5,141 matches
-
având la capăt legată o cârpă, și înmuind în căldare, am scris negru deasupra ușii cabinei noastre, spre mândria servitoarei: "VILLA HELENE". M-am căznit mai mult decât aș fi crezut, dar la urmă literele păreau etern împlîntate pe zid. Cit timp vor dura? N-am încercat oare această glumă neînsemnată numai să prelungesc importanța mea și după plecare? Căci - orgoliu pueril - am impresia că marea miraculoasă, colinele, cabanele, cerul nu sunt decât creații ale imaginației mele, și mă tem că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
conduc gândurile în voie, că-l pot minți oricând, că eu știam în orice clipă exact tot ceea ce se petrecea într-însul (nu idei, ci sentimente), în timp ce îi rămâneam un străin. Deci aveam satisfacția să-i produc unele neliniști, pe cit putea el fi neliniștit, chiar dacă ele se cumințeau iute. Slabă consolare, și care nu-i făcea decât servicii (îl mai complica), dar nu puteam să mă opresc. - De aceea nu-i de mirare că mi-a rămas un străin. Și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fi primit să fac ceea ce înainte sau după mi se pare imposibil. De altminteri, aș prefera să mă omor decât să fiu ridicol și de aceea, în momentele tragice, am luciditatea să mă ascund bine, să, nu mă vadă nimeni. Cit am stat împreună, n-a fost gând pe care să nu ți-l împărtășesc, am împărțit cu tine toate bucuriile, ți-am citit tot ce mi se părea important dintr-o carte, te-am făcut să auzi orice bucată muzicală
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Îmi este egal ce se va întîmpla cu dânsa și, dacă și-a găsit un amant cu atât mai bine, scap de ultimele scrupule ce mi-au mai rămas. Viața e minunată, numai noi suntem de vină că o urâțim. Cit timp voi avea un copac verde și parfumat în față voi putea fi fericit!" Străbat uneori în noi astfel de extaze și așa ne tulbură, încît credem că trebuie să dureze mereu, oricât experiența ne-ar învăța că ne vom
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cum e atunci când e odihnită și voioasă. Nervii întinși o fac să adoarmă oriunde s-ar găsi (cu ce voluptate se învelește cu vreo haină de a mea!), și are nevoie de somn lung. Oricât o forțez să mănânce - atât cit izbutesc, căci Ioana nu suportă constrângerea - rămâne slabă, străvezie, delicată și, deși înaltă, cu corpul de copil. Mereu mă preocupă debilitatea ei, dar nu pot să renunț să-i vorbesc de trecut și nu mă opresc decât prea târziu, dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
panică imediată. În noaptea miraculoasă, numai noi pe drumul pus-tiu, printre umbre, în apropierea mării prezentă în noi tot timpul, chiar când n-o vedem, discuțiile grave par la locul lor, și spunem multe gânduri pe care ziua le ascundem cit mai bine! Câteodată, aceste generalități triste pe care le vorbim mi se par o impietate dacă mă gândesc a doua zi la ele: am impresia că exploatez cazul lui Viky. Taina în care se săvârșesc ele îmi mărește impresia că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care se socotea rege peste triburile deșertului, însă nimeni nu și-a putut explica decizia acestuia de a construi o casă formată dintr-o singură încăpere și lungi, nenumărate coridoare. <ref id="23">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 294.</ref> Cum oamenii nu mai înțelegeau nimic, Allaby, parohul locului, . Mai multe aflase chiar de la Abenjacán, după ce l-a cunoscut. Construcția ar fi fost ridicată tocmai pentru a scăpa de amenințarea morții, resimțită sub chipul desfigurat al cuiva
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu are acum importanță. Cuvântul scriitorului le arată exact așa cum sunt. Unul dintre ele, înălțat în insulele Babiloniei, exprimă un imens orgoliu. Se voia atât de complicat și de subtil, <ref id="27">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 306.</ref>. Ar fi voit să atingă ceea ce este propriu miracolului ca atare. Cum omul nu este demn de așa ceva, totul atrage o cumplită încercare. Știm ce s-a întâmplat apoi: regele e condus în adâncul pustiului și părăsit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
față o problemă logică, nici o simplă enigmă. De altfel, Borges are grijă să nu devină cititorul prea încrezător în hermeneutica sa. La un moment dat, numește labirintul însuși o povestire () <ref id="32">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 299.</ref>. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
acestea, [...] trebuie cel puțin să putem gândi aceleași obiecte și ca lucruri în sine. Căci, altfel, s-ar ajunge la judecata absurdă că fenomenul ar fi fără ceva care să apară.“<ref id="68">Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 25-29.</ref> Dacă fenomenul ar fi fără ceva care să apară, atunci nu ar mai fi fenomen, ci lucru în sine, iar gândirea s-ar vedea din nou aruncată în cea 80 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 67. . 68
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
faptul că limitele limbajului (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (§ 5.62). Wittgenstein nu tematizează această distincție, însă oferă câteva semne, indicii, situații.<ref id="101">Cf. Graham Priest, Dincolo de limitele gândirii, ed. rom. cit., pp. 310-319; Mircea Flonta, Gânditorul singuratic. Critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein, Editura Humanitas, București, 2008, pp. 168 sqq. Sunt invocate unele mărturii consemnate de Paul Engelmann (Ludwig Wittgenstein. Briefe und Begegnungen, R. Oldenbourg Verlag, Wien/München, 1970) sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se desparte imediat APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 119 107. de cei care consideră metafizica o formă ratată a spiritului.<ref id="108">Cf. M. O’C. Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în (Hg.) Rush Rhees, Ludwig Wittgenstein. Porträts und Gespräche, ed. cit., p. 119.</ref> În lecturile sale, de altfel, revine adesea la paginile unor autori ca Platon și Augustin, Tolstoi sau Schopenhauer. Viziunea lor nui apare deloc „veche“ sau „nouă“. Dimpotrivă, își dă seama că poate să ofere o altă înțelegere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
accepțiune a ei radical diferită. Astfel, vorbind despre sensul ființei, înțelege că nu poate fi vorba de ceva „care s ar afla în spatele ființei“, ci privește ființa însăși în măsura în care se deschide comprehensiunii omenești.<ref id="126">Ființă și timp, ed. cit., p. 209.</ref> Cu această mențiune, este consecvent modului în care explicitează constituirea ființei ca fenomen. La fel și prin ceea ce adaugă imediat: „Sensul ființei nu poate niciodată să fie pus în opoziție cu ființarea, sau cu ființa ca «temei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că o furtună cumplită distruge podul, pierzându-și atunci viața și cel care a avut în grijă construirea sa. Totul pare lipsit de sens, câtă vreme întâmplarea e străină sau potrivnică voinței omenești.<ref id="127">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 96-97.</ref> Numai că spusele povestitorului ne fac atenți, în cele din urmă, la cu totul altceva: Când am ajuns la capătul podului, vântul aproape că încetase. Deasupra noastră cerul era albastru verzui și de o neliniștitoare luminozitate. În spatele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceva miraculos, «absurd», «ce nu există», pentru că este «cu totul altul», adică ceva ce nu ține de sfera realității noastre, ci de una absolut diferită, ce stârnește un interes irepresibil în sufletul nostru.“<ref id="142">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 36-37.</ref> Cred că APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 141 141. 142. are dreptate Rudolf Otto, sufletul omenesc se simte atras în anumite clipe de ceva „cu totul altfel“. Sau de ceea ce îi desco peră, pe neașteptate, ceva diferit cu privire la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
absolut“, acest lucru este spus cu multă sensibilitate: „Să nu gândim rău de paradox, fiindcă paradoxul e pasiunea gândirii, iar gânditorul fără paradox e ca și îndrăgostitul fără pasiune: un tip mediocru.“<ref id="164">Søren Kierkegaard, Fărâme filozofice, ed. cit., p. 53.</ref> Uneori, de altfel, gândirea caută ea însăși cu înfrigurare paradoxul. Simte că acesta o exprimă în elementul ei viu, fiind însuși pathosul ei. Numai că imediat ce l acceptă se vede în fața propriilor sale limite. „Culmea oricărei pasiuni
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
După ce ascultă ce spun ceilalți, deodată, „fără să scoată un cuvințel, se învârti doar, de câteva ori, în sus și în jos, lucru, după părerea mea, su ficient pentru a dezminți spusele acestora“<ref id="184">Søren Kierkegaard, Repetarea, ed. cit., p. 28. 185.</ref>. Gestul lui Diogene este surprinzător pentru cei de față. Nu vorbește, nu spune nimic, doar se plimbă prin fața celorlalți, lăsându-i să înțeleagă singuri ce este de înțeles. Mișcarea este insesizabilă, dar, în același timp, simțurile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu există clasificare a universului care să nu fie arbitrară și conjecturală; pricina este foarte simplă: nu știm ce este universul“<ref id="200">Jorge Luís Borges, Limba analitică a lui John Wilkins, în antologia Jorge Luís Borges, Eseuri, ed. cit., p. 248.</ref>. Însă acest lucru nu ne oprește niciodată pe noi, oamenii, să încercăm a PARADOX ȘI NONSENS 193 198. 199. 200. cuprinde universul în scheme și clasificări de tot felul („Neputința de a pătrunde schema divină a universului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
apar ordonate în lumea obișnuită. Iar dacă orice clasificare a celor ce compun universul este arbitrară și conjecturală, „de ce să nu lăsăm spațiu, în locul satirizării proiectelor utopice, fanteziei lingvistice?“<ref id="202">Cf. Umberto Eco, De la arbore spre labirint, ed. cit., p. 378.</ref>. Este ceea ce ar face Borges prin enumerarea sa. Ar fi vorba de o dublă replică, atât față de un proiect asemeni celui al lui John Wilkins, cât și față de cei care îl criticau cu aceeași seriozitate filozofică. Probabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că suprafața lui era atât de dilatată, încât nu se distingea curbura. Unwin își aminti de Nicolaus de Cusa, pentru care orice linie dreaptă este un arc de cerc infinit.“<ref id="23">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 294.</ref> Cum oamenii nu mai înțelegeau nimic, Allaby, parohul locului, „a exhumat povestea unui rege pe care Divinitatea la pedepsit pentru că își construise un labirint“. Mai multe aflase chiar de la Abenjacán, după ce la cunoscut. Construcția ar fi fost
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
voia atât de complicat și de subtil, „încât nici cei mai curajoși bărbați să nu se aventureze pe coridoarele lui, iar dacă o vor face, să se piardă pentru totdeauna“<ref id="27">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 306.</ref>. Ar fi voit să atingă ceea ce este propriu miracolului ca atare. Cum omul nu este demn de așa ceva, totul atrage o cumplită încercare. Știm ce sa întâmplat apoi: regele e condus în adâncul pustiului și părăsit acolo
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu devină cititorul prea încrezător în hermeneutica sa. La un moment dat, numește labirintul însuși o povestire („Unwin sa gândit că vor dormi în labirint, în camera centrală a povestirii...“)<ref id="32">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 299.</ref>. 46 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 32. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
toate acestea, [...] trebuie cel puțin să putem gândi aceleași obiecte și ca lucruri în sine. Căci, altfel, sar ajunge la judecata absurdă că fenomenul ar fi fără ceva care să apară.“<ref id="68">Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 25-29.</ref> Dacă fenomenul ar fi fără ceva care să apară, atunci nu ar mai fi fenomen, ci lucru în sine, iar gândirea sar vedea din nou aruncată în cea 80 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 67. . 68. dintâi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
faptul că limitele limbajului (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (§ 5.62). Wittgenstein nu tematizează această distincție, însă oferă câteva semne, indicii, situații.<ref id="101">Cf. Graham Priest, Dincolo de limitele gândirii, ed. rom. cit., pp. 310-319; Mircea Flonta, Gânditorul singuratic. Critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein, Editura Humanitas, București, 2008, pp. 168 sqq. Sunt invocate unele mărturii consemnate de Paul Engelmann (Ludwig Wittgenstein. Briefe und Begegnungen, R. Oldenbourg Verlag, Wien/München, 1970) sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se desparte imediat APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 119 107. de cei care consideră metafizica o formă ratată a spiritului.<ref id="108">Cf. M. O’C. Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în (Hg.) Rush Rhees, Ludwig Wittgenstein. Porträts und Gespräche, ed. cit., p. 119.</ref> În lecturile sale, de altfel, revine adesea la paginile unor autori ca Platon și Augustin, Tolstoi sau Schopenhauer. Viziunea lor nui apare deloc „veche“ sau „nouă“. Dimpotrivă, își dă seama că poate să ofere o altă înțelegere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]