1,902 matches
-
într-o zi, coboară soarele În preajma îngerilor, spre a le povesti Despre fiul lui Sîmpetru, cel țintuit De stâncă în lanțuri sunătoare Ca o strună și lovind cu aripa În harpa lăcrimată a ierburilor. Vulturi vin, vulturi vin, pieptul Fantasmelor despică, iar peste grădină Începe un cântec, cine stie, O fi vânt al amiezii, acolo, Într-o noapte. Se sfătuiesc stelele Într-o limbă a necunoscutului Astfel ca eu să nu ghicesc Când vreo stea Vorbește de dragostea mea. Semne Se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
părul prins În coc, Începuse să adune mizeria de pe jos. Mai rămăseseră doar cincisprezece-șaisprezece clienți și privindu-i, aveai impresia că n-au unde merge de-aici. Dar ce mă interesa pe mine ce fac alții, ce rost avea să despic firul În patru? La prima vedere, clienta mea apare În postura nefericită de soție abandonată, dar... adevărul este că lucrurile stau exact pe dos: ea, sau fratele ei, sau amîndoi puteau fi luați drept violenții violenților și ce s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
agenția noastră și așa s-a Întîmplat că tocmai individului de care vorbeam i-a fost Încredințat cazul. Trebuia să facă investigații În legătură cu identitatea pretinsului tată. Dacă colegul meu s-ar fi mulțumit doar să-i satisfacă curiozitatea fără sa despice firul prea mult, așa cum Îi și era de fapt obiceiul, poate s-ar fi evitat tragedia. Dar Dumnezeu știe de ce l-a zgîndărit iar diavolul și, contrar tipicului, s-a oferit să joace rolul de Înger. Dar, din nefericire, adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fără să-și dea seama că sunt doar pioni pe o mare tablă de șah, la discreția acestora, că libertățile lor fundamentale nu mai există. - Sunteți prăpăstios, domnule judecător. Eu nu-mi prea bat capul cu de-astea, nici nu despic firu-n patru. Oamenii sunt oameni peste tot, așa ne-a făcut Dumnezeu; amestec de bine și rău. Ce să-i faci? - Sunteți fericită dacă vedeți viața atât de simplu. - Zic și eu așa, râse în timp ce ni se aduseră două prăjituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sare în căruță peste Timofte... Atuncea am zis așa: lasă-l, Ioniță! Ș-am luat baltagul cu amândouă mânile ș-am tras în bărbatu-meu... Eu l-am omorât!... —Tu ai tras? Spune drept! Ai avut tu atâta putere să despici capul unui om? Toți spun că Spataru trebuie să-l fi ucis. Nu, boieri dumneavoastră, eu l-am omorât... Eu i-am dat în cap și l-am omorât... După ce a vorbit așa apăsat, și-a făcut cruce și și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mai înainte de a fi întins pe jos, unul dintre ei l-a apucat zdravăn de subsuori, în vreme ce al doilea soldat îi lega picioarele. Călăul s-a apropiat, ținând o sabie grea cu amândouă mâinile și, dintr-o singură lovitură, a despicat omul în două pe la mijloc. Mi-am întors privirea, simțind în pântece o contracție atât de violentă, încât trupul meu, paralizat parcă, a fost cât pe ce să cadă grămadă. O mână miloasă s-a ridicat ca să mă sprijine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sa. Ei bine, omul acesta care distribuia ziarele se mândrea într-o oarecare măsură cu ținta sa perfectă și, văzându-l pe medic așezat liniștit pe verandă, încercă să-i arunce ziarul direct la picioare. Se lansă ca o rachetă, despicând aerul și aterizând cu o bufnitură în tava de ceai. — Serios, ești prea plin de zel, strigă medicul după silueta care se îndepărta pedalând rapid și se așeză trist să citească știrile zilei în lipsa ceștii sale reconfortante de Darjeeling. — Rama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
asociat, popular și îndatoritor, al unei săli de biliard din Victoria. Are o bucătărioară unde își gătește haleala lui excelentă. Fat Paul se ocupă de securitate, face jocurile și pune plăcintele la încălzit. Aplecat peste masa numărul unu, cu tacul despicându-i bărbia, se lasă peste mandanea pentru a lovi bilele din os... Curând după moartea mamei, Fat Vince l-a scos pe tata dintr-o faimoasă încăierare, lângă closetul bărbaților de pe Alec, atunci când Shakespeare era la începuturile lui. — Asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să recunosc că pipița câștigă bine din afacerea asta. Nu o dată am văzut-o aleasă din grupul celorlalte de vreun deget negru care îi făcea semn în lumina galbenă. O alta e iraniană (cred), bate trotuarele împopoțonată cu o fustă despicată de un albastru deschis și o bluză subțire. Chiar că arată de douăzeci de lire. Are sâni elastici și picioare bronzate, care lucesc din cauza rasului, și pare mai puțin plictisită și speriată de faptul că e curvă decât colegele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu o combinație de gură și mână ți-o scoală cum n-a fost ea niciodată. N-ai văzut de când ești așa ceva. Te uiți în jos și te întrebi: Al cui e suloiu’ ăsta? Privești în sus și tavanul se despică. Și ia ghicește ce se-ntâmplă. — O tonă de căcat se revarsă peste tine. — La dracu’, moșule, cum poți fi așa de lipsit de romantism? Ce urmează e că tavanul se despică și o prințesă coboară pe o funie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
suloiu’ ăsta? Privești în sus și tavanul se despică. Și ia ghicește ce se-ntâmplă. — O tonă de căcat se revarsă peste tine. — La dracu’, moșule, cum poți fi așa de lipsit de romantism? Ce urmează e că tavanul se despică și o prințesă coboară pe o funie de mătase. În șpagat. Mă înțelegi? Ai priceput ceva. Apoi își face intrarea pe ușă, un luptător sumo care atârnă vreo 150 de kilograme, îi ia piciorul în mână și o învârte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului. A rămas acea noapte de la „Melody“ închisă în mine ca urma unui cuțit despicându-mă, împărțindu-mă pentru totdeauna între cel ce am fost și cel care am devenit. A rămas cu toate ale ei, ca și cum fiecare clipă a fost să-mi fie fixată cu semnul înroșit, încins în foc, cu care stăpânul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru iluminați și apostoli. Așa-i. Dar astea sunt bune în literatură. Sunt cutremurătoare acolo. În viață... Umilința și sufletul zbuciumat trec pe stradă cu aceiași pași. Caldarâmul, pământul suportă la fel și pașii fericiților, și ai nefericiților. Aerul se despică la fel în fața lor... Caracterele sunt doar ale literaturii. Ale realității sunt doar viețile astea mizere ale noastre. Abia acum, când N.N. nu vine, aș putea să mă simt jignit. În fond, mi-a deturnat dorul de somn, îmi ignoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nelipite între ele, cu multe goluri. Un trup făcut încă alandala, fragil, pornit a se risipi la fiecare tremur al pașilor ei zoriți, la fiecare lovire a aerului încă dur al acestei dimineți. Un aer încă somnoros, lăsându-se greoi despicat de fetișcana zorind în fața mea. O perdea de aer încă rigid, refuzând să se mlădieze după acest trup schilod în așteptarea frumuseții lui viitoare. Îmi încetinesc voit mersul, lăsând ca distanța dintre noi să se prelungească tot mai mult. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-un fulgarin alb, cu ochelari negri de orb, cu mâna întinsă în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și înaintarea, ducându-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
NICOLAE ANGHELESCU Dă cu barda, dă odată, Să sfîrșească viața toată. Părăsit sînt de cuvinte, Viața minte, moartea minte. Cîte-au fost s-au petrecut, Mie-mi sînt necunoscut. Dă cu barda, dă odată, Să despice viața toată. Am rămas o umbră-acum, Orice drum este de fum, Amintirile sînt scrum. Viața-i cîmp pe care pasc Caii morții ce renasc Din secunda ce-mi îmbracă Sufletul și carnea toată Strîns, cu cercuri de aramă, Haină ce
Bardă cerească. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_854]
-
Poate că ar fi ales o altă cale?” „Când la mijloc e vorba de femeie, nu există nici o altă cale”, zise Noimann. „Ei, cum să nu existe”, spuse inginerul, „ar fi putut s-o Împartă Între ei...” „Adică s-o despice În două...” „Nu”, replică Satanovski, „ce rost ar fi avut să mai facă o despicătură odată ce femeia deja avea una...” „Ar fi făcut cu schimbul?” „De ce nu?” Întrebă Satanovski... „Sau ar fi putut acționa chiar În același timp, profitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și cât mai credibilă. El nu mizează deloc pe amănuntul observat numai de el, pe adevărata autenticitate, nu crede că astfel se poate comunica. Ciudat gândesc acești oameni contemporani cu tine. Tresari la gândul că se va apuca acum să despice firul În păatru și să-ți dezvolte, pedagogic, morala pe care tocmai a Înjghebat-o. Din fericire n-o face. „E, și pe urmă, eram la Budapesta, cam 18 zile am stat acolo. I-am urmărit pe nemți până În Cehoslovacia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să nu-i poată rezista. Bine înarmat, deci, și cumpănind puterea vrăjmașului său, prin dibăcie și iuțeală îl lungi în scurt timp la pământ. Roland s-a grăbit, apoi, să se întoarcă sus, și trecând prin apă, care acum se despica înaintea lui - mulțumită sabiei magice - a ajuns curând pe țărm, unde a pătruns într-un câmp cu pietre prețioase. Roland a străbătut acest câmp, fără a se simți, câtuși de puțin, ispitit să se oprească a culege vreunul din splendidile
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
când îl regăsise. Rogero, care nu știa cum să stăpânească acest cal, s-a pomenit purtat peste piscurile munților, la o înălțime atât de mare încât abia de mai deosebea pământul de apă. Hipogriful și-a îndreptat zborul spre apus despicând aerul așa cum o corabie nouă despică apa, împinsă de vânturi prielnice. A S T O L F O Ș I V R Ă J I T O A R E A În lungul zbor pe care l-a făcut purtat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
știa cum să stăpânească acest cal, s-a pomenit purtat peste piscurile munților, la o înălțime atât de mare încât abia de mai deosebea pământul de apă. Hipogriful și-a îndreptat zborul spre apus despicând aerul așa cum o corabie nouă despică apa, împinsă de vânturi prielnice. A S T O L F O Ș I V R Ă J I T O A R E A În lungul zbor pe care l-a făcut purtat de Hipogrif, Rogero a fost dus
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Acesta era Darninel, tânărul și viteazul prinț al Zumarei, iar Rinaldo l-a remarcat pentru prăpădul ce-l făcea în juru-i. ‘’ Ei “ , își zise el “ să zmulgem această iarbă primejdioasă până nu ajunge prea mare “. Pe măsură ce Rinaldo înainta, mulțimea se despica înaintea lui, creștinii dându-se în lături pentru a lăsa drum liber spadei sale, iar păgânii pentru a scăpade furia lui. El ajunse astfel să dea ochii cu Darninel și i-a strigat: “ Ascultă tinere, acela care ți-a dat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cândva, cu pași ușarnici, La groapa ta, mișeii și viclenii, Și se vor bate-n piept cu pumni fățarnici, Slăvind lumina sfintelor vedenii, Mormântul tău, gemând, să se ridice Și duhul tău, țâșnind din veșnicie, Într-un năpraznic fulger să despice Pângăritoarea lor nimicnicie!” (Radu Gyr Mormântul Căpitanului) Cea mai dureroasă rană e cea primită de la proprii guvernanți care au condus și conduc destinele neamului, câinească vărsătură și josnici vânzători, băutori de sânge care neau despuiat țara de cele mai frumoase
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
un topor. Norocul lor că locul troienit era la intrarea într-o pădure de brad. Când s-au văzut între nămeți, comandantul tunului l-a pus chiar pe el - știindu-l de la pădure - să taie un brad și să-l despice încât să poată face niște lopeți din lemn... După o muncă cu schimbul făcută cu un camarad au facut vreo patru lopeți... Când au reușit să scoată tunul dintre nămeți, s-a auzit glasul comandantului de tun: „Brava, băieții tatii
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu bubuitul tunurilor, tresăreau la fiecare tunet, dar când trăsnea săreau ca arși. Atunci am legat dârlogii unul de altul și îi țineam,să n-o ia la fugă cumva... Toate au mers până când un trăsnet - de parcă s-ar fi despicat cerul - a lovit tocmai copacul din fața noastră. Și era la un pas de noi”. ― Fantastic! - s-a minunat locotenentul. ― Săracul Traistă, a fost martor la un zbucium de neimaginat al cailor. Parcă îl aud: „Atunci a izbucnit o pălălaie ca
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]