1,164 matches
-
sudul Rusiei de cneazul Vladimir Monomahul, în 1121, împreună cu berendeii (vezi mai jos). Dealtfel, ei nu puteau rămâne oricum în sudul Rusiei, din cauza presiunii cumanilor, și au fost siliți să se refugieze la Bizanț. În 1143, pecenegii sunt menționați alături de cumani și franci între populațiile ce prădau apusul Imperiului. Rămășițele hoardelor turanice (pecenege) s-au refugiat în Ungaria, unde cronicile latine vorbesc despre un "duce al cumanilor" fugit în oastea regelui Ștefan II, după "măcelul împăratului"-victoria lui Ioan II asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au fost siliți să se refugieze la Bizanț. În 1143, pecenegii sunt menționați alături de cumani și franci între populațiile ce prădau apusul Imperiului. Rămășițele hoardelor turanice (pecenege) s-au refugiat în Ungaria, unde cronicile latine vorbesc despre un "duce al cumanilor" fugit în oastea regelui Ștefan II, după "măcelul împăratului"-victoria lui Ioan II asupra pecenegilor sau cumanilor.5 Sosiți în regiunile noastre, la începutul secolului al X-lea, pecenegii au locuit mai ales în Bugeac, în Bărăgan, în părțile Teleormanului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
între populațiile ce prădau apusul Imperiului. Rămășițele hoardelor turanice (pecenege) s-au refugiat în Ungaria, unde cronicile latine vorbesc despre un "duce al cumanilor" fugit în oastea regelui Ștefan II, după "măcelul împăratului"-victoria lui Ioan II asupra pecenegilor sau cumanilor.5 Sosiți în regiunile noastre, la începutul secolului al X-lea, pecenegii au locuit mai ales în Bugeac, în Bărăgan, în părțile Teleormanului și ale Burnazului, dar și în sudul Transilvaniei, unde este atestată "pădurea românilor și pecenegilor". Nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Asia Centrală. Pe la sfârșitul secolului al IX-lea, ei sunt semnalați între Marea Aral și Volga inferioară, unde și-au stabilit sălașele și unde au rămas până în prima jumătate a secolului al XI-lea. La sfârșitul acestei perioade, sub presiunea cumanilor, ei se divizează în două grupuri etnice principale: primul, cunoscut sub numele de selgiucizi, se îndreaptă spre sud, iar al doilea se deplasează spre apus, de-a lungul țărmului nord-pontic. Între cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au reușit să-și consolideze stăpânirea în această regiune. Astfel, în 1160, după cronicile ruse, o coaliție puternică alcătuită din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a atacat cu corăbiile pe Nipru și unitățile de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
coaliție puternică alcătuită din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a atacat cu corăbiile pe Nipru și unitățile de cavalerie, apoi, intimidați, ei nu au mai revenit în sudul Rusiei. Abia după această expediție și, în urma atacurilor cumanilor, grosul forțelor uzilor s-au strămutat în regiunile nord-dunărene, evacuate de pecenegi. Dar stabilirea lor în regiunile extra-carpatice nu a fost de lungă durată, din cauza primejdiei cumane și a atracției Imperiului, ei s-au mutat în masă în sudul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu alți turanici, și au intrat mai târziu în componența "tichiilor negre". După înfrângerea din 1065, grupuri de uzi s-au reîntors și s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de pecenegi.7 Cumanii Un alt popor migrator turanic instalat la noi, după pecenegi și uzi, au fost cumanii. Etnogeneza lor încă nu este clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1065, grupuri de uzi s-au reîntors și s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de pecenegi.7 Cumanii Un alt popor migrator turanic instalat la noi, după pecenegi și uzi, au fost cumanii. Etnogeneza lor încă nu este clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul al X-lea. Ei au pătruns în teritoriile Europei răsăritene spre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de pecenegi.7 Cumanii Un alt popor migrator turanic instalat la noi, după pecenegi și uzi, au fost cumanii. Etnogeneza lor încă nu este clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul al X-lea. Ei au pătruns în teritoriile Europei răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul al X-lea. Ei au pătruns în teritoriile Europei răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului, în imediata vecinătate a cnezatelor rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolul al X-lea. Ei au pătruns în teritoriile Europei răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului, în imediata vecinătate a cnezatelor rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are loc prima invazie cumană în Rusia, urmată curând de altele. În 1078, este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are loc prima invazie cumană în Rusia, urmată curând de altele. În 1078, este menționat un atac al lor, alături de pecenegi, asupra Adrianopolului, an ce marchează și prima atestare a cumanilor în sudul Dunării, unde izvoarele bizantine vorbesc despre "comanoi". Deducem din sursele bizantine că ei se aflau deja, în a doua jumătate a secolului al XI-lea (1075), în regiunile extracarpatice, din est și sud. Era probabil o infiltrare a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numeroși acum, de aceea acționau în compania pecenegilor. În același timp, alte triburi cumane erau implicate în conflictele interne din Rusia, unde își aveau sălașele cetele ce acționau în sudul Dunării. Să precizăm că, între Nipru și gurile Dunării, locuiau cumanii lui Kutek. Aceștia au năvălit, în 1085-1086, în Ungaria, la îndemnul regelui detronat Solomon, care le-a făgăduit Transilvania. Ei au pătruns în nord-vestul Maramureșului, prin pasul Verecke, prin ocolirea Moldovei și Transilvaniei. Dar suferind un eșec în Ungaria, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pătrunzând prin sudul Moldovei. Despre invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de Dunăre, așadar pe Nipru. Lipsiți de provizii, cumanii au cerut pecenegilor, participanți și ei la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de Dunăre, așadar pe Nipru. Lipsiți de provizii, cumanii au cerut pecenegilor, participanți și ei la expediție, o parte din pradă, dar aceștia au refuzat, urmarea fiind atacul cumanilor asupra pecenegilor. Apoi cumanii au revenit la nordul Dunării cu intenția unei noi răfuieli cu pecenegii aflați aici. Unele grupuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de Dunăre, așadar pe Nipru. Lipsiți de provizii, cumanii au cerut pecenegilor, participanți și ei la expediție, o parte din pradă, dar aceștia au refuzat, urmarea fiind atacul cumanilor asupra pecenegilor. Apoi cumanii au revenit la nordul Dunării cu intenția unei noi răfuieli cu pecenegii aflați aici. Unele grupuri (triburi) cumane urmăreau stabilirea în sudul Dunării, pe pământ bizantin, dar, intuind pericolul pe care l-ar fi reprezentat așezarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de Dunăre, așadar pe Nipru. Lipsiți de provizii, cumanii au cerut pecenegilor, participanți și ei la expediție, o parte din pradă, dar aceștia au refuzat, urmarea fiind atacul cumanilor asupra pecenegilor. Apoi cumanii au revenit la nordul Dunării cu intenția unei noi răfuieli cu pecenegii aflați aici. Unele grupuri (triburi) cumane urmăreau stabilirea în sudul Dunării, pe pământ bizantin, dar, intuind pericolul pe care l-ar fi reprezentat așezarea lor pentru Imperiu, împăratul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reprezentat așezarea lor pentru Imperiu, împăratul Alexe Comnenul a refuzat inițial alianța cu ei împotriva pecenegilor. Mai mult, el a oferit daruri pentru a obține retragerea hoardelor cumane. De-abia după reizbucnirea conflictului cu pecenegii, bizantinii au recurs la sprijinul cumanilor a căror intervenție a decis dezastrul peceneg de la Lebunion (1091). Însă masacrarea prizonierilor pecenegi și a familiilor lor de către bizantini i-a înfricoșat pe cumani, care s-au retras în stânga (nordul) Dunării. Dar ei au rămas în preajma fluviului, iar la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
retragerea hoardelor cumane. De-abia după reizbucnirea conflictului cu pecenegii, bizantinii au recurs la sprijinul cumanilor a căror intervenție a decis dezastrul peceneg de la Lebunion (1091). Însă masacrarea prizonierilor pecenegi și a familiilor lor de către bizantini i-a înfricoșat pe cumani, care s-au retras în stânga (nordul) Dunării. Dar ei au rămas în preajma fluviului, iar la scurt timp după luptă s-a declanșat o nouă invazie. Principalele efective turanice care au pătruns în Imperiu, în preajma luptei din 1091, proveneau din bazinul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
invazie. Principalele efective turanice care au pătruns în Imperiu, în preajma luptei din 1091, proveneau din bazinul Niprului, este semnificativă participarea la războiul cu pecenegii a unor căpetenii cumane, Tugarkan și Boniak, menționați și de Anna Comnena.8 În anii 1091-1092, cumanii au năvălit sub conducerea lui Kopuleh în Transilvania și regiunea Tisei, după ce au străbătut transversal Moldova, ei proveneau din regiuni îndepărtate, fiind instigați de cnejii ruși, deci nu-și aveau sălașele în Bugeac sau Bărăgan. Mai mult, deducem din împrejurările
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldovei și estul Munteniei (Bugeac și Bărăgan), locuită de o populație autohtonă dar și de rămășițele pecenegilor și uzilor, nu se infiltraseră decât cete cumane neînsemnate. Ele nu inițiau acțiuni războinice ample, ci doar însoțeau expedițiile triburilor mai puternice ale cumanilor de pe Nipru. În timpul acesta, Bizanțul se afla în relații încordate cu nomazii, dar a acceptat ca cete cumane să servească ca mercenari în armatele sale, alături de pecenegi și uzi. Aceste trupe auxiliare angajate de bizantini au fost folosite, în 1097
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alături de pecenegi și uzi. Aceste trupe auxiliare angajate de bizantini au fost folosite, în 1097, în apusul regiunilor balcanice, împotriva grupurilor de cruciați aflați în drum spre Locurile Sfinte. După incursiunea din 1094, timp de o jumătate de secol, prezența cumanilor în regiunile dunărene este amintită rareori în izvoare. De pildă, letopisețele rusești îi semnalează la Dunăre, în 1106, fără alte amănunte. În anul 1114, ei trec Dunărea, în apropiere de Vidin, dar la intervenția promptă a împăratului Alexe I, prevenit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în apropiere de Vidin, dar la intervenția promptă a împăratului Alexe I, prevenit din timp de autohtoni (vlahi), ei s-au refugiat pe malul nordic al fluviului, fiind urmăriți apoi de bizantini; conștienți de slăbiciunea lor, ei evitau ciocnirile. Acești cumani nu făceau parte din uniunea tribală de pe Nipru, ci aparțineau grupului stabilit în Câmpia Dunării, grup ce se manifestase și mai înainte în zonă. Faptul că numărul incursiunilor cumane în sudul Dunării s-a redus se explică și prin grija
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]