964 matches
-
locomoțiune minunată, Ce îmi permite să ajung cu bine, Cu toate că-i înzăpezită linia ferată. Revăd căsuța ta de zarzări adumbrită, Revăd Danubiul și balta înverzită, Revăd atâtea colțuri răzbătute-n mai. Intimismul simbolist și livresc e împrospătat de un clasicism elegiac de factura Ovid-Catul-Properțiu. Frigul ținuturilor critice, mormintele, ceea ce întunecă existența sub soarele mediteranean și printre albele coloane, acestea sunt ideile poetice ale elegiacului, clasic nu în decor ci în substanță. Teroarea de mări negre, zăpezi și vânt aspru e ovidiană
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
balta înverzită, Revăd atâtea colțuri răzbătute-n mai. Intimismul simbolist și livresc e împrospătat de un clasicism elegiac de factura Ovid-Catul-Properțiu. Frigul ținuturilor critice, mormintele, ceea ce întunecă existența sub soarele mediteranean și printre albele coloane, acestea sunt ideile poetice ale elegiacului, clasic nu în decor ci în substanță. Teroarea de mări negre, zăpezi și vânt aspru e ovidiană: Gazetele din Urbe au avut dreptate Scriind că astăzi apele vor fi-nghețate. Ieri, toată noaptea, cu tridentul său, Neptun Le-a frământat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de imagni. Mai mult un poet de carnet fugitiv, Ion Vinea și-a schimbat des maniera. Îl surprindem fantazând neacademic, ca Jean Cocteau, din materiale găsite, petrecând cu mici calambururi de imagini, ștergîndu-și în pur hazard pensulele. Temperamental e un elegiac cu plânsul smălțuit și mătăsos ca al japonezilor: O tristeță întîrzie în mine ca și toamna care întîrzie pe câmp; nici un sărut nu-mi trece prin suflet, nici o zăpadă n-a descins pe pământ. Cântecul trist, cântecul cel mai trist
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dulce ca o turtă, Fiecare cuvânt sobru, fiece gest aritmetic calculat, Nădragi lungi, încopciați cu aramă pe burtă, Și nici un copil de vecin nețesălat. În curs de afirmare sunt Teodor Scarlat, Alexandru Raicu, George Fonea, Ion Sofia Manolescu, Aurel Marin, elegiac al imaterialului, cântăreț al munților și al pădurilor, Aurel Chirescu, Eusebiu Camilar (prozator totdeodată de un realism negru), Mircea Badea, G. Mărgărit. Dimitrie Stelaru, boem adevărat, ducând o viață imposibilă, repetă în linii generale atitudini experimentate: hamletisme, evocări de îngeri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de delir, să capteze femeia malignă și plin de repulsie pentru femeile pierdute, având doar vocația legăturilor cvasi-matrimoniale, fără obligații legale. Liceenii plănuind fugi în America amintesc literatura lui André Gide. Mihail Celarianu e și poet remarcabil, la modul prelung elegiac al lui Shelley, în care cântă uimirea în fața universului, a pădurilor bunăoară: Pădurile, pădurile-nnegrite Cu duhuri la tot pasul de-ntuneric, Ce murmură cu freamăt negrăit, Eu știu, în șoapta lor nemuritoare Ce taină uriașă-a-ncremenit. Într-alte poezii mai recente
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Este limpede că Heliade n-are simțul elementelor și nu leagă soarta poemului său de astfel de percepții. Heliade este, În raport cu CÎrlova, mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul CÎrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, În fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este greu de spus, În cazul lui Ion Heliade Rădulescu, care este peisajul, său, locul și timpul În care spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tema morală, tema creației sînt tratate cu destulă coerență Într-un discurs oniric național. Stilul acesta de a trece de la una la alta și de a căuta mereu În fapte un Înțeles moral-pedagogic este propriu lui Heliade. Stilul este cînd elegiac (acolo unde narează moartea copiilor), cînd pamfletar, turbat de mînie, În portretul „iazmei Îngrozitoare”, „Împielițat Satan”. Portretul „nevoiașului bărbat” anunță portretele lirice din Flori de mucigai. Visul, În orice caz, are șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și superficial În aceste poeme ce fac elogiul tihnei casnice. Versurile: „Ți-ndreptezi zborul fără așteptare/ Și iar la postu-ți drept te oprești” nu arată o dorință de evaziune, de plutire, cum se zice, cu capul În nori. Așezat, mulțumit, Îndrăgostitul elegiac se gîndește deja la moarte: „sosească ceasul, noi ne gătim”. O moarte calmă, un sfîrșit aproape mulțumit. Figura esențială a erosului heliadesc este, În fond, conjugalitatea. Simbolul feminității este pentru el Hera. Alții celebrează amorul pasional sau amorul spiritualizat, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult dor”) Bicăi. Mesager și paznic În același timp: prins În părul numitei Bica, trandafirul să apere prin spinii lui femeia iubită de o posibilă mînă străină (CÎntec grădinăresc). Din lumea păsărilor, Conachi caută corespondențe, În stilul epocii, cu păsările elegiace, singuratice: turtureaua, privighetoarea. Ienăchiță compara ibovnica lui cu puișorul canar, Pann introduce mierlița, cucul. I.C. jură pe șoim și, Încă o dată, pe turturică și privighetoare. „Filomela” devine un simbol romantic curent. Din sfera micilor viețuitoare, Conachi dă atenție fluturelui, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră intimitate sobră, confidențe cuminți, melancolie discretă și, mai ales, contemplație interiorizantă. O figurație rurală, în covârșitoare proporție, devine suportul unei sensibilități ușor maladive. Factura versurilor, libere cu moderație, când albe, când rimate, fluente în permanență, la modul minor, adesea elegiace, produce o tonalitate vag simbolistă: „Puțin dacă în toamnă ar mai tăcea salcâmii / Și plopii s-ar opri din foșnetul știut / Și păsările albe de-a pururi migratoare / În apa nopții somnul cu vaier nu l-ar sparge, / Ni s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]
-
tău e o piramidă cenușie/ Al cărei lacăt îl deschid cu o floare” - Mască). Fără să fie trecut printre „premianții generației optzeciste” (Octavian Soviany), D. și-a asigurat, prin timbrul său singular, un loc aparte în poezia actuală, ca un elegiac al malignului, vibrând tragic și captând rezonanța unui nesfârșit martiraj al ființei. SCRIERI: Intermundii, București, 1975; Reculegeri și alte poeme, București, 1981; Trandafirul și clepsidra, București, 1985; A cincea esență, Cluj-Napoca, 1989; Kaspar Hauser, Cluj-Napoca, 1991; Atotsfârșitul, Oradea, 1995; Cartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]
-
puțin numeros. Poeții au Început să capete o tot mai serioasă dragoste de lucrurile concrete, ei preferă să viseze deasupra documentelor vii și visul lor incită la acțiune, e combativ și mobilizator, cu unele excese. (Suntem departe deci de «tonul elegiac» pe care-l constata un recenzent al poeziei păcii, ori acolo unde acesta se Întâlnește avem de a face cu un accident). Lirismul lor a câștigat În adâncime. (Ă). Spre convingere, n-avem decât a reciti pe Maria Banuș, Eugen
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pe teme date, N. a publicat și poezii mai inspirate, de factură tradiționalistă. Motivul dominant e nostalgia copilăriei și a satului natal, amintirea părinților, îndeosebi a mamei. Compuse în versuri clasice (cele mai multe) sau libere, mai toate sunt rememorări în notă elegiacă: „Unde s-au stins anii copilăriei/ Când printre stânci eram zvăpăiatul izvor?/ Ziua de vară dam roată câmpiei,/ Noaptea dormeam cu caii sub plop foșnitor” (Popas) sau tânguiri: „Nu m-așteaptă mama în prag și nicăierea./ În casa amintirii s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288355_a_289684]
-
de teatru român, care include și un studiu mai vechi, Despre opera unui autor dramatic uitat - Teochar Alexi, valorifică numeroase documente inedite, semnificative pentru momentele de pionierat în dezvoltarea teatrului românesc din Transilvania. Ca poet, C. se prezintă în ținuta elegiacului, cu delicate pasteluri spiritualizate și madrigale irizate de sentimentul trecerii inevitabile a timpului. SCRIERI: Inorogul nu moare, București, 1970; Prințul de aur, București, 1971; Societatea pentru crearea unui fond de teatru român (în colaborare cu Maria Lambucă), pref. Mircea Mancaș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286632_a_287961]
-
național), prin grosiera și vinovata deformare a realului social-politic s-au hărăzit de la sine uitării, putând fi luate în atenție numai ca mostre ale realismului socialist. Doar lirica erotică din Cupa cu garoafe (1960) sau din Cântece albe (1967), inflexiunile elegiace din Arbore neîmpăcat (1973) sau sonetele din Târziu (1980) izbutesc să contureze, în parte, o altă imagine poetului. Culegerile sale de articole, reportaje, note de călătorie, în care adesea e prezentă o acută tensiune pamfletară (caracteristică, de altfel, și unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287104_a_288433]
-
înarmat și cuget treaz, urmașii vitejilor de altădată. Conceput în manieră retorică, poemul are o arhitectură caracterizată prin simetrie, recurgând mereu la antiteză și repetiție. Pasajele de exaltare eroică și viziunile profetice alternează cu efuziunea lirică și cu tânguirea biblică, elegiacă. Mai ales sub raportul muzicalității, tulburătorul poem e un moment însemnat în proza poetică românească. Ediții: N. Bălcescu, Cântarea României, Paris, 1850; ed. în Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, publ. A. I. Odobescu, București, 1878, 553-581; ed. îngr. și introd. N.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
lui Lucian Blaga și în baladescul lui Radu Stanca, toate acestea plasând lirismul lui V. sub zodia unui romantism trecut prin filtrul reflexivității ori chiar al autoironiei. Sub aspect retoric, poemele cunosc două tipuri de construcție. Primul urmează clasica structură elegiacă, în care prezentul dezagregat e pus în oglinda unui trecut real sau doar prezumat: „Au dispărut leii de piatră/ încă un prieten a plecat în exil/ o poartă mai puțin/ o iubire mai puțin /[...] / Astăzi s-a întors/ anotimpul în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
succesiv, redactor, redactor-șef adjunct și redactor-șef la revista „Basarabia”. În versurile din volumele Timpul probabil (1983) și Ghid pentru cometa Halley (1987), P. se definește ca un poet din categoria ironiștilor sentimentali, care întrețin lirismul într-o zonă elegiacă, dar și într-un registru dramatic. În postura ciudată de „ghid al cometei Halley” , el se vrea un tânăr Orfeu, care să restabilească legăturile rupte între om, natură și lucruri sub semnul cântecului identificat cu existența. Poezia din Lunaticul nopții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
lui I. „de a fi un discipol al lui Coșbuc și un continuator al lui”. Însă cei doi poeți erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coșbuc emană tărie interioară, în timp ce I., fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului și însingurarea progresivă sunt motive caracteristice. Între edificiile înalte de la oraș, el se abandonează melancoliei: „Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită/ Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se reduce în practică la ideea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
unor „vremi de trai patriarhal”, întinde peste lucruri coroana-i protectoare. Câte o notă mai dinamică se consumă repede. Sfidând vifornița hibernală, la „orândă” domnește o suspectă „voie bună”, țăranii, inclusiv popa, jucând de „duduie sub ei pământul” (Veselie). Evocator elegiac al lăutarilor și cântăreț al pribegilor, I. e un precursor al lui O. Goga, superficial însă, lipsit de freamătul dinamic al acestuia. Variațiuni în manieră sentimentală de romanță, cobzarul „mândru cerșetor”, lăutarul amintind „gloria trecută” sunt doar simple umbre. Deficitul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
pași obosiți și rari, apăsați de tristețea de a nu-l fi cunoscut pe Mântuitor. Impresia profundă produsă de aceste volume, care marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei poeziei românești postbelice, provine, în bună măsură, din suflul elegiac al viziunii lirice, în care neliniștea ontologică (Imn către neliniște), filtrată de o conștiință bine cumpănită, își face din timp ecranul metafizic pe care sunt proiectate marile întrebări existențiale. Timpul se constituie, de asemenea, în fundalul structurant al estetismului baconskyan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
Și vârâtă aici printre paie, Printre zdrențe, Printre lemne, Sub pupila de cârpă. Nu este pentru nimeni un păcat. Păpusa era o păpușă caraghioasă Și julită la nas. (Elegie pentru păpușa de tărâțe)192 Prezența obsesivă a thanatosului și nota elegiacă predominantă inversează grotesc tiparele de reprezentare ale universului copilăriei, teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
după unele mărturii - o poemă satirică (Nebuniada) și alta epică (Bătălia de la Teișani), precum și un dicționar de rime. Volumul Cântece și plângeri reunește încercări de factură diferită: balade, legende, meditații, cântece, sonete. Numeroase sunt stihurile de iubire care, în tonul elegiac și sentimental al timpului, au avut o muzicalitate capabilă să le asigure o receptare imediată. Motive romantice - veghea, toamna, luna, noaptea - sunt frazate obsesiv. Z. și-a însușit de la romanticii apuseni tonalitatea pesimistă a mărturisirii, învăluită uneori în melodia romanței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
singuraticului (1979) și Coridorul (1989), poetul știe să-și delimiteze temele obsesive, să rămână fidel, adâncindu-le numai, unei atitudini existențialiste și unei voci care ajunge să fie, dacă nu puternică, oricum limpede și recognoscibilă. Tonalitatea poeziei devine acum esențialmente elegiacă. Un plâns subteran, discret, cu sporadice irumperi exclamative, răzbate din adâncul poemelor, care încep uneori cu versuri dătătoare de ton: „Vai, cât de singur ești încât mi-e milă de tine!”, „Mă leagăn într-un leagăn de plumb”, „Pe mine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
carte ce dobândește, în discursul poetic, accente care duc spre fantastic, cu viziuni baroce ale unei lumi aflate într-un continuu proces de coagulare. Volumul Dragonul spre ziuă (1988) dezvoltă aceleași coordonate ale experimentului poetic, interesant mai ales prin elementele elegiace, într-o formulă lirică aforistică, având în nucleu meditații de rezonanță filosofică („A iubi altceva / înseamnă a te iubi într-o altă dimensiune / într-un alt spațiu într-un alt timp / contopite în unul și același viitor / minune dincolo de uscăciune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285926_a_287255]