1,534 matches
-
Antonin Carême este cel care a codificat folosirea sosurilor (în lucrările sale apar nu mai puțin de 200!), el însuși fiind creatorul sosului olandez (din unt și gălbenușuri). Rostul acestora este de a masca aspectul, mirosul și gustul alimentului. Aceeași distanțare creativă față de materia primă a bucătăriei... Tendințele indicate de Carême sunt duse mai departe de către Georges Auguste Escoffier (1847- 1935), autorul celebrului Ghid culinar (1903). În acest volum (despre care s-a afirmat că ar fi Noul Testament al bucătăriei franceze
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Un teatru sacru / 258 2.1. Artaud și "teatrul cruzimii" / 258 2.2. Stanislavski sau arta "retrăirii" / 265 2.3. Grotowski și "teatrul sărac" / 270 3. Un teatru politic / 274 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" / 274 3.2. Distanțarea brechtiană / 278 Concluzie / 288 Glosar / 291 Cronologie. Teoreticienii esteticii teatrale / 295 Bibliografie / 301 Tabla ilustrațiilor / 302 Index / 303 Cuvânt înainte Analiză textuală, artă a interpretării, estetică a receptării, iată cele trei moduri posibile de abordare a teatrului, după cum ne situăm
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragici care, în nefericirea lor, sunt victimele acestei "hubris" pe care Platon nu încetează să o denunțe, căci ea este contrară rațiunii. El își pierde atunci orice luciditate a judecății. Pe o asemenea constatare își va fonda Brecht teoria asupra distanțării. Emoția tragică, după Platon, înmoaie sufletul și-l tulbură inutil. Nesănătoasă, ea trezește pasiuni și sentimente dezordonate împotriva cărora, în viață, omul încearcă să se apere. Ea este școala viciului. Ia aminte și judecă. Când cei mai buni dintre noi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reală. "Prin celebra sa definiție a tragediei, Aristotel a orientat în mod decisiv problema esteticului incluzând în definiția esenței tragediei efectul produs asupra spectatorului" (Hans Georg Gadamer, Vérité et méthode [Adevăr și metodă], Paris, Le Seuil, 1973, p. 56). Această distanțare între spectator și spectacol este indispensabilă pentru ca să opereze catarsisul. Dacă ea va tinde spre dispariție, emoțiile de milă și de teamă, care nu mai sunt controlate, redevin sursă de neplăcere, ca în viață. De aceea autorii tragici au situat aproape
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
putea urma inspirația tot atât de liber ca și în proză, și parcurge fără obstacole întreaga scară a ideilor sale fără a se teme că îi fug treptele de sub picioare." Traducerea lui Vigny, care taie unele bucăți de scenariu, care minimalizează multe distanțări de la normă în limbaj, care atenuează brutalitatea sălbatică a lui Iago, rămâne totuși timidă. În ciuda scandalului pe care îl suscită, piesa are totuși, spre marea satisfacție a lui Vigny și a romanticilor, un viu succes, ceea ce apare ca un răspuns
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost victime, unul revoluția rusă și instaurarea stalinismului, celălalt nazismul, vor să facă din teatru un loc de reflectare și un instrument de propagandă. De aceea, pe căi diferite, Meyerhold creând "un teatru al convenției conștiente", Brecht introducând conceptul de "distanțare", ei încearcă să evacueze iluzia, care adoarme spiritul critic, amintind în mod constant că scena nu este decât ficțiune. Influența lor pe scena contemporană mai este încă astăzi imensă. 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" Dorința de a ajunge
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrului spaniol (vezi ilustrația nr. 3). Împrumută de asemenea unele dispozitive din teatrul oriental, în special podul din teatrul japonez ce traversează spațiul destinat spectatorilor, de la culise la scenă, dând intrării actorului pe scenă caracterul unei veritabile apariții. 3.2. Distanțarea brechtiană Scrierile despre teatru reunesc esențialul operei teoretice a lui Brecht (1898-1956) care a fost în același timp autor dramatic, regizor scenic și teoretician. Din cauza evenimentelor politice care despart Franța de Germania timp de mai multe decenii, venirea fascismului începând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenice a simbolurilor, în această dramaturgie nouă pentru el, notează imediat: "teatrul chinez este plin de simboluri". Este un procedeu pe care îl va cultiva și el în mod sistematic pentru a atinge așa-numita Verfremdung, sau Efectul V, această "distanțare" ce reprezintă cheia de boltă a teatrului său. Introducerea constantă a unor simboluri, care "derealizează" scena brechtiană, permite să fie introdusă o distanță între spectator și spectacol, și să i se dea de înțeles în mod diferit niște fenomene asupra
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Introducerea constantă a unor simboluri, care "derealizează" scena brechtiană, permite să fie introdusă o distanță între spectator și spectacol, și să i se dea de înțeles în mod diferit niște fenomene asupra cărora nu s-a întrebat. Producând efectul de distanțare, scrie Brecht în Noua tehnică a artei dramatice (1935-1941), se realizează un lucru banal și cotidian, nu este nimic altceva decât un mod foarte răspândit de a face înțeles ceva cuiva sau sie însuși; acest efect este întâlnit sub multe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lumea, ci pe ei înșiși. Individualități pentru vitrină de colecționar. Citate cu valoare de giuvaeruri. Un orizont limitat, burghez. Totul cu măsură și pe măsură." Este potrivit deci pentru Brecht să introducă o "distanță" între spectator și spectacol. Conceptul de "distanțare" se naște din analiza politică a lui Brecht care denunță, în Germania prenazistă a anilor treizeci, procedeul teatral prin care Hitler, în perversitatea lui, hipnotizează mulțimile. Politica teatralizându-se atunci într-un mod neliniștitor, Brecht dorește deteatralizarea teatrului, pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
maniera lui grotescă de a insista asupra factorului emoțional, și poate tot pe atât un oarecare declin al elementului rațional al doctrinei marxiste m-au incitat și pe mine să pun accentul mai mult pe aspectul rațional." Pentru producerea acestei "distanțări" care va dezaliena spectatorul, Brecht proslăvește un "teatru epic". Caracteristica esențială a teatrului epic, scrie el în Drumul spre un teatru contemporan, este, poate, să se adreseze mai puțin afectivității spectatorului, cât rațiunii sale. Spectatorul nu trebuie să trăiască ceea ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celelalte elemente ale spectacolului, fac apel, la spectator, la o facultate de apropiere. Această discontinuitate a limbajului tinde să evite identificarea spectatorului. Decorul, care nu vizează crearea unei iluzii de realitate, este și el, în discontinuitatea sa, un element de distanțare. "Astăzi, scrie Brecht în Despre declinul vechiului teatru (1924-1929), este mai important ca decorurile să-i spună spectatorului că se află la teatru, mai degrabă decât să-i sugereze că se găsește, de exemplu, în Aulida. Teatrul trebuie, în calitatea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distruge iluzia la spectator. El știe că sala și scena fac schimburi de relații comparabile cu cele ale vaselor comunicante și că atunci când comedianții sunt emoționați, emoția lor va câștiga și publicul. Într-adevăr, numai actorul poate să asigure reușita distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie"? Și chiar, operațiunea fundamentală a "poeziei"? Actorul, printr-o anumită intonație, un anumit gest, intonații și gesturi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ale vaselor comunicante și că atunci când comedianții sunt emoționați, emoția lor va câștiga și publicul. Într-adevăr, numai actorul poate să asigure reușita distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie"? Și chiar, operațiunea fundamentală a "poeziei"? Actorul, printr-o anumită intonație, un anumit gest, intonații și gesturi în același timp el are la dispoziție infinite moduri și posibilități "subliniază" detașându-se, adică plasându-se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
abia în 1830 va apărea versiunea definitivă. 40 Primul citat este extras din Zaïre (IV, 2) de Voltaire, al doilea din Ifigenia (II, 2) lui Racine. 41 Brecht va pleca de la această dedublare în joc pentru a-și elabora teoria "distanțării", cerându-i comediantului să o facă net perceptibilă. 42 Zeuxis, pictor grec din a doua jumătate a secolului al V-lea î.H., este celebru prin realismul său. Din nefericire, niciuna din operele sale nu ne-a parvenit. Nu știm
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simțul comicului", cu aptitudinea de a imprima unui gest aleatoriu, unui incident oarecare, unei fizionomii sau intenționalități artistice semnificație comică, printr-o "răsturnare axiologică", în direcția minimalizării, ori a supralicitării valorice a insignifiantului. Asociat cu reiterarea ridicolului, instinctul comic exprimă distanțare, răceală afectivă, atitudine critică, spirit justițiar. Râsul lui Caragiale este corectiv, exprimat diferențiat în funcție de dimensiunile intrinsec specifice, cu bonomă înțelegere, cu răbufniri sarcastice, cu malițiozitate sau cruzime. Coroborând opiniile formulate de Șerban Cioculescu, Șt. Cazimir ș.a., Loredana Ilie dezvoltă ipoteza
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe o concepție filosofică ale cărei extremități temporale sunt stoicismul epocii romane, ca punct de reper al metodei de temperare a disperării prin deviații comice și existențialismul modern. Rezolvarea estetică a comicului filosofic de această factură se realizează prin tehnica distanțării comice. Privind lumea ca pe un spectacol, "multe drame se vor transforma în comedie"63, pentru că neangajarea, neimplicarea, obiectivitatea nu pot aduce atingere liniștii noastre, astfel apărată prin indiferență. Dispoziția interioară trebuie să fie plasată într-o zonă medie între
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin indiferență. Dispoziția interioară trebuie să fie plasată într-o zonă medie între pasivitate și exaltare, între blazare și indignare. În acest sens înțelegea Bergson "anestezia inimii"64, întrucât comicul "se adresează inteligenței pure"65. Vigilența cerebrală, luciditatea însoțește această distanțare comică pe care Adrian Marino o asociază "autoreflectării prin dedublare"66, intuind că ridicolul lumii exterioare este surprins numai după ce conștiința comică se descoperă pe sine într-o postură ridicolă, prin contemplarea unui alter ego care impune autocritica, autoparodia și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fructificată în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin discursul metatextual lucid, necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face (și cum nu trebuie să se facă) literatura"79. Un exemplu elocvent îl constituie "onesta" mărturisire auctorială din finalul nuvelei Două loturi: "dacă aș fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care se bizuie pe procedeele comicului nu pentru a amuza, ci pentru a exprima o saeva indignatio (indignare crudă), pentru a critica vindicativ, batjocoritor sau aluziv o realitate față de care spiritul satiric se concretizează atât prin implicare, cât și prin distanțarea evidențiată în claritatea idealului pe care i-o opune. Ca trăsături minimale distinctive față de ironia pe care se poate baza și față de umorul din care se desprinde, satira deține elementul de militantism, combativitatea expresă, ceea ce presupune un plus al implicării
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
infinitul mic"134, are grijă să-i asigure o situație, iar bătrânul din Plecarea în străinătate își abandonează proiectul de călătorie pentru că "sentimentul puternic și neînvins de tată îl trase înapoi la țărm"135. Inerentă ironiei în general, detașarea și distanțarea față de obiectul ridiculizat se reflectă la Urmuz prin transferul responsabilității celor afirmate asupra unui enunțiator generic, diferit de locutorul-narator care doar le transmite după formule introductive de tipul "se zice", "se crede", "se știe". Exemplele sunt numeroase și servesc accentuării
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
accepta filonul religios tradițional, dar care întâmpină dificultăți în a recepta dogma religiei instituționalizate, constituind o cale de mijloc între secularizarea totală și religia dogmatică); în fine, mitologia ne mai învață că abstractizarea nu e soluția tuturor problemelor, ci doar distanțarea față de ele, și că adevărul este, la urma urmei, "o poveste".144 Prin mit căutăm să ne punem în acord cu transcendentul care formează totul și pe noi în interiorul său iar mitologia este "studiul marii povești a omenirii", "manifestarea în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
publicului (alcătuit în mare parte din copii ori adulți care proveneau din mase, deci din afara câmpului "legitimității culturale"), atrage atenția Luc Boltanski. Nefiind arhivată, "însușită", tehnicile se deprindeau oral ori prin demonstrație, precum meșteșugurile tradiționale, fără evaluare și comparare ori distanțare stilistică necesare în arta majoră (multă vreme desenatorii nici nu aveau portofoliu, iar munca le era anonimă și nici ei nu știau că le aparține), de multe ori opțiunea pentru banda desenată fiind una negativă, a unor persoane care eșuaseră
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
lui e solitară iar condiția sa e a artistului romantic), sau de gradul al doilea, definite ca "ceva ce se știe, dar prin care se exploatează valențele iconice, ironice ori ludice", conform aceluiași Dufays, și prin care are loc o distanțare ironică față de stereotipurile de gradul întâi.776 Din aceste "obligațiuni" ale poveștilor super-eroice, Reynolds conturează o caracterizare complexă și inclusivă a super-eroilor, operațională în discursul propriu acestor narațiuni: ei sunt plasați în afara societății, ajungând la maturitate fără părinți, deci însușindu
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]