2,113 matches
-
Italia, după cum secolul nostru are America. Și a fost un genovez, Cristofor Columb, cel care a transmis, fără știrea lui, torța, sau virusul, sau ambele, Lumii Vechi către Lumea Nouă. Secole febrile, performante, canibale. Marile epoci de Întrupare a Cuvîntului, devorate de propriile lor mesaje, prinse în propria lor plasă, degajînd o căldură enormă (în timp ce simbolul este, prin el însuși, rece și distanțat), care cuplează delirul individual cu pasiunea colectivă și transformă lenta eficacitate a semnelor în violența în masă. Miliții
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ani de la primirea premiului Nobel pentru literatură, au fost organizate mai multe acțiuni comemorative colocvii internaționale, expoziții, reeditări de cărți, proiecții de filme bazate pe scrierile sale... Am fost prezent la toate, fiind un admirator al lui "Papa" din adolescență, devorându-i nuvelele și romanele, uitând sa mai plec din sălile de cinema unde rulau "Adio Arme", " Pentru cine bat clopotele", "Bătrânul și marea"... Eram fascinat de bărbatul cu trup de uriaș și suflet de copil, care și-a pus în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Mălureanu a inventat un sistem original de saltele albe pneumatice, ale căror forme și volume erau modulate În cursul acțiunii, creând spații ce răspundeau destul de fidel cerințelor dramaturgice. George Constantin dispărea și reapărea În pliurile cavităților care Încercau să-l devoreze. Actorul avea de luptat la propriu cu decorul cinetic avangardist, care la orice pas Îl putea destabiliza, iar la figurat cu metaforele complexe ale textului, Însă, cu talentul său excepțional, jongla cu brio printre obstacole. Sensul piesei răzbătea clar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
noiembrie 1952 I-am dat scrisoarea lui Mihai... și am adăugat: — Ai în ultimul timp, văzându-mă, un surâs vinovat. Nu-ți șade bine. Tu nu-mi datorezi absolut nimic! Ceață cu miros de frunze moarte... 14 noiembrie 1952 Sunt devorat de pasiune... și nu am cum s-o potolesc decât scriind, fie ce-o fi! 17 noiembrie 1952 Vreau să traduc din Rilke (acea poveste cu privire la străbunicul său) în limba română. Ca simplu exercițiu... Niciodată pierdut, și totuși regăsit... În
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de lume îl retrimite transformat în mijlocul ei), Jurnalul mișcărilor lăuntrice corectează clișeul pe care mai mulți hagiografi i l-au confecționat lui Ignațiu de Loyola: ascet și strateg misionar, a cărui afectivitate a sfârșit prin a fi cenzurată sau chiar devorată de realismul său extrem. Aici avem de-a face cu un Ignațiu înzestrat cu daruri mistice. Un exemplu simptomatic al acestora îl constituie lacrimile pe care sfântul nu și le poate stăpâni în timpul rugăciunilor. Aceste lacrimi, care riscă să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a trântit în brațe cu un ton foarte categoric: "ia-l și fă borș cu el!" Dosarul cu pricina era o "compilație" de 12 dosare, de circa 350 de pagini. Simțeam că îmi frige degetele și, întors acasă, l-am devorat o noapte întreagă, zorii prinzându-mă căutând funie și săpun să mă spânzur, neputând accepta, ca om, că și eu, alături de amic și de mulți alții, am putut suporta atâtea mizerii, umilințe și atacuri la adresa demnității umane, într-o societate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
servească, bucățile de carne și oscioarele de pui fiind mestecate sau roase sârguincios abia după ce au fost scoase pe linoleum. Mai nou, Gălbenuș își cară prada din bucătărie în hol și acolo, pe covor (fața lui de masă) și-o devoră pe îndelete. Așa îi place lui! * „Fotoliile” și „sofalele” preferate sunt chiar trupurile noastre cufundate în fotolii, așezate pe scaune sau trântite în pat. Ni se culcă în brațe, pe picioare, pe piept, pe abdomen, în poală sau chiar pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
patul meu din casa în care locuiam de mai mult timp, lângă Tomis. Trăiam acea senzație din copilărie când nu aveam curajul să ies noaptea afară. Mi se părea că, din orice colț, mă pândesc monștri înfiorători care mă vor devora instantaneu. Dacă totuși, trebuia să mă deplasez în afara incintei ocrotitoare, atunci țineam ochii închiși ca să nu văd întunericul ce mă asalta fluid din toate părțile. La fel am simțit și în această noapte. Imediat ce-am deschis ochii, am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
fost atacat de o mulțime înfometată de șobolani: s-a întâmplat în timpul unei plimbări singuratice pe via Appia. M-a salvat câinele meu, opunându-se, prin lătratul său violent, ca făpturile acelea imunde să mă asalteze corporal și să mă devoreze. Am trecut printr-o spaimă apocaliptică. Atunci am avut revelația catastrofei iminente. În toate locurile publice fumegau mormane enorme de gunoaie necurățate. Întreg orașul duhnea a hoit. Mirosul apăsător era de-a dreptul sufocant. O ceață murdară plutea deasupra stârvurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
neamuri îngrozite de coșmarul friguroasei morți, de ce vă temeți de Styx și de bezne, de umbre lipsite de consistență, subiect al imaginației poeților și amenințări cu o lume ireală? Trupurile vor putea chiar să ne fie sustrase, consumate de timp, devorate de flăcările unui rug; sufletele noastre însă vor avea o soartă diferită. Dezlipite din locul de origine, ele vor trăi veșnic în alte locuințe, în care vor fi primite ca în propria lor casă.” O problemă individuală Herodot narează ocultarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Acest hău invizibil absoarbe tot: ființe vii și obiecte. Am văzut pescăruși atrași acolo, dispărând în centrul ochiului aceluia absorbant și nemaiântorcându-se la suprafață. Peștii care nimeresc acolo sunt înghițiți dintr-o dată. Am aruncat un băț și a fost imediat devorat de gol. Mă încearcă o chinuitoare curiozitate: dacă m-aș arunca în bulboană, poate c-aș reuși să fiu transportat direct în centrul pământului, poate c-aș ajunge în lumea cealaltă sau în celălalt timp, și astfel aș putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
s-a înecat. N-a acceptat să se întoarcă la curtea din Sarmisegetuza și a ales această soluție. La ora asta, trupul ei ar trebui să plutească departe, în larg, legănat lin de apele mării. Sau poate a fost deja devorat cu cruzime de prădători. În fiecare dimineață o aștept la țărm. Uneori cred că-i aud vocea. Sunt mesagerul Pășesc printre două șiruri de bărbați cu sulițe în mâini. Acum preoții nu mă mai privesc. Simt cum mâinile lor puternice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
personală a vieții, recunosc. Am fost toată viața foarte obsedată de învățat și de știut, și nu de lucruri personale. V.A. : Tocilară ? A.M.P. : Foarte-foarte tocilară, da. Dar tocilară cu pasi‑ une, adică numai lucrurile care mă interesau le devoram pur și simplu. Și fugeam de toată partea asta familială pentru că era și apăsarea aceea foarte mare din timpul comunismului, în care, sincer să spun, nu voiam să știm de familiile noastre. Familiile erau alibiul regimului ca să ne țină pe
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
Cap. I În fuga trenului De teamă să nu se răzgândească, se urcă în tren și se duse direct la un geam pe care-l deschise suficient de mult încât să poată vedea afară. În timp ce văzul îi acaparase toată atenția devorând imagini ar fi vrut ca toate simțurile să-i înceteze a mai funcționa. Din tren, observă pomii ce se înălțau majestuos și drepți ce semănau cu niște santinele. Ramurile lor stăteau ascuțite în bătaia vântului care adia ușor. Era o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
afla. Avea ce era mai important. Fără părinți nu ar fi fost ea și invers. Trebuie să facem numai ceea ce trebuie în viață. Să nu ne comportăm ca niște ființe sabe, că nu ajungem nicăieri. Să nu te lași nici devorată de alții, să te numeri printre învingători și nu printre învinși. La urma-urmei, ea era încă o copilă în formare. Avea vise mărețe, dar încerca uneori să facă reconstituirea din cenușa rece a căsătoriei dintre Nicky și Carmen, după obiceiul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
decid caracterul preeminent al nuvelelor: social sau psihologic. Exemplificând efemeritatea bunurilor materiale, a bogățiilor pământești, în lumina învățăturii cristice, nuvela Gloria Constantini învederează mijloace care o situează în linia epicii lui Ioan Slavici și a lui Ion Agârbiceanu. Teza e devorată, sublimată de creație. Fiu al țăranului Tudor Fierăscu și al unei turcoaice, Constantin e, spre deosebire de potolitul Badea, fratele său după tată, un impetuos, o natură focoasă, vădit meridională, dificilă, având ca sigiliu o permanentă stare de nemulțumire. Neiubitor de muncă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
afirmațiile acestor teologi se depărtează de spiritul evanghelic, oferind o iluzie de eliberare, deoarece deschide calea pentru noi violențe. Enciclicele sociale, din ultimii ani, ale Papei Ioan Paul al II-lea, arată că într-o lume în care toate statele devorează bogății incalculabile pentru a le transforma în armamente, cei avuți risipesc în neștire averi fabuloase pentru satisfacerea unor gusturi fanteziste, singura cale pentru a ajunge la însănătoșirea vieții sociale este aceea de a deveni săraci ca și Cristos, săraci ca
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Sunt însă convins că Negoițescu ar fi revenit, pe parcurs, asupra „dragonilor“ ce-i străjuiesc Autobiografia. Căci sugestii ținând de simbolismul universal planează peste întreaga lui confesiune. Un cuplu de dragoni care se mușcă reciproc ori un dragon ce își devorează coada simbolizează conflictul, urmat de conciliere, dintre două impulsuri contrare ale inconștientului. Iar pentru Jung - atât de bine cunoscut de autorul Strajei... -, dragonul, acoperit pe tot corpul, ca un cer înstelat, de nenumărați ochi, este o proiecție mitică a inconștientului
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Alba, unde printre rarele case se înălța, mai trufașă, cea despre care mergea vorba că i-o dăruise un ministru ibovnicei lui rurale; trântiți unul peste altul, piept la piept, ochi în ochi, eu în orice caz dispus să-l devor de plăcere și, mai ales, doritor să împietrim așa, odată cu timpul. Aceleași manevre le-am întreprins, dar fără melancolie de îndrăgostit, fără strângeri de mână și furtive contacte epidermice, ci direct, brutal trupește, cu un june sas, un lungan subțire
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
citea în biblioteci sau acasă, preponderentă fiind lectura făcută în chip temeinic. Poetul-student și bibliotecar al uneia dintre societățile studențești beneficia din plin de cărțile luate în împrumut, se închidea pentru mult timp cu ele în odaia sa și le devora cu o poftă uriașă. Acum i-a citit pe Platon, Spinoza și Fichte, a devenit cunoscător al doctrinelor orientale, al lui Kant și Schopenhauer, acum a citit "Ramayana" și "Mahabharata", "Kalidassa" și "Vedele". Îi erau cunoscute deja traducerile din Schiller
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
foc. Antipa se simte carte, deoarece viața lui nu există decât în textul scris. Filele sunt rupte lent, iar la sfârșit omul însuși se strecoară:,,(...)prin gură dreptunghiulara a sobei. Ultimele flăcări fără putere.” Antipa trăiește în lumea cărților, le devorează. Că narator secund, reproduce povești imaginare, identificându-se lui Poprișcin, cronicarul. Personalitatea să este difuza și disonanta:,, Farmecul ascuns al bărbatului Antipa pe care unii îl numesc minciună, alții nepăsare și ușurință, bătaie de joc. Ceea ce unul numește putere, altuia
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
trăsături circumscrise configurației românești de farsă. Spiritul ludic este surprins și de Ov.S.Crohmălniceanu. Acesta consideră că jocul este omninegator al stereotipiilor prozei moderne. Chiar virtuozitățile stilistice din descrieri și stilul original intra în aceeași deformare spectaculara, anulatoare, ,, autodestrămarea textelor devorate de incertitudine”, ,, jocul înșelător al scrisului”. ELEMENTE LITURGICE PRIVIND CĂSĂTORIA îN ANTICHITATEA PĂGÂNA, LA EVREI ȘI LA CREȘTINII PRIMELOR VEACURI Pr. Ovidiu Iulian COROZEL 1. Preliminării în general elementele liturgice cum ar fi gesturile, ritualurile, practicele cultice reprezintă o latură
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
parodie ; însă Blestemele, fiind o reușită poetică în sine, independentă de modelul parodiat, au însemnat prima mea mare emoție ca cititor de poezie. Trecerea la Arghezi s-a făcut apoi neîntârziat ; am găsit în casă Poarta neagră, pe care am devorat-o. Lectură dezvirginatoare, decisivă nu numai pentru formarea gustului meu literar, ci și pentru anumite opțiuni morale. Dar nu despre acestea poate fi vorba acum. Revin la Topîrceanu. Se înțelege că după o asemenea experiență și cu un asemenea sold
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
-l amintesc în cel mai mic amănunt), mi-am dat seama că nu scenele în care apare propriu-zis rechinul m-au impresionat, ci acelea în care el nu este arătat - așa cum e, mai ales, una de la începutul filmului, cînd e devorată o tînără care făcea baie noaptea în mare : tipa înoată lejer pe spate, face pluta, e filmată de jos, din apă, la un moment dat camera începe să se apropie de ea, începe și muzica aceea, mai întîi lentă, și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de spirit produce uimire ca o mârțoagă care deodată ar porni-o la galop. Cel mai trist lucru e că prostul nu poate fi bun. Caragiale: P. dacă n-ar fi fudul n-ar avea haz. Întâi și întâi P. devorează pe Dumnezeu. Dintre toți oamenii mai ales prostul are nevoie să fie bogat. De multe ori prostul e bogat ca să poată șmecherii pune iar în circulație bogății acumulate. Față de proști, Casanova socotea permis să corecteze norocul la jocul de cărți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]