1,351 matches
-
două, după cum Demiurgul este sau nu Diavolul. Ortodocșii se despart de pseudodualiști numai În privința acestei chestiuni, căci, În rest, sînt de acord că Șarpele este un reprezentant al Diavolului, nu Însă și cu punctul de vedere potrivit căruia Diavolul este Demiurgul acestei lumi (cu toate că ortodocșii Îi conferă misteriosul titlu de „stăpînitor #archon## al acestei lumi”, după Ioan 12:31). Acest model va genera toate soluțiile posibile. Morfodinamica sistemelor dualiste poate fi comparată cu un eșichier și, de fapt, poate constitui o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Li se supun toate lucrurile, În afară de Iubirea eternă”6. Jupiter nu este cu adevărat rău; este doar un tiran neputincios și abuziv care a ocupat tronul Stăpînitorului lumii și care va fi Înlăturat de un stăpînitor mai bun - Iubirea. Asemeni Demiurgului gnostic, Jupiter nu are cunoștință de existența unei Plerome mai puternice, mai presus de el. O dată cu descătușarea lui Prometeu, tiranul va fi azvîrlit În abis, iar natura regimului lumii se va modifica În mod dramatic, fiindcă omul rămîne lipsit de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ca și cum, În această etapă a jocului, se pot extrage cărți care permit o definire a Șarpelui În termenii de „Bun”, „Neutru” sau „Rău”, și abia ulterior jucătorul va indica cine anume este personajul Șarpelui (ar putea fi Lucifer, Sophia, Diavolul, Demiurgul ori altcineva, iar toate acestea duc la o transformare În cadrul jocului mental secvențial care se desfășoară de-a lungul Cărții Genezei). Dezvăluirea pe care Lucifer i-o face lui Cain conține mai mult decît o simplă promisiune de nemurire; Cain
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pentru a se cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a „alienării” muncii. Topitsch urmărește mitul gnostic al căderii, Înstrăinării și orbirii ființelor umane Înșelate de Demiurg În mitul hegelian al alienării Spiritului și apoi În mitul marxist al alienării omenirii prin religie și al salvării ei prin exercițiul „științei pozitive”41. Topitsch constată de asemenea că, În teoria lui Marx, locul acelor electi gnostici este luat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe Cerdo; dincolo de ei este Kenoma Apelor Nopții, dincolo de care sînt arimaneenii. La nord de maniheeni sînt sciții și hyperboreenii, cărora le este Îngăduit, ca șamani, să-și găsească locul pe planeta dualiștilor. Peste civilizația subterană din Siniavis domnește Saklas, Demiurgul cu cei șapte Arhonți ai săi. Olam, eonul pleromei de nord, care pătrunsese cîndva În mărul mîncat de Adam, Îi poartă pe Seth Valentinus cel lipsit ce memorie și pe puternicul Protoantrop Thomas Prescors spre planeta Lucifer, printr-un Încîlcit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Zaehner, Zurvan: A Zoroastrian Dilemma, Clarendon Press, Oxford, 1955. CUPRINS - Cuvînt Înainte - Cuvînt de mulțumire - Introducere Capitolul I: Dualismul: o cronologie Capitolul II: Mituri despre gnosticism: o introducere Capitolul III: Mitul gnostic 1: Înțelepciunea căzută Capitolul IV: Mitul gnostic 2: Demiurgul ignorant Capitolul V: Abolirea Legii și a Tatălui real: Marcion din Sinope Capitolul VI: Mitul maniheist Capitolul VII: Paulicianismul sau marcionismul popular Capitolul VIII: Bogomilismul: un pseudodualism Capitolul IX: Cele două religii ale catharilor Capitolul X: Arborele Gnozei Capitolul XI
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a fost indicat un cuvînt-reacție (altfel spus, nu există reacții "0"). Gheorghe POPA, Ala SAINENCO Referințe bibliografice: 1. Costăchescu, Adriana, Iliescu, Maria, Vocabularul minimal al limbii române curente cu indicații gramaticale complete tradus în germană franceză italiană spaniolă, București, Editura Demiurg, 1994. 2. Graur, Alexandru, Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române, București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1954. 3. Juilland, Alphonse G; Edwards, P M H, Juilland, Ileana, Frequency dictionary of Rumanian words, The Hague, Mouton, 1965. 4. Maneca
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
funcțional de interacțiune al părților într-un întreg (până la analogia om-ceasornică, din domeniul vieții artificiale reiese faptul că omul poate învăța să conviețuiască și să comunice cu alte specii pe care el însuși le creează. Umanul își arogă statutul de demiurg mai mult ca oricând, relegându-se de etimologia cuvântului mașină, care în greaca antică însemna ceea ce permitea zeului să se pogoare pe scena activității umane (de unde expresia deux ex machinaă. O direcție opusă celebrează formele de viață sintetică ca o
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
care în greaca antică însemna ceea ce permitea zeului să se pogoare pe scena activității umane (de unde expresia deux ex machinaă. O direcție opusă celebrează formele de viață sintetică ca o ilustrare a lipsei creatorului, a autonomizării față de modelul frankensteinian al demiurgului. Dincolo de această dualitate conceptuală, caracteristică vieții artificiale este reversibilitatea între mașina care simulează umanul și omul care simulează mașina, prin utilizarea tiparelor darwiniste în programarea computațională. Viața postbiologică, descrisă ca o nouă fază evolutivă, este atât rezultatul cât și inițiatoarea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mistificat, nihilismul lui (să-l numim anarhism?!) e întemeietor pentru ceilalți. De altfel, e întemeietor înainte de toate pentru sine. Oricum, nu numai anonimii care veneau să-i ceară sfaturi în legătură cu sinuciderea plecau înseninați, dar și un Beckett, care, după ce citește Demiurgul cel rău, îi scrie: „Printre ruinele tale mă simt la adăpost” (III, 70). „Sunt făcut să dau sfaturi înțelepte Ă și reacționez ca un nebun” (I, 184), citim într-un loc. Oricum, pe Cioran nu ceilalți îl interesează înainte de toate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e sfâșietoare. La numai câteva rânduri, pe aceeași pagină, Cioran își spunea: „Să nu te arăți, să nu te destăinui, să nu-ți dezgolești spiritul. Să ai pudoarea secretelor tale, să nu te joci cu adâncimile tale” (idem). Cioran și Demiurgul cel rău?!tc "Cioran [i Demiurgul cel r\u ? Căutarea esențialului îi oferă lui Cioran prilejul să disocieze între ceilalți, cei din jur, care incită eul să se exhibe megaloman, și Dumnezeu. Cum îi disprețuiește pe ceilalți ca pe sine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe aceeași pagină, Cioran își spunea: „Să nu te arăți, să nu te destăinui, să nu-ți dezgolești spiritul. Să ai pudoarea secretelor tale, să nu te joci cu adâncimile tale” (idem). Cioran și Demiurgul cel rău?!tc "Cioran [i Demiurgul cel r\u ? Căutarea esențialului îi oferă lui Cioran prilejul să disocieze între ceilalți, cei din jur, care incită eul să se exhibe megaloman, și Dumnezeu. Cum îi disprețuiește pe ceilalți ca pe sine însuși, cum păcatele eului, ale propriului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
preferă angelicului demonicul. De ce, atunci, n-ar prefera Paradisului Infernul, din moment ce, mărturisește, “în primele veacuri ale erei creștine aș fi fost maniheist” (I, 35)?! Undeva, cu referire la sine însuși, precizează: „Un bogomil al secolului XX” (III, 69). Recitindu-și Demiurgul cel rău, spune același lucru: „Sunt bogomil și budist” (III, 34). Oricum, în momentele de disperare, deși, cum vom vedea, uneori caută rugăciunea sau are nostalgia ei, Cioran face apologia infernului. Îndoiala, mai mult decât credința, l-ar salva: „Îndoiala
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
facă pe oameni liberi, și nimic mai mult” (III, 252). Între sfântul Anton și Diogene, Cioran trăiește în marginea dumnezeirii de parcă ar fi pe marginea prăpastiei: golul în care privește îl face să se găsească pe sine. „Am nevoie de demiurgul cel rău ca de o ipoteză de lucru. Să mă lipsesc de el ar însemna să nu înțeleg nimic din lumea vizibilă” (II, 270). Antidoturi. Despre ceilalți și experiența extazuluitc "Antidoturi. Despre ceilalți [i experiența extazului" Mă-ntreb dacă, pentru
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rău ca de o ipoteză de lucru. Să mă lipsesc de el ar însemna să nu înțeleg nimic din lumea vizibilă” (II, 270). Antidoturi. Despre ceilalți și experiența extazuluitc "Antidoturi. Despre ceilalți [i experiența extazului" Mă-ntreb dacă, pentru Cioran, demiurgul cel rău nu e cumva o întruchipare a celorlalți, care-i suscită vanitatea și în care se recunoaște, ca-ntr-o oglindă, pe sine. Cum știm deja, el are nostalgia sihăstriei și a pustiului. Ba chiar a peșterii: „Vechea mea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mântuie, dar salvează în ordinea imediatului, amână, ascunde, îndepărtează. Adică, înstrăinează pur și simplu. Iată: „Exprimând o obsesie, te descotorosești de ea ca să-i faci loc alteia. Astfel, mă gândesc mai puțin la sinucidere de când am vorbit despre ea în Demiurgul cel rău ș...ț / Are loc așadar un catharsis Ă purificare și ușurare prin expresie. Dacă o idee ne urmărește și ne supără Ă putem să scăpăm de ea formulând-o” (III, 170). Până și îndoiala sau ura pot să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
seara, bună seara/ prințul din stele se cutremură/ te iubesc Ofelia eu sunt amurgul!" Poetul solitar este născut de cer și însetat eminescian de repaus; el va opri timpul, pentru a trăi clipe ce au fost; este sfântul și egalul demiurgului, când ajunge dincolo de moarte: "Numai eu cel care am iubit/ știu că voi muri/ Steaua mi-a luminat paradisul/ și infernul cu aceeași nepăsare foarte bine." Sunt invocate adâncurile, cele ale mării și ale cerului. Golul adâncurilor este ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
șapte", precum și un model, un tipar exemplar, o formă pură, pe care s-o strivească: "nici timpul nu se-ndură". Poetului i se dezvăluie o cale de purpură, imagine deschisă interpretării, ce presupune bogăție, strălucire, frumusețe, dar și sânge, atunci când "Demiurgul eternelor renașteri" își petrece "Mătăniile de sânge" printre degete. Din păcate, poetul rămâne exterior; emoția este estompată de câte un vers, de prea mult discurs, poate și de prea mult patos, ajuns la manieră: Dar nu-i letopiseț să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
somnul are mască de sticlă, liniștea fulgeră ca un tigru, visele devin pești zburători." În acest context, de permanentă mișcare, apare ideea că centrul universului poate fi oriunde și, în concluzie, lumea de obiecte se poate raporta la el, poetul demiurg, alephul, cum se va numi mai târziu în "Laus Ptolemaei". Arta poetică și drama cuvintelor Dacă în poemele "manifest literar", Nichita Stănescu se definește deschis înțelegerii și receptării noastre, în cele cu altă tematică este mai abstract, uneori prolix, încărcat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și divine./ Sunt bolnav...". În elegiile setei de absolut își reprezintă divinul sub forme geometrice, cum ar fi sfera sau punctul: "; de aceea nu are chip/ și nici formă. Ar semăna întrucâtva/ cu sfera,/ care are cel mai mult trup". Demiurgul este în afara spațiului și a timpului: El este înlăuntrul desăvârșit,/ interiorul punctului, mai înghesuit/ în sine decât însuși punctul". Totul este neputință și necunoaștere, din cauza frânelor transcendentale " Însă el, care știe totul/ la Nu și la Da are foile rupte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în stare de inerție: "Cu mișcări oprite ades/ văd bolți prăbușite în apă" ("Fum căzut"). La Nichita Stănescu apar păsări cu zborul întrerupt, păduri arcuite peste fluvii inexistente, iar el, Dedal, pendulează între starea de om neputincios și cea de Demiurg. Revenit la starea de om, rămâne aspirația că odată va reuși să atingă, conștient și treaz, starea de "altcineva, altunde, altceva", depășind criza de timp. În "Omul fantă", aceeași idee este îmbogățită cu o adâncire a sentimentului tragic, izvorât din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și o nostalgie a condiționării individului în atingerea "sinelui". Inspirat de Bleriot și Georg Cantor, poetul scrutează și practici oculte, invocându-l pe marele Aleph sau pe "Marele Gând" (în formularea lui Păunescu), pe "Marele Anonim", cum îl numește pe demiurg Lucian Blaga: "Aleph! De bobotează arunc/ plumbul topit în apă rece,/ și iată-mă ghicesc viitorul". Ciclul ptolemaeic și cel alephic includ apologia fanteziei excitate de exactitățile inefabile ale gândirii matematice și ale fizicii, de cutezanța superioară a demonstrației, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tainic al artistului (scriitorului). Cartea de literatură mărturisește chipul adevărat al autorului ei, dincolo de aparențele textului. Toate personajele literaturii sunt "fețe", "chipuri", "măști" ale aceleași persoane scriitorul. El se autoportretizează în toate aceste texte, revelând cititorului esența ființei sale, asemeni demiurgului. SCENARIU DIDACTIC Prima oră: tema Fețele omului Resurse didactice: oglinzi mici, poze cu elevii în diferite etape de evoluție (de la bebeluș la adolescent), fișe de lucru, hârtie colorată, coperta cărții Simonei Popescu, Juventus și alte poeme, Editura Paralela 45, Pitești
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
început, amestecul de autoritate și gingășie cu care dirija actorii și, în general, întreg procesul de facere a spectacolului. Școala românească de regie era reputată ca una extrem de serioasă și, în același timp, extrem de autoritară: regizorul făcea figura unui mic demiurg pe care cu greu îl putea contrazice cineva. Ce se știa mai puțin, era că această modalitate de lucru se baza pe un dinamism al dăruirii împins uneori până la sacrificiu și, în același timp, pe o imensă dragoste față de actor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
haos, / Și din repaos mam născut, /Mie sete de repaos. (M. Eminescu) - epanadiploză - cuvântul recurent este plasat la sfârșitul unui vers/unei strofe/unui enunț și la începutul versului/enunțului următor/al strofei următoare: Veșnic este numai râul, /Râul este demiurg. (M. Eminescu); Și tot nu searată cetatea din vise. //Cetatea din vise departe e încă... (Al. Macedonski) - chiasm (repetarea a doi termeni cu schimbarea ordinii): Când prin această lume să trecem ne e scris / Ca visul unei umbre și umbra
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]