1,795 matches
-
plămâni ― pleoapele clipiră des; treptat, din nou sigur că trăiește, dar încă amețit, își lăsă conștiința să ia contact cu forma inertă, fără viață. Și fără să-și dea seama că se mișcă, se apropie de platou, întinse mâna, apucă cearșaful cu vârful degetelor, îl ridică, îl trase deoparte și-l lăsă să cadă pe jos, dezvelind cadavrul. 14 Gosseyn se așteptase să vadă niște resturi aproape carbonizate. Într-un anume fel, corpul întins, rigid pe placa de marmoră părea oribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
ulei și începeau, ici-colo, să picure în capul trecătorilor. Străzile erau destul de animate, cum sunt mereu în zilele dinaintea Crăciunului. Cu ochii pe sus, ca să nu-l ude, Nicu se pomeni întins în zăpadă, supărat ca atunci când se trezea cu fața la cearșaf. — Vasăzică mata’ iar ai căzut! a spus cu glas tare băiatul, scuturându-și chipiul roșu, de comisionar. Ți am zis de-atâtea ori să te uiți pe unde calci, bombăni cu vocea lui mică, dar cu un ton de bătrân
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pe viață, iar al doilea aș fi eu! Deși o femeie îl invitase din prima seară în lumea dorințelor împlinite, se trezi întristat. Își visase nevasta de îndată ce adormise și era răscolit de dorința chinuitoare să o aibă lângă el, pe cearșaf. Încercă să nu se gândească la salonul lor de la Teheran, cu oglinzi și parchet de paltin, mereu lustruit, cu covor de colecție, primit de la socru-său. Teheranul de nord, unde locuiau, era o cazarmă cu mobilă stil, în care ei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Așadar, Godun, care sub o dictatură din Europa fusese inginer agronom, dintr- odată, în Estul liber, se distra copiind prepelițele și peștii din albume de artă. Pe când râdea singur, ca un nebun, își simți hainele înmuiate, ca după ploaie. Și cearșaful sub el era ud, iar picioarele, când și le văzu, erau năclăite de mâl și zgâriate în cioturi de piatră. „Asta-i bună!“, își zise. „Că doar n-a fost cu- adevărat!“ Însă avea urme de pe unde umblase: intrase cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
albă și ponosită, destrămată pe-alocuri de atâta spălat. Părul moale îi cădea dintre cârpe și îi atârna înstrăinat ca un lucru al altcuiva. Îi văzu pe pat așternutul, cu însemnul încovrigat al spinării: murise cu genunchii la gură. Pe cearșaf, stăruia ca în ceară urma chinului ei final, cu picioarele strânse, ca un animal prins de friguri. — Câți sunteți din familie? întrebase infirmiera. Nu-i nicio femeie cu voi? Tată-său clătinase din cap: „Sunt doar eu cu băiatul... Pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
sine Omar și apoi regretă că îi răspunsese. Însă felcerul întrebase pentru certificat și pentru biletul ce avea să o însoțească la spălat și la îmbălsămare. SAMANEH, scrise mare pe o hârtie și i-o puse, ca unui pachet, pe cearșaful tocit la margini. Nu ai treișpe ani, așa e? i se adresă încă o dată. — Are numai șapte, zisese tatăl, care ori voia să îl ocrotească, ori uitase numărul anilor. — Atunci... ar putea să rămână... să fie de față și s-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de lucru. Numai el o vedea, se pare, ca pe un fruct pus pe talger, la masă, ca pe un pahar cu licoare. Nopți întregi a visat, chinuit, noaptea fermecată a nunții, dar apoi a trăit-o și a uitat. ...Cearșafurile erau reci și scrobite precum foile de aluat, iar în cameră auzeau numai ceasul. Era un ceas vechi, de perete, cu cadran aurit, iar în dreptul cifrelor șase și doisprezece, bunicu-său încrustase pietre de lapis, care noaptea păreau ca niște ochi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
putea pune capăt. Ghazal îl simțea și-atunci patul devenea teritoriul luptei dintre două tăceri măcinate de neputință. Se-ntreba uneori cine e femeia aceea care i se împotrivea. O privea în lumina chimică a dimineților, înainte să iasă dintre cearșafuri. Era o brună frumoasă, cu gene lungi, dar cu buzele prea subțiri pentru gustul lui. În statura ei voluptuoasă, gura îi părea închiriată de la alt chip. Uneori, după împerechere, se gândea la gura cărnoasă a împărătesei lui, Farah, după care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-Vă mulțumesc - mă simt atât de fericit! -Fericirea ta e și fericirea mea și îți mulțumesc pentru că o împărtășești cu minezise Judecâtorul în încheiere. Spiritul dezîncarnat se umplu de încredere în viitor și plonjă înapoi în corpul său aflat pe cearșaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele electrice conectate la corpul său începuseră să semnalizeze reapariția vieții. Încet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptiltiptil, inima reîncepu să bată. Electrocardiograma desena o curbă tot mai armonioasă. Ochii pacientului
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
fi dus la toaletă, emoțiile îl încercau întotdeauna în același fel, dar nu îndrăznea. Frica îi înțepenise un nod în gât. Avea o singură dorință, să se chircească, să-și adune genunchii la gură, așa cum făcea acasă, în patul cu cearșafuri reci când nici romerganul, nici luminalul nu-și făceau efectul. Își înfipse unghiile în carne." Aș dezamăgi-o pe Florence. Nu-i plac bărbații fricoși..." Nucu Scarlat aprinse o țigară și aruncă neglijent chibritul. ― Unul din noi va rămâne cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ca aceea când intrase la doamna Loret, într-un mic apartament împodobit cu evantaie și cu flori artificiale, și când mama îi primise cu un zâmbet cam strâmb. ― Sper că nu este febra de care vorbește toată lumea. Iar el, ridicând cearșaful și cămașa, contempla în tăcere petele roșii de pe burtă și de pe coapse, umflătura ganglionilor. Mama se uita la picioarele desfăcute ale fetei și țipa fără să se poată stăpâni. În toate serile mame ca aceasta urlau astfel, cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mântuirea. Chiar acest flagel, care vă lovește, vă înalță și vă arată calea. Foarte de mult, creștinii din Abisinia vedeau în ciumă un mijloc eficace, de origine divină, de a câștiga veșnicia. Cei ce nu erau atinși se înfășurau în cearșafurile ciumaților pentru a muri în mod sigur. Fără îndoială, această furie a mântuirii nu este recomandabilă. Ea arată o grabă regretabilă, foarte apropiată de orgoliu. Nu trebuie să fii mai grăbit decât Dumnezeu și orice încercare de a accelera ordinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rambert și-a arătat permisul sergentului care i-a indicat biroul lui Tarrou. Ușa dădea în curte. S-a încrucișat cu părintele Paneloux, care ieșea din birou. ÎNTR-O ÎNCĂPERE MICĂ ALBĂ ȘI MURDARĂ CARE MIROSEA A FARMACIE ȘI A CEARȘAF UMED, TARROU, STÂND LA UN BIROU DE LEMN NEGRU, CU MÂNECILE CĂMĂȘII SUFLECATE, ÎȘI TAMPONA CU O BATISTĂ SUDOAREA CARE ÎI CURGEA PE ÎNCHEIETURILE BRAȚELOR. ― Tot aici ? a spus el. Da, aș vrea să vorbesc cu Rieux. Dar dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lunga inoculare, fără să obțină însă o singură reacție din partea copilului. A doua zi în zori toți s-au adunat în jurul băiatului ca să-și dea seama cum decurgea această experiență hotărâtoare. Copilul, ieșit din toropeala sa, se răsucea convulsiv în cearșafuri. Doctorul, Castel și Tarrou stăteau lângă el de la orele patru dimineața, urmărind pas cu pas progresele sau stagnările bolii. La capătul patului se vedea, puțin curbată, silueta masivă a lui Tarrou. La picioarele patului, lângă Rieux, care sta în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Fără să scoată un cuvânt, Rieux i-a arătat copilul care, cu ochii închiși și cu chipul descompus, cu dinții strânși la limita puterilor, cu trupul nemișcat, își întorcea mereu capul la dreapta și la stânga pe sulul de pernă fără cearșaf. Când în sfârșit se făcuse destulă lumină, pentru ca în fundul sălii, pe tabla școlărească rămasă acolo, să se poată distinge urmele unor vechi formule algebrice, a sosit Rambert. El s-a rezemat cu spatele de patul vecin și a scos un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aducă ceai. Mereu hotărâtă să îndeplinească foarte exact obligațiile pe care situația i le crea, îl vizitase regulat pe bolnav la fiecare două ore. Ceea ce o impresionase cel mai mult era agitația continuă în care părintele își petrecuse ziua. Arunca cearșafurile de pe el și le trăgea apoi îndărăt, ștergându-și fără încetare cu palmele fruntea umedă și ridicându-se adesea ca să poată tuși cu o tuse sugrumată, răgușită și umedă, de parcă-și smulgea ceva din piept. Părea că nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
rog, informează-mă asupra planurilor tale. E Maggie se lăsă pe spătarul scaunului. Te rog, informează-mă. Oare bărbatul ăsta chiar îi fusese cândva iubit? Se uită la Uri, la conturul trupului său adormit, care se zărea sub un singur cearșaf alb, și zâmbi. Maggie dădu clic din nou pe mesajul de la Liz. Era o scumpă. Apăsă pe Reply. Ești o soră minunată. Nu te merit. O să intru pe linkul ăla. Re: Vegas. Putem aranja ca stripperii să vină echipați ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe o parte, Ignatius simți un râgâit formându-i-se în gât. Dar când deschise plin de speranță gura, nu scoase decât un mic sughiț. Totuși, salturile avuseseră un oarecare efect fiziologic. Ignatius atinse mica erecție îndreptată în jos, spre cearșaf, o luă în mână și rămase nemișcat, încercând să se hotărască ce să facă. In poziția aceea, cu cămașa de noapte din flanelă roșie în jurul pieptului și burta masivă revărsată peste saltea, se gândea cu oarecare tristețe că, după optsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dai. Se uită la televizor. L-auzi? M-a-nnebunit. M-a scos din sărite. Agentul Mancuso mulțumi vocii de femeie și porni pe aleea umedă și rece. În curtea din spate o găsi pe doamna Reilly, care atârna un cearșaf pătat și galben pe o frânghie ce trecea printre niște smochini fără frunze. A, dumneata ești, spuse doamna Reilly după ce îl privi mai bine. Fusese gata să țipe când văzuse un om cu barbă roșie apărând în curte. Ce faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dimineața, domnule, spuse brusc Ignatius, cu fularul fluturând orizontal în urma lui, ca steagul unui clan scoțian pornit la luptă. De umăr îi atârna un aparat ieftin de filmat și sub braț avea o legătură care se dovedi a fi un cearșaf de pat făcut sul. — Astăzi ați venit foarte devreme, domnule Reilly. — Ce vreți să spuneți? Totdeauna vin la ora aceasta. — Da, desigur, spuse cu umilință domnul Gonzalez. — Vă închipuiți că am venit aici devreme cu un anumit scop? — Nu, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
întinzând cu multă prudență în jos degetul mare de la picior. Da, așa. Foarte bine. Când mă voi propti bine în picioare, puteți să-mi dați drumul. În cele din urmă, Ignatius ajunse să stea vertical pe masă, ținând legătura cu cearșaful în dreptul pelvisului, pentru ca spectatorii să nu observe că manevra de ridicare avusese un efect oarecum stimulant. — Prieteni, spuse solemn Ignatius și ridică brațul în care nu ținea cearșaful. În sfârșit, ziua noastră a sosit. Sper că n-a uitat nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din urmă, Ignatius ajunse să stea vertical pe masă, ținând legătura cu cearșaful în dreptul pelvisului, pentru ca spectatorii să nu observe că manevra de ridicare avusese un efect oarecum stimulant. — Prieteni, spuse solemn Ignatius și ridică brațul în care nu ținea cearșaful. În sfârșit, ziua noastră a sosit. Sper că n-a uitat nimeni să-și aducă instrumentele de luptă. Dinspre grupul din jurul mesei de croitorie nu se auziră nici aprobări, nici infirmări. Vreau să spun bețe, lanțuri, ciomege și așa mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
magazinului universal. Agentul acela de stradă era musca din laptele omului. În orice caz, momentul părea să fi fost depășit cu bine. În fruntea noastră vom purta aceasta, strigă Ignatius când se stinseră ultimele aplauze. Smulse cu un gest dramatic cearșaful din dreptul pelvisului și îl desfăcu. Printre pete galbene, cu litere mari de tipar, era scris cu cretă colorată roșie cuvântul ÎNAINTE. Dedesubt, caligrafiat migălos cu albastru, se putea citi: Cruciadă pentru Demnitatea Maură. — Mă-ntreb cine-o fi dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cine-o fi dormit pe zdreanță aia, spuse femeia îndârjită care se pricepea la imnuri religioase și urma să fie conducătoarea corului. Maică Doamne! Câțiva alți răsculați în perspectivă își exprimară, cu vorbe mai buruienoase, aceeași curiozitate în privința petelor de pe cearșaf. — Acum liniște, spuse Ignatius, bătând puternic cu piciorul în masă. Vă rog! Două dintre cele mai maiestuoase femei de aici vor purta acest drapel când vom mărșălui spre birou. — Nu pun eu mâna p-așa ceva, se împotrivi o femeie. — Liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bănuiesc că voi de fapt nu meritați să luptați pentru această cauză. Se pare că nu sunteți pregătiți pentru sacrificiul suprem. — De ce tre’ să luăm cerșafu’ ăsta vechi cu noi? întrebă cineva. Eu credeam că-i o demostrațe în legătură cu salariile. — Cearșaf? Care cearșaf? se răsti Ignatius. Eu țin în fața voastră cel mai mândru stindard, o identificare a scopurilor noastre, o vizualizare a tot ce căutăm. Muncitorii studiară mai atenți petele. Dacă vreți să dați doar buzna în birou, ca vitele, veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]