsând acolo o garnizoană de 1.000 de oameni, George a navigat către Peloponez. El a jefuit Atena
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
Hohenstaufenilor în Regatul Siciliei. Soția sa, Sibila de Acerra a instaurat o regență pentru cel de al doilea său fiu, Guillaume al III-lea, însă împăratul Henric al VI-lea a revenit în Italia la finele aceluiași an. Napoli a capitulat în mai, aproape fără nicio rezistență, iar restul regatului n-a mai putut rezista. Sibila și loialul Margarit din Brindisi pregăteau apărarea Palermo, însă cetîțenii l-au primit pe împărat în 20 noiembrie 1194. Familia lui Tancred a căzut în
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
sub forma unei bolte) în Dunnottar. Anti-monarhiștii au refuzat să recunoască supremația regelui în problemele spirituale. Când 25 de prizonieri au evadat, doi au căzut de pe stâncă și au murit iar 15 au fost recapturați. De asemenea alți 37 au capitulat, iar după ce au făcut jurăminte de credință au fost eliberați. Alte 5 persoane au pierit în închisoare, însă datele variază mult. Cei care au supraviețuit au fost transporatați spre New Jersey, însă mulți au murit pe drum. Atât Iacobiții cți
Castelul Dunnottar () [Corola-website/Science/327624_a_328953]
-
mai 1648, el fost luat prizonier împreună cu numeroși alți nobili polonezi de către cazaci, după Bătălia de la Żółte Wody, dar a fost eliberat după plata unei răscumpărări. El a participat la apărarea fortăreței Kudak, a cărei garnizoane a fost obligată să capituleze pe 26 septembrie. Czarniecki a fost luat prizonier a doua oară și a fost eliberat doar în toamna anului 1649, după semnarea tratului de la Zborov. Czarniecki și-a continuat serviciul militar în unitatea de husari a hatmanului Mikołaj Potocki. Sub
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
castelan al Kievului, titlul care îi asigura poziția de membru Senatului. În timpul invaziei suedeze conduse de regele Carol al X-lea Gustav, Czarniecki s-a remarcat în timpul asediuluii Cracoviei. În ciuda faputului că a fost obligat să predea orașul, Czarniecki a capitulat în condiții avantajoase, reușind să se retragă cu armata și toate armele. El a rămas loial regelui Ioan Cazimir chiar în condițiile în care cea mai mare parte a armatei, magnaților și hatmanilor trecuseră de partea suedezilor. În condițiile în
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
fost nevoit să cedeze unele ținuturi. Astfel, regele polonez a pierdut porțiuni din pământurile cucerite de tatăl său, Bolesław I, care a luptat de multe ori împotriva împăratului Henric al II-lea. Istoricii consideră că Mieszko al II-lea a capitulat așa de repede din cauza situației interne grave. Bolesław I cel Viteaz i-a lăsat fiului său un regat instabil, trebuind să-și apere autonomia și poziția sa printre conducătorii învecinați. Pe de altă parte, costurile mari ale unui război de
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
de flăcări, pe care le-au folosit pentru a inunda subsolurile cu benzină care ardea. După ce trei polonezi au fost arși de vii (făcând ca totalul pierderilor poloneze să fie de șase morți în luptă), cei rămași au decis să capituleze. Primele două persoane care au părăsit clădirea - directorul Dr. Jan Michoń, care purta un steag alb, și comandantul ("naczelnik") Józef Wąsik — au fost împușcați de germani (potrivit unei versiuni, dr. Michoń a fost atacat cu un aruncător de flăcări). Polonezilor
Apărarea Oficiului Poștal Polonez din Danzig () [Corola-website/Science/327708_a_329037]