69,333 matches
-
o manipulare ideologică. Primul lucru evident în mai toate textele este natura "religioasă", irațională, misterioasă a dragostei de țară. Aproape nici un element civic nu limpezește acest sentiment care pare să depășească persoana concretă și prezentă, înfigîndu-și rădăcinile într-un humus colectiv ancestral. Tradiționalismul de toate nuanțele a cultivat acest fel de sentimentalism național. îți iubești țara fiindcă în ea au trăit strămoșii tăi. Nici o responsabilitate actuală nu pare să decurgă de aici. Orizontul viitorului pare, și el, blocat. Nimic precis nu
Ce fel de patriotism cultivă școala by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16976_a_18301]
-
femeie. Grimm (III, 149) a menționat înrudirea acestei povești cu cea a lui Filemon. Și, în special, ospitalitatea plină de devotament a cuplului de bătrîni fără copii este exemplară. Exemplele sînt numeroase și atitudinea neospitalieră este pedepsită, fie individual, fie colectiv (prin inundații, cutremure de pămînt, avalanșe). Această schemă de o mare simplitate, model al multiplelor povestiri populare este interesantă prin aceea că ființele neospitaliere sînt prezentate ca puternice social, (în opoziție cu ospitalierii săraci).[...] Contrastele foarte apăsate, între zgîrcenia celor
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
cărți pe care intelectualii români le primeau prin abonament de la editurile pariziene. S-a uitat că în România domnea, tot atît cît în Franța sau Anglia acelor vremi, legalitatea, că proprietatea și libertatea de expresie, alături de celelalte libertăți individuale și colective, specifice unei democrații, nu doar că erau garantate ci chiar existau. S-a uitat, printre altele, că România era un stat care își alesese sistemul său de alianțe, un stat care se bucura de garanții internaționale, un stat care participa
Cine uită, nu merită dar... capătă! by Eugen Uricaru () [Corola-journal/Journalistic/16978_a_18303]
-
neascultată nu mai este putere, iar un general fără armată este o contradicție in terminis, ca apa uscată. Concluzia ar fi că poporul îl face pe suveran, este suveranul suveranilor. O serie întreagă de aforisme, maxime, "principii" transferă asupra polului colectiv al puterii, asupra masei, atributele rezervate anterior polului individual, șefului: originea divină (Vox populi vox Dei) și obligativitatea necondiționată ("s-a hotărât în unanimitate"), la care se adaugă argumentul ambiguu al numărului: "proști, dar mulți". Cea mai gravă obiecție care
LEGITIMITATEA PUTERII by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/16938_a_18263]
-
și obține capul lui Moțoc în nuvela Alexandru Lăpușneanu de C. Negruzzi. Între aceste poziții și oarecum colorată sceptic, e de așezat atitudinea maximelor de felul "schimbarea Domnilor, bucuria nebunilor", care atrage atenția asupra problemei dezbătute mai sus, a consimțământului colectiv greșit. Luate ca un ansamblu, aceste legitimări românești ale puterii cuprind într-un fel sau altul, o axiologie politică pătrunsă de un relativism înțelept, de un umanism deschis, binevoitor. Mutațiile actuale ale puterii În perspectivă actualizantă, trebuie să constatăm că
LEGITIMITATEA PUTERII by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/16938_a_18263]
-
un "gunoi moral și mental", o "antidoctrină sau o contradoctrină". Surprinzător însă, comunismul apare ca derivat al liberalismului extrem, fiind în esență pretenția de privilegiere a plebei. Analiza principiilor de bază ale doctrinelor, teritoriu unde originile lor și motivațiile sufletului colectiv se învederează reciproc, permite extrapolarea ideatică. Astfel, bolșevismul apare ca un fenomen de esență religios-creștină și pur reacționar, derivând din complexul plebei față de aristocrație, pătura privilegiată și liberală. Firul logic conduce discuția spre raportul elită-popor. Democrația modernă, concept opus democrației
Terapia eliberării by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/17019_a_18344]
-
azi, merită apreciate în mod cuvenit și nu exagerate. Fobia lui Eminescu față de străinism fanariot adresată liberalilor, considerați greci (inclusiv C.A. Rosetti) e cunoscută ca nedreaptă. A avut o adevărată obsesie împotriva lui Eugen Carada (a creat și substantivul colectiv "Caradale"), injuriat ca grec, deși, o recentă carte a d-lui M.S. Rădulescu despre elita liberală, demonstrează că n-avea, în arborele său genealogic, nimic grecesc. Și nici nu cred în precizarea d-lui N. Georgescu că Eminescu a înlocuit
Tot despre senzațional în istoriografia literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17040_a_18365]
-
la oraș, unde îi așteaptă o altfel de viață, cu obiceiuri și "conforturi" pe care nu le înțeleg și nici nu le doresc. Însă drama lor nu este pur și simplu una a strămutării, căci Rasputin nu construiește un personaj colectiv al țăranilor care-și pierd matca firească, ci mai degrabă o dramă ontică, a rostului nostru pe pămînt, a semnificației morții, a împlinirii destinului sau dimpotrivă, a arbitrarului existențial. Tulburați de alegerea pe care trebuie să o facă - a pleca
O rugăciune laică by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17028_a_18353]
-
adînc și mai important decît cel al imediatului. Daria e, fără îndoială, eroina care întruchipează o identitate dubitativă, care, îndoindu-se de temeinicia unei alegeri se îndoiește de fapt de însăși structura ei identitară. E imposibil de stabilit un răspuns colectiv la această dramă a despărțirii, dar impresia mea este că toți protagoniștii descoperă, trăind laolaltă ultimele clipe ale Matiorei, faptul că în fiecare dintre ei se află mai mult de o singură făptură. Strămutarea îi va despărți nu numai de
O rugăciune laică by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17028_a_18353]
-
pag. 100. 6) Mihai Straje, Dicționar de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor români, București, 1973, pag. 286. (Vezi și Mihail Straje, Istoria unui pseudonim, în Gazeta literară, nr. 56 din 1967). 7) Stancu Ilin, Revista contimporană, în vol. colectiv Reviste literare din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, București, 1974, pag. 117. 8) Gabriela Drăgoi, art. Gellianu, Gr. în Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, 1979. (Vezi și recenzia la Dicționar... în Limbă și literatură
Dosarul Gellianu by I. Hangiu () [Corola-journal/Journalistic/17041_a_18366]
-
fapt preferă opereta, gen Maritza Grofne, sau Janosz Vitezs etc. Tompa stînjenește o parte a publicului, genul abonaților fideli oficierii identității, fiindcă-i ironizează și minimalizează nostalgiile, îi violentează scrobita cumințenie provincială ori la fel de provincialele grandomanii etc. Rezultatul e un colectiv exemplar de artiști cu un repertoriu demn de marile scene ale lumii, izgonit din agenda loisir-ului celei mai mari părți a conaționalilor. Pe deasupra, sunt invitați aici importanți regizori ai țării sau de aiurea, care găsesc un mediu admirabil de
Aventura conjugală by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/17058_a_18383]
-
arcei (lui Noe) și a bisericii (lui Manole), de insulele fericiților din textele apocrife și valorizarea în acest sens a Insulei Șerpilor, de miturile cosmogonice românești și construcția tradițională a satului ca insulă ordonată (Andrei Oișteanu - Utopografia insulei în imaginarul colectiv românesc). "Dorința de insulă" ca loc al perfecțiunii a alimentat mitul orașului interzis din Africa neagră, Tombouctou, transformînd, chiar împotriva evidenței, o localitate totuși modestă într-un strălucitor centru cultural și comercial (Simona Corlan-Ioan - Tombouctou: Orașul-insulă în Africa neagră). Locuirea
Despre insularitate ca spațiu central by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17072_a_18397]
-
dau un spor de ființă. M.V.: Cum credeți, prin ce s-au impus 80-iștii ca generație, ca grup? E.G.P.: Prin faptul că au fost de la bun început condamnați să se constituie în grup. Să ne amintim de acele antologii colective, Aer cu diamante sau Desant, adevărate "morminte frățești", de la începutul anilor '80. Împreună au escaladat baricadele cenzurii, împreună au fost navetiștii care au dus ideologia generaționistă în interiorul țării. Observă cîți 80-iști buni trăiesc în mici orașe provinciale uitate de
Emilian Galaicu-Păun: Uneori, și un poet singur poate ține loc de generație by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/17057_a_18382]
-
desigur suferă, desigur îl doare, dar faptul că nu înțelege cît este de umilit îi conferă o anume liniște și un fel de imobilism care îi dau relief. Neimplicarea sa afectivă devine un standard și pentru ceilalți. Rezistă dinamicii delirului colectiv, cînd toți evreii se reped, la început din ordin, apoi prinzînd gustul superiorității provizorii, asupra evreului care interpretează, la comanda ofițerului, rolul lui Shylock, spunîndu-i, țipîndu-i, în timp ce-l lovesc și-l maltratează că e "un jidan împuțit". Aceasta e limita
Fidelitate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/17094_a_18419]
-
după sine și spulberarea refulărilor acumulate sub comunism, atunci a murdări în jur (mai puțin în propria casă, care este o imagine privată a fiecăruia) reprezintă o acțiune concertată (și nu doar efectul indolenței), o formulare viabilă a unei defulări colective. Închistarea de ieri conduce azi la furia exprimării. Orice regulă, chiar sanitară, este resimțită, ca un tic al vechii reprimări, iar disconfortul consecutiv nu depășește, deocamdată, satisfacția eliberării. Dar faptul că gunoiul devine, conform ipotezei anterioare, o derivație simbolică a
Practica mizeriei by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17085_a_18410]
-
foarte bine că nu mi se poate întîmpla nimic și nu mi se putea întîmpla nimic pentru că nu comisesem absolut nimic ce ar fi putut fi considerat vreodată ca o atitudine anticomunistă". Evident. Vina e, desigur, a altora, o vină colectivă, aidoma celei ce ne-o pun acum în cîrcă "apoliticii" și "echidistanții". Drept care veninul împotriva confraților din aceeași tagmă nomenclaturistă se revarsă fără opreliști: "cu metodele specifice lui, a luat cuvîntul Zaharia Stancu, vorbind așa cum, după cîte am aflat din
O struțo-cămilă ideologică (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17105_a_18430]
-
și sentimentul acut al încheierii unui ciclu istoric. O dată cu Românografia, Emilian M. Dobrescu remediază într-o măsură suficientă un asemenea neajuns. Este vorba despre recuperarea memoriei ultimilor ani, atât de coruptă în fond de refulări selective și de o refugiere colectivă în fantasmă. Din acest motiv, Românografia se dovedește o sinteză pe cât de necesară, pe atât de incomodă. Faptele - politice, militare, diplomatice, economice, financiare, culturale, religioase, demografice, ecologice, medicale, sportive etc. - sunt evocate ca realitate crudă. Mai mult, ca realitate articulată
Doamnele Franței în veacul al XII-lea by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15811_a_17136]
-
răsună dintr-un capăt în altul al lumii? Cum să justificăm această insensibilitate monstruoasă, pe scurt? Cred că prin întinderea, prin durata chiar a acestei suferințe și a nenorocirii universale, care depășesc posibilitățile noastre de a îndura, și cu caracter colectiv, anonim, derutant, descurajând compasiunea individuală. Conducându-mă până la piciorul scării care se clătina, din Buna Vestire, fiul meu îmi mărturisește intenția de a-i vinde bătrânului Ilie vrăbiuțele pe care este sigur că le va vâna în tufișurile de la Tescani
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
românilor din Valahia, cu cari sîntem frați și de cruce, și de sînge, și de limbă, și de legi. Prin urmare, vă rog să însemnați că eu nu voi descrie faptele deosebit după ani și zile, ci într-un chip colectiv". După care se simte dator moral să precizeze că "pînă acum toți cei ce s-au îndeletnicit cu istoria națională n-au avut în privire decît biografia domnilor, nepomenind nimică de popor, izvorul a tuturor mișcărilor și isprăvelor și fără
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
demonstrat a fi o descoperire de seamă. Slavici nu este, se știe, un creator de înălțimea celor trei mari contemporani ai săi (Eminescu, Caragiale, Creangă). Dar se situează, cu siguranță, în imediata lor succesiune. În capitolul despre Junimea din lucrarea colectivă Istoria literaturii române moderne Tudor Vianu, integrîndu-l pe Slavici în paragraful "mari creatori", nota că inițiativa sa "are nevoie de justificări" pentru că lipsa seducției verbale și imaginative, limba săracă evidențiază că "după faimosul banchet al lui Eminescu, al lui Caragiale
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
anii '50, de astădată vizând transformarea efectivă a scriitorilor, și în genere a intelectualilor, în activiști de partid, având sarcini obștești precise." (octombrie 1977, p. 477); "Metodele de oprimare s-au nuanțat până la subtilitate, până la un sistem complicat de mecanisme colective care ne țin conectați, fără putință de scăpare, la toate firele posibile ale unei uriașe centrale de unde suntem dirijați automat prin simple 'impulsuri' ideologice. Robotizarea noastră poate fi dusă însă și mai departe, adică spre o robotizare 'multilaterală'." (aprilie 1980
Despre jurnalul lui Victor Felea by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15860_a_17185]
-
pînă astăzi, aceste materiale și aceste tehnici nu au absentat, practic, de la nici unul din momentele de afirmare a civilizației omenești, fie că ele s-au manifestat în planul restrîns al experienței individuale, fie în acela, mult mai autoritar, al acțiunii colective. Nici măcar astăzi, cînd au apărut nenumărate materiale noi și instrumentarul tehnic s-a diversificat și s-a rafinat pînă aproape de limitele ficțiunii, lemnul, piatra și lutul, împreună cu tehnicile lor, uneori fixate în memoria stereotipă a unor ritualuri și deplasate dinspre
Lemnul, între disoluție și incoruptibilitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15911_a_17236]
-
mărunte ale istoriei, conțin în ele însele și melancolia resemnării și germenii ascunși ai disoluției. Din cunoscutele sale scene de grup, de multe ori invocate ca repere ale unui realism prometeic, se desprind strigătele de disperare de mai tîrziu, coșmarurile colective și acele cutremurătoare scene în care umanitatea este surprinsă în pragul aneantizării. într-o altă categorie artistico-morală intră acei artiști care nici nu s-au asociat și nici n-au fost asociați realismului socialist. Aici pot fi amintiți, în primul
Arta românească între 1945 -1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15941_a_17266]
-
Z. Ornea Unii antropologi de astăzi neagă posibilitatea identificării unui grup specific de însușiri comune la întregi popoare, stăruind în ideea că nu se pot decupa și studia decît însușirile individuale, cele colective fiind apreciate ca o imposibilitate evidentă. Dacă aceste ipoteze se verifică, atunci dispare ideea detașării și impunerii unui set de caracteristici valabile la scara unui întreg popor (popoare). Și, atunci, se risipește în neantul tuturor divagărilor chiar ideea specificului național
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]
-
Iar "purtătoarea de usturoi și ceapă" specifică evreului, de care atîta s-a bătut monedă în literatura folclorică și cultă, e un clișeu negativ, ca atîtea altele. După cum clișeul despre evreica frumoasă și elegantă este un alt clișeu al imaginarului colectiv. Cît privește clișeul port și stigmat vestimentar, de acesta, pentru a sublinia deosebirea evreului, este legată și obligatoria, o vreme, purtare a stelei galbene în chip de stigmat și la noi în vara lui 1941. Dar aceste stigmate vestimentare erau
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]