1,229 matches
-
60 de metrii la o înălțime de 2 sau 3 metrii. Acest eveniment înscris în documente, a fost considerat de către Aeroclubul Francez, "primul zbor" , și prima demonstrație publică din lume, demonstrând spectatorilor că o aeronavă mai grea decât aerul, poate decola fără ajutorul altor surse de energie din exterior. Cu această realizare, el a câștigat premiul "Archdeacon" propus de francezul Ernest Archdeacon în iulie 1906, urmând a se înmâna primului aviator care va zbura pe o distanță mai mare de 25
Alberto Santos-Dumont () [Corola-website/Science/308308_a_309637]
-
a Statelor Unite. este singurul avion militar american numit după o persoană anumită. B-25 Mitchell a devenit faimos ca fiind bombardierul folosit în Raidul Doolittle de pe 18 aprilie 1942, în care 16 bombardiere B-25B, comandate de faimosul lt. col. Jimmy Doolittle, au decolat de pe portavionul USS Horneț și au bombardat cu succes Tokyo și alte orașe japoneze.
B-25 Mitchell () [Corola-website/Science/308459_a_309788]
-
avioane îmbarcate și 115 care acționau de pe aeroporturi terestre. După cum anticipaseră comandanții americani, flota japoneză a ajuns la Midway pe 4 iunie și a fost detectată de o patrulă aeriană americană . În timp ce japonezii își lansau avioanele împotriva insulei, avioanele americane decolau de pe portavioane, îndreptându-se spre portavioanele lui Nagumo. La început, atacul american a fost prost coordonat, încet și ineficient. Avioanele americane nu au reușit nicio lovitură în plin, iar jumate dintre ele au fost doborâte. La ora 9:20, când
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
lui Nagumo. La început, atacul american a fost prost coordonat, încet și ineficient. Avioanele americane nu au reușit nicio lovitură în plin, iar jumate dintre ele au fost doborâte. La ora 9:20, când cel 15 avioanele torpiloare americane "TDB" decolate de pe "Hornet" au atacat, avioanele japoneze de vânătoare "Zero" le-au doborât pe toate. Avioanele decolate de pe "Enterprise" și-au lansat torpilele la apă fără succes, 14 dintre ele fiind doborâte de japonezi. Portavioanele americane își lansaseră avioanele fără a
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
au reușit nicio lovitură în plin, iar jumate dintre ele au fost doborâte. La ora 9:20, când cel 15 avioanele torpiloare americane "TDB" decolate de pe "Hornet" au atacat, avioanele japoneze de vânătoare "Zero" le-au doborât pe toate. Avioanele decolate de pe "Enterprise" și-au lansat torpilele la apă fără succes, 14 dintre ele fiind doborâte de japonezi. Portavioanele americane își lansaseră avioanele fără a-și coordona bombardierele cu avioanele de escortă, astfel încât bombardierele au ajuns primele în zona de atac
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
pe Nagumo de avioanele de recunoaștere a contribuit din plin la reușita atacurilor americanilor Când bombardierele de mare înălțime de pe "Enterprise" și "Yorktown" au apărut la o altitudine de 3.000 m, Zerourile japoneze de pe portavione nu au reușit sa decoleze mai înainte ca bombele să cadă asupra punților de decolare. Bombardierele americane au reușit mai multe lovituri în plin. "Sōryū", "Kaga" și "Akagi" au fost incendiate. "Hiryū" a scăpat de acest atac și a lansat propriul val de avioane împotriva
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
mecanic al unei aerodine, energia necesară poate proveni fie din exteriorul ei (tractare, la planoare), fie din echiparea sa cu un grup motopropulsor (cazul avioanelor). Aportul energetic poate fi combinat în unele faze ale zborului; spre exemplu, unele avioanele pot decola prin catapultare, sau unele planoare, care sunt dotate cu motor folosit de regulă la decolare, îl pot folosi și în condiții extreme ale evoluției lor ulterioare (motoplanoare).
Zbor mecanic () [Corola-website/Science/302269_a_303598]
-
Un hidroavion este un aparat de zbor care este creat pentru a putea ameriza, adică pentru a putea decola și ateriza pe apă. Există două tipuri de hidroavioane: Hidroavioanle au fost unele din cele mai mari aparate de zbor în prima jumătate a secolului 20. Abilitatea lor de a ameriza a fost unul din motivele pentru care nu s-
Hidroavion () [Corola-website/Science/302180_a_303509]
-
denotă din plin capacitățile acestui aparat, și anume aceea de a putea ameriza pe (aproape) orice suprafață de apă. Probabil că viața acestui aparat de zbor a început din visul unui ofițer italian care a remarcat abilitatea pescărușilor de a decola, zbura și ateriza pe uscat și apă. Tenace își urmează visul și creează primul hidroavion. Primul hidroavion care a făcut traversarea Oceanului Atlantic a fost NC-4 în anul 1919. Aceast avion a fost o încercare și o posibilă alternativă pentru transportul
Hidroavion () [Corola-website/Science/302180_a_303509]
-
ecranoplanului. În mare parte însă, hidroavioanele de astăzi nu se mai bazează atât de mult pe fuselaj pentru plutire și stabilitate pe apă, folosind flotoare în schimb. De asemenea, folosirea hidroavioanelor a scăzut, ele fiind înlocuite cu aparate conventionale, care decolează și aterizează de pe pistă. Bimotorul Beriev Be-200 și alte aparate de dimensiuni mari, folosite pentru lupta împotriva incendiilor, sunt cei mai apropiați urmași ai lui H-4; există de asemenea și hidroavioane experimentale sau construite de amatori. Mai mulți factori au
Hidroavion () [Corola-website/Science/302180_a_303509]
-
în situația pe care a încercat să o evite în 1956, fiind obligat să accepte prezența militară egipteană în apropierea granițelor sale. Temerile Israelului privind securitatea sa s-au materializat la 17 mai 1967, când două avioane egiptene de supraveghere, decolate din Iordania, au zburat deasupra reactorului atomic de la Dimona, fără a putea fi oprite de unitățile anti-aeriene israeliene. În urma acestui act de agresiune, guvernul israelian a luat în considerare eventualitatea unui atac aerian al Egiptului împotriva centralelor atomice israeliene, precum și
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
adversarilor și la dispozitivul acestora de luptă, chiar și după ce bătălia a început. Primul atac aerian a avut loc pe 3 iunie, la ora 12:30, și a fost executat de nouă bombardiere B-17 cu baza la sol, care au decolat de pe Insula Midway. Trei ore mai târziu, avioanele au găsit navele japoneze la 1060 km spre vest. Avioanele au lansat bombele sub un tir intens de artilerie. Deși s-a raportat atingerea țintelor, niciuna din bombele lansate nu a căzut
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
de bombardiere torpiloare Nakajima B5N, escortate de 36 de avioane de vânătoare Mitsubishi A6M Zero. În același moment, Nagumo a dat ordin de decolare patrulei aeriene de luptă și celor 8 avioane de recunoaștere (un avion de pe cuirasatul "Tone" a decolat cu întârziere din cauza unor dificultăți tehnice). Pregătirile japoneze pentru activitatea de recunoaștere erau slabe, numărul avioanelor fiind prea mic pentru a acoperi zonele desemnate, iar condițiile meteorologice erau nefavorabile la est și la nord-est de flotă. Ordinele greșite date de
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
nord-est de flotă. Ordinele greșite date de Yamamoto s-au transformat în vulnerabilități pentru flota japoneză. Radarul american a detectat inamicul pe când acesta se afla la o distanță de câteva mile și interceptoarele au fost doborâte repede. Bombardierele americane au decolat pentru a ataca portavioanele japoneze fără escortă, pentru că avioanele de vânătoare au rămas în urmă să apere Insula Midway. La ora 06:20, bombardierele japoneze au atacat baza americană de la Midway și i-au produs pagube importante. Avioanele de vânătoare
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
reușit să scoată din luptă baza americană. Bombardierele americane tot mai puteau să folosească baza aeriană și să se alimenteze pentru a-i ataca pe japonezi. Un alt atac aerian era necesar pentru ca trupele japoneze să debarce pe 7 iunie. Decolând înainte de atacul japonezilor, bombardierele cu baza la sol au executat câteva atacuri asupra flotei japoneze. Șase avioane TBF Avenger de pe portavionul "Hornet" și patru bombardiere torpiloare B-26 Marauder au participat la aceste atacuri. Japonezii au scăpat aproape fără vreo vătămare
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
cu explozie la contact care să fie folosite împotriva țintelor de la sol. Unele surse susțin că această activitate era în desfășurare de 30 de minute deja atunci când, la ora 07:40, avionul de recunoaștere de pe "Tone", care a întârziat să decoleze, a raportat că a descoperit flota navală americană spre est; oricum, Nagumo nu a primit acest raport până la ora 08:00, așa că operațiunea de armare a avioanelor s-a desfășurat continuu timp de 45 de minute. Nagumo a revocat rapid
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
pentru apărare, fie (în cazul lui "Sōryū"), avioane de vânătoare cu care sperau să întărească apărarea bombardierelor. Eliberarea punților de zbor și decolarea avioanelor ar fi necesitat cel puțin 30-40 de minute. Mai mult, eliberând puntea și obligând aviaonele să decoleze, Nagumo și-ar fi trimis rezerva să lupte fără armament potrivit pentru nave; Nagumo tocmai constatase cât de ușor au fost doborâte bombardierele americane care au atacat fără escortă. (Multe din bombardierele japoneze și-au aruncat muniția, nerespectând ordinele militare
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
lanseze propriul contraatac (regulile japoneze cereau atacuri complet constituite). De asemenea, Spruance a bănuit că punțile portavioanelor lui Nagumo vor fi vulnerabile. Avioanele americane au avut dificultăți în localizarea flotei japoneze, deși le fusese dată poziția acestora. Avioanele care au decolat de pe "Hornet", comandate de colonelul Stanhope C. Ring, au urmat un curs greșit, la 263 de grade, în loc de 240 de grade cum raportaseră cercetașii. Astfel, Regimentul 8 Bombardiere a ratat portavioanele japoneze. Escadronul 8 Torpiloare de pe "Hornet", comandat de locotenent-colonelul
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
trebuie să fie conectate la o rețea de energie, în timp ce toate structurile Zerg trebuie să fie amplasate pe un covor de biomasă denumit "creep", produs de anumite clădiri. Construcțiile Terrane nu sunt la fel de restricționate; unele clădiri primare ale bazei pot decola și zbura lent spre o nouă destinație. Structurile tereștrilor necesită însă o unitate-muncitor prezentă în permanență pentru a construi clădirea. De asemenea, dacă o clădire a fost avariată serios, aceasta este afectată de incendii și va arde singură din temelii
StarCraft () [Corola-website/Science/302893_a_304222]
-
direct pe suprafața acesteia, în costume lunare, timp în care cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, se află în capsula pe orbită în jurul Lunii. După 21 de ore și jumătate pe suprafața lunară, modulul Eagle a decolat și s-a înscris pe orbită lunară unde s-a cuplat cu modulul de comandă și serviciu pilotat de Collins. A fost pasionat de zbor de la o vârstă fragedă și a obținut licența de pilot la vârsta de 16 ani
Neil Armstrong () [Corola-website/Science/302942_a_304271]
-
au stabilit în jurul lui 1650 în partea de N-E a statului. A fost de asemenea locul unde a avut loc primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, cănd "mașină zburătoare" a fraților Wright, Orville și Wilbur, a decolat de pe o plajă de lângă Kitty Hawk în 1903. Astăzi, este un stat a cărui economie și populație cresc la cote înalte de circa două decenii. Carolina de Nord are un climat umed, subtropical. Iernile sunt scurte și ușoare, în timp ce verile
Carolina de Nord () [Corola-website/Science/303795_a_305124]
-
al României. Se face raportul de finalizare a pregătirilor în vederea zborului de record pentru parașutarea de la altitudinea de 6000 m. Smaranda este anunțată doar în ziua aleasă pentru zbor. În dimineața zilei de 2 octombrie 1931 trei avioane Potez 25 decolează, de pe aerodromul Pipera din București, pentru zborul de record. Lt. Alexandru Papană și Smaranda Brăescu formau echipajul avionul de record. Cpt. Alexandru Govella având coechipier pe Lt. Iordănescu, desemnat de Aeroclubul Regal Român drept „comisar sportiv”, zburau în al doilea
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
nu putea părăsi Marea Britanie, iar Smaranda efectua zboruri de antrenament pe diverse aerodroame în apropiere de Woodley. Simțindu-se „sechestrata”, Smaranda se hotărăște să fugă cu avionul spre casă. Premeditarea „evaziunii” a durat multe luni, dar la 21 august 1935 decolează și se îndreaptă spre Canalul Mânecii. Zboară prin ceață, traversează Marea Mânecii și hotărăște să aterizeze la Dieppe, în Franța. În câteva zile primește documentele avionului din Anglia și pleacă la Paris - Le Bourget, unde ajunge în 24 august. Aici cu
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
se îndreaptă spre Nancy - Strasbourg, dar aterizează din eroare la Toul pe un aerodrom cu teren moale, unde se împotmolește. De aici pleca, după controalele poliției, seara târziu, la Nancy, care nu era departe. A doua zi, 7 octombrie 1935 decolează de la Nancy spre Strasbourg (Germania). Intervine o aterizare forțată în apropiere de Boblingen,... din nou militari, poliție, vama, benzină,... dar pe 8 octombrie ajunge la Landsberg și apoi la Munchen. “Raidul evazionist intra în în ritm”: 9 octombrie - Viena, 10
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
anul 2011. La sfârșitul anilor 1970, Suedia avea nevoie de un înlocuitor pentru avioanele Saab 35 Draken și Saab 37 Viggen aflate la sfârșitul perioadei de exploatare. În cazul unei invazii sovietice, țara avea nevoie de un avion capabil să decoleze și să aterizeze pe piste relativ scurte, în concordanță cu doctrina bazelor aeriene dispersate. Noul avion trebuia să atingă viteza maximă de Mach 2 și să fie convenabil în privința costurilor. Aeronava trebuia să fie mai mică decât Saab 37 Viggen
JAS 39 Gripen () [Corola-website/Science/303995_a_305324]