1,970 matches
-
uriașă pasăre care se pregătea să-și ia zborul. Numai că, deodată se afundară și nu mai apărură nicicând. - Odată cu mine! Dă din picioare odată cu mine! - strigă Enkim, mișcând picioarele precum un șobolan care dă să se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
picioare. - Mișcă, Îmi șopti Runa. Enkim mi-a spus că ești mare ucigaș. Hai să te văd. M-am luat după ea, urcând cu chiu cu vai prin stâncăraia de deasupra peșterii. - Încotro? Nu-mi răspunse. Se vârî Într-o crăpătură și, apucându-se de marginile de piatră cu mâinile și cu degetele pășitorilor, prinse a urca, strecurându-se din ce În ce mai sus, de parcă ar fi fost șarpele pe care Îl văzusem când l-am cunoscut pe Enkim. Curând, am ajuns pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tare. Casele erau unite Între ele de niște ridicături de pământ ce adăposteau un fel de peșteri Înguste, săpate de mâna omului. Peșterile erau Înalte de un stat de om sau chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lacului. Cât despre oamenii care trăiau acolo, arătau așa de ciudat Încât prima oară când Îi văzurăm, ne speriarăm de ei. Erau mici și slabi, nu prea aveau dinți În gură, iar ochii abia dacă li se vedeau din spatele unor crăpături Înguste, ce urcau ascuțit spre tâmple. Aveau cu toții pielea Încrețită și cafenie și miroseau a seu rânced, mai ceva ca cei din neamul Cipusik. Au luat-o la fugă deîndată ce ne-au văzut, lăsând În urmă toată bruma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
E plăcut să‑mi amintesc de acea săptămână când m‑a vizitat Ravelstein la țară. Liniștita Nouă Anglie contemplată prin cadrele lungi, Înguste ale ferestrelor - lumina soarelui, verdele, straturile de maci portocalii alături de bujorii roșii și albi. Ravelstein privea printre crăpăturile storurilor (separând și lărgind spațiul dintre lamele, cu degetele lui tremurânde) și vedea pomii În floare - era tocmai vremea când Înfloriseră și azaleele - și găsea că totul e foarte frumos, dar drama naturii era lipsită de interes real. Nu suferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Ce se apropie? Cum? (Îl trage înapoi, îl ține în brațele sale cu forța.) Stai odată! PARASCHIV (Aproape nebun.): Vine ora la care trebuie să te omor! MACABEUS: Parcă ziceai... PARASCHIV: Ți-am promis că te omor... (Tunete, zguduituri, prin crăpăturile din chepeng curg fire de praf.) MACABEUS ( Pentru sine.): Ce tâmpit! PARASCHIV: Ți-am promis, ți-am promis... MACABEUS ( În punctul de sus al morbidității și excitației.): Ia dă-ți pantalonii jos! PARASCHIV (Nebun.): Trompeta, unde-i trompeta? (Urletele Apocalipsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de pe masă; îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur și simplu în brațe și-l trântește în colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și dea jos haina.) (Urletele apocalipsei, raze de lumină pătrund prin crăpături, mai mult rafale de lumină, tot restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții se zguduie, din tavan curg praf și bucăți de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trompeta și începe să cânte; lumina scade treptat; lumânarea se va stinge singură în timp ce PARASCHIV cântă; cei doi sunt aproape un singur trup; din întuneric răzbate, senină și triumfătoare, melodia.) ACTUL III Peste un timp. Lumină ușoară, eventual cernută prin crăpăturile chepengului și ale tavanului. MACABEUS și PARASCHIV dorm aproape îmbrățișați. Trompeta lipită de ei. Somn senin, respirații calme. De departe se aud bubuiturile unei lupte. Încet, mult mai încet decât în cazurile precedente, se vor apropia semnele celei de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ieșită din imaginația poetului. Pascal se simțea ca sărmanul Dionis pe cale să dea nas în nas cu avatarul faraonului Tla. Pașii îl purtau ca vrăjit prin curtea pustie, pe lângă zidul gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom, purtat de aripi cafenii. Hu hu! Hu hu! Fără temere, se așeză pe o piatră. În sfârșit veni și ziua când aripatele vorbesc, zise. Și clipi din ochii lui rotunzi. Nu-i așa? ─ Ce-i de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
orice! zise ea gesticulând spre diferite obiecte aflate în încăperea mizeră, dramatizând splendid propriul meu sentiment că lumea este un imens talcioc. O să trăiesc pentru scaunul ăla, țipă ea, pentru poza aia, pentru țeava de la cazan, pentru divanul ăla, pentru crăpătura aia din zid! Spune-mi să trăiesc pentru ea și o voi face! În mine s-au încleștat acum mâinile ei fără putere. A închis ochii, a început să plângă. — Nu trebuie neapărat să trăiesc pentru dragoste, șopti ea. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de la un pereta la altul al odăiței, între soba de teracotă și oglinda mare, cât un stat de om. Câteva abțibilduri, cu reclame pentru purgativul „Cufundac“, pentru pasta de roșii „Reginald“ și pentru noile șosete „Kalisstrat“ încercau să astupe o crăpătură ce aproape traversa geamul oglinzii de sus până jos. Prinsă într-un cui, în colțul din stânga sus al oglinzii, o hârtie verzulie cu un scris lăbărțat: „Joi Adunarea Ce.O.Me la COOPERATIVĂ.“ - Ce, se răsti tânărul către oglindă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cureaua. O privi și el, ușor amuzat. Pantalonii îi alunecau spre vine. Îi ținea cu stânga. - Totuși ați avut noroc, se bucură meseriașul. A ținut cincizeci de ani. Putea să putrezească. Sau să să se topească. Dar o vezi, o crăpătură n-are. Capitaliști de-adevăratelea, încă de pe-atunci! Ce-o fi băgat olandeji ăia, că mușama nu-i. Asta-i clar! Aia se taie, chir de n-o porți. Dădu să-i răspundă. Apucă doar să icnească, sufocat. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
haină privindu-mă speriată. Eu îi șopteam să se liniștească, să aibă răbdare, dar cuvintele mele nu ajungeau până la ea. Urla mereu și se oprea doar cât să-și tragă răsuflarea. Simțeam că mă înăbuș și că o să vomit. Prin crăpăturile din peretele grajdului vedeam oameni fugind speriați în toate părțile. Salcia de dincolo de drum fremăta în bătaia vântului și arătarea asta îmbucătățită plutind deasupra Soniei îmi zbârlea părul. - Încă puțin, încă puțin... bâiguiam în neștire mângâindu-i un picior. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trecut până a apărut capul copilului. M-am speriat când l-am văzut. Uitasem că de fapt asta trebuia să se întâmple. Mă lăsasem și eu pe spate, sprijinit în coate, cu picioarele desfăcute - ca Sonia - și mă uitam prin crăpăturile peretelui. Tocmai văzusem pe cer un fir subțire de fum maroniu. Se plimba ca un șarpe de la o crăpătură la cealaltă. Ca să fiu sigur că nu-l pierd, cum dispărea îndărătul unei bucăți de lemn, îmi schimbam poziția capului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să se întâmple. Mă lăsasem și eu pe spate, sprijinit în coate, cu picioarele desfăcute - ca Sonia - și mă uitam prin crăpăturile peretelui. Tocmai văzusem pe cer un fir subțire de fum maroniu. Se plimba ca un șarpe de la o crăpătură la cealaltă. Ca să fiu sigur că nu-l pierd, cum dispărea îndărătul unei bucăți de lemn, îmi schimbam poziția capului și-l vedeam prin altă crăpătură, prevestind un trup gros și urât mirositor. N-am apucat să mă uit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cer un fir subțire de fum maroniu. Se plimba ca un șarpe de la o crăpătură la cealaltă. Ca să fiu sigur că nu-l pierd, cum dispărea îndărătul unei bucăți de lemn, îmi schimbam poziția capului și-l vedeam prin altă crăpătură, prevestind un trup gros și urât mirositor. N-am apucat să mă uit mai bine. Sonia, care de la o vreme murmura terminată, a urlat scurt și între picioare i-a răsărit o bilă grețoasă cu urechi. Am dus mâna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
arate că e vie. M-am ridicat în picioare și am întredeschis ușa de lemn a grajdului. Lumina m-a izbit în plină figură, cu toate că soarele era acoperit cu o pâclă de un cafeniu murdar. Față de liniuțele spălăcite lăsate de crăpături, liniuțe care se mișcau peste paie odată cu trecerea orelor, vederea lumii întregi era greu de suportat. Am așteptat cu răbdare câteva secunde. În față trebuia să fie o casă galbenă, cu cotețul câinelui aflat aproape de gard, puțin mai la stânga - răzoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dacă situația ar deveni absolut critică, ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla. Nu apucase să închidă ușa secretă, când Mitch ciocăni scurt și, fără să mai aștepte răspuns, intră. Frank se aplecă spre bibliotecă în încercarea de a camufla crăpătura ușii, de parcă Mitch nu avea cunoștință de buncăr și nu-l ajuta în fiecare săptămână să reînnoiască stocul de provizii. - Ce vrei? se răsti la el. Ce intri așa? - Iertați-mă, domnule, spuse caporalul. Am capturat un reporter. Vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bine să mă duc la Platon neînsoțit, și dacă aș fi stat mult să mă gândesc probabil aș fi renunțat, așa că am înhățat repede cheile de pe policioară și am ieșit tiptil pe casa scărilor. Am coborât scările cenușii, pline de crăpături, despre care emiteam adesea păreri prăpăstioase în cazul producerii unui cutremur, și am ajuns în fața ușii de la beci. Am descuiat ca grijă lacătul mare și l-am luat cu mine. Mi-era teamă ca vecinii să nu vadă beciul descuiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și neagră. Având în vedere că la asta recurgeam în ultimă instanță, aveam o grămadă de haine scurte, strâmte și negre, pe care Hugo le respinse. În schimb, alese o rochie lungă și albă, cu bretele foarte subțiri și o crăpătură într-o parte, pe care o cumpărasem la reduceri și pe care nu o purtasem niciodată. Nu mă face să par grasă? zisei eu, răsucindu-mă neîncrezătoare, încercând să-mi privesc fundul peste umăr și regretând farfuria uriașă de cartofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mâinile prinse de barele laterale; dar nu aveam mănușile de lucru, deci... E extraordinar cât de multe lucruri pot să-ți treacă prin cap în timp ce aproape că-ți rupi gâtul încercând să ajungi la telefon. Noroc că fusta avea o crăpătură așa de mare, pentru că altfel n-aș fi ajuns jos întreagă. Imediat ce am ridicat receptorul și am spus „Alo!“, s-a întrerupt legătura. N-am avut o reacție prea frumoasă. Mi-a luat ceva timp ca să mă calmez, deși, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ultima modă, să porți etichetele cu prețul la vedere sau ai dat iama prin magazine? A, apropo, fusta aceea e foarte drăguță. Mda, cred că o să fie puțin mai greu să stau jos când o port, zisei eu, trăgând de crăpătură. Discuțiile despre haine îmi distrag întotdeauna atenția cu ușurință. —Nu văd care e problema. N-o să ai probleme cu ventilația. Și data viitoare când sari de fund în sus pentru o nimic toată, o să-mi dau seama imediat. —Așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
José Correcaminos. Și poporul meu nu dorește așa ceva... Negustorii de cherestea și garimpeiros i-au asasinat de curând pe xavantes, și triburile care au fost odinioară puternice, au acum mai puțini oameni decât huanga sau yumas... Urmări cu degetul o crăpătură ce străbătea masa de la un capăt la celălalt și nu îi privi pe albi când își continuă discursul, dar vocea lui denota hotărâre: Această șosea înseamnă pentru noi o sentință la moarte și preferăm să murim luptând. Mr. Stevens ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să se opintească pentru a ieși din fotoliul jos, apăsând ferm cu ambele mâini pe brațe. Când ajunse la masă, ea Îi trase scaunul și apoi, când stătea pe el, se așeză În fața lui. Amândouă farfurioarele Capodimonte aveau pe ele crăpături ca niște fire de păr, radiind dinspre margini spre mijloc ca ridurile pergamentoase pe care el și le amintea pe obrajii bunicii sale. Lingurile străluceau și lângă farfuria sa se afla un șervețel de olandă călcat Într-atât Încât stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
imposibil să și-o imagineze pe asistentă îmbrăcată în altceva. Asistenta Harris îți dădea senzația că se născuse în uniformă. De asemenea, dădea senzația că era obișnuită cu lucruri mai bune. Când și-a văzut dormitorul de la Fitzherbert Place, cu crăpătura adâncă dintr-un zid și cu pata de igrasie de pe un altul, asistenta Harris a aruncat o privire de jur împrejur, dar fără să scoată nici un cuvânt, apoi a pufnit prelung și dezaprobator și a remarcat: —La lordul Fairbourne nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]