55,062 matches
-
mei ca un arici strîns cu cleștele țîșnește o substanță pe care nu o văd nu vreau să o văd o întind cu palmele negre pe ziduri atunci cînd mă rog din mine ar trebui să iasă, încet și sigur, credința în ceea ce nu este, ca puiul de lebădă cîntătoare cu aripa smulsă, pe țărmul oceanului, dintre scorpioni *** Ceara experienței mele saturate de înțelegerea întunericului s-a înfipt în perete ca un cui de care atîrnă un tablou negru și cel
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
toți cei care au reprodus informația transmisă de Ion Voiculescu au consemnat un singur text: "Ionică, eu mor... M-au omorît... Să nu le dai nimic... Tu nu știi ce perverși sînt." George Corbu, care presupun că notează cu bună credință ceea ce i-a relatat Gabriela Defour, scrie: "Ionică, tu nu știi cît de mult te-am iubit. |stora (comuniștilor) să nu le dai nimic. Eu m-am omorît (a evitat formula: m-am sinucis)." Rămîne constantă, în cele două variante
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
eu, lacomă, timidă, orgolioasă, încă rezistând chemării brutale a poeziei, încă sperând că se mai poate renunța, pentru o viață domestică, simplă, iresponsabilă. Tu - în ciuda anilor - tânăr până la bășcălie și hohot, bravând Moartea cu câteva pilule în care-ți puseseși credința, perfect gospodar de cuvinte, exhalând vălătucii rotunzi ai ideilor, cu precizie, ca eu să-i prind ca pe niște colaci de salvare, aruncați în Atlantic. Nu bănuiam că voi rămâne închisă în plicurile tale de manufactură proprie, plicurile tale cu
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
meșteșug, chiparoase încrustate în aur, cu tulpine de smaragde. Asfințitul, cu raze roze și calde îmbăia iatacurile cu spume trandafirii, cu valuri de zări albăstrii. Voi căuta, pe cît mi-e cu putință, (Dumnezeu mi-e martor pentru buna-mi credință) să zugrăvesc în expresii cît mai adecuate atmosfera, parfumul de autenticitate ale acestei curți "ŕ outrance" orientală, colorată, savuroasă și jovială. La cină, în a feștilelor fumegîndă lumină, patruzeci de feluri de bucate în mirodenii îmbălsămate. Arnăuți cu pistoale la
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
după-amiază, funcționare cu flori în mînă, văduve subțiri și ochioase, curve de 3 și 5 lei( în Piața Sfîntul Spiridon), studente repetente și galeșe, oh!, oh!, doamne de la teatru ( stăteam lîngă teatru - veșnic defilau artistele!), și peste toate acea vagă credință că scriu frumos, că voi putea face ceva! Am devenit sentimentaloid!! * Ce-i cu Țepeneag? Scrie sau e în criza lui veșnică? Ivănceanu mai crede că e un mare poet? (Mi-a spus într-o seară: "Sînt un mare poet
Sînt plantă sau animal by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12397_a_13722]
-
și gândul că Eurydice - ființa noastră - este aceea care ne scoate din ne-fire, iar Eul guvernat de voință, tocmai pentru că trăiește cu intensitate, inversează rolurile, o ia el înainte pentru a o scoate pe ea la lumină; în drum, credința în ființă slăbește, ea nu ne mai urmează poate... Împletirea cu mitul elin nu-l va fi preocupat pe Gheorghe Grigurcu, de unde "expirația calmă", ce marchează "simpla întoarcere a capului", și forța senină a verbului "uită". Mai aproape rămân basmele
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]
-
peste creștet. în cuibul ei ca pe pământ se poartă dezgroapă rădăcini aprinde focul îndeamnă vita-n jug visând norocul cu pânea din secara morții moartă (stihia mea). O, Mamă, vin cu boabe într-un ulcior golit de-nțelepciune după credință sunt amare roabe căderea tânguind-o în genune prin vârf de suliți alte-s albine lucrând în noi obârșia și ceara până atârnă dijma cât povara: mormântul meu înmormântat în tine. Jos înnecată-n umbra ei femeia înlăcrimată cere îndurare simțind
Poezie by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/12466_a_13791]
-
tînăra generație, mai ahtiată după bogăția occidentală decît pătrunsă de valorile democrației. Pot să mă gîndesc la viitorii copii din țară, așa cum îi jelesc pe cei lipsiți de expresie și super-obezi din Statele Unite. În țară era riscant să-ți afișezi credința în Dumnezeu, aici te acoperi doar de ridicol. Te marginalizezi singur arătînd că nu ești prea inteligent. Mi s-a întîmplat să mă declar și să produc o subțire jenă, sau să fiu privită ca o marțiană. Am auzit de
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
Katia Fodor * Despre Viața Veșnică... Urme de daltă în pietrele zidului Și întrebarea pusă arborilor: Despre credință, Despre felul în care așteaptă ei învierea. Cu smerenia pietrei Sau iluminarea Zidarului într-un răgaz de odihnă Cînd i se arată Surîsul lui Isus La vederea aburului Din pîine Și graba unei albine De a-i ocoli dogoarea. * Sfîntul
POEZIE by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/12698_a_14023]
-
pulbere Tot făptura mamei îi iese în întîmpinare... Scurtă și nesigură copilărie A stării de bine. * Crucile păstorilor Tăiate în scoarța bradului, Rășina uscîndu-se Pe trecerea cuiva neatent (pielea și veșmîntul înrădăcinate curios într-o singură mireasmă.) Semnele diferite ale credinței: Primăvara, Pe fiecare mugure-crucea, Un sărut dumnezeiesc. Cîți din cei Care trec în treburile lor Grabnice, lacom Căutînd scurtături Se închină? * Resemnarea la Tot mai vădita Descreștere A zăpezii, Un imperiu sfîșiat De iarbă, De hoardele Primelor insecte. Glorificarea tîrzie
POEZIE by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/12698_a_14023]
-
încă de la început, este o încântătoare tipăritură, alcătuită dintr-un studiu tipărit bilingv, român-englez, și un album color, constituit din sute de fotografii. Despre acele obiecte sacre, "ctitorii ieftine ale unor credincioși care nu aveau mijloace de a-și arăta credința prin durerea unei biserici", cum numea Nicolae Iorga troițele, nu s-a putut afla mai nimic timp de patru decenii, continuarea la studiul Funcția magică a troiței (1947) de Romulus Vulcănescu nemaiapărând, acesta reușind să strecoare, în cartea sa din
Un simbol by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/12827_a_14152]
-
Nemaisolicitând colectivitatea, ridicarea unor noi troițe a devenit mai mult un act subiectiv. Aceste monumente perisabile (autorul n-a putut să găsească troițe de lemn mai vechi decât secolul al XVIII-lea) sunt elemente emblematice ale spiritualității românești, au preluat credințe și trăiri specifice, pe care le-au transfigurat, conțin cu alte cuvinte reflexe din "întreg complexul vieții material-spiritual românesc", pentru că, urmașe ale coloanelor și stâlpilor cerului, "reprezintă o sinteză ad-hoc între straturile arhaice și cel creștin". Preocupat în primul rând
Un simbol by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/12827_a_14152]
-
că anunțul de joc este acceptat și dacă nu a fost arătat în prealabil. Este o eroare crasă... Dat fiind faptul că jucătorul... nu că ar fi necinstit, mincinos (departe de noi asemenea presupuneri dezonorante)... dar orișicât, oricine, de bună credință fiind, s-ar putea înșela... În caz că, totuși, se va avea de a face cu un trișor dovedit, fără putința de a se putea interpreta în alt mod situația, de a se crede cumva că e un malantandu, eventual " se va
Adevăratul cod al belotei (după domnul Lancelot) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12875_a_14200]
-
Din cărarea ta afară/ De te-ndeamnă, de te cheamă." (s.n.) Piticul din poezie acționează aidoma: "S-a strecurat/ Și din cușc-a evadat", reîntorcîndu-se înțelept la cărarea lui din codru. Nimeni nu ne împiedică să vedem aici o profesiune de credință a poetului, iar în pitic un alter ego al său; trauma mersului silit la școală produsese, după doi ani, efecte literare, sublimîndu-se într-o ficțiune cu tîlc. în fine, denumirea circului: "Pompadur" - de unde și pînă unde?! Pasionat ca toți copiii
Dimineața copilului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12855_a_14180]
-
autorul unei opere impunătoare, constituită din 20 de cărți, cu o tematică ce acoperă un larg spectru: poezii populare, balade, povești, legende, ornitologie populară, descântece, satire, o trilogie despre sărbători, o alta despre naștere-nuntă-înmormântare, un studiu despre insecte în limba, credințele și obiceiurile românilor. Era, din 1881, membru al Academiei Române, discursul său de recepție, din 1882, despre cromatica populară, făcând, scria Liviu Marian, “mare senzație pe acea vreme prin noutatea și importanța subiectului”. Primirea sa în Academia Română avea loc într-un
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
trateze și să scrie cărțile Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava (1895) și Legendele Maicii Domnului. În cele aproape 350 de pagini ale cărții, în fapt un amplu corpus de texte, sunt adunate nu numai legende propriu-zise, ci și datine, credințe, colinde, cântece de stea, descântece, bocete, toate concurând la conturarea unui portret al Sfintei Fecioare, al născătoarei de Dumnezeu, al apărătoarei și salvatoarei oamenilor “din toate nevoile și necazurile”. Sunt texte străbătute de pietate creștină, de respect religios, expresii ale
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
caracteristică a sufletului poporului românesc de a se apropia de tainele suprafirești ale creștinismului, cu umilință, dar și cu o cordială spontaneitate. Este o trăsătură caracteristică asta, dar și o dovadă de tăria sentimentului religios românesc. Căci puterea și autenticitatea credinței se verifică prin formele firești, umile, omenești pe care le ia o religie. De aceea poporul românesc se apropie cu familiară pietate față de Domnul Dumnezeul său, de Maica Domnului și de toți sfinții. În legendele românești asupra Maicii Domnului, ceea ce
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
nevăzut, zice autorul în trisagion: ,,stă acolo în lumină,/ și cântă singur bucuros/ un imn ce nu se mai termină”. Ba chiar: ,,cântă atât de tare că n-auzim nimic”... Primele șase versuri din Imnul iubirii țipă dezolanta, manieră: ,,patria credinței”, ,,tărâmurile nădăjduirii”, ,,facla iubirii”, ,,graiul dragostei”. Arareori, câte un fragment te bucură, în treacăt, precum, în origine, pământul văzut ca o roză răstignită: ,,La început a fost pustia/ Și în pustie era vânt/ Și-n vânt ardea ascuns cuvântul/ Și
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
târziu, va împărtăși câteva gânduri și despre Gorila, încercând să-l convingă pe editor (solicitat mereu pentru „avansuri”) că lucrează îndârjit: „Mult m-am chinuit eu cu cartea asta (dealtfel cu toate am cam pățit așa) dar am în schimb credința, lăsând la o parte orice modestie, că nu va fi tocmai dintre cele mai neînsemnate romane ale anului, ci ale timpului nostru. Să nu spui însă asta nimănui, să nu-mi aprind paie-n cap cu confrații.” Așa cum precizează atotștiutorul
Ediția critică Rebreanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/13143_a_14468]
-
opera care rămâne o mândrie a literaturii românești, înseamnă că bunurile culturale și-au pierdut orice valoare și fanatismul politic copleșește manifestările spirituale cele mai curate ale neamului nostru. Dacă un mare scriitor poate fi pus la stâlpul infamiei pentru credințele sale, înseamnă dărâmarea oricăror ierarhii a valorilor și bolșevizarea tuturor criteriilor de judecată.” Ca director al Teatrului Național, Rebreanu a avut, la fel, o atitudine fermă față de provocările antisemite ale legionarilor, prevenindu-l pe Directorul Siguranței Statului și anexând scrisorii
Ediția critică Rebreanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/13143_a_14468]
-
Ioana d’Arc e eroină, nu prin virtuțile războinice - soldați ca ea puteau fi mulți - dar prin puterea ei de însuflețire prin care a făcut dintr-o armată șovăielnică și un popor nelămurit - o națiune. Care îi era virtutea? O credință pe care a trăit-o cu toată splendoarea feminității ei: sfioasă și modestă! Căci modestie e intenția ei impersonală și e simțământul că săvârșește ca un servitor, un ordin al lui Dumnezeu! Astfel gestul ei, neindividualist și feminim, nu cucerește
O conferință radiofonică de Alice Voinescu - Orientări în educația femeii by Antonia Mușețeanu () [Corola-journal/Imaginative/13116_a_14441]
-
gut, denn lieben ist schwer”, “și a iubi e bine, fiindcă a iubi e greu”, și după ce demonstrează cât de grea e iubirea, câtă maturitate spirituală pretinde, constată că omenirea actuală nu e încă în stare de ea. Dar exprimă credința că femeile viitorului prin luminarea minței, înseninarea duhului lor, crescându-și adevărata lor demnitate omenească, vor realiza minunea și o vor învăța bărbaților. Întreb pe toate cele ce caută un sens nou al vieței, dacă nu socot că-l vor
O conferință radiofonică de Alice Voinescu - Orientări în educația femeii by Antonia Mușețeanu () [Corola-journal/Imaginative/13116_a_14441]
-
lume total diferită de propria biografie, Florina Ilis scrie o proză a cărei performanță stă în abilitatea autoarei de a construi un roman în interiorul unui monolog de factură joyceană. În Coborîrea de pe cruce personajele trăiesc împătimite de artă sau de credința în divinitate, ceea ce le îngreunează inserția în real, făcînd din ele niște inadaptați. Inapți să trăiască în realitate, inapți să-și trăiască iubirile pămîntene, apți numai pentru sacrificarea acestor porniri în numele unui ideal. Situarea artistului în răspăr cu lumea (e
Comentarii critice by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/13302_a_14627]
-
bazat pe vizual), cele mai multe se consumă în interior, fiindcă inadaptarea personajelor nu rămîne pasivă, ele încearcă să rezolve conflictul cu societatea, modificînd-o, aducînd-o la același numitor cu ei, cu idealurile lor. Esențială însă în Coborîrea de pe cruce este neîmpăcarea dintre credință și lipsa credinței, o antinomie care, crede pictorul (Theo) înseamnă a avea (prin lipsa credinței) destin sau a nu avea (prin credință) destin; de unde și exponențialitatea celor două personaje importante ale cărții: „Copilul fără nume” (Daniel) și „Copilul anume” (Theo
Comentarii critice by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/13302_a_14627]
-
cele mai multe se consumă în interior, fiindcă inadaptarea personajelor nu rămîne pasivă, ele încearcă să rezolve conflictul cu societatea, modificînd-o, aducînd-o la același numitor cu ei, cu idealurile lor. Esențială însă în Coborîrea de pe cruce este neîmpăcarea dintre credință și lipsa credinței, o antinomie care, crede pictorul (Theo) înseamnă a avea (prin lipsa credinței) destin sau a nu avea (prin credință) destin; de unde și exponențialitatea celor două personaje importante ale cărții: „Copilul fără nume” (Daniel) și „Copilul anume” (Theo). Pentru că și credința
Comentarii critice by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/13302_a_14627]