5,739 matches
-
românesc până în secolul XX. Urmează o carieră universitară la Catedra de literatura română, comparată și teorie literară a Facultății de Filologie din Cluj-Napoca. Între 1976 și 1979 a fost lector de limbă și civilizație română la Universitatea din Saint-Etienne, Franța. Decan al Facultății de Litere (1992-1996), devine prorector (1996-2002) și rector interimar (1999) al Universității din Cluj-Napoca. Din 1987 este membru în Association Internationale des Études Sud-Est Européennes. Debutează în 1967 la „Tribuna”, iar editorial, în 1972, cu volumul Orientări critice
MUTHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288336_a_289665]
-
este student la Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română, a Universității din Timișoara. Funcționează la Arad în învățământul secundar, iar după 1990 devine profesor la Colegiul Universitar Pedagogic al Universității „Vasile Goldiș”, având o perioadă și funcția de decan. În 1993 obține la București titlul de doctor în filologie, cu teza Presa literară românească arădeană (1869-1944), publicată în 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Arad). Debutează în 1964 la ziarul „Flacăra roșie”, cu recenzii, iar ca poet, în 1975 la
NEGRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
devine doctor în filologie. Între 1969 și 1971 va fi lector la Universitatea din Leipzig și la Universitatea „Martin Luther” din Halle. Din 1993 funcționează ca profesor la Universitatea „Athenaeum” din București, în cadrul Facultății de Filologie și Ziaristică, fiind și decan al acesteia. Debutează în 1957, la revista „Tânărul scriitor”. Colaborează la „Analele Universității București”, „Limbă și literatură”, „Tribuna”, „Ramuri”, „Argeș”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Literatorul”, „Viața românească” ș.a. În cartea sa de debut, Opera lui Camil Petrescu (1972
PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288792_a_290121]
-
la Berlin, avându-i profesori pe Wilhelm Wundt, Johannes Volkelt, Wilhelm Dilthey. În 1906, la întoarcerea în țară, e numit conferențiar de logică și filosofie la Universitatea din Iași, în 1912 devenind profesor, iar între 1923 și 1926 fiind și decan. Din 1940 funcționează ca profesor de istorie a filosofiei moderne la Universitatea din București. Se afirmă din tinerețe cu o bogată și strălucită activitate științifică, publicând studii în reputate reviste europene, precum „Revue de métaphisique et de morale”, „Archiv für
PETROVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288800_a_290129]
-
română (1990). A efectuat stagii de specializare și a predat la lectorate de limba și civilizația română la universități din Marea Britanie (1966), Norvegia (1971), Iugoslavia (1972), Polonia (1974), Danemarca (1978), SUA (1981-1983, University of California, Los Angeles). A funcționat ca decan al Facultății de Litere din Cluj-Napoca (1990-1992). Între 1992 și 1994 a fost director al Centrului Cultural Român din New York, iar la sfârșitul anului 1998 e numit director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca. Și-
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
orașul natal, se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care o va absolvi în 1964. Intrând în învățământ, la Institutul Pedagogic, apoi la Facultatea de Filologie a Universității din Craiova, parcurge toate treptele didactice, fiind și decan (1983-1988). Din 1991 a trecut la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1974 și 1976 este lector de limba și literatura română la Bratislava, iar între 1990 și 1992, director al Editurii Eminescu. Debutează la „Gazeta literară” în
NEGRICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
Litere și Filosofie (1931), Facultatea de Drept (1932) și Seminarul Pedagogic (1932). Parcurge la Facultatea de Litere a Universității din București întreaga ierarhie didactică și administrativă, de la asistent onorific (1935) și bugetar (1938) până la profesor titular, șef de catedră și decan (1966). Și-a susținut doctoratul în 1944, cu o lucrare monografică despre Duiliu Zamfirescu. Între 1949 și 1955 a condus redacția literară a Radiodifuziunii Române. A făcut publicistică social-politică la ziarul „Frontul plugarilor” și a colaborat cu studii și articole
NICOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288444_a_289773]
-
XI.1994, Chișinău), istoric literar. Este fiul Mariei și al lui Efim Osadcenco. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău (1951). A fost profesor la Catedra de literatură română a aceleiași Universități (1962 și 1967) și decan. Doctor în filologie în 1988, O. a publicat studii despre C. Negruzzi și a îngrijit câteva ediții din opera scriitorului, apărute la Chișinău în limbile română și rusă. În studiul Relații literare moldo-ruso-ucrainene în secolul XIX (1977), el relevă aportul
OSADCENCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288595_a_289924]
-
Born a crescut în urma acestor cercetări și, vreme de câțiva ani, Göttingen a fost un important centru de pregătire pentru fizicienii din întreaga Germanie, la fel ca si Institutul din Copenhaga, condus de Niels Bohr. În 1932 Born a devenit decanul Facultății de 47 Științe. Că mulți alți germani, el l-a considerat pe Adolf Hitler „pur și simplu ridicol și refuzăm să credem că un asemenea individ de cea mai joasă speță poate fi luat în serios de o națiune
AVENTURA ATOMULUI. In: AVENTURA ATOMULUI by ELENA APOPEI, IULIAN APOPEI, () [Corola-publishinghouse/Science/287_a_599]
-
că și a domnilor recomandați de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivității artificiale, care este a mea și de al carui fruct s-a bucurat d-na Joliot Curie, recomandată de însuși dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (... ) Domnul Decan al Facultății de Stiinte și o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu-i nemulțumi pe dl. Perrin și pe șotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie”. De altfel, Frédéric și Irene au și recunoscut acest lucru
AVENTURA ATOMULUI. In: AVENTURA ATOMULUI by ELENA APOPEI, IULIAN APOPEI, () [Corola-publishinghouse/Science/287_a_599]
-
la Biblioteca Academiei Române (1951-1954), iar din 1953 intră ca asistent la Catedra de istoria literaturii române a Facultății de Filologie a Universității din București, unde va deveni profesor (1969, obținând și docența în același an), șef de catedră (1968-1979) și decan al Facultății de Limba și Literatura Română (1967-1975). În 1962 își susține doctoratul cu Tudor Vianu, cu teza Ion Ghica, cea dintâi monografie exhaustivă dedicată prozatorului. Predă limba, literatura, istoria și civilizația poporului român la Universitatea Sorbona din Paris (1963-1964
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
cu teza Ion Ghica, cea dintâi monografie exhaustivă dedicată prozatorului. Predă limba, literatura, istoria și civilizația poporului român la Universitatea Sorbona din Paris (1963-1964) și ține cursuri, ca profesor invitat, la Universitatea din Viena (1965-1967). Între 1990 și 2002 este decanul Facultății de Filologie de la Universitatea Hyperion din București, unde fondează seria Comunicările „Hyperion” (I-XI, 1992-2002), rod al unei susținute activități didactice, încununată cu titlul de profesor onorific al Academiei Internaționale de Învățământ de pe lângă UNESCO (1999). A debutat în 1942
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
chemat la Cluj, unde, din 1919 până în 1947, conduce Catedra de anatomie și embriologie la Facultatea de Medicină. Înființează Institutul de Anatomie Descriptivă și Topografică și revista „Clujul medical” (1920). Autor al unor tratate de anatomie devenite clasice, prodecan și decan al Facultății de Medicină clujene (1930-1932), fondator al Societății Române de Antropologie, membru al unor societăți academice europene, P. a fost un reputat om de știință. Concomitent, întemeiază un cenaclu literar (1930), pe lângă care apare revista „Darul vremii”, este membru
PAPILIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
statului. Fondurile publice alocate universităților erau itemizate pe categorii de cheltuieli, fără a exista posibilitatea transferului instituțional de fonduri dintr-o categorie în alta sau de efectuare a unor cheltuieli neautorizate de instanța ministerială. Conducerea universitară era una colegială. Rectorii, decanii, șefii de catedră erau aleși de colegi pentru a exercita responsabilități manageriale limitate; cel mai adesea, își continuau activitățile de predare și cercetare și se rezumau la a prezida ședințe de interes academic. Deciziile majore, inclusiv de administrare instituțională și
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ceea ce în corporații se numește Chief Executive Officer (CEO), fiind răspunzător în fața unui „consiliu al universității” (e.g. Board of Trustees or Board of Regents), care include reprezentanți ai lumii afacerilor, ai guvernului și, eventual (?), ai universitarilor. Rectorul își selectează prorectorii, decanii și șefii de departamente și organizează administrația astfel încât să servească aplicarea deciziilor de conducere. Senatul rămâne principala structură de conducere colegială, membrii săi sunt aleși de universitari, dimensiunea reprezentării este redusă la minimum pentru a-i spori capacitatea de lucru
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
al Universității „Kliment Ohridski” din Sofia, iar din 1993 membru corespondent al Academiei Române. A fost șef al Catedrei de limbi slave sudice (1958-1961), al Catedrei de limbi slave (1961-1977, 1985-1990), prodecan al Facultății de Filologie (1960-1963), prodecan (1963-1967, 1979-1982) și decan al Facultății de Limbi Slave (1967-1972). A fost, de asemenea, secretar (1958-1966) și președinte (1990 și 1993) al Asociației Slaviștilor din România. Va funcționa, din 1990, ca redactor-șef al publicației „Romanoslavica” și ca director al Editurii Academiei. Debutează în
MIHAILA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288124_a_289453]
-
și Facultatea de Filologie a Universității București (1951-1955). Și-a luat doctoratul în filologie (1971) cu o teză despre Ion Vinea. Din 1990 este profesor la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității de Vest din Timișoara și, o perioadă, decan al acestei facultăți. Debutează în revista „Orizont” (1963), iar editorial, cu Opera lui Ion Vinea (1972), manifestând de la început predilecție pentru literatura interbelică. Afinitățile autorului față de proza estetă se remarcă și în cărțile următoare, prin lărgirea familiei spirituale a „fantezistului
MIOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288164_a_289493]
-
istoria republicii romane, la care va renunța la 23 ianuarie 1863, pentru a începe, din inițiativa Ministerului Cultelor, altul, de filosofie (psihologie). Cu acest prilej introduce, primul în România, metoda seminarizării studenților. Între februarie și septembrie 1863 a funcționat ca decan al Facultății de Filosofie, iar la 18 septembrie 1863 a fost ales rector pentru o perioadă de patru ani. La 8 octombrie 1863 e numit și director al Școlii Normale „Vasile Lupu”, ale cărei cursuri le redeschide la 8 ianuarie
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
despre textul poetic (1986), care susține și ideea unei „promoții textualiste” în anii ’80. Din 1990 este profesor la Facultatea de Litere din Constanța. Este unul din membrii fondatori ai Universității „Ovidius” din Constanța (al cărei prim rector este) și decan al Facultății de Litere, Istorie, Teologie și Drept a Universității „Ovidius” (1990-1998). În 1991 înființează Editura Pontica (1991), în cadrul căreia coordonează colecția „Biblioteca italiană” și colecția de poezie „Euridice” (care promovează poezia tânără). În 1993 înființează revista culturală „Paradigma”. În
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
Speranția”, realizate de cenaclurile literare maghiar și român. După studii de drept făcute la Universitatea din Cluj, funcționează ca inspector școlar al județului Turda-Arieș (1876-1886). Profesor de limba și literatura română la Universitatea din Cluj (1886-1919), în 1892-1893, 1902-1903 este decanul Facultății de Filologie, iar în 1906-1907, rectorul Universității. Din 1889 lucrează ca raportor pentru secția română a Societății Etnografice a Ungariei. Primele sale scrieri au apărut în „Aurora română”, „Familia” și „Umoristul”. După unele divergențe de opinie, legăturile sale cu
MOLDOVÁN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288228_a_289557]
-
Racoveanu, Predania lansează un atac necruțător, însă terapeutic la adresa mediocrității intelectuale și ignominiei morale care tiranizau „academiile” de studiu teologic din perioada interbelică. Cele mai savuroase comentarii ale lui Gh. Racoveanu însoțesc vânătoarea de „perle” produse de I. Popescu-Mălăești, neavenitul decan al Facultății de Teologie din București. Cine ar putea îndrăzni astăzi să fie emulul Predaniei fără a primi o condamnare fără remușcări din partea aliaților sistemului de învățământ criticat? Înțeleasă în sensul ei profund, ca albie a trecerii Duhului în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale slujitorilor Trupului lui Hristos. Mulți seminariști sau studenți teologi de astăzi se vor simți „răs-bunați” în contumacie de notele critice semnate cu umor distrat sau grav de Gh. Racoveanu 1. Ele pomenesc fără perdea simonia și impostura unui oarecare decan, gafele unui sinod, lipsa de calificare a vreunui traducător, vanitățile câtorva episcopi sau deriva zelotistă a unor laici. Care este corespondentul actual al unei asemenea „reviste de critică teologică”? Există oare o tribună similară de la care membrii Bisericii să declare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Gift, 1975 (ed. rom.: Darul lui Humboldt, traducere de Antoaneta Ralian, Univers, București, 1979; ediție revăzută, traducere și note de Antoaneta Ralian, cu o postfață de Dan Petrescu, Polirom, Iași, 2003). 5. The Dean’s December , 1982 (ed. rom.: Iarna decanului, traducere de Antoaneta Ralian, Univers, București, 1992; ediția a II-a, Polirom, Iași, 2005). Citind acest roman la scurtă vreme după apariție, prin bunăvoința unui lector american de la Universitatea din Iași, apreciasem mai ales referințele românești, catharctice sub Ceaușescu și
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
unei lumi de care nu-l leagă decât originea soției; este cel puțin un bun ascultător al celor care-i pun observațiile directe în context și îi povestesc tot restul. Chiar și paginile despre America (pornind de la Chicago) din Iarna decanului, pentru care cele despre România (pornind de la București) sunt un fel de contrapunct, câștigă din intersecția fortuită a celor două universuri, prilejuită de o vizită la căpătâiul unei bătrâne muribunde, mama soției naratorului. Bătrâna era inspirată de Florica Bagdasar, de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
reprezintă 25 noiembrie 1859, când, în urma decretului dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Facultatea Științelor Juridice și Politice devine de sine stătătoare în cadrul complexului „Sfântul Sava”, câștigându-și dreptul de a conferi „grade academice”. Conducerea facultății era asigurată de un decan, profesorul C. Bosianu, numit prin decret de către același domnitor, iar corpul profesoral era format din nume de marcă, cum ar fi V. Boerescu sau G. Costa-Foru. Moldova și-a întemeiat învățământul juridic de nivel universitar prin hrisovul de organizare a
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]