1,067 matches
-
împărat în noiembrie 1272, primind cu această ocazie drepturi foarte extinse. În Bulgaria, tensiunea părea să se estompeze după moartea în 1270 a țarinei Irena Lascaris, țarul bulgarilor, Constantin, căsătorindu-se cu o nepoată de-a împăratului, Maria (sora soției despotului de Epir). Dar Mihail al VIII-lea, neredându-i țarului bulgarilor porturile Anchialos și Mesembria, devenite posesiuni bizantine în 1262, promise ca dotă, războiul izbucnea în anul 1272 și bulgarii vor intra în teritoriul bizantin. Sub presiunea tătarilor, ei trebuiau
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
îi transmisese în 1294 drepturile și teritorile casei de Anjou, administra moștenirea angevină a Epirului și revendica în numele regelui Neapolelui suzeranitatea asupra principatelor france din Grecia și chiar din Thessaalia. El își asigura posesiuni epirote prin căsătoria cu Thamar, fiica despotului Nikepfor și în 1295, epiroții îi vor ceda și orașele din Etolia. Puterea statelor grecești separatiste scădea mai rapid decât cea a Imperiului bizantin. Se adăuga și o puternică tensiune între Epir și Thessalia, care se traducea prin întâlniri armate
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
cu Thessalia), unde pretențiile lui Philip la suzeranitate provocau o mare nemulțumire. În anul 1295, fiii sebastocratorului Ioan atacau despotatul, epiroții apelând la împăratul bizantin. Evoluția statelor separatiste grecești părea a lua o turnură favorabilă pentru Bizanț, în 1296 murind despotul Nikephor al Epirului și vechiul inamic al Bizanțului, sebastocratorul Ioan de Thessalia, in urma cărora prințesa bizantină Anna, o nepoată a lui Mihail al VIII-lea, prelua regența în Epir în numele fiulii său minor Thomas (partida favorabilă bizantinilor ajungând la
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
și Brussa, răpită de turci Planurile amtibizantine se conturau din nou. Philip de Tarent, care căuta să-și extindă pozițiile în regiunea Epirului și Albaniei, se alia cu albanezii catolici și intra în posesia orașului Dyrrachion. Dar campania contra Annei, despotul bizantofil al Epirului, nu avera nici un rezultat (1306). Era și mai pericuolos că Despotul Romaniei și Seniorul regatului Albaniei, cum se numea acum Pfilip de Tarent, era Carol de Valois. Acest prinț fără țară, lucra cu ardoare la resuscitarea planurilor
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
care căuta să-și extindă pozițiile în regiunea Epirului și Albaniei, se alia cu albanezii catolici și intra în posesia orașului Dyrrachion. Dar campania contra Annei, despotul bizantofil al Epirului, nu avera nici un rezultat (1306). Era și mai pericuolos că Despotul Romaniei și Seniorul regatului Albaniei, cum se numea acum Pfilip de Tarent, era Carol de Valois. Acest prinț fără țară, lucra cu ardoare la resuscitarea planurilor de cucerire ale lui Carol de Anjou și tindea către coroana imperială a constantinopolului
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
să fie uciși sau ferecați în lanțuri chiar și parlamentarii și solii lui Cantacuzino. În anul 1342, după asediul nereușit al Thessalonicului, Ioan VI a suferit câteva înfrângeri serioase și a plecat, cu rămășițele armatei sale, în Sebia, sub protecția despotului Ștefan Dușan. Amestecul în războiul civil bizantin răspundea perfect planurilor de expansiune ale regelui Serbiei și aristocrației sârbești. Regele și regina Serbiei primeau cu mari onoruri la Priștina pe împăratul latin rival (iulie 1342). Tratativele lui Cantacuzino cu Dușan și
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
Philippopolis și Stanimachos, dar nu-și oferea concursul guvernării care consimțise la această enorme concesie. Momtchilo își întemeiase un principat în sudul Rhodopilor. De aici, acest aventurier îndrăzneț, căruia Cantacuzino îi acordase titlul de sebastocrator, iar împărăteasa Anna, cel de despot, jefuia toată regiunea până când Omur îl va zdrobi (1345). În ciuda faptului că o parte din forțele turcilor au fost atrase în războiul maritim, început atunci de papa Clement VI împotriva musulmanilor, la începutul verii anului 1345, guvernul Annei de Savoia
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
Doamna Milița Despina sau Despina Elena (n. cca. 1487 - d. 30 ianuarie 1554) a fost soția lui Neagoe Basarab. Provenea dintr-un neam înalt de despoți sârbi, fiind fata lui Ioan Brancovici al Serbiei (n.1465 - d. 10 decembrie 1502). Unchiul său era Mitropolitul Maxim (născut Gheorghe Brancovici). Despina s-a căsătorit în anul 1505 cu Neagoe Basarab și au avut șase copii (Theodosie, Stana, Petru
Doamna Despina () [Corola-website/Science/317613_a_318942]
-
ani. Între 1347 - 1354 a domnit alături de Ioan al VI-lea Cantacuzino și între 1353 - 1357 a domnit alături de Matei Cantacuzino. După încheierea luptelor cu Cantacuzinii (cu Ioan al VI-lea Cantacuzino), a ocupat tronul mult dorit. Ce-i drept, despotul Moreei, Manuel Cantacuzino, s-a separate de Paleolog și a păstrat pentru sine puterea asupra părții bizantine a Peloponesului. La sfârșitul războiului civil dintre cei doi Ioani, Imperiul oferea o priveliște mohorâtă. Tracia, cutreierată în lung și în lat de
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
-l cu închisoarea pentru datornici, ca pe cel mai amărât milog. Andronic IV, care rămăsese pe tron ca regent , n-a depus nici un effort ca să-și salveze tatăl. Nefericitul monarh a fost scos din nevoie de fiul său mijlociu, Manuel, despotul Thessalonicului, și de Ioasaf Cantacuzino-ei au adunat suma cerută și, în octombrie 1371, Ioan V a fost eliberat. Unirea, înfăptuită de ,defensorul bisericii’’, fără consimțământul acesteia din urmă, a sucombat, de fapt, imediat după naștere. Deoarece nu-și dorea necazuri
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
care, fiind în relații de prietenie atât cu Ioan V, cât și cu partizanul neclintit al ortodoxiei, patriarhul Philotheos, a contribuit la aceea ca episodul acesta să fie dat uitării. La 26 septembrie 1371, turcii au zdrobit, lângă Černomen, milițiile despotului sârb Ioan Ugliješa. Statul otoman prindea puteri și, în cele din urmă, în primăvara anului 1373, Ioan V s-a recunoscut pe sine vasal al sultanului Murad I. Titlul de ,autocrator al romeilor’’ a devenit, de acum încolo, o ficțiune
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
21 iulie 1425) a fost un împărat bizantin din 1391 până în 1425. Fiul mijlociu al lui Ioan al V-lea Paleologul s-a încoronat în primăvara anului 1391. Noul împărat era un dușman neîmpăcat al turcilor. Încă pe atunci era despotul Thessalonicului, el plănuia să ridice o răscoală împotriva sultanului și numai pericolul unei expediții a lui Murad I l-a silit pe viteazul despot să înceteze pregătirea pentru rebeliune. Sultanul, văzând în Manuel un dușman, a insistat, la început, ca
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
în primăvara anului 1391. Noul împărat era un dușman neîmpăcat al turcilor. Încă pe atunci era despotul Thessalonicului, el plănuia să ridice o răscoală împotriva sultanului și numai pericolul unei expediții a lui Murad I l-a silit pe viteazul despot să înceteze pregătirea pentru rebeliune. Sultanul, văzând în Manuel un dușman, a insistat, la început, ca drepturile de moștenitor să fie transmise fratelui acestuia, Andronic al IV-lea Paleologul (1381), apoi însă a poruncit ca anume Manuel să fie cel
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
prin Dardanele, sultanul i-a înșiruit pe prizonieri pe ambele maluri ale strâmtorii și aceștia proferau blesteme în urma galerei regale. Scurt timp după bătălia de la Nicopole, armatele lui Baiazid au invadat Peloponesul. Situația părea până într-atât de disperată, încât despotul Theodor I Paleologul a vândut, cu consimțământul fratelui său, aproape întreg despotatul (în afara orașului port Monembasia) ordinului Ospitalierilor.(Cavalerii n-au izbutit să prindă rădăcini în Moreea, din cauza unei împotriviri foarte puternice a populației băștinașe, în primul rând, a clerului
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
a întremat, dar, de acum încolo, numai era el, un bătrân pe jumătate paralizat, cel care decidea politica la curtea romeilor, ci Ioan VIII. În anul următor, sultanul a năvălit asupra Moreei, distrugând zidul ridicat de greci pe Istm. Mercenarii despoților au dat dovadă de o lașitate surprinzătoare, cuceritorii musulmani au străbătut Peloponesul ca o avalanșă de foc. La 23 februarie 1424, sub amenințarea unei noi invazii, Manuel II și Ioan VIII au semnat un tratat de pace cu sultanul, în
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
Roman de Răsărit în perioada 1425-1448. Ioan al VIII-lea era fiul cel mai mare al împăratului Manuel al II-lea Paleologul. Acesta a avut șase fii: Ioan, Theodor, Andronic, Constantin, Thoma și Demetrios. Theodor a murit în 1438, ca despot al Moreei, Andronic murise înaintea lui Theodor, la mănăstire, iar Thoma și Demetrios n-au ajuns niciodată pe tron. Ioan și Constantin (viitorul împărat Constantin al XI-lea Paleologul) au fost ultimii basilei ai Imperiul Roman de Răsărit. Ioan al
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
rămăsese din Bizanț încă din 1421, când tatăl său îl asociase la domnie. Domnia acestui împărat a decurs într-o atmosferă de luptă continuă între greci și urmașii feudalilor occidentali, care stăpâneau în Achaia și Moreea (în anii 1428-1432, războinicul despot Constantin i-a alungat pe aceștia din Moreea, unde au rămas sub protectoratul Veneției numai patru orașe: Argos, Nauplia, Coron și Modon). Însă nu mai puțin importante, pentru istoria Bizanțului, au fost conflictele din interiorul țării, între mișcările așa-numite
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
noiembrie 1437, Ioan VIII Paleologul a ieșit în larg cu opt corăbii împodobite, însoțit de patriarhul Iosif II, delegația Bisericii ortodoxe (patriarhii Alexandriei, Antiochiei și Ierusalimului desemnaseră fiecare câte doi reprezentanți plenipotențiari) și luându-l cu sine pe fratele său, despotul Demetrios, pe care era periculos să-l lase în capitală, din cauza firii lui violente. La 8 februarie 1438, o lună după ce papa îi adunase pe episcopii care i se supuneau la Ferrara (un ordin-invitație corespunzător fusese expediat și la Basel
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
Varna a aruncat Constantinopolul pradă unei cumplite disperări. Ultima posibilitate de a apăra orașul cu mâinile oștirii latine fusese pierdută. Puține bucurii îi aduceau lui Ioan VIII și discordiile dintre membrii familiei sale. Încă în timpul absenței împăratului s-a răzvrătit despotul Moreei Theodor Paleologul. Între Constantinopol și Mistra era pe cale să izbucnească un război, când a venit știrea despre epidemia de ciumă din Italia. Theodor a hotărât să nu-și irosească degeaba puterile, ci să aștepte sfârșitul fratelui său, însă aceste
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
VIII și cu ceilalți frați ai săi, Theodor II a renunțat la drepturile sale asupra despotatului de Mistra, în schimbul unui apanaj-orașul Selymbria. În anul 1442 a încercat (ce-i drept, fără succes) să pună stăpânire pe Constantinopol neastâmpăratul și ambițiosul despot Demetrios. a murit în data de 31 octombrie 1448, după ce i-a fost comunicată vestea înfrângerii suferite de oștirea creștină a lui Iancu de Hunedoara în Bătălia de la Kosovo Polje.
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
Danemarcei. Atâta timp cât unirea nu era sigură, Margareta a tolerat prezența Riksråd, influența lor era minoră și autoritatea roială supremă rămânea neschimbată. Birourile de Conetabili și de Conți Maresali au rămas vacante. Danehof a căzut în ruină iar marea regină, un despot ideal, a guvernat, prin oficialii de judecată, ca superior funcționar. Legea și ordinea au fost bine întreținute și licența nobilimii a fost reprimată cu asprime. Regatele din Suedia și Norvegia au fost tratate ca părți integrate ale statului danez, și
Margareta I a Danemarcei () [Corola-website/Science/319114_a_320443]
-
la 1821, caracterizată printr-un interes scăzut și limitat al elitei conducătore, boierești și ecleziastice, de a dezvolta instituții de învățământ de calitate și durabile. Cu câteva excepții de marcă (cum au fost cazurile lui Vasile Lupu sau Iacob Heraclid Despotul) domnii Țărilor Române nu au acordat practic nicio atenție creării de școli și academii pentru educarea tineretului țării. În toată această perioadă, populația formațiunilor statale românești a fost practic analfabetă în cvasi-totalitatea ei. Începutul procesului de formare a statului român
Istoria educației în România () [Corola-website/Science/315676_a_317005]
-
așezată o pisanie în limba slavonă cu următorul cuprins: ""Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acest lăcaș sfânt închinat Învierii Domnului a fost început și terminat de Elena, Doamna lui Petru Voievod, fiica țarului Ioan Despotul, pentru mântuirea sufletului Domnului ei Petru Voievod și pentru sine, în anul 7059 (=1551) luna ianuarie, 15 zile"". După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, Biserica "Învierea Domnului" a fost cedată în 1780 de către împăratul Iosif al II
Biserica Învierea Domnului din Suceava () [Corola-website/Science/316625_a_317954]
-
Evenimentele de la Niceea, din anii1204-1206, sunt puțin cunoscute. Theodor Laskaris, care s-a apucat, plin de energie, de organizarea rezistenței împotriva latinilor, își avea, la început, baza la mai ospitaliera Brussa. Însă, în rătimp de un an sau doi, energicul despot și-a atras simpatia niceenilor, care s-au învoit să-l recunoască suveranul lor. În martie 1205 sau 1206, a fost proclamat împărat al romeilor la Niceea. Deoarece Patriarhul Constantinopolului, Ioan X Kamateros, a refuzat categoric să părăsească Didymotika, care
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
și el la Niceea, a pus pe capul lui Laskaris stema imperială. Theodor I se distingea prin multe calități. Mic de statură, vioi și cu o capacitate de muncă uimitoare, acest om și-a câștigat respectul tuturor. Urcând pe tron, despotul a jurat să izgonească din orașele răsăritene blestemata oaste apuseană, care a năvălit fără opreliști în Imperiul romeilor, l-a distrus și l-a devastat, precum norii de lăcuste, să oprească înaintarea oștirii latine, care pune stăpânire întotdeauna pe ceea ce
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]