2,821 matches
-
poezii de Panait Cerna și Corneliu Moldovanu, nuvele de Emil Gârleanu și alții. În aplicațiile la obiect, judecățile de valoare din cele două volume de Critică - publicate în anii 1927 și 1928 - nu lipsite de aprecieri exacte, sunt fie rigid dogmatice, fie compromise prin absența măsurii. Mai puțin vulnerabil când se referă la creatori intrați în conștiința publică (Eminescu, Alecsandri, Macedonski, Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Coșbuc), criticul tinde spre exagerare și spirit sectar când comentează producțiile scriitorilor din cenaclul său. Panait Cerna
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
că metoda pe care o promovează se află la începuturile ei, că dificultățile sunt mari, riscul de a simplifica, de a exagera sau de a greși fiind greu de evitat. A atras atenția asupra pericolului fetișizării noii metode, asupra aplicării dogmatice, nediferențiate a unor principii generale, deși el însuși nu a putut ocoli totdeauna interpretările rigide sau explicațiile simpliste. În Materialismul economic și literatura (1895), progresul în acest sens este evident. D.-G. distinge acum mai multe straturi, „elemente”, ale creației
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
Gherman al Constantinopolului (în 1690), Împotriva ereziilor de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului (în 1691) sau Epistolele lui Ignatie Teoforul, arhiepiscopul Antiohiei, pe care le trimite mitropolitului kievean Varlaam Iasinski și patriarhului Ioachim, dovadă că el intervine, cu prestigiul erudiției, în polemica dogmatică ce împărțea la acea dată cercurile ortodoxe de la Kiev și Moscova în reprezentanți ai curentului latin și ai celui grec, tradiționalist. În 1693 oferea, de asemenea, țarilor ruși Ioan și Petru Alekseevici, într-o antologie intitulată Despre prefacerea sfintelor taine
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
omului către cetitul ei”). Propunându-și a face din cuvânt instrument de expresie, D. întrezărea, nu doar intuitiv, scrisului său o finalitate estetică. În cea de-a doua prefață a Psaltirii în versuri, lectorul este îndemnat a discerne, dincolo de înțelesul dogmatic al Scripturii, o valoare parabolică („ca ciumiliturile, când altă grăiești și altă să-nțălege”), simbolică („să-nțăleagă cuvântul dintr-altă sămnătură de poveste”) sau metaforică („pre mutare”) a textului, autorul stăpânind așadar câteva esențiale noțiuni de poetică și hermeneutică, ce făceau, încă
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
gratuită, cum e cazul lui Sandu Tudor atunci când îl etichetează pe Adrian Maniu drept „borfaș de rând”). Articole incitante mai semnează Al. Sahia (Răspuns tovarășului Panait Istrati, replică la publicarea cărții Spovedanie pentru învinși), Paul Costin Deleanu (Răspuns la „Eonul dogmatic”), Camil Petrescu (Ad rem, răspuns la un articol al lui Șerban Cioculescu din „Vremea”, privind ideea de „frumos în artă”), Zaharia Stancu (Literatura leneșă, Politică și corupție), Cicerone Theodorescu ( Confuzia în spiritul creator contemporan). Un număr din 1936 este dedicat
FLOAREA DE FOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287022_a_288351]
-
articulându-se nu doar pentru a configura o sugestie, ci „și pentru a trezi și o convingere”. Cum apelul la intelectualizare a fost luat drept dogmatism, cum impresionismul însuși a putut fi adoptat de „spirite mai mult sau mai puțin dogmatice” (Faguet și „chiar Taine”) - iată motive de noi precizări metodologice. Față de dogmatisme mai vechi sau contemporane, față de raportarea „la un principiu stabil”, deși „arbitrar” - ca la Brunetière, la Paul Souday ori la Mihail Dragomirescu -, în faza sa modernistă autorul Criticelor
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
precizări metodologice. Față de dogmatisme mai vechi sau contemporane, față de raportarea „la un principiu stabil”, deși „arbitrar” - ca la Brunetière, la Paul Souday ori la Mihail Dragomirescu -, în faza sa modernistă autorul Criticelor admite, în ce-l privește, „existența unei infiltrații dogmatice în afirmarea principiului de diferențiere și deci de înnoire a expresiei artistice, fără ca ea să fi luat însă niciodată un caracter de exclusivitate”. Vechiul scepticism, oarecum empiric, evolua acum „spre un relativism estetic pur principial, reatașat la teoria cunoașterii”. Cele mai multe
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
lui Augustin împotriva lui Pelagius: un semn, acesta, al faptului că episcopul din Hippona, în ciuda faimei sale și a hotărârii cu care reușise să smulgă de la papalitate și de la curtea imperială condamnarea ereticului, nu avea încă, la nivel cultural și dogmatic, și mai ales în Galia, acea autoritate ce i-a fost atribuită în secolele următoare. Am spus că e un termen impropriu pentru că susținătorii acestui antiaugustinism nu se revendică niciodată de la Pelagius, ci, eventual, de la învățații greci din secolul al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o onoare destul de rară pentru operele latine), și din această traducere s-au păstrat unele extrase. c) Tratatul Contra lui Nestorius O dovadă a diversității preocupărilor lui Cassian este și ultima sa operă, cu un caracter angajat și un conținut dogmatic, scrisă la cererea unui diacon, influent la curtea din Roma a lui Celestinus I, care va deveni ulterior papa Leon cel Mare. E vorba de Întruparea Domnului contra lui Nestorius (De incarnatione Domini contra Nestorium), în șapte cărți, compusă înainte de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o cunoaștem doar din ceea ce ne spune Ghenadie. Sfânta Scriptură, afirmă Vincențiu din Lérin, nu poate fi unica normă pentru adepții credinței creștine pentru că poate fi interpretată în diferite moduri contradictorii; numai învățătura Bisericii poate exprima judecăți definitive în chestiuni dogmatice. Afirmând acest lucru, Vincențiu adoptă în mod explicit vechea poziție a lui Irineu și mai cu seamă a lui Tertulian, exprimată în Prescripții, un scriitor pe care el îl admiră fără rezerve. Vincențiu ne furnizează și o consistentă listă de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sufletului (De statu animae), într-un prim moment, Claudian susținuse, într-o scriere care s-a pierdut, că îngerii și demonii posedă un trup, în timp ce sufletul este imaterial. Polemizând cu el, Faustus ar fi replicat într-o scrisoare cu conținut dogmatic spunând că și sufletul are o anume materialitate, iar atunci când această epistolă care circula fără numele autorului a ajuns la cunoștința lui Sidonius Apolinarie, acesta l-a sfătuit pe Claudian să reia discuția problemei într-un mod mai aprofundat. Așadar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aceea ne putem gândi că ulterior a încetat să mai predice în public. Predicile conțin mai ales reflecții despre diferitele sărbători bisericești, în special despre cea a Crăciunului și despre Paști; însă și în aceste omilii, Leon revine asupra problemelor dogmatice care erau vehiculate în acea epocă și în special asupra celor legate de cristologie. Leon însuși și-a strâns omiliile în două culegeri, din care prima le conținea pe cele din anii 440-445, când a obținut de la Valentinian al III
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1969; CTP 109, 1993 (Lettere dogmatiche: G. Trettel). Epistolarul lui Leon cel Mare este, așa cum am spus, cea mai însemnată mostră de proză folosită în documentele oficiale întocmite în cancelaria episcopiei din Roma; firește, și alți papi au trimis epistole dogmatice, însă activitatea lor privește mai mult istoria Bisericii și nu istoria literaturii în sens restrâns, și ies din sfera noastră de interes. Vom întâlni câteva în cadrul producției literare din secolul al șaselea. 4. Petru Hrisologul Alături de marele predicator al episcopiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
autentice au mai ales un caracter exegetic și respectă tradiționala distincție dintre semnificația literală și cea spirituală care trebuie să servească la educarea ascultătorului sau a cititorului. Morala creștină este prezentată destul de simplu, fără prea multe aprofundări. Omiliile cu conținut dogmatic sunt puține: ele se referă mai ales la problema încarnării sau combat în mod generic ereziile. În unele este explicat simbolul apostolic, în altele Pater noster; acestea au fost rostite cu ocazia consacrațiunii catehumenilor. Altele sunt rostite când sunt sărbătoriți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a textului sacru; acești predicatori au trăit departe de importantele și încrâncenatele controverse cristologice care agitau Orientul. Pentru acestea și pentru o speculație mai angajată din punct de vedere intelectual ei nu aveau cu siguranță nici o înclinație; prin poziția lor dogmatică ei erau în esență tentați să se refugieze la umbra Curții pontificale din Roma care căpăta o pondere tot mai mare în Occident din toate punctele de vedere. 5. Sedulius Considerat de unii drept cel mai faimos poet creștin din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cagliari, el a întemeiat împreună cu câțiva călugări o mănăstire, a răspândit regula lui Augustin și a evanghelizat regiunea: deși era în exil, episcopii din Africa continuau să i se adreseze pentru a avea de la el explicații și răspunsuri pentru probleme dogmatice; în 515 a fost chemat la Cartagina de Trasamundus pentru a discuta cu acesta despre conflictul dintre arieni și catolicii ortodocși și a participat aici la o dispută în public cu teologii arieni pe care, firește, a câștigat-o. În
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
foarte întins și datează din perioada celui de-al doilea exil al său în Sardinia. Sunt în total nouăsprezece scrisori din care cinci nu sunt compuse de Fulgențiu, ci i-au fost trimise de corespondenții săi. Conținutul lor este pur dogmatic și moral. d) Omiliile Activitatea omiletică a lui Fulgențiu este atestată de Ferrando pentru ultima perioadă a vieții scriitorului, atunci când se întorsese definitiv în Africa, după exilul în Sardinia și este confirmată și de Isidor din Sevilia. Ne-au parvenit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mare și diferite alte chestiuni. S-au păstrat de la el și șapte scrisori care sunt mai degrabă scurte tratate sub formă de epistolă. Primele două îi sunt adresate lui Fulgențiu și îi supun atenției unele probleme și dificultăți cu caracter dogmatic; în următoarele trei, Ferrando se ocupă el însuși de chestiuni cu conținut analog (despre cele două naturi ale lui Cristos; combaterea opiniilor arienilor sau faptul că Isus Cristos aparține Sfintei și Indivizibilei Treimi). Au fost scrise la puțin timp după
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din cele mai semnificative contribuții latine la această controversă și una din cele mai importante scrieri teologice compuse în Occident în secolul al șaselea. Facundus nu pierde ocazia de a protesta energic împotriva intruziunii puterii politice într-o dezbatere pur dogmatică. De altfel, Iustinian a cerut tuturor episcopilor prezenți la Constantinopol să aprobe condamnarea celor Trei Capitole. Facundus, în foarte scurt timp, s-a apucat să scrie un Răspuns (Responsio) la cererea împăratului care a constat într-un rezumat relativ lung
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care se bazează, în afara unor considerații personale, pe citate din Augustin și, lucru și mai interesant, din donatistul Tyconiu, citate, acestea din urmă, pe care Primasius le-a ales cu atenție pentru că el le consideră valabile din punct de vedere dogmatic în raport cu eroarea generală a donatiștilor. Din nefericire, opera lui Tyconiu nu s-a păstrat și de aceea comentariul lui Primasius care, în sine, nu e foarte semnificativ, este important măcar pentru faptul că a făcut să ne parvină unele din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
De Pascha) al lui Victor, din care s-au păstrat numai fragmente. Papii din secolul al șaselea - în mod similar, dar într-o măsură mai mare decât cei din al patrulea și al cincilea - ne-au lăsat epistole cu conținut dogmatic care, cu siguranță, la nivelul detaliilor, sunt mai interesante pentru istoria creștinismului decât pentru istoria literaturii creștine. Oricum, merită măcar amintite: de la papa Symmachus (498-514) ne-au rămas zece epistole (cf. PL 62, 49-80); Hormisdas (514-523) a scris foarte multe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Sicilia, în Sardinia și Corsica, în Galia și în Africa. Grigorie a înțeles că, ieșind de fapt de sub autoritatea împăratului, devenea, în consecință, păstorul Occidentului barbar. Din acest motiv, el nu s-a mai orientat spre Orient și spre controversele dogmatice, așa cum făcuseră papii până atunci, ci spre Occident, așa încât a fost primul papă care a corespondat continuu cu conducătorii barbarilor, mai ale cu cei ai francilor. În domeniul ecleziastic, Grigorie a întărit controlul papalității asupra diferitelor Biserici. A reușit să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sale literare a fost Sydonius Apolinaire care se bucura de mare faimă în Galia și era considerat, în dubla sa calitate de scriitor și episcop, întruchiparea tipului ideal de literat creștin. Astfel, Avitus putea să combine în epistolele sale conținutul dogmatic și intențiile didactice. Astfel e construită, de exemplu, Epistola 1, unde este înglobat Dialogul cu regele Gundobald (Dialogus cum Gundobaldo rege), compus anterior, în care scriitorul apăra ortodoxia contra arianismului. Această operă ne este cunoscută și grație fragmentelor păstrate în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care scriitorul apăra ortodoxia contra arianismului. Această operă ne este cunoscută și grație fragmentelor păstrate în scrierile literaților carolingieni Florus și Agobard din Lyon, originari din aceeași regiune (și, ca atare, mai bine informați decât alții). Alte epistole cu conținut dogmatic, specie cu lungă tradiție în creștinismul antic, sunt cele Contra arienilor (Epistulae contra Arrianos), numite și cărți (probabil pentru întinderea conținutul lor). Acestea trebuie să fi fost similare celor ajunse până la noi (numerele 2 și 3), intitulate Contra ereziei lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
rege de nevinovăția sa și, în schimb, a obținut mari onoruri. În 514, papa Symmachus l-a numit primat al Galiilor și al Spaniei și el a participat la numeroase sinoade locale care au avut o importanță majoră pe plan dogmatic (de exemplu, s-a ajuns la condamnarea așa-zisului semipelagianism în cadrul sinodului din Orange). Oricum, n-au lipsit momentele de tensiune atât în raporturile cu regele francilor cât și în raporturile cu papii. A murit la Arles în mănăstirea fondată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]