1,153 matches
-
Întrebări. Continuară să meargă, Încă o sută de metri, Încă zece pași, și deodată bărbatul spuse, Am ajuns, S-a sfârșit, Da. În urma lor un glas repetă, S-a sfârșit. Mama copilului Își adăpostea pentru ultima oară fiul mort În culcușul brațului său stâng, mâna ei dreaptă ținea pe umăr lopata și sapa pe care ceilalți le uitaseră. Să mai mergem un pic, până la frasinul acela, spuse cumnatul. În depărtare, pe o coastă, se distingeau luminile unei așezări. După călcătura catârcei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
minută. Acolo zici? DĂNILĂ: Acolo, așa. (Codârlic pleacă) Hai drace, hai! Îi pomeni tu și smoala pe care ai supt-o de la talpa iadului! Moș Martin, la care te-am trimis acuma, nu prea știe de șagă. Aha, intră în culcușul ursului. Acuma țin-te Dănilă să nu plesnești de râs! În culise, mormăit întărâtat de urs. Vocea lui Codârlic) CODÂRLIC: Hei, stăi, stăi bre! Măi... măi bunicule... Valeu, oasele mele... DĂNILĂ: Frumos îl joacă, brava Moș Martine! Uitați-vă oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
bătăturile de pe tălpile picioarelor, se rușina de dragoste. Doar în final o prindeam, când eram deja obosit, intram în ea, ca un câine. Un câine care a alergat zile întregi printre mărăcini, spini, pietre și istovit își găsește în sfârșit culcușul. — Lasă-mă, murmura. Vocea îi era subțire și rece ca un fir de metal. — Ce spui... Mă apropii și îi mângâi spatele singuratic. Nu pot, nu mai pot..., și își scutură capul. E mai bine acum, știi, acum. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Este important instrumentul cu care alegi să te omori, înseamnă deja un testament. Din întuneric se ridică un țipăt. M-am împiedicat și am căzut peste o grămadă de cârpe: un om care doarme pe jos. Își scoate capul din culcușul lui mizerabil. N-am nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Thomas putea să o ia razna o zi-două, chiar trei, atunci cînd Ingrid avea curse speciale spre Japonia sau Argentina; una spre Lună, dacă ar fi fost, i-ar fi lăsat timp suficient pentru a se dezmetici de tot, stricînd culcușul pe care, neabătută, Ingrid se tot străduia să Îl Încropească. Dar, În răstimpul cîtorva zile de respiro, Thomas nu lua nici o hotărîre, lăsa totul În seama timpu lui, simțea că acesta lucrează pentru el. Poate se Înșela, pentru că nu se
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
să Întîlnească Thomas și Jesper, erau capabile de un astfel de pas. Iar, pe de altă parte, o femeie nu se mărita c-un bărbat pentru a o răzbuna pe alta; ea vroia, din instinct, Încă de la Începutul lumii, un culcuș; siguranță. Thomas oferea o anume Încredere, acesta văzuse ce Înseamnă legăturile trecătoare, putea fi remodelat, Ingrid era răbdătoare. Jesper spunea că femeia nu e om, ci o specie Încă necatalogată, a zis așa doar după ce l-a părăsit dansatoarea. Thomas
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
hipersomn. Va mai suporta câteva minute rușinea de a fi purtat. După terminarea toaletei, Dallas apăsă pe un buton de la baza congelatorului. Ieși un sertar în care se găseau hainele și câteva obiecte personale. În timp ce se îmbrăca, Ash își părăsi culcușul și se apropie de el. Îi zise încet, încheindu-și cămașa: ― Mama vrea să-ți vorbească. Îi arătă din cap indicatorul galben care clipea constant pe consola suspendată în apropiere. ― L-am văzut de când am deschis ochii, răspunse Dallas luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
privea condițiile mentale ale colegilor săi. Nu era chip să te relaxezi pe astronavă. Nostromo era un remorcher industrial, nu o navă de agrement. Când nu-și desfășura activitatea necesară la bordul acestei mașinării, echipajul își petrecea timpul vacant în culcușul hipersomnului. Firește, acest timp de veghe, fără o misiune precisă de îndeplinit, îi adusese în această stare de nervozitate. În cel mai bun caz, fiindcă împrejurările actuale se situau mult deasupra suportabilului. Ash avea capacitatea, pozitivă în acest context, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
panică. Degetele se grăbeau, lunecând pe umerii străinului, pe piept, pe șolduri, mai jos. Inaltă și tânără și goală, lipită de trupul străin al străinului. Înfiorată, înfrigurată, cerea confirmare, alianță. Un scurt frison, atinse vrejul plăpând, pipernicit, îl cuprinse în culcușul palmei. Abia atunci sărută, apăsat, fără pasiune, gura bărbatului, un fel de pact al urgenței. Ținea în palma, ca într-un tub de reanimare, pitonul. Strâns, strans și era încordată. „Tudor, Tudor“, se auzi lamentarea. Susurul tânărparcă aspirase tot aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
orice discreție, orice mândrie. Nu se sfiește să se plângă, tocmai el... știi cât era de fudul. Că e sărac, bătrân, n-are pe nimeni, e un ratat, că până și cei mai abjecți și idioți și-au aranjat un culcuș. N-ai să crezi, uneori îmi vorbește de maică-sa. Fără jenă, mie, unui străin! Apoi, discuții literare, la care nici nu mă pricep. De clasici n-am timp destul, așa spune, iar pe ăștia noi nu-i pot suferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sufletul omului; despre fiecare în parte știa bunicul câte o poveste, iar băiețelului i se părea că bunicul este un spirit al pădurilor care-l luase sub ocrotirea sa. În timp ce povestea, bunicul alesese o poieniță însorită, îi făcu nepotului un culcuș în iarbă și începu a cosi. Bunicule, de ce este mai bună iarba din pădure? Pentru că este descântată de Zâna Pădurii. Cum o descântă? Cu raze de lună și cântec de dragoste. Unde este luna? Acum doarme, se arată doar noaptea
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete, înfiorată de înțepături, un fel de mici mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat de hârjoana lor cu apa. Din când în când privea, la fel de amuzat, în jur. Din vechiul port nu mai rămăsese nimic. Singură banca pe care stăteau mai părea întreagă. Bătrâna clădire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
oglinda ei. Dacă ne străduim să vedem dincolo de ea, putem asista la răstignirea noastră... Nopți de ianuarie În nopțile lui ianuarie cu ger și alunecuș, natura parcă-i moartă, în jur totul stagnează. Afară este liniște, îngerii și-au făcut culcuș Pe-acoperișul lumii, de-acolo ne veghează. Pe cer nu sunt stele și nici luna nu apare; totu-i ascuns sub vălul întunecat al nopții. Doar ielele dansează cu foc și nu au stare, învârt pe călcâie, destinele în fața morții
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de marfă, mami, spuse Jamie. E ca și cum aș avea un frate. — Nu-i așa? Lynn stinse lumina și închise ușa. Când îi verifică, mai târziu, văzu că Dave își strânsese cearceafurile în jurul lui, într-un cerc, făcând un fel de culcuș în mijlocul patului. — Nu, zise Tracy, stând în bucătărie, cu mâinile în șolduri. Nu poate locui în casa noastră. Cum ai putut să-mi faci una ca asta, tată? — Ce anume? Știi ce-or să spună ceilalți copii. Este o maimuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
furie. Pielea de găină, în caz de teamă sau enervare - aceeași mușchi ai pielii făceau perii unei maimuțe să se ridice, pentru a crea o impresie de masivitate, în prezența unei amenințări. Dormitul în comun, încovrigatul într-un fel de culcuș ... Și așa mai departe. Maimuțe. Erau cu toții niște maimuțe. Din ce în ce mai mult, cea mai mare diferență părea să fie părul. Dave era păros. Cei din jurul lui, nu. Din ce citise ea, pierderea părului se produsese după ce ființele umane se despărțiseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Iarna geroasă a plecat luând cu ea alai de zăpadă și vânturi reci. În locul reginei de gheață a venit prințesa primăverii. Toată natura o întâmpină cu bucurie pentru că, după lungul somn al iernii se trezește la viață. Animalele ies din culcușuri, copacii înmuguresc, florile timide răsar din pământul umed iar păsările se întorc după o lungă călătorie. Din curtea unei case își luă zborul, voios, un porumbei. După atâta timp de stat în casă făcu cunoștință cu natura trezită la viață
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
Întinde mâinile părând că vrea să și le Încălzească la ea, ca la un foc salvator. Raza s-a retras, lăsând semiântunericului să-și vadă mai departe de formele lui grotești. -Continuă , Îl Îndeamnă Kawabata. Împărțim de aproape cinci ani culcușul ăsta mizer și nu știu despre tine mai nimic. Ai 54 de ani, ești spurcat la gură cu mine, dar ești un om bun . Cunoști foarte multe lucruri de care eu n-am habar. În rest..., -Restul este exact ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
De o săptămână n-a mai ieșit din bârlog, și-a gospodărit proviziile cum s-a priceput și a tremurat de frig sub mormanul de țoale care-i țin loc de plapumă. Astăzi Însă, s-a hotărât să iasă din culcuș, cuprins de spaima că nu mai are ce pune În gură și de irepresibila dorință de-a citi ziarul. Despre Uniunea Europeană n-a mai aflat nimic de mult timp. Prin ghetou se zvonește, totuși, că În curând primăria o să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
odată cu trecerea anilor. Însfârșit, hăurile negre ale blocului, ,,turnul de control,, al ghetoului se decupează distinct din zăpada care a acoperit gunoaiele. Câinele lui Ben Îl aude și latră stins, de parcă cineva i-a pus o botniță. Antoniu intră În culcușul lui. Pe dibuite găsește o lumânare pe care o aprinde, așteaptând ca ceara fierbinte să picure din ea pe fundul unei farfurii. Șuvița incertă de lumină, se zbate ca suflată de vânt, Înșurubându-se și deșurubându-se grațios În Întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
unor străduțe desfundate, pe lângă fostele uzine Timpuri Noi, și am dat de o mașină părăsită, o rablă care părea că fusese salvată de la incendiul pe care tocmai Îl trăisem pe viu. Mi-am făcut cum a dat Dumnezeu, de disperare, culcuș Înăuntrul ei Înfricoșat de singurătate și la gândul că voi sfârși lângă un gard. Un timp nu m-a deranjat nimeni, dimpotrivă oameni miloși Îmi mai dădeau de mâncare, ba am primit și o pătură groasă ca să-mi țină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu botul, printr-o ușă laterală, În fapt o intrare părăsită, Întorcându-și privirea spre mine. Era seară mersesem mecanic, aiurea prin oraș și mintea Îmi era la fel de amorțită ca și picioarele M-am furișat după câine, care-și avea culcușul acolo; chiar am avut pentru o clipă impresia că mă cheamă În cotlonul lui. De cinci nopți dormim Împreună, Încălzindu-ne unul pe celălat. Noroc că am adus cu mine și pătura. Știi din proprie experiență, că un subsol e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mult mai călduros iarna, decât o Încăpere cu acoperișul direct sub cerul liber. Animalul, o corcituă simpatică și inteligentă, e foarte tandru. Ziua nu se dezlipește de mine. și cerșim cum s-ar spune, Împreună. Uneori, când ne retragem În culcuș mai devreme, aud pașii spectatorilor, ba mai mult, aud frânturi de dialoguri din filme, și muzică. Poate Într-o zi, o să-mi cumpăr și eu un bilet. Deocamdată Însă, grija mea este să nu fim descoperiți. Atunci, chiar s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aduc aminte - povestește Lăcusteanu - că, într-o dimineață, bărbierul roatei, tunzîndu-mă, mă lăsă jumătate tuns, fiindcă îl apucase cârceii, sărmanul; peste un ceas au fost mort. Într-o altă zi, pe câmpul Herăstrăului făceam bivuacul de prânz; mie îmi făcuse culcușul, ca să zic așa, pe muchea unei văi; îmi așterne covorul, îmi pune perna de piele, mă trântesc, văz căpătâiul prea înalt; bag mâna sub covor, trag o pălărie românească; ardic covorul, era capul unui mort de choleră, îngropat prea puțin
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
moale, dureros, pe spate-mi luneca, vibrându-mi măduva din os. departe, în viscol, gândurile troienite în vaier: poate că nu mai sunt, scânceau abia auzit, sunt oare frigul ițindu-se alb? și am simțit flacăra lui, în mine făcându-și culcuș, ca o plantă cu rădăcina tăiată. umbra din cuvânt dimineață cu gât subțire și melancolic de lebădă, nu vreau să treci neauzit în oglinda tulbure a zilei. piatră cu gust de răcoare, nu vreau să te încingi în febra diurnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
zbor, nu mai flanez peste câmpiile în floare, soarele, intrat la apa leșioasă a cerului, abia mai luminează. sunt toată un snop câlțos de cânepă topită. doar fibra cântecului se zbate în mine, domoală, înțeleaptă, ca o broască țestoasă. viitorul culcuș cățeaua bătrână cu mari pete de dalmațian mă privește în ochi, direct din laptele morții ce-a prins să se închege în căldura ochilor ei. ce calm și înțelept se supune mărinimosului somn ce-o lipește pământului, ca și cum frigului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]