10,875 matches
-
am și eu păsările. Nimerise drept la țintă. Carol ținea la păsărelele ei și a fost extrem de flatată. Dar lovitura de maestru a Geenei fusese ridiculizarea lui Dave 2. Carol începuse să se îndoiască serios în privința lui după ce impresia primei conversații se estompase. Și, în ciuda faptului că remarca aceea fusese doar o glumă, Carol rămase cu impresia că exista în ea o oarecare doză de malițiozitate. Geena nu trebuise să insiste prea mult ca să o convingă pe Carol s-o însoțească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
soției sale (nu prea spectaculos, ce-i drept). În schimb, studia un număr din Design Week, uitându-se mai atent la poze decât la cuvinte. Pe Carol nu o deranja, mai ales că nici ea nu era mare amatoare de conversații. Stătea acolo, mestecându-și de patruzeci de ori fiecare îmbucătură și întrebându-se ce va urma. De fapt, era și ea preocupată, dar preocupată de penisul ei. Partida de după-amiază îl solicitase cam mult. Dar acum sângele începuse din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mai bun de atât? — Păăăi, nu prea știu. Era clar că avea o altă invitație, se gândi Bull, numai că nu fusese încă nimic confirmat. — Sună-mă sâmbătă dimineața și vedem ce și cum. „Vedem ce și cum“. Din toată conversația telefonică asta era fraza ce revenise în mintea lui Bull pe când privea noaptea suburbană. Numai că era tot un eufemism, la fel ca ideea de cină; merita, deci, ceva mai bun? Și, în definitiv, de ce era el așa de interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
al celor doi medici se îndepărtă cu pași repezi, cu snobismul caracteristic anulat momentan de teamă. La Piebald Plover avea loc reuniunea lunară a filialei MENSA din Wincanton. Alan și Krishna umblau de colo-colo prin bar, trăgând cu urechea la conversațiile care frapau prin pretențiile autodidacte. Sorbeau îmbufnați din câte un scotch. — Credeam că învârți tu ceva prin Wincanton, spusese Alan într-un târziu. În stânga sa, o femeie micuță într-un costum de tweed povestea ceva despre picturile murale etrusce. — Locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care suferă, care înainte de moarte are timp să mai pună o întrebare Dumnezeului său. Pe cei spulberați într-o fracțiune de secundă în gara Atocha nu i-a judecat nimeni, nu i-a condamnat nimeni, nu s-a purtat nici o conversație filosofică cu ei, n-au fost crucificați, ci sfârtecați pe loc, la pachet. E o mare problemă selecția fragmentelor umane pentru a recompune cadavrele. Singura justificare: luați la întâmplare, ni se spune că plătesc pentru păcatele altora. Fiecare dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
nasul lor”, „pute pămîntul sub ei de idioți” și „le dau muie”, se amestecau cu fumul de la trabucul lui George și se ridicau toate Încet spre tavan, unde se topeau În mirosul de cafea și de Paris. Firește că aceste conversații n-au ajutat cîtuși de puțin la salvarea cartierului și, de regulă, ne lăsau pe mine și pe Norman atît de deprimați că singurul lucru de care eram În stare era să ne afundăm pînă la gît În muncă, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Însă ceva de pe chipurile de acolo mă avertiza să nu cumva să fac așa ceva. Am spus deja că la momentul acela Încă eram destul de burghez și, prin urmare, Îmi doream drept prim interlocutor, ca să zic așa, drept prim partener În conversația umană, o persoană care să facă parte din ceea ce eu atunci consideram a fi o clasă superioară. Dat fiind că locurile cele mai probabile În care puteam Întîlni o asemenea ființă superioară de sex feminin - campusurile de la Wellesley și Radcliffe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
trei ori a bătut cineva la ușă În toate lunile În care am fost Împreună. Întotdeauna Îmi Închipuisem că un scriitor adevărat - și eu, atunci cînd scriam, În vise - Își petrece o groază de timp lenevind prin cafenele, unde are conversații scînteietoare cu oameni de spirit și că uneori aduce acasă cîte o fată frumoasă cu păr lung și negru, pe care o dă afară a doua zi dimineață, ca să se poată apuca de lucru - „Scuze, păpușă, am de scris o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
spune poezia, inima plînge. Înțelegeam perfect la ce se referă, chiar dacă el vorbea despre Paris, iar eu mă aflam În Piața Scollay din Boston. În clipa aceea, mi-a fost cel mai dor de Norman. Mi-a fost dor de conversațiile noastre la cafea, de picioarele mele Încălțate În pantofi cu ciucurași ridicate pe biroul lui, mi-a fost dor să stau așa, la căldurică, În prăvălia intens luminată, În timp ce afară ploua. Uneori Îl chemam Înapoi, rugîndu-l să mai treacă pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
În urmă; chiar dacă n-ar fi nutrit convingeri pacifiste, ochii săi miopi Îl făceau inapt pentru serviciul militar activ. Și Într-adevăr, ochii aceștia slabi priveau neajutorați și patetici prin groasele lentile convexe, dindărătul cărora apelau tot timpul la o conversație serioasă. — Să nu-ți Închipui cumva că nu mă simt bine aici. Dimpotrivă, apreciez această odihnă totală. Numai că uneori Încerc să-mi amintesc... cine sînt? — Păi, știi prea bine, domnule Digby. Buletinul dumitale de identitate... — Da, știu că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mult înainte să-l divulge ea în punctul culminat al actelor noastre sexuale. Acest joc al provocării era o necesitate pentru amândoi. Când stăteam întinși unul lângă celălalt, puteam descrie o întâlnire amoroasă de la un capăt la altul, de la prima conversație ușoară la un cocteil organizat de compania aeriană și până la actul sexual în sine. Apogeul acestor jocuri era numele partenerului ilicit. Ascuns până în ultimul moment, producea întotdeauna cele mai rafinate orgasme pentru amândoi. Erau ocazii când trăiam impresia că aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe marginea genului de accident rutier în care voi muri. Am fost trimis la secția de radiografie, unde o femeie tânără și plăcută, care, discutând cu mine despre starea industriei filmului, a început să-mi fotografieze genunchii. Mi-a plăcut conversația cu ea, contrastul dintre vederile ei idealiste asupra filmului comercial și felul degajat în care-și manevra aparatura aceea bizară. Ca la toți tehnicienii de laborator, era ceva sexual în sens clinic legat de corpul său durduliu îmbrăcat în halat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sticla și bea o gură. - Alex, mă prezint. - Delia, zice ea. Îmi aprind și eu o țigară. Beau vin. - Deci Delia? întreb. - Deci ce? - Deci. - Da, deci. Deci Delia. - Da, zic. Și ce să mai zic? Poate să încep o conversație? - Stai la cort? întreb. - Nu, la gazdă. - Singură aici? - Cu o prietenă, dar... nu știu unde e, s-a dus cu un tip pe dig, și în bar era cam mult fum și cam multă lume și cam proastă, și... - Deci... - Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pe engleză. - Dar de unde sunteți? - Din România. - Ah... Nadia Comăneci! - Da. - Și, și... - Hagi? - Ah, da, Hagi! Fotbalist! Mare fotbalist! - Da, a jucat și la Barcelona. - Oh, da, Barcelona! - Sunteți spaniol? l-am întrebat, deși nu eram dornic să fac conversație. - Nu, a răspuns apăsând pe accelerator, care era oricum la fund. - Dar? - Mexican! După cum bănuisem. Nu știam ce să mai spun. Era mexican. Și? - De unde veniți? m-a salvat el. - Din Germania. - Oh! Oh! Oooooh! Nemții sunt niște trădători! - Poftim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să le schimb cu oricare din ei. De pildă, cu unul dintre tinerii care se-nvârt printre jucători, strângând semnături pe o petiție către primărie, privind taxa pe firmele luminoase; acum, petiția e citită barmanului. Romanul relatează aici frânturi de conversație care par să nu aibă altă funcție decât să prezinte viața cotidiană a unui oraș de provincie. - Și tu, Armida, ai semnat deja? - e întrebată femeia pe care o văd doar din spate, cu cordonul atârnând, într-un palton lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
feminină să ia formă, așa cum iau formă fantasmele feminine pe pagina scrisă; așteptarea ta de cititor îl împinge pe autor către ea; chiar și eu, care am alte griji pe cap, mă las antrenat să-i vorbesc, să încep o conversație pe care ar trebui s-o retez cât mai repede, ca să mă îndepărtez, să dispar. Tu, firește, ai vrea să știi mai mult despre ea, dar numai câteva elemente apar pe pagina scrisă, chipul ei rămâne ascuns între fum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lucrurile oarecare, care în viața reală îmi par indiferente. Ești de acord? Atunci spune-i. - Ei, astfel de cărți, sigur că merită să fie citite. Iar ea: - Oricum, nu neg că și acesta e un roman interesant. Hai, nu lăsa conversația să lâncezească. Spune ceva, e suficient să vorbești. - Citiți multe romane? Da? Și eu, câteodată, deși prefer eseistica... Asta e tot ce poți spune? Și apoi? Te oprești? La revedere! Nu ești în stare s-o întrebi: „Ați citit cutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
câțiva centimetri și dezvăluie scobitura dintre pulpă și mușchiul femurului, unde pielea e mai albă, brăzdată de o venă subțire, albastră. Personajele capătă încet-încet consistență, prin acumularea de detalii minuțioase și de gesturi precise, dar și de replici, frânturi de conversație, ca atunci când bătrânul Hunder spune: „Cel de anul ăsta nu te face să-ți sară căciula ca cel de anul trecut“, și după câteva rânduri înțelegi că e vorba de ardei iute; și „tu sari mai puțin cu fiece an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
servește la compensarea modului meu de viață imprecis, pe care - în ciuda concluziilor la care am ajuns - continuu să-l resimt ca pe o culpă. De aceea, mă opresc să-l privesc pe meteorolog, chiar să discut cu el, deși nu conversația în sine mă interesează, îmi vorbește despre vreme, firește, în termeni tehnici preciși, despre efectele schimbărilor de presiune asupra sănătății, dar și despre timpurile instabile pe care le trăim, citând ca exemple episoade din viața locală sau știri citite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a nota datele meteorologice a jucat un anume rol, ajutându-mă să-mi depășesc nesiguranța: pentru prima dată de când sunt la Petkwo, ceva era fixat dinainte, de la care nu puteam să mă sustrag. Din cauza asta, oricum s-ar fi desfășurat conversația noastră, la douăsprezece fără un sfert aveam să spun: „Ah, era să uit, trebuie să mă grăbesc spre observator, căci e ora preluării datelor.“ Și mi-aș fi luat rămas-bun, poate ușurat, dar oricum cu certitudinea de a nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de refăcut de la cap la coadă, pentru că de câte ori e scris „Măria“ acum trebuie scris „Mar’ja“, iar de câte ori e scris „Pjotr“ trebuie corectat în „Petr“. El le dă dreptate tuturor, deși preocupat la gândul că a întrerupt la mijloc o conversație cu un alt postulant, și abia reușește să-i îmbuneze pe cei mai nerăbdători, asigurându-i că nu i-a uitat, că le știe problema: - Am apreciat foarte mult atmosfera fantastică... (- Cum? - tresare un istoric al sciziunilor troțkiste din Noua Zeelandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
contactul trupurilor fiicei și soției sale, atunci când îi comunicam observațiile mele despre frunze. Domnul Okeda a continuat să vorbească despre senzații tactile cu perfectă naturalețe, de parcă era subînțeles că spusele mele n-ar fi avut alt subiect. Pentru a îndrepta conversația spre alt teren, am încercat să fac o comparație cu lectura unui roman, în care curgerea liniștită a narațiunii, pe un ton egal, slujește la scoaterea în evidență a senzațiilor subtile și precise asupra cărora vrem să atragem atenția cititorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
că este ea, fără a mă expune la echivocuri și dezamăgiri; și să-i suprim pe toți tinerii care au aerul că ar putea fi prietenii Franziskăi, poate chiar pe punctul de a o întâlni intenționat, reținând-o cu o conversație plăcută, în clipa în care eu ar trebui să fiu cel ce o întâlnește, din întâmplare. M-am lungit în detalii de ordin personal, dar asta nu înseamnă că, operând aceste eliminări, mobilul meu este în primul rând interesul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Matekoni. A cam sosit timpul să le schimbăm. Pe vremea asta intră o grămadă de praf în ele și le uzează. O să mă uit, dar probabil va trebui să-l aduceți la garaj ca să le schimb. Încuviințară din cap, iar conversația o coti spre evenimentele de la orfelinat. Unuia dintre orfani i se oferise o slujbă și se va muta la Francistown s-o preia. Un alt orfan primise o pereche de adidași de la un donator suedez care le trimitea, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
zi, nici măcar una, fără să se gândească la el. Adesea, când se trezea în toiul nopții și stătea întinsă, singură în întuneric, își scotocea memoria ca să-și aducă aminte de anumite lucruri care o impresionaseră la vremea lor: frânturi de conversație, gesturi, experiențe comune. Fiecare amintire era extrem de prețioasă pentru ea, stăruia asupra ei cu dragoste, îi dădea o semnificație sacră. Obed Ramotswe, care-și iubise fiica și care economisise fiecare rand, fiecare cent pe care-l câștigase în mina aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]