991 matches
-
și cultură, impregnată de o vervă minunată, dar și de reflecții cu mare valoare de adevăr pentru actualitatea imediată, rubrica Iașul amintirilor din ziarul „Evenimentul” de Iași, purtând semnătura lui Constantin Radinschi și-a purtat cititorii în cele mai pitorești cotloane ale Iașului. Criticul de artă Valentin Ciucă i-a remarcat opera, caracterul și sentimentele întrezărite în lucrările sale. „Nu miră pe nimeni când se vorbește de Constantin Radinschi ca despre un virtuoz al tehnicii culorilor de apă. Reflexiv până în pragul
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
noapte și pe Mihăiță, avea nădejde în el că-l ajutase și la cărat marfa și la așezarea acesteia în căruță și mai ales, o păzise cât timp taică-su vorbea cu negustorii care pregătiseră marfa. Mihăiță își tocmise un cotlon în spatele căruței unde stătea în voie și putea să țină ochii și pe încărcătura ce o cărau la Pungești. Mersul la pas al cailor, gândul că se poate bizui pe Mihăiță și oboseala ce îl ajunsese după tot efortul făcut
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
acestuia, ceea ce înseamnă că mama Maria și-a ținut gura așa cum promisese. în una din dimineți Costache sculat , așa cum se deprinsese, odată cu venirea zorilor, merse în șură să aducă urluială pentru tainul cailor. între șură și hambar avea un mic cotlon care servea de atelier și adăpostea în special râșnița, la care țăranii pregătesc urluială din grăunțe de porumb, pentru hrana animalelor. Urluiala râșnită peste zi era pusă într-un sac, alături de râșniță și când îl ridică să pună în trăistuțele
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
-l faci, te-nconjoară brusc zeci de copii sau tineri cărora nu le poți ști intențiile, este murdar, aglomerat lipsit de strălucire sau poezie. Ce-a fost palpitant, a fost faptul că ne-am rătăcit, fără se vrem, prin niște cotloane, ulițe înguste, sumbre, unde de fapt se aflau mici ateliere, unde mirosurile erau puternice, amețitoare și periculoase, de unde în orice clipă ai fi putut să dispari, o mână de după o poartă trăgându-te undeva în întuneric. Bărbații noștri (Liviu și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
rude, prieteni, foarte puțini colegi, cunoștințe... Deși ascunsă, conform dorinței sale, în eleganța sumbră a unui sicriu translucid, ADA ne zâmbea luminos dintr-un portret care estompa cumva stânjeneala încâlcită prin sufletele noastre. L-am revăzut pe Liviu: cuibărit în cotloanele unei modeste înțelepciuni, umblând cu o derutată măsură prin spațiile dinlăuntrul său, căutând parcă ceva ce uitase pe-acolo... Și-am înțeles de ce mi-a fost imposibil să-l contactez în ultima vreme: temeinicia suferinței nu poate fi clătinată decât
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
capete cu două perne mai mici. Marea mea bucurie era să mă târăsc apoi prin acest tunel cufundat În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf - și după aceea, cuprins de o delicioasă panică, o zbugheam rapid, tropăind În patru labe, spre capătul Îndepărtat al tunelului, dădeam pernele la o parte și eram Întâmpinat de rețeaua de raze de soare de pe parchet, sub
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Tărăgănarea continua Încă În clipa când mama mă preda lui Miss Clayton sau Mademoisellei, pentru a mă dezbrăca. În casa noastră de la țară existau cinci băi și o mare varietate de lavoare venerabile (pe unul dintre acestea Îl căutam În cotlonul lui Întunecat ori de câte ori plângeam, ca să simt pe fața umflată, pe care mă rușinam s-o arăt, atingerea alinătoare a jetului lui șovăielnic, În timp ce apăsam pe pedala ruginită). Baie adevărată se făcea seara. Pentru abluțiunile matinale erau folosite băițele englezești de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tentativa n-a mai fost repetată niciodată.) Votre tante, la Princesse, pe care ai lovit-o cu pumnulețul pentru că a fost grosolană cu mine! (Nu-mi amintesc.) Și cum Îmi spuneai la ureche micile tale necazuri de copil! (Niciodată!) „Și cotlonul din camera mea În care Îți plăcea să te cuibărești fiindcă acolo era cald și te simțeai În siguranță!“ Camera Mademoisellei - atât cea de la țară cât și cea de la oraș -, era pentru mine un loc straniu - un fel de seră
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
similar, la granița ruso-germană (Verjbolovo-Eydtkuhnen), unde ampla și leneșa distanță rusească dintre șine, de o sută cincizeci de centimetri, era Înlocuită cu standardul european de o sută patruzeci și doi de centimetri și cărbunii luau locul buturugilor de mesteacăn. Din cotlonul cel mai Îndepărtat al minții mele cred că pot scoate la iveală cel puțin cinci asemenea călătorii spre Paris, având ca ultimă destinație Riviera sau Biarritz. În 1909, anul pe care l-am ales acum, grupul nostru era compus din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
măturile și scările; dar o stivă de rame goale care a Început brusc să alunece și să se prăvălească În Întuneric a atras un iubitor de artă curios și am luat-o la fugă. Ermitajul, Luvrul St. Petersburg-ului, ne oferea cotloane plăcute, mai ales Într-un anumit hol de la parter, printre vitrinele cu scarabei, din spatele sarcofagului lui Nana, Înaltul preot al lui Ptah. În Muzeul Rus al Împăratului Alexandru III, două săli (numerele 30 și 31, În colțul dinspre nord) care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ales când piesele de șah Încep să-și joace rolurile În mod adecvat, Într-o penultimă repetiție, visul creatorului de probleme. Ai o senzație de confort (care te trimite Înapoi În copilărie, când Îți faci planuri de joacă și În cotloanele creierului se Îmbucă părți ale jucăriilor); te bucuri de modul În care se pândesc piesele unele În spatele celorlalte, În confortul și căldura unui pătrat izolat; și mai simți plăcerea mișcării line a unui mecanism bine lubrifiat și lustruit care intră
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să-mi reamintesc toate aiestea. Ți-am povestit însă ca să știi, ca să te păzești... Și tu ești "un pui de năpârcă". "Blăstămul Mușatin" e încă viu. Stafiile mai bântuie încă. În ultima vreme, au început să miște avem semne... Prin cotloane mișună, foșfăie șobolanii. Îi simt, îi miros. Când or veni turcii, să vezi ce-o să se bulucească să le iasă-nainte cu pâine și sare... În mine lovesc mai greu, dar, lovind în tine, țintesc în mine. Ochii în patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pericol? Întregul meu interes se concentrase pe segmentul de povestire ce evoca alunecarea lentă, dar implacabilă (în ciuda unor posibile temporare opriri, opintiri) a acului înghițit - a cărui traiectorie de argint o vedeam ca la un aparat Roentgen - prin meandrele și cotloanele ascunse ale corpului acelui copil pățit. Care sper că s-a ales doar cu intermitente înțepături, supărătoare, desigur, dar benigne. * Copilul are trei sau patru ani. Se trezește într-o cameră spațioasă, aproape fără mobilă, puternic luminată. Adormise, dar, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
experți în depistarea și valorificarea la maximum a spațiilor închise, ocrotitoare. Datorită inventivității, a vocației lor în materie, casa în care locuim s-a transformat și se transformă în continuare, sub ochii noștri admirativi, într-un fagure de mici căsuțe - cotloane și unghere, paturi, sub-paturi, văi și dâmburi, create de relieful de lână al plăpumii, sertare, dulapuri, mese, cutii, sonore pungi de plastic, coșuri și coșulețe și chiar panere de pâine și nu în ultimul rând corpurile noastre calde cărora li
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că i-ar conferi-o numele său ilustru. Dacă mai ținem seama și de faptul că scuarul putea fi cuprins dintr-o privire de la oricare din ferestrele ce dau spre interiorul lui, și că galeriile ce-l parcurg fără nici un cotlon de-a lungul fațadelor de pe cele patru laturi interioare, unde se aflau prăvălii de lux, erau plimbarea favorită a lumii distinse, înțelegem că nu avea cum să se adune acolo, mai ales pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, pegra
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
umiliri și minciuni, dar și de trăiri înalte și prietenii hotărâtoare pentru dezvoltarea mea intelectuală și spirituală. Acolo se formase o parte din sufletul meu și, deși totul era întunecat și chiar mizerabil, exista o aură de iubire în toate cotloanele sălilor de conferințe și chiar peste arhitectura superbă a faimoasei universități, în felul ei nemuritoare. Dar sora mea, Tatiana, nu s-a arătat. Am lăsat prin Ileana și poetul și vechiul prieten drag Dinu Abăluță o carte și „sesterți” în locul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
fost Eminescu, așa a fost Arghezi. La fel, cred eu, se poate spune și despre Dimov. Din afara limbii, a limbii române, nu e ușor să-i recunoști, doar îi simți, îi presimți că sunt mari poeți. Nu poți pătrunde în cotloanele intimității lor poetice. Numai limba română îți permite să ajungi până aproape de ei, de inima lor care e formată de cuvinte: ca discul dur al unui computer. Cu condiția, bineînțeles, ca cititorul să-și iubească limba și să creadă în
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
omenească", numită de Keats abecedarul (hornbook): doar Sufletul creat prin trecerea prin această școală putea citi în această carte care este inima omului (vezi detalii în Stroe 2011: 365ff).] The Resignation / Resemnarea - "umbrele luminii celeste"; "angoasa umfl[înd] lacrima înrourată"; "cotlonul cel întunecat"; "lanțul cel trist"; "boleșnița sufletului meu"; "mantia sumbră a nopții"; "spiritul meu care se prăbușește"; "lumina dimineții, / Pe care-o revelează Dumnezeu, care e Estul meu, Soarele meu". Clifton - "stînci crepusculare"; "strînsoarea morții"; "rafala care-învăluie în nori țîșnind
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
mai departe, frumuseți divine se afundă, înstrăinându-l pe om de rostul său și de Creatorul său, Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, Făcătorul Cerului și al Pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Catapeteasma neamului nostru creștin se clatină. „Desfrâul se desfată în tainice cotloane”. Nemunca și ferocea sete de îmbogățire pe seama altuia întunecă mintea celor fără de Dumnezeu. Cel drept se ofilește așteptând. Nu mai există dragoste omenească, iubire față de aproapele. Omul de altădată, de înaltă trăire și sănătate morală, a dispărut într-o țară
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
zilelor noastre „îndrăgi-i-ar ciorile și spânzurătorile”, ca și cei din trecut, porniți pe jaf și stricăciune, grași și rotofei, doldora de euro, nemunciți, pierduți în fabuloasele averi, buimăciți de grija de cum să-și mai dosească jaful, în tainice cotloane, rod din carnea cât a mai rămas a bietului român sărăcit, macină și doboară temeiurile noii rânduieli umane pentru care s-a dat sânge și morminte. Noi, legionarii, am slujit lui Dumnezeu și legilor Sale. Dreptul la credință e mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
spune că Muchalinda, o cobră miraculoasă, locuia într-o scorbură printre rădăcini. De îndată ce Buddha trecu în starea de fericire, șarpele presimți că începe să se adune un mare nor de furtună, neobișnuit la vremea aceea. Atunci, el ieși tăcut din cotlonul său întunecos și cu inelele trupului său îl înfășură de șapte ori pe Iluminat; desfăcându-și uriașa glugă de șarpe, adăposti sub ea, ca sub o umbrelă, capul binecuvântat. A plouat șapte zile, vântul a bătut rece, Buddha a rămas
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
că autorul a încercat să-i ia de sus, demonstrativ, pe cei pe care îi comentează (unul, de pildă, pictor bun, dar cap prea puțin teoretic, intelectualicește simpluț). Ulterior, mai plauzibilă mi s-a părut ipoteza că odată ieșit din cotlonul lui de corector la tipografie, D.K. a vrut să epateze, „să rupă gura tîrgului”, recurgînd la un limbaj pretențios, abstrus. Iată o frază: „Sugestia (pe care i-o dă „tumulul” dintr-un anumit peisaj - n.m.) este de prezență a unui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ne-a furnizat date despre toți cei douăzeci și șase: detalii legate de naștere, familie, educație, rezultate școlare, viață sexuală, înclinație spre băutură. Absolut tot ce ne interesa. V-au dezbrăcat ca pe niște prunci și au pătruns în toate cotloanele. Astfel am aflat o mulțime de lucruri. — Nu pricep totuși ceva, am zis. Din câte am înțeles, nucleele conștiinței, respectiv cutiile negre au fost stocate în biblioteca Sistemului aflată în subteran. Cum s-a realizat lucrul acesta? — Am urmărit absolut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era diagnosticat În anii 1930-50 ca boală metafizică, ori măcar „umană”, dar investită de o valoare transcendentală subiacentă, acum devine ceva nenumit, un fel de „petits maux” epileptice, aleatorii, bruște, sau nici măcar atît: presentimente, jene, scurte angoase Înghesuite Într-un cotlon de conștiință. Boli psihice, am spune, dar e prea mult: manifestarea unor urme, consecințele psiho-fiziologice ale unei absențe: doar o muscă - prea puțin pentru a fi ceva. Singur, protagonistul romanului minimalist, avatar al celui existențialist, reîncepe să trăiască. Pe nepusă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nimic. Cutremurul albastru (1973), Ziua și noaptea cuvintelor (1977), În fața luminii (1981), continuă - fără obsesia timpului - zidirea universului poetic pe aceleași coordonate trasate în volumul de debut. Lumina este principiul central ce imprimă limpezime, solaritate, seninătate; de aceea, până și cotloanele sunt irizate, astfel încât nostalgia este vagă, resemnarea calmă și tristețea senină. Cărțile care urmează, perfect omogene și nemodificând major imaginea unei poete exaltate de natură, aduc câteva elemente noi: melancolia în contemplarea trecerii timpului, spaima și neliniștea provocate de un
CETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286182_a_287511]