2,043 matches
-
Pretext epic foarte lax, întărit numai prin finalul care închide simetric cercul, lăsându l pe Arhivar să se întoarcă la locul primei sale expediții și să ia el însuși locul personajului misterios, Rebis, pe care-l întâlnise, prima oară, șezând neclintit în jilțul său. [...] în această însăilare de capitole diverse, rămâne impresionantă alăturarea de tablouri cu peisaje realiste (drumul spre iarmaroc și iarmarocul), tablouri stilizate mirific (schitul din peșteră) și fantastic gotic (castelul grafului Augenstein). Iată, în stil realist: "Gușterii cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bezmetici, spun măscări pe seama prizonierilor, beau, cântă la armonică, joacă șah și table, au provizii din belșug, iar ostaticii crapă de sete Închiși În vagoane de marfă, care sunt atât de solid făcute, că nici un șurub, nici o șipcă nu se clintesc de la locul lor, iar unghiile lor s-au rupt până la carne. Sunt murdari și sfârșiți de oboseală. Două săptămâni În capăt a mers trenul, oprind o dată sau cel mult de două ori pe zi În halte tot mai prăpădite. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-și strânsoarea, negrul Îl Înșfăcă de guler și i-l răsuci, țintuindu-l, așa cum Îi făcuse și lui Sammler, cu antebrațul de peretele mașinii. Îl sugruma pe Feffer cu gulerul. Ochelarii de soare Dior, rotunzi și albăstrui, nu i se clintiseră de pe nasul turtit. Feffer Îi prinsese În pumn cravata roșie ieșită În afară, dar nu putea să facă nimic cu ea. Cum să-l salvăm pe băiatul ăsta idiot și băgăcios? Poate fi rănit. Și trebuie să plec. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Oh, pentru Dumnezeu! Și apoi s-a întors spre mine: — Barbara, îți mulțumesc pentru tot. Cred că ar trebui să ajungi acasă de-acum. M-am oferit să mai stau s-o ajut să prepare cina, dar a fost de neclintit: — Ai făcut deja mai mult decât destul, a zis ea, conducându-mă spre ușă. Ne-am sărutat de la revedere și am plecat. Când am ajuns la baza scărilor, a ieșit din nou: — Îmi spui dacă mai ai vreo veste de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
la L.A. - din motive financiare: Zach ca să-l întâlnească pe un cumpărător de sfeclă de zahăr, iar Jina sperând să-și vândă acolo o parte dintre tablouri. Când l-a văzut prima dată pe Zach pe punte, stând drept și neclintit printre valurile mari, cu un cuțit de vânătoare care n-avea ce să caute acolo petrecut pe sub curea, pe Jina n-au mai interesat-o absolut deloc banii. Nu c-ar fi fost vreodată vreo deșteaptă la capitolul ăsta. Ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în poziție perfect paralelă cu râul, fiind însă propulsată în apă cu un zbor silențios, ca și când n-ar fi vrut să sperie peștii. Jina a atins apa ca o muscă prinsă-n vârf de undiță. Aproape că nici n-a clintit undele. Preț de-o clipă, a rămas plutind, după care a început să se scufunde. 4 Maria Cea Fără de Prihană Colegii de la serviciu trebuiau să se prindă până la urmă. Mary Bonelli le povestise săptămâni întregi despre romanul prietenei ei, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mult putea Irene să vorbească și să-i reprezinte pe amândoi. Ea i-a povestit cum a decurs prima ei probă pentru un rol: rezultatul a fost atât de lamentabil, încât ea a rămas întinsă pe scenă, refuzând să se clintească din loc. Primise rolul cadavrului. În sfârșit, Naji a râs, a întins o mână peste masă și și-a lipit două degete de pieptul ei. Ai o inimă de colibri, i-a spus el. Bum-bum-bum-bum-bum-bum. Irene ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
încheieturi încă necicatrizată, ideile i se împleteau în creier. Maria Cea Fără de Prihană. Râul Fără Întoarcere. Sex, Minciuni și un Pistol Fumegând. Fiecare dintre titlurile astea era ca un șarpe, care stătea și se holba la ea, refuzând să se clintească din loc. Alice a închis ochii și s-a chinuit s-adoarmă, dar visurile îi erau pline de finaluri surprinzătoare, de întorsături de fir narativ cum nimeni nu mai folosise vreodată în nici o carte. Mijlocul romanelor îi submina încrederea; dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Ellis. A murit, i-a spus ea. Lasă-l în pace. L-a ajutat pe Ellis să se ridice în picioare și i-a făcut semn lui Alice să ia o lopată. Sapă, a zis ea. Alice nu s-a clintit. Evident, fusese confundată cu Irene sau cu Jina ori cu vreo persoană puternică. Sapă, a repetat Helena, pe un ton mai dulce. Alice a lovit pământul cu lopata și-a dat de-un strat de pietre. Brațele au început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
țopăind. Câinele a găsit o bucată de lemn adusă de apă și s-a apucat s-o facă bucăți. Drew i-a oferit o mână lui Alice ca s-o ajute să urce în ambarcațiue, dar femeia nu s-a clintit, lăsând încet în jos mâna pe care o avusese în șold. John a ieșit pe verandă. Uite-l, a anunțat Jina. Urcă, Alice. Dar Alice nu s-a mișcat, iar Danny știa de ce. John nu era îmbrăcat în pantaloni scurți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cele mai groaznice scenarii, dar, dacă te gândești mai bine, asta e minunat. N-ați irosit nici o secundă din timpul pe care l-ați avut împreună. Asta n-am scris în carte. Îmi pare rău, Jina. Nimeni nu s-a clintit din loc. Apoi Jina a întins un braț și-a luat-o pe Alice de mână. Nu-i nimic. Alice și-a lipit obrazul de umărul Jinei; Mary le-a cuprins pe amândouă cu-n braț. Irene s-a gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
plecat, și-a spus singură mai târziu, dacă ușa nu s-ar fi deschis chiar în clipa aia. Jina a auzit pași și-un hârșâit. Te provoc să pleci, s-a gândit ea, dar picioarele nici nu i s-au clintit - ca un copil care știe ce-i mai bine pentru el, așa că face exact invers - era incapabilă sau poate că nici nu voia să se controleze. Adevăr: nu ajungi nicăieri atunci când privești în urmă. Jina s-a uitat înapoi, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
apuce să facă asta, Zach a ajuns pe malul apei și s-a lăsat pe genunchi, ca să fie la același nivel cu fiul lui. S-a uitat la părul roșu al lui Danny, la deschiderea picioarelor datorită căreia puștiul stătea neclintit în apă, la ochii care, atunci când trebuia, nu reflectau teamă. Salut, a zis el. Danny a întors privirea către Mike, care i-a zâmbit și i-a făcut semn să înainteze. Jina a clipit mai des ca să-și oprească lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cât o casă de mare și nu se lăsa doborât. Se făcuse un plug care venea să mă răstoarne. Am dat în grabă câțiva pași înapoi apoi l-am lovit din săritură cu un picior drept în cap. S-a clintit, dar de căzut de pe picioare n-a căzut așa că am luat de jos o valiză care-mi pică la îndemână și am lovit din nou. Dormitorul se umplu de borcane sparte și gem de tot felul, de biscuți și șosete
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
retragere, salută respectuos înclinându-și capul apoi se retrase pe o bancă alături de Erjika. Cu două bănci mai în colo, Creața plângea în hohote făcându-și și părinții să lăcrimeze, în timp ce Petruș încasa alte perechi de palme fără să se clintească. Ce ai în cap măi băiete? Vrei să ajungi un borfaș? E așa greu pentru tine să trăiești ca un om normal? Cât o s-o mai faci pe mamă ta să intre în pământ de rușine? Cât timp trebuie să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fost complice Într-o afacere periculoasă... știu eu, poate mărfuri de contrabandă sau falsificări de bancnote... Femeia rămase cu paharul În mînă. Bășicuțele se sparseră una cîte una și berea se transformă, sub ochii mei, În drojdie. Nu m-am clintit. Oare era dusă pe gînduri, supărată sau pur și simplu absentă? Buza de jos i se alungi ușor... parca era un copilaș gata-gata să plîngă și din unghiul din care Îi priveam capul Înclinat, i se vedeau nările - nasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
firmele de tablă, apoi - pe drept, pe nedrept - să le dea peste cap, nisipul mișcător pe care luneca, fără să se observe, îndeletnicirea lor de negustori... Timpul înșelător aproape că-și bătea joc de toate așezările, căci, deși totul era neclintit, părând continuarea unei stabilități, totul era în realitate supus unei mari măcinări, pietrele de temelie de altădată începând să se prefacă încet-încet în nisip, prin eroziunea stăruitoare la care erau supuse din afară; o mare curbură având să miște direcțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
victime, dar nu mai au la poarta cărei conștiințe să-și găsească salvarea. Rex stătea, cum am spus, întins la soare, pe cimentul înfierbântat al curții. Priveam prin fereastra deschisă. Îl strigai de două-trei ori a joacă, dar nu se clinti, răspunse doar, mișcând vesel din coadă. Dumnezeu l-a creat în inima acestui univers de minuni fără să-i fi dat însă problematica și angoasele de care suntem bântuiți. Steaua lui strălucea, se vede, în altă lume, într-o galaxie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
viață, dar ea se lăsă în voia sfârșitului, căci peste noi începu o adiere ca de pe alte tărâmuri, nebănuite lumi exotice cerându-și îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mântuirii acelui ceas. Târziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum înainte de miezul nopții, poarta se auzi scârțâind, apoi închizându-se și îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel înaintând în semiobscuritatea curții. Marga Popescu gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune o vorbă bună. —Ei?... Ai dus-o rău cu proprietarul cel bătrân, cel ce-a murit?... El își întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a sărăcit, m-a prigonit - și acuma ciocoiul iar s-arată!... Iar s-arată! Ce-ai făcut, câne? Spune, câne de ce mi-ai rușinat copila? De ce-ai ucis-o? De ce m-ai otrăvit? Nici n-am puterea să mă clintesc. În glasul lui grozav, tremură o ură zeci de ani stăpânită, o ură mistuitoare, fără nume, ura unui întreg neam obijduit poate, și văd, pricep foarte limpede că mă va strivi fără milă, căci nu este nici loc de scăpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
primărie, răspunse moș Gheorghe. Flăcăuașii se uitau la mort, parcă ar fi vrut să-l întrebe ceva. Oare de unde să fie, moș Gheorghe? — De unde să știu eu, măi țâcă? Ia, dintr-un sat, de la deal, cine știe!... Băieții nu se clintiră de la locul lor. —E bărbos tare, zise cel smead, căruia îi mijea mustața. Poate-i rus... Poate să fie și de-ai noștri, răspunse celălalt întorcându-se spre moșneag. Dar moș Gheorghe, cu pipa în gură, nu răspunse; nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din când în când cu iușca, își mâna și-și îndemna cu glas blând boii albi. Așa ieșiră domol din târg; îngrămădirea de case rămase în urmă; și deodată câmpia Moldovei cu miriștile lungi, cu lanurile de păpușoi, cu fânețele neclintite sub lumina orbitoare, se desfăcu în toate părțile, până la dealurile depărtate care sprijineau cerul alburiu de secetă. Nu se simțea nici cea mai mică fâlfâire de vânt; un miros cald de fânețe plutea în lumina lui august. În depărtări se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o răchită deasă, care răsfira ramuri neclintite în jos. Amândoi oamenii priveau într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Caii porniră; săteanul își puse pălăria în cap și rămase sprijinit în băț, în umbra pădurii... Acuma adieri răcoroase treceau. Ne dădurăm jos. Băiețelul în durligi vorbea cu boii. Noi pășeam în urma ambulanței, apoi rămaserăm mai în urmă. Moșneagul sta neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște. Soarele după-amiezii tremura prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]