1,356 matches
-
după ce Mustaine a suferit o leziune severă a nervilor de la mâna stângă. Totuși după ce s-a recuperat fizic a reunit formația în 2004 și a lansat albumul The System Has Failed, urmat de United Abominations din 2007. Megadeth, împreună cu noul chitarist Chris Broderick au lansat al doisprezecelea album de studio, intitulat Endgame, pe 15 septembrie 2009. Megadeth este cunoscută pentru stilul distinctiv al chitării din piesele lor, adesea incluzând pasaje muzicale complexe și solouri de chitară. Mustaine este de asemenea cunoscut
Megadeth () [Corola-website/Science/316618_a_317947]
-
parteneriatului muzical cu David Ellefson în 2002. Megadeth este considerată una din formațiile care formează "Big Four of Thrash", alături de Metallica, Slayer și Anthrax, aceste formații fiind responsabile pentru crearea și popularizarea genului în anii '80. Dave Mustane a fost chitaristul principal al formației Metallica la formarea acesteia, în 1981. Membru de aproape un an, a ajutat la compunerea unora din primele cântece ale grupului. Totuși, înainte ca Metallica să înceapă înregistrarea pieselor pentru albumul de debut, Mustaine a fost exclus
Megadeth () [Corola-website/Science/316618_a_317947]
-
a avut probleme în a găsi alți membri pentru completarea grupului. El și Ellefson au examinat în jur de 15 toboșari, sperând să găsească unul care să înțeleagă schimbările din structura metrică. Între timp, Kerry King de la Slayer a devenit chitaristul principal. În cele din urmă, Lee Rausch a fost ales ca toboșar, iar Mustaine a decis să fie vocalist principal, după șase luni de căutări. Totodată, Mustaine era principalul compozitor și interpreta atât partea de chitară principală, cât și partea
Megadeth () [Corola-website/Science/316618_a_317947]
-
ale pieselor „Last Rites/Loved to Death”, „The Skull Beneath the Skin”, și „Mechanix”, incluse ulterior în albumul de debut al trupei. După un număr de concerte în 1984, Rausch a fost înlocuit cu toboșarul de jazz fusion, Gar Samuelson. Chitaristul Chris Poland s-a alăturat grupului în luna decembrie. După ce a luat în considerare câteva case de discuri, Mustaine a decis semnarea unui contract cu Combat Records, o casă de discuri independentă cu sediul în New York, care oferea formației cel
Megadeth () [Corola-website/Science/316618_a_317947]
-
metal underground, în vara în care a fost lansat, și a atras interesul unor case de discuri importante. Jurnalistul Joel McIver a lăudat „tehnicitatea acerbă” și a declarat că albumul „a impus un nou nivel în genul thrash metal, forțând chitariștii să aibă prestații chiar mai puternice și de o acuratețe mai mare”. Coperta albumului a reprezentat debutul mascotei trupei, Vic Rattlehead, care avea să apară în mod regulat pe imaginile de copertă ale următoarelor albume. "Killing Is My Business... and
Megadeth () [Corola-website/Science/316618_a_317947]
-
anii 1995 și 2001. În 1985, Megadeth a susținut primul turneu nord-american, Killing for a Living Tour, alături de Exciter. Poland făcea parte din trupă la începutul turneului, însă a părăsit grupul în mod neașteptat și a fost în locuit de chitaristul Mike Albert. Poland a revenit în octombrie, la scurt timp după ce grupul a început înregistrarea unui al doilea album cu casa de discuri Combat. Conform spuselor lui Mustaine, formația se afla sub presiunea lansării unui nou album care să aibă
Megadeth () [Corola-website/Science/316618_a_317947]
-
să preia conducerea grupului. A sugerat înlocuirea lui Jones și Hite cu talentați muzicieni precum Jhonny Jackson la tobe, si Ronnie Rancifer. Tito a decis să cânte la chitară în timp ce Jermaine a cântat la chitara-bass după mai mulți ani că chitarist ritmic.Evelyn Lahaie,un agent local talentat i-a sugerat lui Joe să redenumeasca grupul The Jackson 5 când au cântat în Tiny Tots Jamboree în Gary. După câștigarea concursului, grupul a început să cânte în concerte profesionale în Indiană
The Jackson 5 () [Corola-website/Science/316717_a_318046]
-
Harap-Alb a fost o formație românească de muzică hard rock și heavy metal, înființată de chitaristul Gabriel Nacu în anul 1977. Harap-Alb a existat și a activat în trei perioade (1977-1980, 1981-1982, respectiv 1998-2000) și este un nume cunoscut al scenei rock bucureștene din perioada comunistă, în special pentru faptul că reprezintă prima formație în care
Harap-Alb (formație) () [Corola-website/Science/316760_a_318089]
-
idei care nu se potriveau muzical cu preferințele de atunci ale lui Nacu: The Police, Talking Heads, The Stranglers. Prin urmare, la începutul anului 1982, Nacu părăsește formulă Harap-Alb și se alătură lui Liviu Tudan în Roșu și Negru. Pentru chitarist va începe o cariera muzicală profesională, colaborând ulterior cu Voltaj, Sistem (trupa de jazz rock, unde este băsist), Riff, Valeriu Sterian și Compania de Sunet, Compact. Locul lui Nacu în Harap-Alb este luat de Criști „Porta” Marinescu, iar Doru „M.S.
Harap-Alb (formație) () [Corola-website/Science/316760_a_318089]
-
producătorului Ed Buller era aceea de a forma o legătură cât mai strânsă cu acel membru al formației pe care el îl considera a fi cel mai important pentru sunet și inputul creativ. În cazul formației Suede, era vorba de chitaristul Bernard Butler, lucru ce a constituit un motiv de nemulțumire pentru solistul Brett Anderson. Buller avea să fie cel mai apropiat colaborator muzical al trupei în anii ce aveau să urmeze. Anderson îl simpatiza pe Buller, atât ca persoană, cât
Suede (album) () [Corola-website/Science/315114_a_316443]
-
un simț atât de arzător al propriei importanțe.” Albumul a fost primit cu căldură de criticii americani. Robert Christgau l-a numit „un debut surpinzător de bine construit.” Stephen Thomas Erlewine de la Allmusic a creditat albumul cu 5 stele, notând: „Chitaristul Bernard Butler are un talent pentru construirea liniilor melodice care prind repede” și „vocea lui Anderson este afectată într-un mod calculat și teatrală, dar se potrivește cu emoția intensă a versurilor sale poetice la modul conștient de sine.” Revista
Suede (album) () [Corola-website/Science/315114_a_316443]
-
Wariner, Joan Jett, Charlie Daniels, precum și Paul Shaffer și Will Lee. În timpul producerii acestui CD, în 1992 Perkins s-a îmbolnăvit de cancer la gât. Perkins se întoarce la studioul Sun din Memphis pentru a înregistra împreună cu Scotty Moore, primul chitarist al lui Presley. Cd-ul a fost numit 706 ReUNION, lansat sub Casă de discuri Belle Meade, incluzându-i pe D.J. Fontana, Marcus Van Storey și The Jordanaires. În 1993, Perkins a aparut împreună cu The Kentucky Headhunters într-un video
Carl Perkins () [Corola-website/Science/315111_a_316440]
-
a reprezentat o distanțare de restul formațiilor de britpop. Cu toate că au rezultat în ceea ce este considerat adesea de critici drept cel mai bun album al formației, înregistrările la "Dog Man Star" au fost pline de momente dificile, culminând în plecarea chitaristului Bernard Butler, după repetate certuri cu solistul Brett Anderson și diverse neînțelegeri muzicale cu restul membrilor. Vânzările albumului au suferit ca urmare a acestor evenimente, însă acesta a fost primit cu entuziasm la lansare, și, cu timpul, a beneficiat de
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
cu restul membrilor. Vânzările albumului au suferit ca urmare a acestor evenimente, însă acesta a fost primit cu entuziasm la lansare, și, cu timpul, a beneficiat de recenzii mai mult decât favorabile din partea criticilor de muzică. În 1996, după cooptarea chitaristului Richard Oakes și, mai apoi, a clăparului Neil Codling, Suede s-au bucurat de un succes comercial sporit o dată cu lansarea celui de-al treilea album de studio, "Coming Up". Albumul a urcat pe locul întâi în clasamentul din Marea Britanie, producând
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
și au început să își petreacă ore întregi în fiecare zi cântând cover-uri după formații și interpreți precum The Beatles, The Smiths și David Bowie. Realizând că nici Anderson, nici Frischmann nu erau suficient de înzestrați pentru a prelua rolul chitaristului principal, cei trei au publicat un anunț în revista "NME", în numărul din 28 octombrie 1989, cu următorul conținut: „Se caută tânăr chitarist pentru o formație din Londra. Smiths, Commotions, Bowie, PSB's. Nu obsedaților de tehnică. Unele lucruri sunt
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
David Bowie. Realizând că nici Anderson, nici Frischmann nu erau suficient de înzestrați pentru a prelua rolul chitaristului principal, cei trei au publicat un anunț în revista "NME", în numărul din 28 octombrie 1989, cu următorul conținut: „Se caută tânăr chitarist pentru o formație din Londra. Smiths, Commotions, Bowie, PSB's. Nu obsedaților de tehnică. Unele lucruri sunt mai importante decât abilitatea. Sunați-l pe Brett.”. Anunțul a atras atenția lui Bernard Butler, pe atunci în vârstă de nouăsprezece ani, care
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
Osman a mărturisit că el, Anderson și Gilbert credeau adesea că aceste piese nu erau altceva decât modalități prin care Butler încerca să îi enerveze. Anderson și-a amintit că Butler și restul trupei au înregistrat în mare parte separat. Chitaristul a sfârșit prin a se certa cu producătorul Ed Buller și a început să insiste în direcția concedierii acestuia, cerând ca locul producătorului să îi fie oferit lui, și oferindu-i în cele din urmă un ultimatum lui Anderson: ori
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
crescut în sărăcie. A fost în jurul oamenilor de culoare extrem de mult. A fost în jurul acelor oameni care aveau prea puține bunuri materiale.” Presley l-a impresionat îndeajuns pe Phillips, încât acesta a ales ca si colaboratori pentru tânărul Elvis pe chitaristul Scotty Moore, iar apoi l-a cooptat pe basistul Bill Black, ambii de la Starlight Wranglers, o formație locală de western swing. Trio-ul a repetat o mulțime de cântece, de la tradiționalul country la „Harbor Lights” a lui Bing Crosby, până la
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
a fost materie primă încă din 1940, atât pentru stilul western swing cât și pentru cel hillbilly. Comentând asupra stilului în care cântă la chitară, Scotty Moore a spus: “Tot ce vă pot spune este că am furat de la fiecare chitarist pe care l-am auzit de-a lungul anilor.” Dar ceea ce face special acest album este vocea lui Elvis, care exprimă atât un umor tineresc cât și o încredere în sine fără margini. Sentimentul pe care muzica lui îl comunica
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
dar amândouă cantate cu aceeași forță și energie. În sesiunile din 1955, la scurt timp după ce Presley s-a mutat de la casa de discuri Sun la RCA, a fost suținut de o formație ce ii includea pe Moore, Black, Fontana, chitaristul lap steel Jimmy Day și pianistul Floyd Cramer. În 1956, Elvis obține voce backup prin Jordanaires. Înregistrarea piesei „Jailhouse Rock” pentru filmul cu același nume din 1957, acorda o mare importanță pianului și saxofonului. Al doilea și al treilea disc
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
Stones au înregistrat „Not Fade Away”, piesa originală fiind a lui Buddy Holly. The Who, în ciuda faptului că preferau mai mult stilul mod, au inclus în albumul lor Live at Leeds, cover-ul „Summertime Blues” de Eddie Cochran. Chiar și mării chitariști ai lumii, precum Jeff Beck și Jimmy Page au fost influențați de artiști rockabilly. Beck a înregistrat un album tribut adresat chitaristului Cliff Gallup a lui Gene Vincent, album intitulat Crazy Legs, iar formația lui Page, Led Zeppelin, s-a
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
mod, au inclus în albumul lor Live at Leeds, cover-ul „Summertime Blues” de Eddie Cochran. Chiar și mării chitariști ai lumii, precum Jeff Beck și Jimmy Page au fost influențați de artiști rockabilly. Beck a înregistrat un album tribut adresat chitaristului Cliff Gallup a lui Gene Vincent, album intitulat Crazy Legs, iar formația lui Page, Led Zeppelin, s-a oferit în 1970 să lucreze pentru Elvis, insă Elvis nu le-a luat în considerare oferta. Ani mai tarziu, Led Zeppelin și
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
grupul Sha Na Na sau a imitatorilor Elvis, Gordon nu și-a prezentat muzică că pe o glumă, ci a încercat să recapteze energia și emoția artiștilor din anii ’50. În același an 1977, Gordon a format o echipă cu chitaristul Link Wray și a înregistrat un album ce conținea un mic hit cu o preluare a piesei „Red Hoț” de Billy Lee Riley. De asemenea, Gordon a inserat în albumul sau Bad Boy, o preluare după „Nervous” de Gene Summers
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
piesei „Red Hoț” de Billy Lee Riley. De asemenea, Gordon a inserat în albumul sau Bad Boy, o preluare după „Nervous” de Gene Summers din 1958, album lansat în 1979 de casă de discuri RCA. A fost în turneu cu chitaristul Danny Gatton, iar una din aparițiile lor fiind lansată sub numele de The Humbler, o recreere sărăcăcioasa de hit-uri rockabilly și obscurități. Gordon a lansat încă 4 albume până în 1981 (primul cu o casă de discuri independența Private Stock
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
devenit niciodată popular în Statele Unite. În 2005, albumul sau „Greatest Hits” a ajuns în vârful topurilor din Anglia. Trupa The Blasters se baza în special pe talentul fraților Phil (ce interpretau la armonica și chitară) și a lui Dave Alvin (chitaristul principal și compozitorul). Frații și prietenii lor muzicieni au crescut într-un oraș de țară numit Downey, lângă Los Angeles și și-au petrecut adolescență cântând cu legendarii muzicieni R&B, Big Joe Turner, Willie Dixon, Marcus Johnson (artistul principal
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]