43,048 matches
-
inflexibilitatea codului cultural. Pornește eliptic și abstract ca un extrem-oriental și, după cîțiva pași, asemenea unui explorator mereu disponibil, se trezește în luxuria unor imagini dense și pline de circuvoluțiuni ca o infinită masă cerebrală. Sigur pe sine, atît în discursul suav și transparent al vîrfului de creion, cît și în retorica amplă și impersonală a printului electronic, Ioan Cuciurcă acoperă, în esență, întregul spațiu al creativității înseși. El imaginează o lume bogată și clară în același timp, ordonată după principii
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
El imaginează o lume bogată și clară în același timp, ordonată după principii stricte și liberă prin propriile sale mecanisme de funcționare. Suveran fără a cădea în vanitatea demiurgiei, sceptic fără a eșua în sonorități dezaticulate, prezență viguroasă printr-un discurs bine articulat, care îl degrevează de orice tentație de a-și clama agresiv identitatea, complex fără ostentație și subtil fără demonstrații plicticoase, Cuciurcă își configurează personalitatea ireductibilă printr-o egală distribuire în direcții opuse și, aparent, ireconciliabile. Adică exact în
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
ci ca un enunț eliptic și esențializat, iar întregul instrumentar al formei se reduce la elementele pure ale geometriei, adică la linie și la unghi. Din multiplele posibilități de combinare a acestora se nasc imaginile surprinzătoare și emblematice ale unui discurs care nu-și propune doar investigații formale și simple codificări ale limbajului, ci și însușirea unui viguros imperativ moral, acela care derivă din identificarea existenței înseși ca țintă a unei continue adversități. Personajele picturii lui Ion Lucian Murnu, siluete figurate
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
Ion Lucian Murnu alături de reformatorii sculpturii românești - Paciurea, Anghel, Brâncuși -, adică alături de aceia care au intuit faptul că resemnificarea sculpturii este posibilă doar prin recursul la sensurile adînci ale unei civilizații în care semnul și aluzia comunică mai mult decît discursul amplu, sufocat de amănunte și pîndit la tot pasul de riscul tautologiei. Artist complex, surprinzător prin coerența viziunii sale globale și prin rigoarea comunicării ei prin datele particulare ale operei, meditativ și, în același timp, angajat într-o luptă disperată
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
credință. Cel puțin destinul dramatic a trei personaje implicate în sacrificarea lui Iisus l-a preocupat pe Giovanni Papini. Cartea lui, Martorii patimilor, tradusă la noi în 1941, prelucrează șapte legende evanghelice. Cea dintâi, dar nu singura reconstituită într-un discurs plin de înțelesuri, e "Ispitirea lui Iuda". La fel de interesant e și episodul "Nebunia lui Pilat". Cu siguranță, cartea a fost citită de Mel Gibson când și-a proiectat mult-discutatul film, "Patimile lui Hristos". Numai că el a pedalat puternic pe
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
șantajează insinuant, șfichiuitor, apoi îl ațâță flatându-l și astfel îi controlează total voința. Iar Iuda, ambițios, tace vinovat și se lasă, treptat, prins în lațul ispitei. Comite fapta denunțului într-un fel de transă. Speriat, dar și stimulat de discursul personajului obscur, el merge la Caiafa să-i promită vânzarea lui Iisus. Și aici eseul se încheie cu bănuite puncte de suspensie. Ispititorul era un înger negru, cu chip de om rămas în umbră, care își racolează supușii apți să
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
la pericolul mutilării propriei conștiințe. E un semnal de alarmă. Iuda al lui Papini vinde, dar nu se sinucide, deci se abate de la legenda biblică din Evanghelia după Matei (XXVI și XXVII, 3-6), singura care istorisește și căința prin autosuprimare. Discursul scriitorului avea o altă țintă morală, se adresa omului modern apt numai pentru trădare. în schimb, de la Luca (XXII, 3) Papini și-a extras ispititorul ("Dar a intrat satana în Iuda..."), spre a-l folosi ca instrument provocator într-o
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
și de această parțială prejudecată: critica nu supralicitează, nici nu face mai multă lumină, doar sucește altfel lucrurile știute. Sigur, criticul poate alege să scrie așa încît să sune bine, adecvat, adică "limpede și fals", amăgindu-se cu satisfacția unui discurs care "se leagă". Nu o face, pentru că mai important decît coerența purificată în retortă este efortul de-a înțelege, de-a fi cel mai umil cititor al unui text pe care pretinzi, ipocrit, că nu-l cunoști. De pildă, poezia
O ușă mereu întredeschisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12401_a_13726]
-
doar o iluzie textuală, o minunată textură perversă, alcătuită din imagini culturale și cuvinte purtătoare de încărcătură simbolică, dar, în egală măsură, frazele ar putea fi purtătoarele unor înțelesuri secunde, alephiene. Cum spuneam, vocea naratorului își schimbă deseori tonalitatea, nivelurile discursului sunt multiple, registrele variază. Enunțurile par formulate în oglindă, iar afirmațiile lasă impresia subliminalului. Textul este un joc serios, practic fără reguli și limite, căci câmpul de manevră textuală este multidimensional, deopotrivă în spațiu și în timp. În eseul Poezia
Proză cât o bibliotecă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12419_a_13744]
-
septembrie, aflăm că Vlad Sorianu nu mai este printre noi. Critic literar, om de cultură cu formație științifică - biolog - dr. Vasile Sporici (Vlad Sorianu) a fost o voce discretă și înțeleaptă, echilibrată, atentă la tonul folosit, delicată, preocupată de demnitatea discursului public. Și "Viața băcăuană" a dedicat cîteva pagini memoriei lui Vlad Sorianu, de unde sînt desprinse cîteva aprecieri alese din schițele de portret făcute de colegi, și nu numai. Citindu-le, îi aducem și noi omagiul nostru. Nu trebuie ratată, în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12392_a_13717]
-
și fără nici un reper istoric, dar unul de un profund profesionalism prin autenticitatea limbajului și prin coerența mesajului interior. Pictura sa este o lungă confesiune, un autodenunț sălbatic, permanent cenzurat de pudorile unei geometrii interioare, și prelungirea legitimă a unui discurs complementar: cel poetic. Insă ea este atît de seducătoare în expresie și de puternică în motivații încît despre Sabin Opreanu trebuie vorbit, de acum încolo, la plural: poetul și pictorul. Sau, cine știe, poate viceversa!
Sabin Opreanu, un amator profesionist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12412_a_13737]
-
nedrept. Cu alte cuvinte, mesajul unor autori s-ar face auzit și înțeles abia atunci cînd nu mai e nimic de făcut. Așa să fie? Peter Esterhazy - laureatul din acest an al Premiului Păcii atribuit de Asociația Librarilor Germani - în discursul rostit în incinta istoricei Paulskirche din Frankfurt emitea cîteva opinii memorabile. El evalua cu scepticism "starea lumii" unde în fiecare secundă "undeva pe glob este război", saluta invitarea țărilor arabe la Frankfurt, dar avertiza în același timp asupra riscului de
O zi la Salonul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12389_a_13714]
-
diversitate (iar rareori chiar și texte în limbile de origine) era mai contagioasă decît penitența cu care te îndemnau textele teoretice, inclusiv ale postmodernismului, și ele deja existente în epocă. Practic, cel puțin în poezie, toate generațiile receptau experiențe de discurs neîntîlnite pînă atunci în România, inclusiv discursul speranței zero, prozastic sau minimalist, ironic și bășcălios de care s-au lăsat magnetizați cei mai tineri. Era o experiență literară multiplă, ce ne situa, în sfîrșit, la anumite cote de emulație atinse
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
limbile de origine) era mai contagioasă decît penitența cu care te îndemnau textele teoretice, inclusiv ale postmodernismului, și ele deja existente în epocă. Practic, cel puțin în poezie, toate generațiile receptau experiențe de discurs neîntîlnite pînă atunci în România, inclusiv discursul speranței zero, prozastic sau minimalist, ironic și bășcălios de care s-au lăsat magnetizați cei mai tineri. Era o experiență literară multiplă, ce ne situa, în sfîrșit, la anumite cote de emulație atinse doar în glorioasa și mitificata noastră epocă
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
de partea puterii. Ei sunt atât de anemici încât aparatul de produs cinism al pesedeilor îi toacă în câteva minute. Recentele negocieri-blitz ale sindicatelor din învățământ au developat, ca să zic așa, la modul... didactic această situație. Timorați, incapabili de-un discurs coerent și ferm, șefii sindicaliști s-au comportat, într-un talk-show de la "Antena 1", ca niște slugoi. De-a dreptul respingător era un domn Isvoreanu, care i-a lingușit pe Duvăz și Athanasiu mai ceva decât un lacheu. Un neinformat
Tradarea pe bază de cotizație by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12461_a_13786]
-
jargonul narcotic (shot, sharf, pill, acid, timbre, ex, palmieri, blunt, bong ș.a.) și dă informații suplimentare despre tipul și efectul drogurilor în cauză, spre final, această mediere pentru neinițiați este preluată fără temei de însuși diaristul narcoman. Între cele două discursuri, între notele de subsol și capitolul Manualul visătorului amator, de pildă, nu e nici o diferență pentru că, de fapt, frazele împrumută perfect sintaxa din pliantele/site-urile organizațiilor nonguvernamentale antidrog. O lectură mai completă poate face fiecare intrând pe www.erowid
Câte un joint, joint. joint ... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12442_a_13767]
-
completă poate face fiecare intrând pe www.erowid.org, www.encod.org, www.drugscope.org ș.cl. Chiar dacă site-urile sunt atent indicate și textul tipărit folosește artificiul electronic al trimiterii ("aici*") către un background bibliografic solid, procedeul nu substituie lipsurile. Discursul pare aici cel mai artificial, de fapt, concesiv, nota lui Dragoș însuși fiind de o naivitate simpatică: "Cei care citesc această însemnare sunt avizați că ea constituie portretul unui personaj de ficțiune, descris pentru o mai bună înțelegere a acestui
Câte un joint, joint. joint ... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12442_a_13767]
-
conștiinciozitatea în această realitate artificială, alternativă, spuneți-i cum vreți, din plictiseală, din curiozitate, ca "gândurile pe care nici nu le-ai avut să devină realitate". Odată curiozitatea satisfăcută, renunță. Cu alte cuvinte, cititorul este scutit de ingerarea unui (sub)discurs al vreunei crize, angoase existențiale: fără atitudine, fără o ideologie alta decât cea personală. Însă oricât de hard ar fi acest trip, el rămâne, la nivel scriptural, destul de soft. Cititorul se poate întreba, pe bună dreptate, dacă nu cumva acest
Câte un joint, joint. joint ... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12442_a_13767]
-
se resimte indubitabil amestecul subtil de nonșalanță tehnică, de manualitate, și de capacitate de abstractizare, de control strict al materiei din teritoriul înalt al ideii. Ca și Brâncuși, încă o dată, el este un creator de axiome, un adversar declarat al discursurilor de orice fel, un hermeneut al esențelor. Așa cum Brâncuși se exprima paremiologic, sintetiza în cîteva cuvinte substanța epică a unor interminabile demonstrații, Hans Mattis Teutsch epuizează în enunțuri geometrice, aproape eliptice, întreaga discursivitate a lumii vizibile căreia îi deconspiră legitățile
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
dinamica gîndirii, pe proiecții mentale și pe contemplația exclusivă a cerului interior. În această viziune angelică, născută, adică, în afara oricărei fiziologii, fie și aceea a sensibilității acceptate, forma artistică se dematerializează, părăsește principiile gravitației și devine parte dintr-un nesfîrșit discurs al esențelor. O viziune austeră, de sorginte protestantă, se construiește exclusiv din voluptatea pură a silogismelor. Nu omul particular, nu căutările sale în tridimensional, nu respirația cărnii sufocate sub propriile-i poveri pot fi găsite în reveriile artistice ale lui
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
repere senzoriale. Într-un mod paradoxal și greu de reprezentat în cadrele unei imaginații de tip fabulatoriu, pictorul reface aici, prin Cuvînt și prin Linie, adică prin instrumentarul absolut al Creației celei dintîi, lumea, firea întreagă, mișcarea și umanitatea. În discursul său global, acest episod al Ideologiei artei nu este unul teologic, de tip doctrinar, unul care închide viața în corsetul dur al instituției, ci echivalentul în epură al istoriei Genezei. De la nașterea formei prin apariția unui punct, de la extensia lui
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
ceva din personaje pe drum. Aș fi simțit nevoia unui contrapunct puternic, de exemplu, în monologul final al Mihaelei Sîrbu ca să marcheze claritatea, precizia de bisturiu a premeditatului demers artistic-uman, calculul cinic, infinit de cinic strecurat în relație și în discursul de la vernisaj, în expozeul de licență. Trebuie să mergeți și să vedeți acest spectacol, pentru toate motivele, pentru punerea în scenă, pentru detalii, pentru scenografie, pentru cei patru actori, pentru duritatea poveștii, a felului de a înțelege să faci, uneori
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
rădăcini se află pe de o parte în mentalitatea asumată de factură materialist-utilitară, a iluminismului, iar pe de alta în cea, fie și subliminală, a materialismului dialectic și istoric care a constituit vreme îndelungată uniforma obligatorie a minții și a discursului nostru. Dacă în fostele țări comuniste marxism-leninismul e măcar formal depreciat, nu același lucru se poate afirma despre unele, deloc neglijabile, medii occidentale, unde i se acordă încă bizare onoruri. Astfel un Daniel Dubuisson consideră oportun a veșteji "idealismul", susținînd
Despre Nae Ionescu și Cioran (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12467_a_13792]
-
imaginea monolitică a autorului Marii treceri. Criticul demarează lectura pornind de la cunoscutele considerații blagiene asupra misterului, dar refuză să vadă în "chipurile" veșniciei "simple simulări ale absolutului", "ficțiuni" sau surogate ale transcendenței: "Blaga își asumă o ciudată postură de creator, discursul său liric având ca obiect (...) chipurile tăcute ale veșniciei, relevându-le ca pe niște realități în sine, fără nici o intenție de a le explica (s.n.)". Dimpotrivă, aceste "chipuri" ar constitui - conform universitarului clujean - substanța însăși a liricii lui Blaga, dincolo de
Ruptura de utopia moderinistă by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/12468_a_13793]
-
propriei creații, adică ale creației înseși, prefăcîndu-se că n-a mai apucat să-și termine lucrarea. Non-finitul celor două lucrări ale lui Leonardo, ca de altfel și acela al Sclavilor lui Michelangelo, este un alt fel de finit, un alt discurs asupra materiei, a limbajului și a gestului, dar unul care nu putea fi oferit explicit contemporanilor, acelui moment al universurilor închise și al rezoluției perfecte, care nu putea fi transmis altfel decît ca o neîmplinire accidentală. Și tot prin desen
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]