1,113 matches
-
Ministerului de Interne, trecuse în subordinea directă a lui Ion Antonescu. Prin împușcarea maiorului Döring de către un agent străin, Antonescu făcuse "dovada" cercurilor germane că "valul anarhiei legionare" punea în primejdie însăși securitatea trupelor germane din România, așa că l-a destituit pe gen. Petrovicescu în data de 21 ianuarie 1941. A doua acuzație adusă gen. Petrovicescu, menționată în lucrarea Pe marginea prăpastiei, este că nu a îndeplinit ordinul lui Ion Antonescu de a interna în lagăre evreii intrați fraudulos pe teritoriul
Constantin Petrovicescu () [Corola-website/Science/307483_a_308812]
-
asemenea, în lucrarea Pe marginea prăpastiei nu se menționează vreo implicare a generalului în asasinatele de la Jilava din 26/27 noiembrie 1940, sau în asasinarea profesorilor Virgil Madgearu și Nicolae Iorga, așa cum s-a insinuat ulterior. Dat fiindcă a fost destituit în ziua de 21 ianuarie, fiind înlocuit cu generalul Dimitrie Popescu, gen. Constantin Petrovicescu nu poate fi făcut răspunzător de evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, pe care lucrarea Pe marginea prăpastiei le denumește "Rebeliunea legionară", denumire adoptată ulterior și
Constantin Petrovicescu () [Corola-website/Science/307483_a_308812]
-
această atitudine este compatibilă cu continuarea exercitării unei comenzi cu toată autoritatea necesară, sau dacă este cazul de a se aplica una din soluțiile de îndepărtare din armată." Raportul generalului Petre Dumitrescu nu a rămas fără urmări, Aurelian Son fiind destituit și trecut în rezervă în martie 1943.
Aurelian Son () [Corola-website/Science/307507_a_308836]
-
care a ajuns Cassio și îl cheamă pe Rodrigo să adreseze celui amețit cuvinte jignitoare. Cei doi tineri se înfrunta, dar lupta dintre ei este întreruptă de apariția lui Otello și a Desdemonei. Judecându-l aspru pe Cassio, guvernatorul îl destituie. Mulțimea se împrăștie. Rămași singuri, Otello și Desdemona se îmbrățișează cu dragoste. Pentru că nu a putut obține iertarea stăpânului sau, Cassio cere sfatul lui Iago și, la sugestia acestuia, se adresează Desdemonei. Bucuros că totul se desfasoara conform planului, Iago
Otello (Verdi) () [Corola-website/Science/307626_a_308955]
-
al PCR. În perioada 22 aprilie 1980 - 26 noiembrie 1984, a deținut funcția de prim-adjunct al ministrului de interne și șef al Centrului de Informații Externe (CIE) din cadrul Direcției Securității Statului (DSS). La 26 noiembrie 1984, Pleșiță a fost destituit și numit în funcția de comandant al Școlii de perfecționare a cadrelor de rezervă din Ministerul de Interne de la Grădiște, de unde a fost trecut în rezervă la 19 februarie 1990 cu gradul de general-locotenent (cu 2 stele) . A deținut și
Nicolae Pleșiță () [Corola-website/Science/306698_a_308027]
-
7 aprilie 1997, Nicolae Alexei a fost numit în funcția de director al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate și Corupției (DCCOC). Președintele Petru Lucinschi i-a acordat, la 20 mai 1998, gradul special de general-maior de poliție. A fost destituit din funcție prin ordinul ex-ministrului de Interne, Victor Catan, pe motiv de “abuz în serviciu” și comercializarea ilegală a “corpurilor delicte”, confiscate de la contrabandiști. Generalul Alexei a jucat un rol-cheie în numirea Guvernului Dumitru Braghiș, Partidul Popular Creștin Democrat condiționând
Nicolae Alexei () [Corola-website/Science/307782_a_309111]
-
1961 a fost decorat cu medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România". Ulterior în același an, a fost acuzat de „deviaționism ideologic spre dreapta”, de complicitate cu Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu (care voiau să-l destituie pe Gheorghe Gheorghiu-Dej), fiind înlăturat din toate funcțiile deținute. După aceea a intrat într-un con de umbră, viitorul său politic fiind așadar compromis. A fost reprimit în partid în 1974, și - asemănător altor vechi ilegaliști sau conducători de frunte
Constantin Pârvulescu () [Corola-website/Science/308324_a_309653]
-
a nemulțumirii din rândurile partidului. Replici la discursul lui Pârvulescu au fost date de Ion Popescu-Puțuri, George Macovescu, apoi chiar de Nicolae Ceaușescu. Acesta din urmă l-a făcut trădător pe criticul său. Pârvulescu a fost dat afară din sală, destituit din funcția sa de delegat la Congres, și a fost pus sub supraveghere strictă și arest la domiciliu. La 16 decembrie 1980 a fost exclus din partid cu aprobarea unanimă a membrilor CPEx. A fost criticat dur mai ales de
Constantin Pârvulescu () [Corola-website/Science/308324_a_309653]
-
sovietice, apoi a fost deportat în Siberia, iar în final s-a alăturat emigrației politice de la Moscova). S-a întors în România în 1946. A fost adjunctul ministrului Comerțului Exterior între 1949-1952. În 1952 a fost exclus din partid și destituit odată cu îndepărtarea grupului Luca-Pauker-Georgescu. În 1956 este numit ministru al Comerțului Interior (1956-1959), apoi al Comerțului Exterior, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1963-1979), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1979-1989). Totodată a fost membru al CC al PCR (1960-1989) și al
Gogu Rădulescu () [Corola-website/Science/308334_a_309663]
-
rezistență în Bavaria, Goebbels s-a opus, susținând, însă, o ultimă opoziție în capitala Reich-ului. Până la acest moment, Goebbels obținuse deja poziția pe care o dorea lângă Hitler. Göring era discreditat categoric, cu toate acestea, Hitler a refuzat să îl destituie abia până la 25 aprilie. Himmler, a cărui numire în comandamentul Grupului de Armată Vistula a dus la un dezastru predictibil pe Oder, era tot în dizgrație, Hitler suspectând că negociază în secret cu Aliații. Numai Goebbels și Borman îi rămăseseră
Joseph Goebbels () [Corola-website/Science/302287_a_303616]
-
și pe împărăteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se desculpa de calomnii și de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat și de aceea a fost destituit. Patriarhul a fost rechemat din cauza răscoalei poporului care-și revendica pastorul și din cauza unui cutremur de pământ. Patriarhul a fost primit în triumf, dar împăcarea n-a durat decât două luni. Spre sfârșitul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neorânduielile
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
împușcat mortal la București pe maiorul german de aviație Döhring. La 20 ianuarie, Antonescu l-a demis pe Ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii, pentru incapacitatea de a fi asigurat protecția maiorului german. Au mai fost destituiți și Alexandru Ghica, directorul general al polițiilor și Constantin Maimucă, director în Ministerul de Interne. Legionarii au respins aceste destituiri și s-au înarmat masiv. La 21 ianuarie 1941 Garda de Fier s-a răsculat (acțiunea fiind cunoscută ca "Rebeliunea
Horia Sima () [Corola-website/Science/302185_a_303514]
-
și l-a proclamat pe fiul său, Romulus Augustus, împărat. În 476, Oreste a refuzat să-i acorde lui Odoacru și herulilor săi statutul de federalizați, fapt care a determinat o invazie. Oreste a fost ucis și Odoacru l-a destituit pe Romulus Augustus, instalându-se stăpân peste Italia și a trimis însemnele imperiale la Constantinopol. Trei state au continuat sub conducerea romană, într-o formă sau alta, după 476: Julius Nepos a controlat Dalmația până la asasinarea sa în 480. Syagrius
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
Szálasi și suporterii lui erau liberi, Partidul crucilor cu săgeți a reintrat în legalitate. Szálasi, care se bucură de protecția dictatorului german Hitler, a devenit dușmanul premierului Sztójay. Szálasi a dispus arestarea regentului Miklós Horthy. În august 1944, Horthy îl destituise pe Sztójay, numindu-l în funcția de premier pe Géza Lakatos. La 15 ocombrie 1944, Ferenc Szálasi a devenit conducătorul unic totalitar al Ungariei, aceasta petrecându-se în acord cu voință Germaniei, iar Horthy a părăsit țara. A doua zi
Ferenc Szálasi () [Corola-website/Science/302702_a_304031]
-
dar fără a desemna și un prim-ministru coordonator al întregii activități. Strălucitul om de stat Mihail Speranski, care fusese principalul sfătuitor al țarului în primii ani de domnie, i-a propus suveranului reforme constituționale ample, dar Alexandru l-a destituit în 1812 și și-a pierdut interesul pentru reforme. Interesul lui Alexandru nu a fost centrat pe politica internă, ci pe cea externă, în mod particular în problemele conflictului cu Napoleon. Temându-se de ambițiile expansioniste ale lui Napoleon și
Istoria Rusiei, 1796-1855 () [Corola-website/Science/302758_a_304087]
-
elaborând împreună proiectul unei politici naționale, prezentată în gazeta la care lucra Kossuth. Materialul publicat a avut efect mare (tirajul ziarului a fost între 3000-6000 de exemplare). Conservatorii potrivnici reformelor au fost criticați de Széchenyi. În 1844, guvernul l-a destituit pe Kossuth din redacția ziarului "Pest", pretextul fiind retribuția. Kossuth a scris o mulțime de articole despre o economie independentă, s-a opus importurilor industriale din Austria, iar opoziția politică și-a însușit acest deziderat. La 3 martie 1848, la
Lajos Kossuth () [Corola-website/Science/302801_a_304130]
-
Guvernul a decis dizolvarea Comitetului Sfaturilor din Berlin, aflat sub control USPD. Comisarii USPD au părăsit guvernul, iar spartakistii au fondat Partidul Comunist. Capitala a fost cuprinsă de înfruntări violente între susținătorii USPD și SPD, iar guvernatorul Berlinului l-a destituit pe perfectul comunist al poliției. Spartakiștii au organizat manifestații ce au degenerat în conflicte armate cu forțele de ordine, satele erau însă neatinse de revoluție. Armata a fost chemată pentru a apară guvernul și pe 9-12 ianuarie au loc lupte
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici pentru asigurarea unei apărări permanente și patriotice a bunurilor publice. În 1512, când familia florentină Medici a recâștigat puterea asupra Florenței și republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost destituit din funcție și arestat pentru scurt timp. A fost închis în Florența, fiind învinuit de o presupusă conspirație împotriva noii puteri. După eliberarea sa, a fost exilat și detașat în San Casciano, unde și-a scris cele mai importante lucrări
Niccolò Machiavelli () [Corola-website/Science/302459_a_303788]
-
Austria, de a-și fructifica victoria i-a permis lui Napoleon să continue preparativele pentru asedierea Vienei (iulie). Împăratul a reușit să-i înfrângă pe austrieci în bătălia de la Wagram din 5 - 6 iulie. În timpul acestei bătălii, Napoleon l-a destituit pe mareșalul Jean-Baptiste Bernadotte, în urma greșelilor strategice flagrante făcute de acesta. La scurtă vreme după acest episod, cu acordul lui Napoleon, Bernadotte a acceptat oferta suedeză de a ocupa poziția rămasă vacantă de prinț moștenitor. Mai târziu, el a participat
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
judecată pentru calomnii și injurii la adresa sa, dar Popper se bucură de renume și prestigiu. El publică nu mai puțin de 20 de scrisori în ziarul "La Prensa", scrise cu un spirit caustic. În cele din urmă, guvernatorul Paz este destituit. Îl înlocuiește ca guvernator doctorul Mario Cornero, care nu are o soartă mai bună decât predecesorul său: Popper obține revocarea sa din funcție. Popper publică în "El Diario" șase articole despre călătoria sa la Humahuaca, despre indieni și aurul de la
Julius Popper () [Corola-website/Science/304680_a_306009]
-
fost Sam Houston.În dorința de a nu agrava situația, Houston a refuzat două oferte din partea președintelui Lincoln pentru ca trupele Uniunii să-l țină în funcție. După ce a refuzat să depună un jurământ de credință față de Confederație, Houston a fost destituit ca guvernator. Texasul a contribuit în timpul războiului civil cu un număr mare de oameni și echipamente pentru restul armatei confederate. Bătălia finală a Războiului Civil a fost purtată aproape de Brownsville Texas la Palmito Ranch și s-a sfârșit cu o
Texas () [Corola-website/Science/303610_a_304939]
-
primire ospitalieră la Geneva. În 1574, a scris "De jure magistratuum" ("Dreptul magistratului"), în care protesta împotriva tiraniei în chestiunile religioase și afirma că e legitim ca un popor să se opună practic unui magistrat nevrednic, chiar folosind arme sau destituindu-l, dacă este necesar. Pe scurt, fără a fi un mare dogmatician, asemenea maestrului său, nici un geniu creator pe tărâm ecleziastic, Beza dispunea de calități care l-au făcut faimos ca umanist, exeget, orator și lider în chestiuni politice și
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
și al prezidiului permanent al CC al PCR (1965-1969), ministru al agriculturii și silviculturii (1953-1954), președinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (1967-1969) și director general al Direcției Generale a Rezervelor de Stat (1969-1975). Din această ultimă funcție este destituit la 13 martie 1975 pentru „abatere de la morală”, ulterior fiind numit ambasador în diverse state sud-americane (Argentina, Uruguay și Brazilia, 1977-1988). În anii 60 era considerat, alături de Nicolae Ceaușescu, ca unul dintre principalii posibili succesori ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej
Gheorghe Apostol () [Corola-website/Science/303731_a_305060]
-
necesare pentru a-și înfăptui opera politică. Primii ani de domnie au fost marcați de revolte ale seniorilor regionali. În 938, Eberhard, noul duce al Bavariei, a refuzat să-i plătească lui Otto birul de omagiu. Când Otto l-a destituit, înlocuindu-l cu unchiul său Berthold, Eberhard s-a revoltat, împreună cu câțiva nobili saxoni, care au încercat să îl destituie pe Otto în favoarea fratelui său mai mare Thankmar (fiul lui Henric I cu prima soție). Otto l-a învins și
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
938, Eberhard, noul duce al Bavariei, a refuzat să-i plătească lui Otto birul de omagiu. Când Otto l-a destituit, înlocuindu-l cu unchiul său Berthold, Eberhard s-a revoltat, împreună cu câțiva nobili saxoni, care au încercat să îl destituie pe Otto în favoarea fratelui său mai mare Thankmar (fiul lui Henric I cu prima soție). Otto l-a învins și ucis pe Thankmar, dar revolta a continuat anul următor, când Gilbert, duce de Lotharingia, a jurat supunere regelui Franței Ludovic
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]