KorAP: Find »[drukola/base=drege & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...74 >

1,848 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

spune Katie surprinsă. Nu l-am Întrebat niciodată. De ce ? Chipul Îi strălucește, e fericită și pare să nu mai vădă nimic altceva În jur. Oare chiar n-a observat cât de În vârstă e el ? — Așa, zic și eu. Îmi dreg glasul. Și... ăă... am uitat. Unde ai spus că v-ați Întâlnit ? — Hai că-ți aduci aminte, nu fi prostuță ! spune Katie, pe tonul cu care cerți un copil. Nu-ți amintești, tu ai fost cea care mi-a sugerat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Tac și, preț de câteva clipe, urmează cea mai Înfiorătoare și mai greu de suportat tăcere posibilă. — Deci... Înțeleg că te-ai uitat, zic Într-un final. Da, m-am uitat, spune Lissy, cu ochii Încă În podea. Și... Își drege glasul. Vreau doar să-ți spun că... dacă vrei să mă mut, am să mă mut. Mi se pune un nod uriaș În gât. Știam eu. După douăzeci și unu de ani, prietenia noastră s-a terminat. Se află un foarte mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
nu mi-am dorit să-l am și asta nu Înseamnă că sunt lesbiană și nici că tânjesc la tine. Nu Înseamnă absolut nimic. — A. Se lasă tăcerea. Lissy pare complet bulversată. Aha. Am crezut că e... o... Înțelegi. Își drege glasul. C-ai vrut să... — Nu ! A fost doar un vis. Un singur vis idiot. — A. Am Înțeles. Se lasă o tăcere lungă, În timpul căreia Lissy se uită atent la unghii, iar eu Îmi examinez atentă catarama de la ceas. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Mersi, dar sunt OK. — Bine. Se oprește, apoi adoptă un ton mai profesional. Ieri am presupus că motivul pentru care ai plecat mai devreme de la serviciu a fost că te-ai hotărât să-ți continui treaba acasă. — Ăă... da. Îmi dreg glasul. Așa e. — Și, evident, ai rezolvat o serie de lucrări urgente, așa-i ? — Ăă... da. O groază. — Excelent. Așa credeam și eu. Bine atunci, la treabă. Și voi ceilalți, la fel. Face ochii roată, apoi spune, pe un ton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
stare să-i pronunț numele lui Kerry. Urmează un scurt moment de tăcere, În timpul căruia mama și tata se privesc, apoi Își feresc iar privirea. Evident, Kerry Îți transmite salutări ! spune mama veselă, de parcă vrea să schimbe brusc subiectul. Își drege glasul. Știi, s-a gândit că poate la anu’ se duce la Hong Kong. În vizită la tatăl ei. Nu l-a mai văzut de cinci ani și poate că e timpul să... mai petreacă niște timp cu el. Aha, spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Emma, ce vrem noi să-ți spunem este că... suntem foarte mândri de tine. O, Doamne. O, Doamne. Cred că-mi vine să plâng. — Aha, reușesc să Îngaim. — Și... Începe tata. Adică, noi amândoi, mama ta și cu mine... Își drege glasul. Întotdeauna te-am... și Întotdeauna te vom... amândoi... Se oprește, respirând greu. Aproape că nu-ndrăznesc să mai zic nimic. — Ce Încerc eu să-ți spun, Emma, Începe el din nou. Așa cum sunt sigur că ai... sunt sigur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
face Lissy iar. Cum ai reușit să ai atât de multe ? — Simplu ca bună-ziua. Dar sunt sigură că și ale tale sunt la fel de bune, spune Jemima regal. Începe tu, te rog. — OK, spune Jemima cu o privire iritată și-și drege glasul. Numărul unu : Vrea să mute toată corporația Panther În Scoția. S-a dus acolo În recunoaștere și n-a vrut să zică nimic, ca să nu Înceapă să circule zvonurile. Numărul doi : e implicat În cine știe ce fraudă bancară uriașă... — Poftim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
afla nimeni nimic. După care intru În birou... și te văd. — Și ți-a stat inima. Nu chiar. Îmi Întâlnește privirea. N-am știut ce e mai bine să fac. Simt că-mi urcă tot sângele În obraji și-mi dreg vocea, stângace. Deci... ăă, zic, ferindu-mi privirea. Deci de-aia... Nu voiam decât să nu te trezești vorbind despre asta. Hei, n-a fost În Paris, a fost În Scoția! Și de-aici să iasă cine știe ce nebunie. Clatină din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
vorbi. — Jack, și eu vreau să-ți spun ceva. Despre... despre ce-ai zis. Știu că ți-am zis că mi-ai distrus viața. — Îmi amintesc, spune Jack cu o grimasă. — Ei bine, e posibil să mă fi Înșelat. Îmi dreg glasul stângace. Adevărul e că... m-am Înșelat. Îl privesc cât pot de sincer. Jack, nu mi-ai distrus deloc viața. — Nu ? spune el. Mai am dreptul la o Încercare ? — Nu ! — Nu ? E ultimul tău cuvânt ? În clipa În care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Jack se uită cu interes la mâna mea. „Jack nu mai există“, citește cu voce tare. Fuck. Mă fac instantaneu stacojie la față. N-am să-mi mai scriu În viața mea nimic pe mână. Niciodată. — Asta e doar... Îmi dreg iar glasul. E doar o glumă... nu Înseamnă... Sunt Întreruptă de trilul soneriei de la mobil. Slavă Cerului. Oricine e, Îl iubesc. Scot iute mobilul și apăs pe butonul verde. — Emma, o să mă iubești pe vecie ! aud glasul sfredelitor al Jemimei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
N-am mai vorbit aproape deloc cu Connor din ziua cu interviul TV al lui Jack. Asta poate din cauză că, ori de câte ori Îl zăream, o coteam repede În altă direcție. — Da ? spun, Întorcându-mă spre el. Despre ce anume ? — Emma. Connor Își drege glasul, de parcă s-ar pregăti să-mi țină un discurs oficial. Am sentimentul că n-ai fost Întotdeauna... extrem de sinceră cu mine, atunci când eram Împreună. În viața mea n-am mai auzit un adevăr spus atât de pe departe. — Ai dreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
am fost cu tine, n-am mimat orgasmul, spun, coborând glasul. Ți-o spun cu mâna pe inimă. Niciodată. — Păi... OK. Se freacă stângaci la nas. Dar altceva ? Îl privesc nesigur. Nu Înțeleg ce vrei să... — Au existat anumite - Își drege glasul - situații și momente În care te-ai prefăcut doar că Îți produc plăcere ? O, Doamne. Te rog, nu mă Întreba asta. — Știi, chiar... nu-mi amintesc ! mă fofilez. Adevărul e că ar cam trebui să plec... — Emma, spune-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
crezi ? Brusc, sunt cuprinsă de remușcări. E numai și numai vina mea. Nu e destul că mi-am distrus relația, acum le-am mai distrus-o și pe a lor. Trebuie neapărat să fac ceva. Trebuie să remediez situația. Îmi dreg glasul. — Ăă... scuze. — Cine dracu e ? face Francesca, un pachet de nervi. E cineva acolo ? — Sunt eu, Emma. Fosta prietenă a lui Connor. Se aprind brusc un șir de lumini și mă trezesc că o fată cu părul roșu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

vorbă homeric, urca prin camerele de la etaj să ne citească din poveștile ei adunate într-o viață, mai ales repovestiri ale parabolelor din Biblie - în fine, pe Antonia am cunoscut-o în ziua aceea când, după băută, trebuia să mă dreg cu ceai fără pic de alcool. Pe urmă, în anul cât a durat relația noastră și când eu cădeam în bețiile mele profunde de trebuia ea și cu maman să mă dezbrace-descalțe seara acasă, nu mai contenea să-mi amintească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
picoteală, în zgomotul roților, amplificat de traversele unui pod. Nu mi-a trecut niciodată prin minte cum trenul comprima noaptea. Fata din compartiment, redevenită matură, se arunca icnind după sacul ei uriaș din spațiul de bagaje. În oglinda ciobită își drege cu mișcări iuți fața, de o paloare care mi-o face încă o dată familiară, sugerându-mi că nici ea n-a dormit totuși cum trebuie. Mie mi-e mult mai ușor să cobor în Constanța, cu geanta ușoară de voiaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
era exact ca Galina, fata de-am cunoscut-o cu ani în urmă în Germania, siberiancă din Tomsk: stând lângă ea la masă, tot o vedeam că nu bea și o dată brusc i-a crescut temperatura). Ilie își revine și drege la toată lumea. Toastează cu vorba lui veche, Copii, dacă v-am greșit cu ceva, eu vă iert! Pe urmă se scoală de la masă și, trecând spre bucătărie prin spatele meu, îmi vâră între omoplați carpienele lui ca pe niște burghie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

tot pantofi noi - și data cealaltă, la fel. Ceea ce e destul de ciudat și trebuie să fie una din chestiile alea complet aleatorii care se mai întâmplă. — Nu! îi răspund grăbită. Îi am de o mie de ani. De fapt..., îmi dreg vocea, sunt pantofii mei de condus. — Pantofii tăi de condus, mă îngână Luke sceptic. — Da, spun, și pornesc motorul înainte să mai zică ceva. Dumnezeule, cum poate să fie mașina asta! Face un zgomot fantastic când o ambalezi și roțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și mă sforțez să zâmbesc larg. Nu pot s‑o las pe Alicia să‑și dea seama că vestea m‑a luat prin surprindere. Pur și simplu nu pot. — Normal că știu despre asta, zic cu voce răgușită și‑mi dreg glasul. Știu totul. Dar... nu discut niciodată despre afaceri în public. E mult mai bine să fii discret, nu crezi? — Da, absolut, răspunde, și felul în care mă privește mă face să cred că nu e convinsă nici cât negru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
am nimic de zis! Zău! Eu doar... Ridic neajutorată telefonul. Era... mobilul meu. Am crezut... Scuze. Continuați. Mă așez la loc cu picioare tremurânde și se lasă tăcerea. Încetîncet, cei prezenți îmi întorc spatele și se liniștesc, iar preotul își drege glasul și trece la jurămintele mirilor. Restul slujbei mi‑l amintesc ca într‑o ceață. După ce se termină, Lucy și Tom ies din biserică, ignorându‑mă vizibil, și toată lumea se adună în jurul lor în curtea bisericii, aruncă în ei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Trebuie să fie pe undeva! zice veselă o femeie. Cine l‑a văzut ultima oară? Urmează o tăcere de mormânt. Două sute de oameni mă fixează. Surprind privirea îngrijorată a mamei și mă uit repede în altă parte. — Adevărul e... Îmi dreg glasul. Acum mi‑am adus aminte, zicea că îl cam doare puțin capul! Așa că poate s‑a dus să... — L‑a văzut cineva cu adevărat? mă întrerupe Lucy, ignorându‑mă. Se uită pe deasupra adunării. Există cineva care poate spune că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
șampanie și se lasă iar pe spate, sprijinindu‑se în coate. Apropo... a părut complet șocată să mă vadă. Parcă... văzuse pe dracu’. Ca majoritatea invitaților. Se uită la mine întrebător. E ceva ce trebuie să știu, Becky? — Ăă... Îmi dreg glasul. Ăă... nu neapărat. Nimic important. — Așa am crezut și eu, zice Luke. Deci domnișoara de onoare care a țipat „Dumnezeule, există!“ când am intrat... probabil că e... — Genul care vorbește ca să nu tacă, zic, fără să mă clintesc. — Aha

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Exact. Tocmai bag caseta în video, când sună telefonul. — Alo, bună ziua, zice o voce de fată. Îmi cer scuze că vă deranjez. Sunteți cumva Becky Bloomwood? — Da, spun, luând telecomanda. — Sunt, ăă... agentul dumneavoastră de turism, zice fata și își drege glasul. Voiam doar să‑mi confirmați la ce hotel veți sta la New York. — Ăă... la Four Seasons. — Și veți sta împreună cu un domn... Luke Brandon? — Corect. — Câte nopți? — Ăă... treisprezece? Paisprezece? Nu știu precis. Mijesc ochii la televizor, întrebându‑mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
nu găsesc curajul să mai spun nimic. Dar văd străzile trecând pe lângă mine. 34, 35... E aproape ora trei și ne îndepărtăm tot mai mult de SoHo și de Sephora și de rimelul meu gratis... Scuzați‑mă, spun și‑mi dreg glasul, pentru a‑mi întări cuvintele. De fapt... — Ce? zice șoferul, aruncându‑mi o privire amenințătoare. — Toc... tocmai mi‑am amintit că i‑am promis mătușii mele să mă văd cu ea, în... în... — SoHo. Vreți să mergeți în SoHo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
te‑am mai văzut, parcă. — Dimineață? zice Luke, aruncându‑mi o privire mirată în timp ce se așază iar. Parcă mi‑ai spus că azi e închis la sală. La dracu’!. — A. Îhm, păi... Iau o gură mare de băutură și îmi dreg glasul. Când am zis că e închisă, am vrut să spun că e... e... zic din ce în ce mai stins. Of, Doamne, și ce mult voiam să fac impresie bună. — Așa e, ce‑o fi fost în capul meu? zice Michael brusc. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Cu blestematul ăla de schi nautic și cu blestematele alea de sonate. Nu, zic sfidătoare. Dar am... întâmplarea face că am dat și eu un recital. Cu... sonate de Wagner. — Sonate de Wagner? mă îngână Elinor neîncrezătoare. — Îhm... da. Îmi dreg glasul, încercând să mă gândesc cum să scap de subiectul cu realizările. Deci. Cred că sunteți foarte mândră de Luke. Sper ca această mică remarcă a mea să provoace un mic discurs fericit din partea ei, care să țină măcar vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]