1,144 matches
-
Sima a plâns, după cum se obișnuiește în asemenea ocazii, acolo, în viscol, lacrimile i-au înghețat peste pleoape, de aceea, când a plecat, clătinându-se în bătaia vântului și târându-și prin zăpadă pușca aia, avea ochii acoperiți de o crustă străvezie, ca orbii cei mari, ca Homer, de exemplu, iar noi, după ce ne-am îmbrățișat, am închis la loc fereastra făcută din nuiele. 10. Am scormonit intens, zile și nopți, cu mâinile noastre, eu și Zenobia, până când scorbura a devenit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
plângând, în fața ușii. „Ce faci, domnule Sima ?“, l-am întrebat, „dacă nu pleci, intră măcar înapoi, vreau să închid“. „Aștept puțin, să-mi înghețe lacrimile“, mi-a răspuns el. După un timp, când peste ochi i s-a format iar crusta aceea de gheață, a plecat bâjbâind prin zăpadă, ca marii orbi; mi s-a părut că apucă o direcție cu totul greșită dar n-aveam de ce să mă amestec și am închis bine ușa în urma lui. 11. Au trecut, după
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
obraji, nu le puteam opri, nici n-aș fi vrut... Mă țintuia fericirea unui fel de regret copleșitor și fără motiv. Îmi revedeam, desfășurată simultan, întreaga viață. Era ca și cum, lucrând cu mai multe ecuații, necunoscuta comună și-ar fi lepădat crusta circumstanțială și, renunțând la sine, s-ar fi preschimbat în altceva deplin și total, iar numerele, înfricoșător de vii, și-ar fi regăsit fiecare nedimensionalitatea, și așa mai departe... Așa se moare, cunosc asta, înecat într-o intensă și duioasă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
chiar să fie înger, iar îngerul călău, pe când partea arhiintimă aflată în miezul miezului ființei tale așteaptă într-o neputincioasă mâhnire sfârșitul timpului de trecere. Toate acestea, inevitabil obscure, apar de obicei învăluite în aparențele unei perfecte banalități, care constituie crusta însăși a desfășurării lor. Abia observabile, ele se mențin la limita unui echivoc gata oricând să-ți demonstreze că nu poate fi vorba decât de simple coincidențe... În ceea ce mă privește, un înverșunat fanatism poetic (marea capcană a vieții mele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de ani în același cartier, sunt mulți care au venit din 1955 aici și nu au călătorit în Australia decât în interes de serviciu. Îl întreb într-un târziu pe Mihai, parcă se așezase uitarea peste noi, încercam să străpung crusta, Mihai face o mișcare de dezînnămolire, cu mișcări încete, paloarea feței îmi confirmă că vine dintr-o altă realitate, cu viață mai puțină, clipește, da, v-am întrebat cum trăiau aborigenii. Când lucram la construcția de căi ferate, a început
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lărgime vrâstată de pieile șerpilor năpârliți în primăvară, de hoituri de ciori și de cadavre de câini eutanasiați de către veterinarii de la Consiliul popular municipal. Oooo! acolo se juca fotbal cu un bidon de vopsea, pe post de minge, a cărui crustă uscată în interior tempera hodorogitul strident. Erau numai cinci jucători în teren doi, într-o echipă, și trei, în cealaltă și n-aveau portar, care să apere o spărtură aleasă drept poartă, pentru buturile sale imaginare, dintr-un perete acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un soi de vierme, dar am fost mai puternic, întotdeauna am fost foarte puternic, puteam să vin cu degetul dezbârnat, atârnând, cu tenișii plini de sânge, cu osul rotulei la vedere, cu sârme-nfipte în talpă, se lipea repede carnea, creșteau crustele ca prin farmec, se-adunau buzele rănilor în două-trei zile. Am făcut școală, am învățat „Ich bin ein Pionier”, stăteam trei în bancă, eu întotdeauna pe fiarele din mijloc, eram decrețeii, copiii lu’ Ceaușescu, unde dracu’ o să mai încăpeți? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de oameni se așază pe vine În același timp pentru a-și face nevoile; Îmi Închipui că trebuie să fi fost un spectacol Îngrozitor, probabil că unii aveau diaree sau eliminau sânge odată cu fecalele, alții vomitau, sau alții Își scărpinau crustele sau furunculii. Pe scurt, toaletele alea de la Auschwitz erau pentru mine reprezentarea concretă a celei mai insuportabile terori, pe care numai un Château Latour 1976, cocaina columbiană, cu cristalele ei lucioase, de culoarea fildeșului, sau un traseu de golf atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
apropiat de japonezul acoperit de mizerie din cap până-n picioare, Întrebându-mă de câtă vreme stătea acolo, Între gunoaie. Pletosul avea pielea de culoare pământie și o rană urâtă la una din urechi. Deja se transformase Într-o plagă cu crustă. Stătea așezat pe o cutie de carton și de sub el se vedea scurgându-se urina. — Și tu ești japonez? l-am Întrebat. — Normal“, mi-a răspuns el cu o voce hârșâită. Numai un japonez ar putea vorbi japoneză așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să fac nimic. După ce luam o cantitate enormă de cocaină aveam insomnii, apoi vreo două zile nu mă mai ridicam din pat. Zilele mele se scurgeau În ritmul acesta. În scurt timp rănile de pe penis mi se cicatrizau, iar când crusta subțire se decojea, deja așteptam cu nerăbdare următorul telefon de la Keiko Kataoka. Îmi omoram timpul uitându-mă la filme de duzină, de groază sau de acțiune, și mâncând supă ramen instant. Ritualul se repeta ciclic În fiecare săptămână până-ntr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
chiar dacă nu va lăsa în urma lui nici o dâră de dreptate, ci numai una de sânge. Așa a început să mă obsedeze din nou dreptatea, după ce renunțasem de mult la cariera de judecător. Probabil, mi-am zis, toți trăim sub o crustă de sticlă, datorită ei nu auzim și tot datorită ei nu sîntem auziți. Și trebuie să ne hotărâm să spargem această crustă. Am revenit a doua zi la aceeași frizerie. Femeia nu mai era, iar cel care o făcuse să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nou dreptatea, după ce renunțasem de mult la cariera de judecător. Probabil, mi-am zis, toți trăim sub o crustă de sticlă, datorită ei nu auzim și tot datorită ei nu sîntem auziți. Și trebuie să ne hotărâm să spargem această crustă. Am revenit a doua zi la aceeași frizerie. Femeia nu mai era, iar cel care o făcuse să țipe citea liniștit un ziar. Am întrebat de ea. Nimeni nu știa nimic. "E bolnavă?" Au ridicat din umeri. "Dar unde locuiește
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o strâng de gât. Datorită țipătului ei, toate se răvășiseră de la locul lor. Bruma mea de echilibru se dusese dracului... Acum mergeam ca un câine ținut în zgardă, la școală. Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu auzim ceea ce trebuie să auzim. Vroiam să-i oblig pe cei din jurul meu să audă. Să le strig: "Nebunilor, nemernicilor, nu vă prefaceți că nu auziți. Întoarceți-vă și întrebați-o pe femeia care țipă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vede în depărtare pădurea, în vreme ce, în direcția mlaștinilor, la câteva sute de pași se ridică o barieră de stuf și dincolo de ea nu se mai zărește nimic. Cum stam într-o zi pe peron, deodată am simțit că se rupe crusta și că pot ieși din muțenie. M-am dus la necunoscuta din sala de așteptare și i-am zis: "Iertați-mă, eu sânt Cutare. Dumneavoastră cine sînteți?" Cam așa s-a întîmplat. După aceea am început să discutăm ba de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
desfăcută într-un râs sarcastic. Avea nasul sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața idolului, dar cicatricea accentua și mai mult râsul sarcastic și crud. Pe jos, era o crustă de noroi uscat, iar în această crustă se vedeau foarte bine urmele pașilor care după aceea dispăreau. Nu atât dispariția urmelor mă intriga, cât coincidența cu ceea ce visasem: la o parte din ele se vedea un semn. Unul din pantofii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața idolului, dar cicatricea accentua și mai mult râsul sarcastic și crud. Pe jos, era o crustă de noroi uscat, iar în această crustă se vedeau foarte bine urmele pașilor care după aceea dispăreau. Nu atât dispariția urmelor mă intriga, cât coincidența cu ceea ce visasem: la o parte din ele se vedea un semn. Unul din pantofii celui ce trecuse pe acolo părea să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
păcatului. Păcatul transfigurarea crucii într-o piatră de moară, păcatul târâșul ademenitor deasupra mării, păcatul poartă deschisă în cer sub fiecare grindă. Petru a murit moartea: a trăit, a sângerat și s-a descompus în acel semn; pe mormânt nicio crustă. Petru a trăit moartea între două nedefiniri. Este Dragoste! Crucea putrezește sau dă în muguri, piatra se desface nisip sau încolțește floare, grinda sugrumă razele lunii sau odihnește zborul. Semnul șarpelui, foame și sete deopotrivă. Nedefinit ești, Doamne, în intenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerne, sângele numără... Punctul este un far în mijlocul mării, el apropie și tot el îndepărtează corăbii. (Dincolo de lumină, arhivă.) La 15 ani, uneori, se stârnesc furtuni în paharul cu apă. Nori de cenușă încețoșează felinarele, particule din memoria ploii prind crustă pe suflet; naufragii de gânduri cu pânzele rupte invadează absența. Uneori, se face senin, atât de senin încât, legat la ochi, exfoliezi soarele din bobul de grâu și îl restitui cerului. La 15 ani, conștiința învață prima lecție despre cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
respira cuvintele domnișoarei; inima, ca un motor ieșit din uz, torsiona sângele, prin vene așchii de viață resuscitau instinctele. "La dracu! Nu credeam că există mecanic și pentru rabla asta ieșită din uz. Au îmbătrânit hainele peste mine, au prins crustă anotimpurile deasupra cămășilor, au obosit bocancii să tot urce și să coboare dealurile Năsăudului și eu, prostul, lașul, leneșul, m-am dat bătut odată cu prima brumă. Are dreptate cucoana asta, sunt încă verde! De ce am irosit atâția ani, cui am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Rupeți din mine ca dintr-un arbore roditor, în inimile voastre va înmuguri pacea, veți fi livadă și veți hrăni alte înfometări! Fericirea este nesaț de Dumnezeu. Gustați aroma: salcia plângătoare siropează așteptările, pelinul pudrează foietajele, ultimul strat a prins crustă de atâta dragoste. Nespusele, neîncăputele, neînțelesele, nenăscutele se înghesuie într-un malaxor ruginit, omul singur. Fericirea definește absolutul: altă culme altă justificare, ecuația despre cum iubeam ieri avea o necunoscută mai puțin, ecuația despre mereu ultima iubire se rezolvă plecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă, fraților! Petru, legat de hambar, număra în sens invers desfrunzirile. Coastele strivite de bocancii starețului, timpanele sparte, palmele arse, ochii vineți, părul smuls, maxilarul rupt, clavicula dislocată, genunchii juliți, hainele lipite crustă de piele. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă fraților! Spre dimineață, la ceasul 4, au început dezlegarea. În văzduh, o ceată de heruvimi citea dintr-o carte nemaivăzută, altă ceată îngâna un refren într-o limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca vântul spre intersecție dinspre capătul străzii. Aproape că reușiseși să scapi nevătămată, iar bărbatul de la volan aproape că reușise să te evite. Dar pe stradă era noroi și găinaț unsuros de la stolurile de grauri. Roțile mașinii au patinat pe crusta aceea alunecoasă, puțin, dar acel puțin a fost de ajuns să-ți atingă scuterul. Ai zburat în sus către păsări și te-ai întors jos în mizeria lăsată de ele, iar împreună cu tine s-a întors rucsacul tău acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-i spui, mai mult cu gesturi decât cu glas - cartea pe care o cauți, am găsit-o, e aici... și te chinui să lași geamul în jos, ca să i-o strecori printre țurțurii de gheață ce acoperă trenul cu o crustă groasă. — Cartea pe care o caut, spune figura estompată care întinde și ea un volum similar cu al tău, e cea care dă sens lumii, după sfârșitul lumii, senzația că lumea e sfârșitul a tot ce e pe lume, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se spună că mă-ntorc la o societate primitivă, elimin și vânătoarea și pescuitul. Natura... Ah, ah, să nu credeți că n-am înțeles că povestea cu natura e altă impostură: să moară! E suficient să rămână un strat de crustă terestră destul de solidă sub picioare și golul de toate celelalte părți. Îmi continui plimbarea pe bulevardul care, acum, nu se mai deosebește de câmpia nelimitată, pustie și înghețată. Nu mai există ziduri, cât vezi cu ochiul, nici munți sau dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
duc după Franziska imediat, ca s-o pun la adăpost, peste o clipă va fi prea târziu, capcana se va închide. Mă îndepărtez în fugă, înainte ca cei din Secția D să mă oprească cu întrebări și instrucțiuni; avansez pe crusta înghețată către ea. Lumea s-a redus la o foaie de hârtie unde nu pot fi scrise decât cuvinte abstracte, de parcă toate substantivele concrete s-ar fi terminat; ar fi de-ajuns să reușesc să scriu cuvântul „borcan“, ca să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]