1,020 matches
-
intrare am fost întâmpinat de câteva tablouri cât frigiderele, din care mă priveau fetițele din Shining. De fapt, camera asta e un fel de cavou mai micuț. Sau un sicriu mai măricel. Iată geamul. Iată cum funcționează. (Fantastic. Nemaivăzut.) Iată clanțele ușilor. (Pe ele trebuie să apăs cu mâna, pentru ca ușile să se deschidă.) Iată, de aici aprindeți lumina. (Niște pătrate mici, de plastic. Au butoane, pe care trebuie să le apăs.) Iată baia. Intru în baie. Cred că nimic nu
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
face un pas în spate. Îi spun că mi-ar face o mare bucurie dacă m-ar lăsa să fac baie cu el și să ciocnim o cupă. A ajuns la ușă. Cu ochii la mine, pipăie lemnul și găsește clanța. O apasă și deschide ușa. Mă cheamă datoria. Iese din cavou, fără să-și ia ochii de la mine, gata să țipe dacă m-aș avânta spre el. Apoi închide ușa, cu infinită grijă. Îmi scot bricheta, îmi aprind țigara. Mă
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
dacă nu sunt protejate permanent de bărbați, simt că le fuge pământul de sub picioare. Știi ce zic, nu-s în stare să conducă mașina, le e frică să meargă să cumpere ceva de la magazin, au fobii, nu pot să atingă clanțe și-așa mai departe. Sunt fascinat. Nu-mi vine să cred că s-a gândit la toate astea. Aștept lovitura de grație. Zece. Să fie blândă. Feminină. Delicată. Femeie. Face o pauză. Adică să nu fie vreo răgușită din care
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
strig: "Este cineva? Vă rog răspundeți!" Nimic. Aștept încă puțin și repet cu glasul și mai tare. Ajung la ușă, încep să bat în ea strigând același lucru. Liniște totală. Continui să bat mai puternic. Niciun răspuns. Pun mâna pe clanță și împing. Ușa se deschide, mai strig o dată și pătrund înăuntru. Strig din nou: nimeni. Aprind un chibrit: mese, birou, dulapuri probabil cu hârtii, mape, corespondență, câteva scaune ici-acolo și ce mă surprinde cel mai mult: două mașini de
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
de realizări va fi anul care urmează pentru familia respectivă. Acesta va fi folosit în ziua Anului Nou de fetele care umblă cu „Grâușorul”. Se spune că în seara Sf. Andrei, pentru a îndepărta spiritele rele și stigoii se ung clanțele cu usturoi sau se atârnă funii cu usturoi deasupra ușilor și ferestrelor. Sub pernă sau în buzunarul hainelor se pun căței de usturoi pentru a feri persoana respectivă de rău în anul următor. Începând de la Sf. Nicolae (6 decembrie) băieții
MONOGRAFIA COMUNEI PROVIȚA DE JOS by BADEA CRISTINA () [Corola-publishinghouse/Science/91872_a_92396]
-
și urcăm niște scări foarte largi, foarte înalte și foarte urît mirositoare, pînă la mansardă, unde un afiș prins în patru cuie te înștiințează că ai ajuns la atelierul lui Ricardo Giorgio-pittore. Cocoșatul împinge ușa cu umărul, aceasta neavînd nici clanță, nici cheie și mă găsesc într-o încăpere uriașă din podul casei, foarte luminoasă și destul de curată, dar în care trebuie să fii foarte atent pentru a nu te lovi de șevalete sau de o masă lungă din scînduri brute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
-n patru labe/ Mutre de scapeți și babe/ Unul urlă ceilalți sluj/ Cu-n picior la spate-n sus/ Și când Bâlba spune gata/ Ușurel se lasă gloata/ Burtărie și ciacâri pe/ Șoaptă feselor pe cârpe/ Clanț clanț clanț și clanță clanță/ Supurează redundanta”... Poezia care Împrumuta volumului titlul „Omul interzis” este tot pe atât de clară În acuzarea hibelor: ,,Juisori de toată mâna la o bacara triviala Întemeiază spiritul de Înțelegere Al sclavului festiv - Pistoale manierate ornează gorila, Licențiata la
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
patru labe/ Mutre de scapeți și babe/ Unul urlă ceilalți sluj/ Cu-n picior la spate-n sus/ Și când Bâlba spune gata/ Ușurel se lasă gloata/ Burtărie și ciacâri pe/ Șoaptă feselor pe cârpe/ Clanț clanț clanț și clanță clanță/ Supurează redundanta”... Poezia care Împrumuta volumului titlul „Omul interzis” este tot pe atât de clară În acuzarea hibelor: ,,Juisori de toată mâna la o bacara triviala Întemeiază spiritul de Înțelegere Al sclavului festiv - Pistoale manierate ornează gorila, Licențiata la poligoanele
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
precare în teatre de umbre. Doar supraveghetoarea șefă avea dreptul la o cameră proprie, amenajată în ceea ce la origine trebuie să fi fost un capăt de culoar. Gabriela bătu la ușă. O voce nazală porunci în franceză: "Intră!" Apăsă pe clanță. Chipul doamnei Dunin, care stătea à contre-jour în mijlocul micii încăperi, strâmtă și ticsită de mobile, era greu de deslușit. O chemase ca s-o dojenească? Să-i reproșeze vreo încălcare a regulamentului? Vreun gest contrar bunelor maniere? Vreo vorbă prea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ale feței voluntare, ochi albaștri-cenușii, părul blond, ușor ondulat și rebel, noul nostru profesor era întruchiparea perfectă a autorității didactice. Trăsăturile energice ale feței erau înnobilate de acea distincție proprie celor ce trăiesc mereu în preajma copiilor... Era îndeajuns să vedem clanța de la ușă ușor mișcându-se ca, în câteva secunde, să fim aliniați perfect între rândurile de bănci. El își făcea intrarea impunător și rigid, dar, cu sensibilitatea proprie acelei fragede vârste, simțeam că sub crusta aceea dură, se ascundea, de
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLET. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Gabriela Muscaliu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1849]
-
ori poate se depozitează undeva în univers; momente de maximă grație Divină în mijlocul naturii încremenită în frumusețe și liniște desăvârșite. Încet-încet, în acompaniamentul lătratului, am ajuns în fața ușilor de termopan. Am urcat greoi treptele scării placată cu gresie, am apăsat clanța și am ajuns într-un fel hol pentru primirea vizitatorilor, unde pe partea stângă sunt așezate trei scaune învechite unul lipit de celălalt, închipuind o canapea. În fața ușii, două bucăți de mochetă, murdare și ele. Pe canapeaua din scaune destinată
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
și violent ca o erupție vulcanică: Cum îți permiți, măi handicapatule, atrofîatule și slăbănogule, să-mi deranjezi bunătate de oră?!? Hai? Răspunde, dobitocule!? Zi!?! Marș afară, imbecilule și cretinule! Marș!!!! M-am retras tremurând, cu spatele spre ușă. Am pipăit clanța, m-am răsucit și am ieșit. În această clasă nu mișca nimeni, nu clipea nimeni, nu respira nimeni. Cu mâinile la spate, capul sus și privirea ațintită înainte, noi, copiii de șapte ani, trăiam zi de zi sub teroarea acestei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
am slăbit strânsoarea și ne-am tras cu toții sufletul, rămânând mai departe pe poziție. Deodată se aud pași. Tot mai hotărâți, mai aproape și mai aproape și se opresc în fața ușii. El e! În clasă, liniște. El apasă puternic de clanță în jos, noi cu toată forța în sens contrar: de jos în sus. Mâinile noastre mici și slabe nu aveau forța acestui cimpanzeu turmentat. În cele din urmă clanța a picat în mâinile lui de brontozaur. Dar punctul nostru de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în fața ușii. El e! În clasă, liniște. El apasă puternic de clanță în jos, noi cu toată forța în sens contrar: de jos în sus. Mâinile noastre mici și slabe nu aveau forța acestui cimpanzeu turmentat. În cele din urmă clanța a picat în mâinile lui de brontozaur. Dar punctul nostru de rezistență era ușa. Eram hotărâți să ne vindem scump pielea. Cu pieptul, cu spatele, cu umerii, cu capul, cu palmele, sprijinindu-ne în podea cu piciorușele mici și slabe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la psihiatrie așa era : zece pacienți te trăgeau de un colț al fustei când încercai să vorbești cu al unsprezecelea. Și strategia era să dau fiecăruia câte o țigară. Asta la pavilionul nostru în care veneam sin‑ guri, deschideam cu clanța pe care o aveam cu noi în buzunar și intram și nu era, uneori, niciun infirmier să ne ajute dacă dădeam de greu. Dar ce vreau să spun este că nebuniile erau legate între ele. Deci nebunia foarte mare a
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
oribil care era la psihiatrie, erau reprimați. Era un regim à la Foucault, adică, practic, noi eram în urmă cu o sută de ani în privința asistenței sani‑ tare. Nu din întâmplare am povestit despre pavilioanele alea în care intram cu clanța în buzunar. Vreau să spun că făceam asta la femei. La bărbați, unde a trebuit să intru de câteva ori, era foarte periculos să intri singură. Astea erau pavilioane cu 50 de paturi într-o parte, 50 în alta, legate
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
dovadă clară de adeziune la modelul cultural respectiv, adică exerciții de admirație pentru epocă și diriguitorii ei, adică, în ultimă instanță, mîncarea unei cantități minime din materialul biologic despre care Teodor Pîcă se tot întreba cine l-a pus pe clanță. Amintirile deghizate ale lui Crohmălniceanu pomenesc despre momentul cînd Petru Dumitriu se hotărîse să publice mai mulți tineri în paginile revistei "Viața românească". Viitorul președinte al Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu, se declară de acord cu această inițiativă, însă sugerează că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Apocalipsă scrie: "Iată stau la uși și bat; de va auzi cineva planul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine". În ilustrațiile pe acest subiect ușa este reprezentată fără clanță: clanța e pe dinăuntru. La camerele de anchetă ale Securității, în celule, e invers, clanța e numai afară. Fără înfiorătoarele unelte ale torturii, Securitatea știe a te tortura altfel, Tortura prin Timp. Omul și Timpul, nimic altceva: umple-l! Ore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
scrie: "Iată stau la uși și bat; de va auzi cineva planul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine". În ilustrațiile pe acest subiect ușa este reprezentată fără clanță: clanța e pe dinăuntru. La camerele de anchetă ale Securității, în celule, e invers, clanța e numai afară. Fără înfiorătoarele unelte ale torturii, Securitatea știe a te tortura altfel, Tortura prin Timp. Omul și Timpul, nimic altceva: umple-l! Ore, zeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine". În ilustrațiile pe acest subiect ușa este reprezentată fără clanță: clanța e pe dinăuntru. La camerele de anchetă ale Securității, în celule, e invers, clanța e numai afară. Fără înfiorătoarele unelte ale torturii, Securitatea știe a te tortura altfel, Tortura prin Timp. Omul și Timpul, nimic altceva: umple-l! Ore, zeci de ore fără drept de a te așeza, de a dormi, urmărit prin vizetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
puteau găsi până la ora prânzului, aceștia erau instruiți de editorii mei să-l contacteze pe detectivul hotelului în care eram cazat și să descuie ușa de la camera mea - iar dacă lanțul era pus sau dacă proptisem speteaza unui scaun de clanța ușii, erau sfătuiți să-i „s-o spargă dracului“ - ca să se-asigure că trăiesc și, bineînțeles, eram întotdeauna încă-n viață (la propriu, dacă nu la figurat) însă atât de luat de la droguri că reprezentanții PR trebuiau să mă ducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
scrierile lor (întotdeauna unul dintre cele mai puțin preferate subiecte de conversație ale mele - iar în seara asta n-aveam chef să fiu iscodit: „Domnule Ellis, ați ajuns să citiți La ce mă gândeam când i-am luat-o la clanță?“). Și nici nu m-am dedat la nimic special până când a apărut Aimee Light. Aimee Light se înscrisese la masterat la facultatea noastră și deși nu era o studentă de-a mea, lucra la o teză dedicată operei mele în ciuda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
casei. Auzise zgârieturi la ușa lui, spunea el, iar când se trezise dimineața mobila din cameră era rearanjată și descoperise trei sau patru tăieturi pe ușă (pe care insistă că nu le-a făcut el), iar când pusese mâna pe clanță, aceasta era udă. - Cineva a murdărit-o, zise el, scuturându-se scârbit. Mi-am ridicat privirea din ziare și am văzut-o pe Jayne săgetându-mă cu privirea, în timp ce îl întreba: - Ce vrei să spui, dragă? Dar ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
camera lui Sarah, privind spre gradul viu și pisica mutilată. Scriitorul a propus să mergem în camera lui Robby. Am ezitat pe coridorul din afara camerei lui Robby și m-am uitat la zgârieturile de la baza ușii, apoi am apăsat pe clanță și am intrat. Camera era imaculată. Era în cea mai impecabilă stare în care o văzusem vreodată. Nimic nu se găsea unde nu trebuia. Patul era făcut. Nici un articol de îmbrăcăminte pe jos. Carcasele jocurilor video și DVD-urile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-i Marta? - Bun, ascultă, am început, Știu că nu-ți place că mă vezi, dar nu trebuie să zâmbești așa. Robby nici măcar nu așteptă. Se întoarse imediat și era pe cale să deschidă ușa, dar am blocat-o. Mâna lui strângea clanța. - Vreau să vorbesc cu tine, am zis, fiind acum amândoi în mașină. - Despre ce? Lăsă mâna de pe clanță, privind drept înainte. Divizarea din mașină își punea amprenta, așa cum mă așteptasem. - Ascultă, vreau să lăsăm la o parte tâmpeniile, bine? S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]