2,212 matches
-
divinității și acțiunile puterilor ce corespund acestora; în acest context, este negată existența autonomă a răului care nu este altceva decât absența parțială a binelui. Tratatul Teologia mistică este în schimb foarte scurt (5 capitole). Pentru a ne apropia de divin, trebuie să ne eliberăm nu numai de senzații, ci și de operațiunile intelectuale; trebuie să practicăm mai degrabă teologia negativă (abandonarea progresivă a tuturor numelor atribuite lui Dumnezeu) decât pe cea pozitivă (să-i atribuim lui Dumnezeu toate numele); și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
interes depășește substanțial problemele teatrului, care continuă să ocupe totuși primul loc. Expunerea densă, cu incursiuni istorico-literare, probează, pe baza argumentelor biografice și artistice, încadrarea scriitorilor în epoca modernă. Dintre aceștia, Shakespeare se va instala definitiv în preocupările exegetului. Capodoperele „divinului brit” sunt considerate din perspectiva gândirii de tip renascentist; orizontul lor vast și polimorf este sondat prin tipologie, intrigă, varietatea de epoci, popoare, medii sociale, fantezie, forța pasiunilor, concentrarea caracterelor, dinamica acțiunii, armonia construcțiilor dramatice și prezentarea realistă. G. B.
GHEORGHIU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287236_a_288565]
-
ori în poemele fantastice, sunt degajate constant, fără a fi neglijate, firește, izbutirile estetice. În spațiul relațiilor și interferențelor literaturii engleze cu alte literaturi se plasează și lucrarea Shakespeare în cultura română modernă (1971). Urmărind istorist efectele catalitice ale capodoperelor „divinului brit” în România - de la primele mențiuni, recenzii, articole și reprezentații până la studii, traduceri și inserții tematice în scrierile literaților noștri -, autorul subliniază mai ales specificitatea contactelor, pentru a pune în lumină modul irepetabil în care cultura română s-a integrat
GRIGORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
Fassel și Rudolf Windisch, Würzburg, 1994. Traduceri: N. Iorga, L’ultima delle dee, Lanciano, 1930 (în colaborare cu Aron Cotruș), Frate Francesco. Mister în cinque tempi, Milano, 1931; Mihail Sevastos, La via dei Giardini, Lanciano, 1940. Repere bibliografice: G. Călinescu, Divinul rătăcitor, CNT, 1956, 11; Zaciu, Glose, 218-223; Dan Mănucă, „România antică e modernă”, RL, 1994, 34; Mircea Anghelescu, Literatura română în Italia, „Associazione latină degli studi romeni”, 1995, 9. I.D.
LUPI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287930_a_289259]
-
de apăsată atmosferă dantescă, Balada lui Silviar și Globu - poetul, prins în „vorbirea despre otrăvi și moarte”, nu va reuși să răpună un „dulău” funest, devorator, prin vremi, al inimilor („ce-s pentru rugi păstrate” - inima, locul transmutației umanului în divin), efortul conjugat al întregii umanități, reprezentată, alegoric, de Globu, poate alunga obsesia neantului și înfrânge blestemul pierderii de sine, consecință a îndepărtării omului de realul sacru. Dincolo de enunțul, deseori abstrus (el a dus la situarea lui S., în Istoria literaturii
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
o ființă umană distinctă de Logos. în aceeași scriere se vorbește în mai multe rînduri de unirea ipostatică, temă ce revine o singură dată în tratatul Ad Augustas. în amîndouă, Chiril discută și respinge synapheia ca termen pentru desemnarea unirii divinului cu umanul în Cristos, considerîndu-l insuficient în raport cu henôsis. în ansamblu, limbajul teologic al scrierilor dedicate basilissai e mai apropiat de cel din Contra lui Nestorie decît limbajul din scrierea ad Theodosium, ceea ce constituie pentru G.M. de Durand un argument în favoarea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
BC). încă o dată, ca în cazul lui Celsus și Origen (cf. vol. I, pp. 321-325), două modele de religie se confruntă și, cum e obiceiul în asemenea cazuri, fiecare dintre ele revendică pentru sine capacitatea de a se apropia de divin, aruncînd asupra celuilalt acuzația de superstiție și etichetîndu-i credințele drept basme (mythoi). Grecului care se mîndrește cu o tradiție culturală și religioasă glorioasă și elevată, creștinul îi opune convingerea că aparenta „noutate” a propriei credințe l-ar ajuta să aibă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de superstiție și etichetîndu-i credințele drept basme (mythoi). Grecului care se mîndrește cu o tradiție culturală și religioasă glorioasă și elevată, creștinul îi opune convingerea că aparenta „noutate” a propriei credințe l-ar ajuta să aibă singurul raport adevărat cu divinul; iar acuzația că gîndirea, spiritualitatea și morala sînt pervertite prin degradarea înregistrată pînă și în raport cu modesta calitate a iudaismului este respinsă de creștin, conștient că religia sa poate servi ca temei pentru o societate animată de cele mai înalte idealuri
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
I, 1, 1, pp. 10.23), de la începutul lui 429, îl atacă în mod implicit pe Nestorie și apără termenul de Theotokos, invocîndu-l ca autoritate pe Atanasie; apoi, pornind de la Crezul de la Niceea, autorul discută felul în care se unește divinul cu umanul în Cristos. Apoi, într-o primă epistolă adresată lui Nestorie (Epist. 2; ACO I, 1, 1, pp. 23-25), scrisă în vara aceluiași an, cu prefăcută cordialitate și blîndețe, Chiril spune că a primit din partea papei Celestin sarcina de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vorbi de două naturi numai înainte de unire, așadar în mod pur teoretic. în Cristos, așa cum am văzut, unirea duce la formarea unui singur ipostas (adică a unei persoane). Chiril susține teza comunicării idiomurilor, adică posibilitatea - rezultată din unitatea perfectă a divinului și a umanului în Cristos - de a atribui divinității, în Cristos, caracteristicile care sînt specifice umanului; aceasta, totuși, fără ca unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus recunoașterea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus recunoașterea oficială la Calcedonia (unde epistola sa cu numărul 4 a fost adoptată în mod oficial de către conciliu), la el, divinul în Cristos tinde să aibă întîietate, iar umanul riscă mereu să fie depreciat. Nu e de mirare așadar că monofiziții s-au sprijinit în mod constant pe operele sale. într-adevăr, dacă, pe de o parte, în secolele V-VI
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
li se reproșa antiohienilor și lui Nestorie, pentru că în acest caz nu există o adevărată unire; pe de altă parte, nu e nici o contopire în care totul se amestecă și nu se mai poate distinge ceea ce este propriu umanului, respectiv divinului; ci este în așa fel încît, în ea, fiecare dintre elementele unite își păstrează proprietățile, însă acestea aparțin toate unui singur individ. Această teză a raportului paritar dintre divin și uman îl ajută pe Leonțiu să evite una dintre problemele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în ce mod, în individul Cristos, e posibilă o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
divinității și acțiunile puterilor ce corespund acestora; în acest context, este negată existența autonomă a răului, care nu e altceva decît absența parțială a binelui. Tratatul Teologia mistică este în schimb foarte scurt (5 capitole). Pentru a ne apropia de divin, trebuie să ne eliberăm nu numai de senzații, ci și de operațiunile intelectuale; trebuie să practicăm mai degrabă teologia negativă (abandonarea progresivă a tuturor numelor atribuite lui Dumnezeu) decît pe cea pozitivă (atribuirea lui Dumnezeu a tuturor numelor); și astfel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
țesut - deci un fragment de viață, la îndemâna doar a Pantocratorului! Sfârșitul poemului e mai puțin sfâșietor sentimental decât pare. Necredinciosul Sf. Toma feminin vrea să pipăie flanela - tocmai acum când ea a devenit consubstanțială cu ființa umană (în partea de divin a acesteia). Suferința eului liric e neîndoielnică: De ce pretinzi că nici n'a fost nici o flanelă, Că nu mă vezi, că nu mă simți, că nu mă recunoști? Provocarea obtuză a spuselor feminine se situează în afara spațiului sentimental. Eul ce
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
de vedere psihologic, extazul este o experiență psihologică pură și complexă, În cursul căreia sensibilitatea externă, corporală pare a fi anulată, individul trăind cu intensitate un sentiment interior al plenitudinii, pe care-l dă Întâlnirea și absorbția sa În planul divinului. Experiența extatică este o chestiune de conștiință. În cursul acesteia, contactul cu realitatea fizică externă se anulează, iar individul trăiește o stare stranie de transportare În planul interior al conștiinței sale. Aceste trăiri au un caracter paradoxal și sunt adesea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și înnoirea literaturii, Folclor și creație cultă, O revistă de critică teologică, Libertate și creație în literatura legionară). Tot Mircea Eliade se oprește asupra unor oameni de cultură italieni (Ernesto Buonaiuti), fenomenul cultural străin fiind comentat și de Stelian Popescu-Segarcea (Divinul Dante Alighieri), Petru Vignali (despre Pirandello, Cele șase personaje nu și-au găsit încă autorul), Paul Lahovari (Digresiuni pe marginea piesei «Gândul» de Leonida Andreev). Alți colaboratori: Virgil Huzum, Vlaicu Bârna, Horia Hulubei, Victor A. Beldiman, Petre Paulescu. I. I.
SANZANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289474_a_290803]
-
Nebunia, ca paradox al naturii umane, fascinează, șochează și invită totodată la reflecție. Din punct de vedere psihanalitic, ea exercită, în planul colectivităților umane, o funcție catarctică (D. Barrucand, C. Enăchescu). Este „descoperire” și „avertisment”, realizând întâlnirea umanului cu supranaturalul divin, ca în cazul profetismului sau al divinației oraculare. În sensul acesta Pythia, la greci, și Sybila, la romani, devin personaje emblematice, simboluri ale exemplarității nebuniei, respectată, temută și ascultată. Luciditatea vizionară a profeților Vechiului Testament, precum și extazul tenebros al profeteselor
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
adulterul nu putea fi explicat în termeni stoici. De aceea exegeții nu s-au sfiit să stigmatizeze viciul recurgând la artificii pedagogice subtile: interpretări menite să accentueze blamul. În cazul Elenei, de exemplu, au adăugat intenționat un „fapt” pe care „divinul Homer” nu-l menționase: au inventat o scenă în care „impudicul Paris” uită de luptă în toiul acesteia, pentru o „partidă” de dezmăț cu Elena. Atare stigmatizări violente inventau nu numai gramaticii, ci și retorii și sofiștii ori de câte ori trebuiau să
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care Dumnezeu le-a sădit în noi: voința, intelectul și capacitatea de a acționa. Nenorocirile noastre ne vin dinlăuntru. Res humanae nu sunt îndeplinite, deși sunt sarcini pe care Creatorul le-a dat celei mai reușite dintre creaturile sale. Nefolosind divinul Intellectus, omul se prăbușește în ignoranță; ignorând puterea acelei Voluntas mirifice, omul nu ajunge la binele suprem; uitând că dispune de agendi facultas, omul nu alege liber. Astfel încât cele trei res humanae - filosofia, religia și politica - ies strâmbe. Dar ele
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
unui popor („de unde vii tu/ începe Patria, cântecul acela etern”), poetul fiind un agent mesianic al acestui tărâm supracelest, înscris într-o geografie universală, în care se înalță Muntele (unul dintre puținele cuvinte scrise cu majusculă), axis mundi, simbol al divinului, loc în care transcendentul coboară. P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar spațiul cântat este sacralizat, totul pare străluminat de semnele grației, așa cum simțea Sfântul Augustin. Nu e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
baza datelor - fatal lacunare - de care dispunea cele mai tulburătoare ipoteze, să combine informații disparate și să le întregească, temerar, cu imaginația (călăuzită de o stringentă logică), încât monumentala sa lucrare învie o lume. Umanitatea dacică și autoproiecția acesteia în divin e adusă spre a se bucura de singura nemurire considerată reală de istoric, cea în virtutea căreia dispăruții trăiesc viața ideală în conștiința urmașilor. Mai mult ca probabil, savantul a proiectat peste lumea dedusă din extrem de săracele izvoare literare ale Antichității
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
caută să descifreze secretul pietății și al fervorii create în jurul divinității, iubirea și ardoarea în a celebra „mormântul gol”. Autorul „amalgamului entuziast” prezent în culegerea Admirații ortodoxe (2003) știe că metafizica poetică echilibrată duce mult mai direct spre întâlnirea cu divinul decât versurile ce repetă canoane teologale sau dau frâu liber fantasmelor lirice sanctoide. Poemele glisează înspre exercițiul spiritual, intră treptat într-un ritm de evlavie și exultă prezența harului pogorât peste lume. Confesiunea, mereu însoțită de candoare, sugerează truda căutării
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
mă cerți cu sfaturi aici, în Paradis”. Solitudinea dominată de ubicuitatea imaterială a Creatorului este transformată într-o legătură statornică: „Mai stai, singurătate, să bem azur din oale/ Și-n adieri de chiot să îmbătăm durerea”. Când părăsește aspirația către divin, poetul își pierde speranța, redevenind un inadaptat, rătăcit în cotidian: „Să scriu poeme negre pentru mine/ Și din vremelnicie să mă strig/ Tu, suflet jefuit de zări străine/ Te strânge ghem, că o să-ți fie frig”. Izbăvirea vine tot de
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
Timișoara (1932), pe care o va și conduce. Prima carte, Biblice (1932), include versuri în linie tradițională, structurate în patru cicluri. Primul, cu titlu omonim, e alcătuit din meditații despre soarta omului, pendulând între căutare și tăgadă în confruntarea cu divinul, Ai mei e compus din portrete de oameni ai gliei, Lucrătorii realizează o viziune de infern a Reșiței, iar ultimul ciclu, Natură, stă sub semnul optimismului, al solarității care alternează cu melancolia nopții. Preocupat de valorile folclorului bănățean, M.-L
MIU-LERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288192_a_289521]