1,422 matches
-
trafic e pe șoseaua asta. O mașină din patru-n patru minute? Care-i probabilitatea ca după miezul nopții, la sfârșitul lui februarie...? Îl cercetă pe Daniel. Dar Daniel nu făcea calcule. Când i se cereau cifre, Daniel oferea numai consolare. Îți zic eu care-i probabilitatea, spuse ea. Cineva să-ți iasă întâmplător în față pe un drum de țară pustiu? Zero. Dar există o chestie care ar face ca probabilitatea asta să fie mult mai ridicată. El se holbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din aripi, băiatul bătu și el din aripile lui. Să fii treaz și să știi asta - deja era groaznic. Să fii treaz, să știi și să-ți amintești - insuportabil. Weber nu reuși să opună acestui triplu blestem decât o singură consolare. O parte din noi ar putea modela un alt modelator. Și din bucla asta simplă se năștea toată dragostea și cultura, abundența ridicolă de daruri, fiecare dintre ele fiind o dovadă disperată că eu nu eram totuna cu asta... N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Bonnie o ceartă. — Termină! E ca în tabără. Căsuța noastră. De fapt, fata fusese o binecuvântare, inconștient de veselă și deconectantă. Bonnie asigură distracția pentru amândouă dând în cărți de tarot și prăjind biscuiți cu ciocolată la aragaz. Mâncare de consolare, îi spune ea. Noaptea, Karin abia se abține să se ghemuiască în pat lângă ea. În cea de-a doua seară, intră în casă după ce fumase jumătate de pachet de țigări pe veranda lui Bonnie și o găsește pe fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
scuturare din cap, de negare, după care fata cedează. — Există o parte a creierului pentru Dumnezeu? Viziuni religioase care vin dintr-un fel de criză de epilepsie? Karin uită de ea însăși, consolând-o pe fată. Iar fata acceptă puțină consolare. — Poți să-l faci pe Dumnezeu să apară și să dispară cu chestii electrice...? E doar o structură inclusă? Tu știai chestia asta? Știe toată lumea? Toți oamenii deștepți? Karin o liniștește, îi mângâie umerii. Nu știe nimeni. El nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
clama :”N-o să plec cînd vor ei, o să plec cînd vreau eu!”. Dar afirmația este puerilă, fiindcă omul ...nu va dori niciodată să plece!... Despre unii actori, aud des, observația „parcă nu știe românește!”. Pentru ei ar fi, desigur, o consolare, speculația lui Andrei Pleșu „ nimeni nu știe cu adevărat românește. Trebuie să-ți Înveți, necontenit, limba ma ternă, să descoperi mereu, În cotidianul ei, limba străină”... Si non e vero... Într-un reportaj dintr-un cotidian central, citesc că se
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
trei. Un fluture mare de noapte, cu aripile negre, intrase pe fereastra deschisă și se izbea cu disperare de lampa aprinsă. Această zbatere Înăbușită În jurul mortului, devenea cu timpul obsedantă. Medicul s-a retras după ce a rostit cîteva cuvinte de consolare. Deodată, o pocnitură veselă: sărise dopul sticlei Începute de șampanie, iar spuma dădea pe dinafară. Fluturele a regăsit fereastra deschisă și a dispărut În noap tea caldă. Liniștea și nemișcarea s-au instalat din nou”... Ca să fim sinceri, am găsit
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
la ritualul funerar cu gândul că totuși față de alți camarazi ce putrezeau prin anonime gropi comune săpate la repezeală în nesfârșitele stepe rusești, Vali își dormea somnul de veci într-un mormânt vegheat de lumina creștină a unei lumânări. Palidă consolare pentru părinții unui tânăr care avea tot viitorul în față. Aproape de sfârșitul lunii martie 1944, un ordin venit pe neașteptate îl trimitea în țară pentru instruirea recruților din noile unități pregătite pentru front. Revenea acasă, la București. Era ca și cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să mă apuc, să mă anin de vreun gând de speranță. Făceam ipoteze ridicole. Dar nu mă puteam înșela. Și-mi aduc aminte că mă sileam să caut o justificare a acestei mari nedreptăți - moartea tatei - și un fel de consolare. Mă gîndeam: câți oameni mari (!) n-au fost pe lume, și toți au murit! "Toți oamenii mor, oricât și oricine ar fi ei!" Căutam, cu alte cuvinte, să mă împac cu această mare nenorocire. La gara din Roman, mi-au
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
măgulit și al vanității noastre satisfăcute. În societate, nu te ridica împotriva nici unui păcat, ca să nu comiți, din neștiință, vreo nedelicatețe. Inteligenții se împart în două: buni și răi. Proștii se împart în una: răi. Atitudinea ironică în fața vieții este consolarea ipocrită pe care ne-o dăm, depreciind ceea ce ne refuză viața. În amor omul se mulțumește cu un nimic, și nu se mulțumește cu nimic. Amorul este o febră a sufletului. Același început, aceeași criză, același sfârșit și aceeași imunitate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Peste zece ani, ea are să aibă treizeci de ani!...) "Și eu!" Pentru ce "și"? Și pentru-ce vrea să-mi probeze că nu sunt bătrîn? (O femeie are un singur mijloc de a dovedi unui bărbat acest important adevăr!) Pentru ce? Consolare? Delicatețe de sentiment? Zădăreală? Continuu să-i amintesc de tinerețea pierdută. Pentru ce fac acest lucru, nedelicat, între altele, și fiindcă vorbesc mereu despre mine? Ce se petrece sub conștiința mea? E mândria de a-i arăta că nu sunt
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
același amor nu iartă cel mai mic lucru și nu rupe pentru cea mai mare vină" (p. 35). Ibrăileanu arată înțelegere față de precaritatea structurală a omului, lăudând cu rezervă voința de invulnerare, blindările psihice. Ironia, de pildă, este considerată o "consolare ipocrită" față de ceea ce viața ne refuză. Ambivalența firii omului, necesitatea ascunderii, a teatralității fac obiectul unui număr de circa douăzeci de aforisme, pe care le includem în relația om - lume. O subdiviziune se referă la raporturile omului superior, inteligent cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai dai banii altădată pe ele. Dar le vei cumpăra totuși mereu și mereu. E și acesta un masochism. Iți zgândări rana, tragi de coaja de pe ea. Cei care vor să-ți facă rău vor reuși întotdeauna. E victoria lor, consolarea lor poate. Tu trebuie doar să te târăști până acasă și, trântit pe pat, să-ți omori gândurile astea de vreme caniculară. Să nu le mai auzi huruind în minte. Să-ncerci să trăiești mai departe, poate chiar să scrii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ale cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Nimeni nu mai urmărea posturile naționale, ci doar pe cele bulgărești, sârbești sau maghiare. "Rău am ajuns", auzeai mereu în jurul tău, "să ne uităm la televizor la bulgari..." Bulgarii fuseseră timp de un secol consolarea noastră, piatra de temelie a mândriei noastre naționale: iată, exista în Europa un popor și mai mic, și mai modest decât noi. Aveam și noi față de cine să ne mândrim cu valorile noastre, pe care le credeam superioare. După 1900
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
au direcție și semnificație. PÎnă și viețile stupide și fără sens, precum cea a lui Lenny din Oameni și șoareci, dobîndesc prin locul lor În poveste cel puțin demnitatea și semnificația de a fi niște Vieți Stupide și Fără sens, consolarea de a fi exemplare ale unei categorii. În viața reală nu ai parte nici măcar de atît. N-am fost niciodată genul curajos din punct de vedere fizic și, la drept vorbind, În nici un alt fel, și mi-a fost cumplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
îmi spunea mereu că eu puteam rezista la tot pentru că eram mai tânără. Am înțeles imediat că apăruse un secret între noi și că absolut nimic - arta, filozofia sau literatura - nu puteau de aici înainte să dea răspuns și nici consolare problemei noastre intime. Doream să dorm singură și Nunu a plecat imediat. Câteva zile înainte de călătoria lui Nunu, părinții mei au cerut pe neașteptate să-l întâlnească. I-am spus asta lui Nunu și fața lui s-a făcut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
există o lume numai pentru cei mari. Așa gândea Dudu suspinând adânc, cu toate că știa că sunt 8.000 de pitici în Suedia. Și chiar o organizație pentru ei; Dudu devenise membru al acestei organizații de curând. Nu-i aducea nici o consolare să vadă de fiecare dată că mai existau încă 7.999 ca el. Îi fusese mereu greu să se adapteze la lumea celor mari, la dimensiunile obișnuite. De exemplu, doi kilometri erau mereu cinci pentru un pitic. Ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
deloc în rezolvarea problemei. în timp ce Mecanicii Auto s-au îndepărtat de fascinanta situație, îndreptându-se spre cursul de desen tehnic, Wilt a cules exemplarele din Shane, rămase necitite, și s-a îndreptat spre cancelarie într-o stare de șoc. Singura consolare care-i venea în minte era aceea că le va lua cel puțin două sau trei zile ca să sape până jos și să descopere că lucrul care, după toate aparențele, trebuia să fie trupul unei femei ucise era de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
șefii care nu mai erau mulțumiți de randamentul său în fața planșetei, de nevasta care-i dăduse un ultimatum casnic, refuzând să-i mai gătească, să-i mai spele și să mai îndeplinească alte îndatoriri matrimoniale, arhitectul nu mai avea nici măcar consolarea de-a se bucura de pasiunea sa. Ajunsese în prea scurtă vreme la o culme dincolo de care nu mai putea spera să urce. Experimentase la Dacia lui cele mai moderne și mai complexe claxoane care se fabricau în lume, chiar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
când va avea impresia că creierul îi este gata să explodeze, nu va primi nici un ajutor, și de fiecare dată când i se va strânge stomacul de groază că va muri deshidratat, nu-i vor folosi la nimic cuvintele de consolare. Cei mai mulți dintre ei se născuseră în țări cu climă temperată și, oricât ar fi încercat, deșertul n-ar fi putut fi niciodată mediul lor natural; și, din cauza asta, doar faptul că se mișcau, chiar și așa încet cum o făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
e prezentată de narator ca o angoasă, ca o apăsare conștientizată lucid: „Eu știu că bunica se teme de moarte , cu toate că ceilalți se prefac că nu pricep, sau nu le place să facă asemenea observații, căci ar fi obligați la consolări anevoioase.” În nuvelă narațiunea trece de la persoana întâi la persoana a treia, pentru ca finalul memorabil să fie la persoana a doua: „Bunico, sunt bolnav rău. Fac echilibristică cu moartea. Nu mai sper nimic. Doctoriile nu mai au nici un efect.” Cei
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
35 footnote>, iar o asemea observație poate fi pusă pe seama avansului tehnic. Nuvela Halucinații nu ar fi decât o variantă reciclată a elegiei. „Când nu <<literaturizează>>, eroul apelează la muzică (marea pasiune a lui Holban) care, dacă uneori reprezintă o consolare, un <<paradis artificial>> facilitând evadarea din cotidian, alteori nu face decât să accentueze dezechilibrul interior, sau se grefează pe niște situații-limită, constituindu-se într-un fel de <<fond sonor >> ce subliniază - sau reactualizează în memoria personajului - tragismul unor evenimente: Missa
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
înțepe mereu pe cineva. Dacă aș pleca, s-ar neurasteniza și ar fi în stare să mă caute, ca să poată să mă fulgere. Felix! Dar ce faci? Felix o strânsese puternic cu brațele și o sărutase apăsat în chip de consolare pentru necazurile ei. - Ești nesuferit, nu mă lași să respir. Așa se sărută? Parcă ești ventuză! Se vede că n-ai fost la Conservator. Sărutarea nu trebuie să aibă brutalitatea asta alimentară, ci să fie ușoară, delicată. Uite-așa, domnule
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ești așa de tînăr! De ce să vezi toate lucrurile în negru? Deși nu plânsese, neputând să-și ascundă lacrimile venite din senin, Felix le lăsă să se rostogolească pe obraz. Aceste lacrimi fiziologice îi deșteptară însă un sentiment adevărat de consolare și se simți mulțumit ca un copil mângâiat. De teamă ca lucrul să nu se mai repete, se ridică să plece. - Pleci? zise Georgeta. Îmi pare rău că te-am întreținut cufleacuri. Un tânăr nu vine la o "fată faină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după concepția lui, o "canalierie". Olimpia era "mama îngerașului lui mort". Imposibil. Nu se întemeiază o patrie fără fidelitate conjugală". Așa spunea el față de lume. În schimb, întrevedea despărțirea în două chipuri pe care și le prezenta cu plăcere și consolare mental. Se întorcea acasă și găsea pe Olimpia în brațele unui individ. Scena îl zguduia, îl mișca chiar în imaginație. Antipatia lui, visa el, de acolo venea, din presimțirea că Olimpia este o nemernică. El, omul de viitor, căruia i
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mult c-a jignit-o, și încă înconjurați de asistență ! Va rămâne și el tot singur în cabinetul neprietenos, lucrând fără spor la proiectul de atlas dialectal, neputându-și împiedica gândurile să se întoarcă mereu tot la ea. O tristă consolare că numai el o face să sufere, că ea pare să nici nu audă vorbele neconvenabile ale celor ce-i sunt indiferenți. De pildă, pare să nu fie afectată de lipsa de aten ție față de ea a musafirului ; pentru că, altfel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]