8,186 matches
-
ei. Dacă tăia firele care o legau de trecut, Îi va fi mai ușor să-și refacă viața, Îmi spunea. Probabil că-și văzuse copilul cu totul Întâmplător și brusc și-a dat seama că... Nu. Stai. Știu cine e! Ciudat că nu m-am gândit mai devreme la asta. Ce orb am putut să fiu! Dar băiatul din fotografia care ilustra articolul de ziar, pe care l-am citit - putea fi el, stând țeapăn În poziție de lotus În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Cască gura. De ce ești roșu-n gât? Te doare cumva gâtul și nu-mi spui? Nu mai mergi la nici un joc de baseball până nu-ți dai drumul la gât. Mai ai gâtul țeapăn? Atunci, de ce ți-l miști așa ciudat? Ai mâncat de parcă ți-ar fi fost greață, ia zi, ți-e greață? Păi ai mâncat ca și cum ți-ar fi fost greață. Să nu cumva să mai bei apă de la țâșnitoarea de pe terenul de joacă. Dacă ți-e sete, așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ale pulii! Iar dincoace e o bomboană de fetișcană, cu cele mai moi, cele mai roz, cele mai impresionante sfârcuri pe care le-am ținut vreodată în gură, numai că nu se omoară deloc de dragul meu. Nu ți se pare ciudat? Și totuși - încearcă să-nțelegi lumea dacă poți - îi place ca în timp ce-o înșurubez să-mi vâr degetul arătător, să mi-l cuibăresc în anusul ei! E o chestie atât de misterioasă! Fascinația nesfârșită a acestor crăpături și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
stare să înțeleg și să asimilez tot ce vedeam. Era istorie, natură, artă. Până și Negev-ul, halucinația aceea, l-am trăit ca pe ceva real, ținând de această lume. Un deșert. Nu, ceea ce mi s-a părut mie incredibil și ciudat, ceva mai nou decât Marea Moartă sau chiar decât sălbăticia spectaculoasă a Tsin-ului, unde timp de-un ceas am hoinărit sub lumina stranie a soarelui alburiu, printre stâncile albe pe unde (aflu din ghidul meu de călătorie) triburile lui Israel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de a se trezi cu sirieni infiltrați în timpul nopții în tabără, cu grenade de mână și mine de teren. Iar ei îi plăceau toate astea. O fată admirabilă și vitează! Da, un Dovlecel evreiesc! Mi se mai dă o șansă. Ciudat. Pe dată o și asociez în sinea mea cu Dovlecelul de altădată, deși, ca fizic, e bine-nțeles, genul maică-mii. Aceeași culoare, aceeași statură, chiar și același temperament, după cum s-a vădit ulterior - veritabilă cusurgioaică, critic profesionist al persoanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de mână sau că primesc un cadou de cinci lire de la „înstăriții“ mei părinți? Știi de ce-s tâmpite discuțiile astea și de ce n-am răbdare să le ascult? Fiindcă știu că, în mod inerent, pricepi, în mod inerent! - da, pricep! Ciudat, nu zic, dar întâmplarea face ca engleza să fie limba mea maternă! - în mod inerent, sistemul în care m-am implicat (și de bună voie, e și ăsta un aspect crucial - de bună voie!), e umanitar și drept. Atâta timp cât comunitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fost rău? — Nu. Bătrânului cu mustață - lui i-a fost rău tot timpul. Și vreau zece franci - am câștigat pariul. Era englez. — Lasă-mă. Puteai să-i tai accentul cu cuțitul. — I-am văzut pașaportul. Richard John. Profesor de liceu. — Ciudat, spuse casierul. Și chiar că era ciudat, se gândi el iar, plătind fără entuziasm zece franci și revăzând În memorie bărbatul acela obosit și cărunt, În balonzaid, desprinzându-se de balustrada navei, În timp ce pasarela se ridica și sirenele șuierau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
i-a fost rău tot timpul. Și vreau zece franci - am câștigat pariul. Era englez. — Lasă-mă. Puteai să-i tai accentul cu cuțitul. — I-am văzut pașaportul. Richard John. Profesor de liceu. — Ciudat, spuse casierul. Și chiar că era ciudat, se gândi el iar, plătind fără entuziasm zece franci și revăzând În memorie bărbatul acela obosit și cărunt, În balonzaid, desprinzându-se de balustrada navei, În timp ce pasarela se ridica și sirenele șuierau spre o fisură dintre nori. Ceruse o gazetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de zori, nu erau conștienți de prizonieratul lor. Coral Musker se trezi pentru a doua oară. Se ridică imediat și se duse la ușă. Bărbatul moțăia epuizat, genele ridicându-i-se de pe ochi În ritmul trenului. Mintea ei era Încă ciudat de limpede. Părea că lumina aurie ar fi avut o anumită capacitate de pătrundere, astfel Încât ar fi putut Înțelege motive care erau În general ascunse, mișcări care, de regulă, pentru ea n-aveau importanță sau semnificație. Acum, În timp ce-l privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cumva, În spatele acestui calm, nu stătea deja În boxă cu tovarășii lui, rostindu-și pledoaria cu un ochi la galeria aglomerată. Dacă merge, se gândi ea, mă duc și eu, mă țin de el, voi avea reportajul acestaDar se simți ciudat de lipsită de voință și indecisă, pentru că nu-i mai rămăsese nici o amenințare. Era Înfrânt cum ședea În colțul lui, bătrân și disperat, cu ziarul acela adunând praful de pe podeaua dintre ei, și era triumfător când o văzu cum părăsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
toată treaba era un joc de copii. Ușa se deschise și Mabel Warren se găsi În fața aparatului negru, care de zece ani Îi fura cele mai bune clipe și cele mai bune fraze. Se aplecă după poșetă, dar aceasta dispăruse. Ciudat, se gândi ea, aș fi putut jura... S-o fi lăsat În tren? În tren luase o cină de adio cu Janet Pardoe. Au băut un pahar de sherry, mai mult de o jumătate de sticlă de riesling și două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
le face seci. Nu-ți dai seama de diferență? — Da, asta-i seacă. E cu totul altceva. Dar cealaltă a fost suculentă. Nu mă crezi, dar așa a fost. Poate că le-ai amestecat. — Nu. Am ales mostrele eu Însumi. Ciudat. Foarte ciudat. Peste vagoanele-restaurant se lăsă brusc liniștea Îngrijorată despre care se spune c-ar fi semnul că un Înger trece pe deasupra. Dar prin liniștea făcută de oameni se auzi clinchetul paharelor pe mese, roțile huruiră pe șinele de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
seci. Nu-ți dai seama de diferență? — Da, asta-i seacă. E cu totul altceva. Dar cealaltă a fost suculentă. Nu mă crezi, dar așa a fost. Poate că le-ai amestecat. — Nu. Am ales mostrele eu Însumi. Ciudat. Foarte ciudat. Peste vagoanele-restaurant se lăsă brusc liniștea Îngrijorată despre care se spune c-ar fi semnul că un Înger trece pe deasupra. Dar prin liniștea făcută de oameni se auzi clinchetul paharelor pe mese, roțile huruiră pe șinele de fier, geamurile zornăiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
N-aș spune că e drăguță, dar are un trup frumos și acesta, Își spuse domnul Peters lui Însuși, cîntărindu-l pe acela colțuros al soției sale și amintindu-și de stomacul ei zgomotos, acesta e cel mai important lucru. Era ciudat. Alese mostrele cu deosebită grijă. Era firesc, desigur, ca până și stafidele de la Stein să nu fie toate inferioare, dar când exista atâta suspiciune, nu era greu să ai o bănuială În plus. Să presupunem, de exemplu, că domnul Eckman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pentru că nu avea sens să Îngaime ceva nedeslușit, pentru că, la urma urmelor, nu pierduse nimic, doar că Întârziase o zi la spectacol. Balta e plină de pești la fel de buni, Își spuse ea, dar se simți totuși legată Într-un fel ciudat de o amintire căreia Îi lipsea orice putere de convingere. Germanul ședea drept ca lumânarea În colțul lui. Dormea. Globii ochilor Îi clipeau, gata să se ridice la cel mai mic zgomot nefamiliar. Era obișnuit să se odihnească În locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mustăți. Ea renunță la orice tentativă de a-l mai ajuta și Încercă să se refugieze În trecut, fugind din fața propriilor temeri, astfel Încât dacă și-ar fi putut gândurile unul altuia, hala s-ar fi umplut cu un amestec foarte ciudat. Sub becurile colorate ce formau titlul spectacolului It’s a Baby, un preot Își trecu sutana peste braț și se repezi asupra unei table negre, cu creta În mână. Câțiva copii Îl urmăreau, tachinându-l pe un altul, intrând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am sunat de nu știu câte ori. Unde te-ai dus? m-am enervat eu brusc. —Aici, răspunse Hunter. Unde să fiu În altă parte? Poftim? Asta era bizar. —Cei de la hotel mi-au spus că ai eliberat camera, i-am replicat. —Ciudat. Am fost aici tot weekendul. Nu am putut să sun când am vrut pentru că... am tot avut treabă... Întâlniri de afaceri... și apoi, cu diferența de fus orar... —Mă Întreb de ce or fi zis că nu ești acolo, am Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Cum de mă putusem Îndoi de Hunter? Să meargă așa la Sabbia Rosa, după doar o aluzie strecurată Într-un email, era comportamentul unui soț exemplar. Toată Încurcătura asta era, În mod evident, vina celor de la hotel. Și totuși... era ciudat... Dar... ei, ce mai conta? Probabil că eram un pic cam prea paranoică, știindu-l pe Hunter plecat pentru atâta timp ș.a.m.d. —Pentru că mi-e atât de dor de tine, l-am mințit eu. Mă gândesc la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
În contrast, eu eram Îmbrăcată cu una dintre cele mai cuminți dintre rochiile lui Thack, din dantelă albă. Voiam să arăt foarte clar că nu eram la vânătoare de bărbați drăguți. —Arăți cu adevărat splendid, i-am răspuns. —Mă simt ciudat, zise, săgetând cu privirea prin mulțimea de invitați. E mult prea scorțos aici pentru gustul meu. Petrecerea nu era chiar genul de petrecere tipică pentru fete (slavă Domnului). Ferestrele de sticlă care Încojurau apartamentul, prin care se vedeau licărind luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
asta, am spus, ținând spre el chitanța. Hunter o examină. Este o notă de plată de la un hotel, zise el. Ar fi trebuit să i-o dau contabilului acum câteva săptămâni. O puse pe noptiera lui, ca și cum nu era nimic ciudat În legătura cu ea. Și acum, ce-ar fi ca eu și soția mea să profităm din plin de cadoul mult prea scump primit de la verișoara mea? Hunter Începu să-și frece fața de umărul meu. Era uimitor, chiar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
că este nebunește Îndrăgostită. Unul pe care Încă nu-l cunoaște. Îl cheamă Giles... care era numele de familie? Giles Monterey, așa. Ea Îi spune „Bărbatul-de-negăsit-pe-Google“. Hunter se uită la mine preț de o secundă, cu neîncredere În priviri. Era ciudat. Apoi râse: —Proaspăta Divorțată și Bărbatul-denegăsit-pe-Google! Sună ca și cum ar fi perechea perfectă. Prevăd o poveste de dragoste uluitoare, căsătorie și mai mulți copii, ca să se joace cu ai noștri. Ha! Ha! Ha! —Lauren nu se va mai căsători niciodată, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și spuse: —Of, ar cam trebui să plecăm. Neapărat să Îmi povestești cum e Monterey, când te Întorci... Doamne, de-abia pot suporta! zise Sophia. Hai, domnule H. Domnule H.? Îl chema pe Hunter cu o poreclă stupidă? Asta era ciudat. Nu-mi plăcea defel. Nici măcar eu nu aveam o poreclă pentru Hunter. (Cine are nevoie de așa ceva, când are un nume așa de grozav ca ăla?) Totuși, nu Îmi rămânea nimic de făcut decât să le fac fericită cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
câteva minute mai târziu, Lauren Își apropie capul de al lui și Îi șopti ceva la ureche. Brusc, Giles Monterey se Întunecă la față. Zâmbetul lui dispăru. Clătină din cap În semn de refuz și se despărțiră. —A fost foarte ciudat, spuse Lauren. Instalate pe bancheta din spate a Mercedesului lui Gerski, așteptam să ieșim din parcare În spatele unui șir de mașini negre identice. Toate, inclusiv ale noastre, aveau perdeluțe negre, Încrețite, peste geamuri. Era ca și cum te-ai fi aflat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
groaznic. Lauren Îi povestise lui Sanford, un pic umflându-se În pene, despre escapada la Moscova pentru a face rost de butoni, dar el Îi Întrerupsese relatarea entuziastă despre Monterey la meciul de polo. —A fost atât de aiurea... de ciudat... de parcă era gelos sau ceva de genul ăsta, spuse Lauren. Pot să fumez? — Doar de data asta, zise Thack. Dacă Îmi dai și mie o țigară, să fumez și eu. Lauren Își scoase portțigaretul din poșetuța verde din piele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu o sun pe Lauren, să ieșim cu toții În oraș? I-ar prinde cu adevărat bine, i-ar mai abate gândurile de la Monterey... — Nu cred că e o idee prea bună, zise Hunter repede. De ce se purta Hunter atât de ciudat? De ce nu voia să merg și eu cu el? — Dar ai spus chiar tu odată că vrei să-i faci cunoștință lui Lauren cu prietenul tău. Crăciunul este perioada perfectă pentru Întâlniri și... — Nu are nici un rost. Întâlnirele aranjate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]