4,535 matches
-
phonétique et morphologique (1930). Între 1926 și 1929 funcționează ca profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău, iar între 1929 și 1939 la Liceul Național din Iași, ulterior fiind transferat la Liceul „Mihai Eminescu” din București. În perioada 1942-1946 este conferențiar de filologie romanică la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității bucureștene, apoi cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, unde colaborează la Dicționarul limbii române și la Dicționarul limbii române moderne (1958). Publică în „Revista filologică” (Cernăuți), „Arhiva
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
și Literatură al Academiei de Științe din Chișinău, cu tema Căutări de gen și stil în proza moldovenească pentru copii din anii ’60-’80. Profesoară la Liceul „Mihai Eminescu” din Bălți (1981-1984), devine, la institutul absolvit, asistent (1984), lector (1986), conferențiar (1996), șefă a Catedrei de literatură română și universală (2000), e decan al Facultății de Filologie (din 2000), fiind unul din promotorii unui învățământ în spiritul restabilirii adevărului istoric și al susținerii valorilor reale. Din 1986 se implică și în
SLEAHTIŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289721_a_291050]
-
Național și la Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din Iași, la Școala Militară de Infanterie din București, la Seminarul „Sf. Andrei” din Galați (1912-1926), la Liceul „Iulia Hasdeu” din Chișinău, inspector al școlilor particulare din Basarabia (1927-1928), va ocupa funcția de conferențiar de limbi clasice la Facultatea de Teologie din Chișinău, iar din 1926 va fi asistent, conferențiar și din 1942 profesor de limba greacă și de gramatică comparată a limbilor indoeuropene la Universitatea din Iași. În urma epurărilor din 1948 este retrogradat
SIMENSCHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289677_a_291006]
-
la Seminarul „Sf. Andrei” din Galați (1912-1926), la Liceul „Iulia Hasdeu” din Chișinău, inspector al școlilor particulare din Basarabia (1927-1928), va ocupa funcția de conferențiar de limbi clasice la Facultatea de Teologie din Chișinău, iar din 1926 va fi asistent, conferențiar și din 1942 profesor de limba greacă și de gramatică comparată a limbilor indoeuropene la Universitatea din Iași. În urma epurărilor din 1948 este retrogradat ca asistent, apoi înlăturat din învățământ (1950), fiind repus în drepturi în 1955. Este membru al
SIMENSCHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289677_a_291006]
-
1907 obținând titlul de doctor în științe agricole la Landwirtschaftliche Hochschule din Berlin. După revenirea în țară practică scurt timp iarăși la Laza, apoi trece ca șef al Biroului de statistică agricolă din Ministerul Agriculturii și Domeniilor. În 1908 devine conferențiar la Școala de la Herăstrău, apoi profesor și director al acestei instituții de învățământ superior, unde va funcționa până la sfârșitul vieții. Traduce proză și piese de teatru de Leonid Andreev, Henrik Ibsen, Pierre Loti, H. Sudermann ș.a. Versuri, proză, articole pe
SANDU-ALDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289464_a_290793]
-
cu ordinul „Coroana României”. Își susține doctoratul în filologie la Facultatea de Filosofie a Universității din Basel (Elveția) în 1918, cu teza Sébastien Merciers dramaturgische Ideen im Sturm und Drang, publicată în 1922. În virtutea specializării, este numit în februarie 1921 conferențiar la Catedra de literatură germană a Facultății de Litere și Filosofie din București, devine docent (1924), apoi profesor suplinitor (1925), conferențiar definitiv (1928) și profesor titular. În 1918, la Botoșani, editează, împreună cu Victor Miclescu, gazeta de orientare conservatoare „Îndrumarea”. Înființează
SAN-GIORGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
teza Sébastien Merciers dramaturgische Ideen im Sturm und Drang, publicată în 1922. În virtutea specializării, este numit în februarie 1921 conferențiar la Catedra de literatură germană a Facultății de Litere și Filosofie din București, devine docent (1924), apoi profesor suplinitor (1925), conferențiar definitiv (1928) și profesor titular. În 1918, la Botoșani, editează, împreună cu Victor Miclescu, gazeta de orientare conservatoare „Îndrumarea”. Înființează, în 1921, cu Ion Marin Sadoveanu și Tudor Vianu, cercul Poesis. Funcționează, între 1922 și 1929, ca director de studii al
SAN-GIORGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
îndepărtat din învățământ din cauza activității politice a tatălui său. În 1954 va fi reîncadrat la o școală generală de lângă Ploiești, după un an fiind numit la Universitatea din București. Din 1956 trece la Universitatea din Timișoara, străbătând toate treptele didactice (conferențiar în 1962, profesor în 1971) până în 1995, când se pensionează. Obține titlul de doctor în filologie în 1968, cu teza Limba și stilul poeziilor lui Eminescu. Este unul din întemeietorii învățământului filologic universitar din vestul țării și ai școlii de
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
poet, istoric literar și traducător. Probabil absolvent al Facultății de Drept din București, T. va lucra, după al doilea război mondial, ca redactor la „Rampa” și „Flacăra”, în cadrul secției de proză a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, în calitate de conferențiar la Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din București, de cercetător la Institutul de Artă al Academiei RSR și ca redactor și redactor-șef adjunct la revista „Teatrul”. Debutează în 1931, cu cronici și comentarii literare, la „Omul liber”, ulterior fiind
TORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290230_a_291559]
-
Dobrescu), economistă, și al lui Nicolae Tudorică, ofițer. Își face studiile la București, unde va fi licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română (1964) și va obține doctoratul în filologie (1980). Intră în sistemul universitar, promovând până la gradul de conferențiar la Catedra de teoria literaturii de la Facultatea de Litere bucureșteană. Debutează în 1963, la „Gazeta literară”, iar editorial cu studiul Analiza de text: Tradiție și inovație, în volumul colectiv Analiză și interpretare (1972). Va colabora, în calitate de coautor și la alte
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
impiegat de mișcare CFR. Între 1958 și 1963 își continuă studiile la Facultatea de Istorie-Filosofie, secția filosofie, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Asistent la Catedra de filosofie a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iași, promovează până la gradul de conferențiar. Își susține doctoratul în 1972, cu teza Elemente umaniste în gândirea filosofică românească de la Olahus la Bălcescu. Paralel cu activitatea didactică, este, vreme îndelungată, redactor-șef al revistei „Viața Politehnicii”. Debutează în 1968, cu volumul de schițe și nuvele Perturbații
TURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]
-
Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1965. Numit în 1966 lector suplinitor la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din Craiova, își susține doctoratul în 1972 cu o monografie despre Grigore H. Grandea. Este promovat conferențiar, iar în 1977 profesor, șef al Catedrei de literatură română și universală, unde funcționează până în 1984, când este obligat să se pensioneze. Debutează în 1950 la „Contemporanul”, iar editorial în 1971 cu o ediție I. G. Sbiera. De-a lungul
ŢUGUI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290295_a_291624]
-
teatru, montând spectacole pe scene din Capitală și din țară (Brăila, Petroșani, Timișoara, Bârlad). În 1991-1992 e lector la Facultatea de Arte „George Enescu” din Iași, iar între 1992 și 1994 regizor-asociat la Teatrul Luceafărul din Chișinău. Din 1999 e conferențiar la Facultatea de Teatru a Universității Ecologice din București, în 2002 devenind profesor la Universitatea de Vest din Timișoara. În 1998 obține doctoratul în istoria teatrului cu teza Caragiale, ludicul. Debutând încă de pe băncile școlii în „Preludiu” (1968), U. păstrează
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
Tecuci, Bârlad, Fălticeni și Galați (1935-1947), inspector școlar al regiunii Galați (1947), inspector de limba română în Ministerul Educației Naționale (1947-1948), inspector general în Ministerul Învățământului (1948-1952) și profesor la Liceul „Aurel Vlaicu” din București (1952-1961). Ulterior devine lector, apoi conferențiar la Institutul Pedagogic din Capitală, unde va preda până la pensionare (1976), fiind și șef al Catedrei de literatură, prodecan și decan al Facultății de Filologie. În 1969 își ia doctoratul în filologie cu teza Memorialistica în opera cronicarilor, publicată în
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
persecuții, încercări de persuasiune prin intimidare, amenințarea cu un proces penal. Întru susținerea cererii sale, scriitorul declară greva foamei. În cele din urmă, în iulie 1985 este autorizat să părăsească România. Obține azil politic în Statele Unite ale Americii, unde devine conferențiar invitat la Departamentul de științe politice de la University of Connecticut (1986), consultant al Departamentului de literatură comparată la Catholic University of America, cercetător asociat la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia (1987). Va fi, până în 1992, director al revistei „Agora
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
se înscrie la Liceul Militar „Dimitrie Sturza” din același oraș. Începe studiile universitare (1920) la Institutul Medical din București și le continuă la Cluj, unde în 1925 obține licența. Funcționează ca preparator (1923-1927), asistent (1927-1929), șef de lucrări (1929-1938) și conferențiar (1938-1940) la Clinica Oftalmologică din Cluj, ca profesor la Institutul de Medicină și Farmacie din Iași (1940-1963) și la Institutul de Medicină și Farmacie din București (1963-1969). Este membru corespondent al Academiei Române (1963) și al Academiei de Științe Medicale (1969
VANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290422_a_291751]
-
a Universității din București (1956-1961). După absolvire devine preparator la Catedra de limba și literatura rusă din cadrul Institutului de Limbi Străine, până în 1968. Ulterior, până în 1999 este cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, iar din 2000 conferențiar la Universitatea „Spiru Haret” din București. Obține titlul de doctor în 1999 cu o teză despre Mihail Bahtin, reluată și publicată în 2001 cu titlul M. Bahtin. Discursul dialogic. Debutează în 1965 la revista „Ramuri” cu o recenzie și mai
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
Obține în 2001 și licența la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București. Muzeograf la Muzeul Național de Artă din București (1977-1990, 1997-1998), cercetător la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române (1990-1997), ulterior intră în învățământul superior (conferențiar în 1998 și din 2000 profesor), la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara. Colaborează la „Convorbiri literare”, „Revista muzeelor”, „Vatra”, „Arta” ș.a. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă Călătorii neobișnuite, apărut în 1981. A mai
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
După întoarcerea de la studii activitatea lui X. este strâns legată de Junimea: în 1871-1872 va fi, pentru câteva luni, secretarul societății în locul lui Iacob Negruzzi; vreme de patru ani (1871-1874) redactează procesele-verbale ale ședințelor junimiste; până în 1880 este un conștiincios conferențiar la „prelecțiunile populare”; „Convorbirile literare” îl au colaborator mai bine de două decenii, ultima dată în 1892. Totuși, nu a fost niciodată un junimist. Opoziția la ideologia grupării se manifestă încă din anii perioadei berlineze. Scrisorile către Iacob Negruzzi, articolele
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
și Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, secția limba și literatura franceză (1967-1971). Va fi asistent la Institutul Pedagogic din Pitești (1974-1984), ulterior intrând în presă, ca redactor, apoi redactor-șef. Din 1991 se reintegrează în învățământ, fiind conferențiar și profesor asociat la mai multe universități bucureștene. Își susține doctoratul în filologie în 1983 cu teza Dialectica receptării literare, iar în 2001 doctoratul în științe economice, după ce finalizează cursurile la Institutul Bancar Român (1998). Va mai absolvi Colegiul Național
ZARNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290714_a_292043]
-
Filosofie a Universității din București, pe care o va absolvi în 1929. Funcționează ca profesor la liceele „Sf. Sava”, „Gh. Lazăr” și „Mihai Viteazul” din Capitală până în 1940, când își susține doctoratul în filosofie cu teza Spiritualități românești, fiind titularizat conferențiar la Catedra de filosofia culturii și a istoriei la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene. Suspendat în 1950 din motive politice, se vede trimis în învățământul liceal, unde predă până în 1960, an în care este numit profesor de
ZAMFIRESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290698_a_292027]
-
Beneficiază de un stagiu la Universitatea din Nisa (Franța, 1966-1967). Își susține doctoratul în 1970. Între 1972 și 1975 este profesor auxiliar la Universitatea din Lisabona. Întors la București, înființează secția limba și literatura portugheză la Universitate, în 1990 avansând conferențiar, iar în 1992 profesor la Catedra de istoria literaturii române moderne. Concomitent va fi desemnat subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării (1990-1993). Profesor invitat la universități din Portugalia și Brazilia, va îndeplini mai târziu și funcția de ambasador
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
susține doctoratul în filosofie cum laude, cu teza Das Wertungsproblem in Schillers Abhandlung „Über naive und sentimentalische Dichtung” (1923), sub îndrumarea lui Karl Groos. Intră în învățământul academic: suplinitor la Conferința de estetică de la Universitatea din București (1924), docent (1927), conferențiar (1930), profesor titular (1944) la Catedra de estetică și critică literară, transformată în 1948 în Catedra de literatură universală (ulterior și comparată), al cărei șef va fi între 1958 și 1963, după ce în perioada 1948-1953 își menținuse cu greu funcția
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
de Filologie a Universității din Cluj, își ia licența în limba și literatura română în 1952. Din anul al IV-lea este preparator la Catedra de literatură română a aceleiași facultăți. Devine asistent și urcă întreaga ierarhie universitară: lector (1952), conferențiar (1962), profesor titular (1972), profesor consultant (1990-1997); în 1967 își susținuse doctoratul. Ocupă și funcția de decan (1962-1966). O perioadă (1967-1970) este lector la universitățile din Köln, Bonn și Aachen, unde predă limba și literatura română, dar nu i se
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
la studiul relațiilor internaționale: epoca modernă, București, Editura Academiei Române, 2009; domenii de interes: istoria modernă - teme magistrale (Istoria românilor și Istoria Europei), istoria relațiilor internaționale - concepții istoriografice, surse documentare, teme -, istorie politică și instituții, idei și curente politice. Sorin Cristescu: conferențiar universitar doctor la Facultatea de Relații Internaționale, Istorie și Filosofie a Universității „Spiru Haret”, București; doctor În istorie cu teza Politica externă și internă a României 1878-1914; cărți de autor: Carol I. Corespondența personală, Editura Tritonic, 2005, București; Carol I
Lista autorilor. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by Gheorghe CLIVETI, Adrian-Bogdan CEOBANU, Ionuț NISTOR () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1290]