1,117 matches
-
lordul Alvanley sau contele d’Orsay. Ne-am putea Întreba: „Și?”. Iar un dandy autentic ne-ar putea răspunde tot printr-o Întrebare, cu un cinism pe măsură: „Și ce?”. „La ce bun toate acestea?”, am continua noi, mustrător. Același dandy ne-ar mai avertiza o dată: „La nimic”. După care nu ar urma decât o lungă tăcere. Dacă am fi supus dandysmul unui asemenea tir interogativ plin de imputare iritată, probabil că n-am fi scris niciodată, fie și În regim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și vulnerabile nu doar răspunsurile, ci În primul rând Întrebările care țintuiesc dandysmul. Cum ar fi aceasta: Demon sau Înger?tc "Demon sau Înger?" La o primă vedere, bilanțul moral a ceea ce s-a adunat dintr-o istorie populată de dandy Îi proiectează pe toți În infern. Nemăsuratul orgoliu, narcisismul, disprețul suveran pentru oamenii „de serie”, egoismul cinic, dorința de a domina, fascinația suprafeței, a futilului, spiritul mereu rebel, pofta provocării continue, distanța ironică față de orice și oricine, oroarea de natural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Așadar, niște monștri cu fața uman rafinată? Satani de salon? „Mefistofeli cu joben”? Evident că, din punctul de vedere al tradiției morale și religioase, da. Dacă din sânul dandysmului a pornit acel celebru „Rău, fii binele meu!”, e limpede că dandy-i nu pot fi decât agenții diavolului bântuind prin cluburi, cafenele, teatre. Toate, locuri de perdiție, toate, lăcașe unde sunt răsturnate norme, precepte, canoane. „Postulare a individualității Împotriva moliciunii de grup, dandysmul reprezintă o transgresiune socială; postulare a futilității, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
acțiunile după bunul lor plac. Fără a profesa deschis răul, ei neglijează regulile morale În vigoare pentru a crea un cod particular În cadrul căruia pot să subziste, deviate, unele valori tradiționale aristocratice: onoarea, singularitatea, distincția, mândria ș...ț De obicei, dandy-ul deturnează noțiunea de rău și pe cea de păcat, corelându-le cu niște considerații pe care morala clasică le-ar judeca drept aberante. Pentru Brummell, răul nu e faptul de a nu-și fi plătit datoriile, ci neglijența vestimentară, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
prea spontan sau prea impulsiv. În societate, impolitețea, absența curtoaziei față de invitați, ingratitudinea pentru gazdă nu au mare importanță; În schimb, a slăbi efectul pe care trebuie să-l produci e o greșeală de neiertat.” 1 Câtă vreme pentru un dandy infamante sunt, de pildă, o pată de grăsime pe piepții unei veste fantaisie, o vorbă de spirit ratată, o privire pătimașă, o căzătură de pe cal, un prânz fad, o bijuterie vulgară, ba chiar și un fapt plin de virtute, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
decât cea obișnuită. Și totuși, atunci când gesturile unui asemenea bărbat trădează nu doar insensibilitate, ci chiar cruzime sadică, dandysmul Își dezvăluie fața malefică, fără nici o circumstanță atenuantă. Îi datorăm lui Jean d’Ormesson (când insistă asupra comparației dintre snob și dandy) o observație capitală, pe care simțim nevoia să o reluăm: „Snobismul este un demers integrator de tip masochist, În timp ce dandysmul e un demers de segregare cu tendință sadică”. Disprețul profund pentru semeni, dorința de a-i domina pe ceilalți, egolatria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care simțim nevoia să o reluăm: „Snobismul este un demers integrator de tip masochist, În timp ce dandysmul e un demers de segregare cu tendință sadică”. Disprețul profund pentru semeni, dorința de a-i domina pe ceilalți, egolatria nemăsurată Îl fac pe dandy să producă suferință, să chinuie, dacă nu Întotdeauna niște corpuri, atunci măcar bietele suflete ale celor seduși de irezistibila sa forță. Sunt neîndurători și plini de cruzime, Însă nu torturează nici cu pasiune, impulsiv și nici metodic, funcționărește. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lapidar dandysmul, câteva se adună În jurul unui sens mai puțin previzibil până aici: „angelism”, „asceză”, „martiriu”, „mistică”, „ordin monahal”, „religie”. Baudelaire e cel care supralicitează: Iată dar cum, prin anumite laturi, dandysmul se Învecinează cu spiritualitatea și stoicismul. Iar un dandy nu poate fi niciodată o ființă vulgară. Dacă ar săvârși o crimă, el tot n-ar decădea poate din rangul său; dar dacă această crimă ar avea cine știe ce sorginte trivială, nimic nu l-ar putea salva de la dezonoare. Îl rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
oameni adesea plini de ardoare, de pasiune, de curaj și energie, cumplita formulă: Perinde ac cadaver!*1 Dacă ar fi să Îi dăm crezare lui Jean d’Ormesson, paragraful de mai sus ar trebui interpretat astfel: „La Baudelaire ș...ț dandy-ul e foarte aproape de poet și chiar de creștin, de un creștin puritan - un sibarit jansenist, departe de orice ușurătate -, de sfânt, de eroul stoic, datorită grijii sale de a se depăși mereu, Înlocuind regula de obște cu un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
proiect stoic, un „stoicism roz”, opus, după același Jean d’Ormesson, „epicureismului negru” al arivistului. Probă a unei voințe extraordinare, a unei forțe ieșite din comun de a Înfrâna dorințe, simple plăceri sau chiar pasiuni. Și-i imaginează pe câțiva dandy sau avant-dandy celebri: Alcibiade mort de dragul animalelor, cu precădere câini, Bolingbroke topit după femei drăguțe. Și totuși, iată-l pe Alcibiade punând să se taie coada câinelui favorit și pe lordul Bolingbroke aruncându-se În brațele unei vânzătoare de fructe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
atâta cruzime voluptuoasă? Vanitatea, frivolitatea, nevoia de a uimi mereu. „Dar numele adevărat al tuturor acestora e angoasa.” Intuiția lui d’Ormesson intră În rezonanță cu explicațiile psihologilor care s-au Încumetat să pătrundă În subterana tenebroasă a unui suflet dandy. Ceea ce nu mai rimează deloc cu apologia angelismului - fie și ca metaforă - În acest caz. Mai există Însă o altă poartă de intrare spre tema naturii desăvârșite a dandy-ului: androginatul spiritului său. Primul care se exaltă În fața acestei duble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
s-au Încumetat să pătrundă În subterana tenebroasă a unui suflet dandy. Ceea ce nu mai rimează deloc cu apologia angelismului - fie și ca metaforă - În acest caz. Mai există Însă o altă poartă de intrare spre tema naturii desăvârșite a dandy-ului: androginatul spiritului său. Primul care se exaltă În fața acestei duble firi a dandy-lor e, deloc Întâmplător, Barbey d'Aurevilly. Pentru el, dandy-i sunt de-a dreptul niște „androgini ai istoriei”, cu un „sex intelectual indecis”, În cazul căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
metaforă - În acest caz. Mai există Însă o altă poartă de intrare spre tema naturii desăvârșite a dandy-ului: androginatul spiritului său. Primul care se exaltă În fața acestei duble firi a dandy-lor e, deloc Întâmplător, Barbey d'Aurevilly. Pentru el, dandy-i sunt de-a dreptul niște „androgini ai istoriei”, cu un „sex intelectual indecis”, În cazul căruia „grația devine forță, iar forța se regăsește În grație”1. Unicitatea lor stranie Îl Îndreptățește pe brummellianul francez la o frază mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
au dreptate. Însă numai până la un punct. Întâi, pentru că dubla natură a dandy-lor este totuși departe de utopia androginului, ca fuziune În unitate a celor două „sexe” ale spiritului, așa cum o figurează toate marile tradiții. Ca tensiune a aspirației, androginia dandy se află aproape la antipodul a ceea ce se Înțelege printr-un autentic proiect spiritual. La capătul plenitudinii visate nu se Întrevede În cazul dandy-lor (pentru că nu este dorită) nici o iluminare eliberatoare. O altă dimensiune care apropie dandysmul de un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care apropie dandysmul de un soi de utopie angelică, valabilă, din nou, doar parțial, ar decurge din chiar gratuitatea (sublimă uneori) a Întregului său program. Fiind propria lor realizare estetică, propria capodoperă, compunându-și viața, până la ultimele detalii, ca operă, dandy-i par a restitui artei identitatea sa primordială, definitiv pierdută și, În consecință, privită azi ca utopie: arta ca act magic, În stare să „opereze” asupra realului, să Îl transfigureze. Iar dandy-i reușesc (e drept, doar În parte, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
compunându-și viața, până la ultimele detalii, ca operă, dandy-i par a restitui artei identitatea sa primordială, definitiv pierdută și, În consecință, privită azi ca utopie: arta ca act magic, În stare să „opereze” asupra realului, să Îl transfigureze. Iar dandy-i reușesc (e drept, doar În parte, cu o intensitate și durată limitate) această magică transformare a „regimului cantității” Într-unul al calității. Într-un sistem care afirmă neîncetat monopolul cantității, care amenință cu nivelarea, dandy-ul are curajul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să Îl transfigureze. Iar dandy-i reușesc (e drept, doar În parte, cu o intensitate și durată limitate) această magică transformare a „regimului cantității” Într-unul al calității. Într-un sistem care afirmă neîncetat monopolul cantității, care amenință cu nivelarea, dandy-ul are curajul de a-și afirma libertatea, „are Îndrăzneala de a face dintr-un veșmânt o poezie și, În consecință, de a proclama victoria calității și a individului asupra produsului”1. Cele descrise mai sus se Întâlnesc tangent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
altfel, un străvechi cult al zeiței-albină). Oamenii vârstei de aur trăiesc, Într-adevăr, fără nici o grijă, nesupuși legii muncii, dar ordinea care Îi unește este una obștească: „Trăiau precum albinele”, spune Hesiod. Gând cu totul străin celui construit de egocentricul dandy, care se visează necontenit singular și singur. Cât despre parabola celestă În care dandy-ul se vede proiectat ca Înger de către unul dintre cei mai temeinici cunoscători ai săi, fie-ne Îngăduit să o punem sub semnul Întrebării: „șDandy-ulț este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nici o grijă, nesupuși legii muncii, dar ordinea care Îi unește este una obștească: „Trăiau precum albinele”, spune Hesiod. Gând cu totul străin celui construit de egocentricul dandy, care se visează necontenit singular și singur. Cât despre parabola celestă În care dandy-ul se vede proiectat ca Înger de către unul dintre cei mai temeinici cunoscători ai săi, fie-ne Îngăduit să o punem sub semnul Întrebării: „șDandy-ulț este o scurtă epifanie, o utopie pâlpâitoare, o clipă de eternitate ce refuză să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
prelungească Într-un prezent care ar trăda-o inevitabil. Iar revelația sa e cu atât mai misterioasă, cu cât se Înscrie În spațiul nelimitat al posibilului ș...ț. Ambasador secret al unei utopii, purtător al unui mesaj intraductibil, dar fascinant, dandy-ul parcurge o parabolă celestă, conștient de faptul că e unica formă posibilă de existență; prin chiar acest fapt el se aseamănă Îngerilor descriși de Walter Benjamin astfel: «Dumnezeu creează În fiece clipă un număr nesfârșit de Îngeri și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Asta-i viața! Căci nu-i chiar viața În toată această prefacere, care o ia mereu de la capăt, Între o Îngrijorare și o bătaie de joc? Cel care a scris Despre dandysm și despre George Brummell n-a fost un dandy (iar lectura acestei cărți va arăta Îndeajuns și de ce anume), dar era tinerețea acelei epoci, care-l făcea pe lord Byron să spună cu o melancolică ironie: ,, Pe când eram frumos, cu pletele buclate...”. Iar pe vremea aceea, gloria Însăși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
i-au disprețuit cel mai mult neantul? Întrebați-i! Oare, pentru ei, toate vanitățile - orice nume ar avea și oricum s-ar sclifosi - nu au nici o valoare? Dacă dandysmul ar fi existat pe vremea sa, Pascal - care a fost un dandy așa cum poți fi dandy În Franța - i-ar fi scris istoria Înainte de a intra la Port-Royal; Pascal, bărbatul În caleașca trasă de șase cai! Iar Rancé, un alt tigru al austerității, Înainte de a se afunda În junglele de la Trappe, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai mult neantul? Întrebați-i! Oare, pentru ei, toate vanitățile - orice nume ar avea și oricum s-ar sclifosi - nu au nici o valoare? Dacă dandysmul ar fi existat pe vremea sa, Pascal - care a fost un dandy așa cum poți fi dandy În Franța - i-ar fi scris istoria Înainte de a intra la Port-Royal; Pascal, bărbatul În caleașca trasă de șase cai! Iar Rancé, un alt tigru al austerității, Înainte de a se afunda În junglele de la Trappe, ar fi putut prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de șase cai! Iar Rancé, un alt tigru al austerității, Înainte de a se afunda În junglele de la Trappe, ar fi putut prea bine să ni-l traducă pe căpitanul Jesse 1, În loc de Anacreon! Căci Rancé a fost și el un dandy, un dandy preot, ceea ce-i mult mai mult decât un dandy matematician. Vedeți influența dandysmului? Dom Gervaise, un călugăr grav, care a scris viața lui Rancé, ne-a lăsat o descriere plină de farmec a nostimelor sale costume, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cai! Iar Rancé, un alt tigru al austerității, Înainte de a se afunda În junglele de la Trappe, ar fi putut prea bine să ni-l traducă pe căpitanul Jesse 1, În loc de Anacreon! Căci Rancé a fost și el un dandy, un dandy preot, ceea ce-i mult mai mult decât un dandy matematician. Vedeți influența dandysmului? Dom Gervaise, un călugăr grav, care a scris viața lui Rancé, ne-a lăsat o descriere plină de farmec a nostimelor sale costume, ca și cum ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]