1,021 matches
-
camere, cea de pe colț, de unde puteai admira cele două străzi George Coșbuc și Avram Iancu, foste Nemeș și Rakozi. Nici nu ziceai că toate cămăruțele provenite prin montarea paravanelor despărțitoare frumos dichisite și cu uși croite cu gust și cu clanțe care cât de cât să se asorteze cu cele vechi, fusese o singură cameră. Nu ziceai nici că ceea ce avea atractiv camera cea mică de pe colț, erau tocmai holul de la ieșire, care pe timpuri, ducea în pivniță și în fosta
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și cu frigul din bazin, pe care-l simțeam mai ales la spate, cu toate că aveam o vestă destul de groasă. Avantajul meu era că picioarele le aveam blindate cu cizme de cauciuc îmblănite. Se aude din nou portița. Cineva încearcă mânerul clanței de mai multe ori și mai apoi stigă la nesfârșit: “Alo, doamna! Alo, doamna! Alo, doamna!” și bate în poartă. Sincer să fiu n-aș fi vrut să fiu atunci în locul porumbeilor din fundul șopronului. Cine știe cine-o mai fi... zice
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
apropiat de mine, gata-gata să mă îmbrățișeze, dar s-a temut de ochii care erau martori de la distanță și nu și-a putut manifesta sentimentele de dragoste decât strecurându-mi, zâmbind, "Dumnezeul cui te-a lepădat, dacă nu-ți tace clanța prin vecini, te-am curățat, drac împelițat ce ești! Ne mai vedem..." Iar eu, apărat de ochii curioșilor, stăpân pe situație, i-am zâmbit, dându-i a înțelege că vreau să rămân singur cu prietenul meu, Ucu. Și când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
clipă. Înainte ca ea să se poată Împotrivi sau să-i ceară explicații, el țopăi bine dispus pe vârful picioarelor, ieși pe ușă și-o Închise În urma lui. Imediat se uită În jur după un scaun și-l propti sub clanță, așa Încât ușa să nu poată fi deschisă dinăuntru. Se familiarizase dintr-o vizită anterioară cu Încăperea În care se afla. Era ceva Între un studio și un salon de modă veche. Înăuntru se aflau un birou, o sofa din catifea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mic, punându-și Întâi ochelarii fumurii ca să-și apere ochii de flacără. Detaliile Încăperii ieșiră brusc din umbră la izbucnirea flăcării, căldura Îi arse fața, și ușa de oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De fiecare dată când Își lua buzele de la tub ca să-i răspundă, flacăra se micșora. Bazându-se pe frica și naivitatea ei, Îi strigă cu ferocitate: — Taci sau Îți sucesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apoi Anna strigă destul de tare: — Știu ce faci acolo, Anton! Josef Își lipi buzele de tub și nu-i dădu nici o atenție, dar următorul țipăt al Annei Îl făcu să tresară: — Ești la seif, Anton! Ea Începu să zdrăngăne iar clanța, până când nu avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o putu auzi totuși cu destulă claritate. Probabil că Își lipise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se Înțepenise bine. Trebui să-și lase geanta jos și să folosească ambele mâini. Scaunul lunecă În lungul podelei din lemn tare și se prăbuși cu zgomot. În aceeași clipă, În cameră se aprinse lumina. — Rămâi unde ești, spuse Herr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Că abia aștept să-l văd și să stăm la taifas pe îndelete. Sevastița și-a pus în traistă cele pregătite de mine, a așezat basmaua pe cap cu oarecare cochetărie, și-a luat bățul și a pus mâna pe clanța ușii. ― Mulțămesc și bogdaprosti pentru tăti celi șî rămâi sănătos, conașule, cî eu m-oi duci... ― Mergi sănătoasă, Sevastițo, că mâine-poimâine oi veni și eu. Cu pasul ei grăbit, a ieșit pe poartă, pierzându-se îndată în lungul uliței... După
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
spre chilie. De departe, mi s-a înfipt în ochi lumina din fereastra încăperii mele. Privirea a prins să cotrobăiască prin toate cotloanele poate-poate a descoperi măcar vreo umbră. În zadar, însă. Am grăbit pasul și, înainte de a apăsa pe clanța ușii, am așteptat câteva clipe, doar-doar oi auzi vreun semn de viață din interior. Cea mai desăvârșită liniște! Atunci, cu pornire disperată, am deschis ușa... Nici cele mai îndrăznețe vise ale mele nu mi-ar fi putut crea imaginea pe
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
din urmă. Vorba ceea: goliciunea mai înconjură, dar foamea dă de-a dreptul. Când am ajuns în portița grădinii din fața chiliilor, ușa chiliei mele era întredeschisă abia vizibil. Nici nu știu când am urcat în cerdac. Am pus mâna pe clanță. Încerc s-o deschid, dar am simțit că cineva se opune. Inima părea că vrea să zboare. Bănuiam cine-i dincolo. Am auzit și un chicot de râs, în timp ce ușa se deschidea încet-încet și o mână fină îmi făcea semn
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
fii mai limpede? ― Lasă pe altă dată. Acum trebuie să fug, să nu mă prindă părintele aici. Ultimul cuvânt l-a rostit în clipa când îi simțeam deja dogoarea buzelor... Până să-mi revin, ea se afla cu mâna pe clanța ușii. ― Rămâi cu bine, dragule. Te iubesc! - a rostit în timp ce a dispărut dincolo de ușă. M-am repezit la geam, s-o văd. Mergea cu pas grăbit spre chilia ei, privind mereu spre geamul meu... Am mâncat cu mare poftă sarmalele
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
vreme te-ai cam tras la față. Am să poruncesc fetelor să te hrănească mai bine. Poftă bună și somn ușor, fiule. ― Mulțumesc, părinte. Aceleași urări fac și eu sfinției tale. Odată cu ultimul cuvânt, mă aflam deja cu mâna pe clanța ușii... “Dacă ar ști bătrânul care-i pricina adevărată de ai început să arăți ca unul care mănâncă odată în zi și atunci mâncare de post, nu știu ce ți-ar face” - m-a luat la vale gândul de veghe. “Nu-i
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
spun că noi încercăm doar să cunoaștem adevărul din cele scrise de cei care au călcat cândva pe această glie... Cu alte cuvinte, culegem țăndări din ceea ce a fost cândva... Când călugărul și-a încheiat “discursul”, am pus mâna pe clanța ușii și, cu încetineală de melc, am deschis-o. Parcă îmi era frică să nu-i răvășesc firul gândurilor... Înainte de a păși pragul, am îndrăznit să spun: ― Noapte bună, sfințite. Mâine voi fi aici, la ceasul potrivit. ― Te aștept, fiule
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
până în cerdacul chiliei. În cele din urmă, a rostit abia auzit: ― Să vedem ce ne-a aduce ziua de mâine, fiule. Noapte bună! ― Noapte bună, sfințite! - am răspuns eu, privind la el cum, oftând a eliberare parcă, a apăsat pe clanța ușii... Cu greu m-am desprins din loc... Întrebarea bătrânului mă urmărea mereu. Prea mi-a pus-o cu adevărat părintește. Și dacă e să fiu drep, apoi gândul meu era către Zâna, pe care o doream lângă mine... Oare
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
bine te-am găsit. ― Poftește în casă - m-a îndemnat bătrânul, luând-o înainte. L-am urmat. Ajuns în fața ușii, s-a oprit privind la mine cam ghiduș, după cum mi s-a părut. Apoi, cu gest leneș, a apăsat pe clanța ușii, deschizând-o larg, de parcă ar fi vrut să-mi arate cine știe ce priveliște... Ochii obișnuiți cu lumina de afară nu puteau distinge amănuntele din fundul odăii. Bănuiam doar că mai există și alte ființe înăuntru. Când am făcut încă un
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
rămîne în scaun... Cei trei așteaptă să se trezească Doru. Cînd acest lucru se întîmplă, îi zîmbesc: O să te ajutăm noi cumva... Și pe fată, adaugă răspicat Raluca. Era vocea unei femei plină de compasiune și deloc plină de iubire. Clanțe sparte și... pistoale De cîteva zile Rodion o iubea la nebunie pe Dana, o fată nu prea frumoasă, dar tare inteligentă și plăcută. Nici el nu știa cum de a dat peste el această boleșniță așa, dintr-o dată, și povestește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
bile, nu moare, dar o să mă țină minte. Vorba este abia inteligibilă, gîfîită și cuvintele le pronunță cu dificultate. Ce ai la gură? Mi-a rupt maxilarul. Rodion îl apucă de un picior și-l bușește jos pe cel cu clanța ruptă. Acolo, trîntit la pămînt, îl stînge de gît. Dana vede pericolul producerii unei crime și-i arde o geantă în cap agresorului. Dai în mine? Criminalule! țipă femeia. Și el..., cu pistolul? El este un om finuț, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
251 Scorpiile 254 Sînt un pic cam nesimțiți 257 O muiere pe cinste 259 Angela 262 O revedere complicată 265 Gura lumii 268 O poetesă 271 Și aista ca și aceala 274 Tino și Tina 276 Iubire și compasiune 279 Clanțe sparte și... pistoale 282 Doi, Doamne, și amîndoi... 285 Craiul încornorat 288 Lara 291 Coincidențe 294 Curcudel s-a schimbat 297 CAPITOLUL V Mostre din malaxorul vieții 301 Individ și gloată 303 Televiziune, imbecili și imbecile 305 Malaxorul românilor 308
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
se contopește cu lumea prin scris Într-un act erotic total cînd spunea asta Îmi imaginam o formă de onanie cerebrală care să includă În ea tot universul cum te-ai gîndi de pildă că faci amor cu cearșaful cu clanța ușii cu locomotiva cu turnul de televiziune În sfîrșit cu tot ce există) Vizitiul i-a salvat viața dînd bice cît a putut - asta-i sigur cum e sigur că Dumnezeu l-a făcut pe Moise al lor. Ce? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
surprins de claritatea și ascuțimea vocii mele în acea tăcere. Îmi simțeam măruntaiele ca pe niște benzi elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins, agitat. Intru. Descui ușa. Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă urechea dreaptă, pregătit să dobor pe oricine sau orice s-ar fi ivit din întuneric, am intrat cu pas șovăit, pipăind pereții. În cele din urmă, am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
totuși bine. Apoi, făcându-mi cu ochiul, mă întrebă: Veniți de departe tu și zâmbărețul de colo? — Nici nu mai țin minte cât de departe, am spus. Nici nu mai țin minte cât de departe. Împingându-mă în pereți, zdrăngănind clanțele. Punându-mă la încercare. Punându-mă la încercare și trecând testul - nici cea mai mică zdruncinătură nu se înregistră în lume. Nici o ușoară holbare a ochilor, nici o ușoară înroșire a obrajilor, o ușoară tresărire a gurii, o ușoară ridicare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aici? am strigat din nou, de data asta mai tare. Pereții și praful și podeaua în carouri răspunseră doar cu o serie scurtă de ecouri. Stânga sau dreapta? Am ales coridorul din dreapta. Am pornit-o prin întuneric, pipăind pereții, încercând clanțele atunci când degetele mele fremătătoare le întâlneau. Am dat peste o ușă deschisă și am străbătut o magazie plină de scaune cu rotile răsturnate și cutii prăfuite și am ieșit într-un birou al personalului, prevăzut cu geamuri, unde contururile vagi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ușa dormitorului încuiat. M-am oprit la ea și, încercând să nu caut cu îndârjire o logică, am introdus-o în yala din fața mea. Am rotit-o fără mari speranțe. Clic. Am pus cheile înapoi în buzunar și am apăsat clanța. Ușa se deschise. Am pipăit prin întuneric peretele în căutarea comutatorului. Clic. Am pășit înăuntru. Un dormitor. În spatele ușii se afla un dormitor mic și ordonat. Un pat simplu, un raft de cărți bătut în cuie pe perete, deasupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bubuie tunurile. — Vor aștepta să sune sirenele, spuse ea. Cred că n-au să facă nimic pînă nu coboară toată lumea În adăpost. — Ai auzit?! exclamă Rowe, simțind cum Îi piere tot calmul. — Ce? — Mi se pare c-a Încercat cineva clanța. — Îi simt din ce În ce mai aproape. — Dar n-o să ne dăm bătuți atît de ușor! rosti el. Ajută-mă, te rog, să mut divanul. Împinseră amîndoi divanul spre ușa dinspre bucătărie și-l proptiră În ea. Acum nu mai vedeau nimic, Întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]