962 matches
-
homerică; ● problema homerică. 2. Hesiod viața și opera; ● Theogonia - poem genealogic; ● valoarea istorică, etică, filosofică a poemului Munci și zile; ● originalitatea stilistică. 3. Poeții elegiaci: Mimnerm, Solon, Theognis ● viața și opera; ● influența epopeilor homerice asupra tematicii, stilului și metricii poeziei elegiace; ● inovații metrice și stilistice. 4. Iambografii: Arhiloh ● viața și opera; ● varietatea tematică; ● caracterul satiric; ● valoarea filosofico-etică. 5. Poeții melici monodici: Alceu, Sappho ● viața și opera; ● teme majore în poezia monodică; ● caracteristici metrice și stilistice. 6. Poezia melică corală Pindar ● viața
ANEXE din 11 noiembrie 2010 privind programele pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
fratele său Giuliano sunt îngropați într-o capelă proiectată de Michelangelo, situată în partea de nord de Biserică Sân Lorenzo. Lorenzo Magnificul nu a fost numai protector al artelor, ci și poet. A scris o operă lirica variată, poeme idilice, elegiace, mitologice, poezii erotice în stil petrarchist și neoplatonic, în care străbate o senzualitate robustă, pe motivul horațian „cârpe diem”. Lorenzo s-a căsătorit, prin procura, cu Clarice Orsini la 7 februarie 1469. Căsătoria propriu-zisă a avut loc la Florența în
Lorenzo de' Medici () [Corola-website/Science/301000_a_302329]
-
Don Ottavio vin să-i ceară lui Don Giovanni sprijinul pentru descoperirea ucigașului comandorului. Șovăind o clipă, cavalerul le promite cu seninătate tot concursul său. Donna Anna a recunoscut însă glasul necunoscutului care i-a adus nefericirea. În acest timp elegiacul ei logodnic o asigură încă o dată de dragostea și credința lui. În grădina palatului său, Don Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă. Cei doi logodnici, Masetto și Zerlina s-au
Don Giovanni () [Corola-website/Science/307540_a_308869]
-
aceste opere se pot aminti: Cântăreț viguros și delicat al naturii și al dragostei, al vinului și al aventurii și, în același timp, critic necruțător al moravurilor nobilimii, Li Tai-pe a alternat realitatea și visul, atitudinea euforică și cea profund elegiacă în versuri simple și sugestive, amintind adesea de tonalitățile poeziei populare. În lirica sa, finețea notației transcrie în mod fericit puritatea sentimentelor. Li tai-pe a exercitat o mare influență asupra dezvoltării ulterioare a liricii chineze.
Li Po () [Corola-website/Science/306484_a_307813]
-
Ochiul se-nchide// Când muntele își azvârle culcușurile/ spre gura prăpastiei/ cum poți opri strigătul/ doar în pâlpâirea unei lumânări”. Acest ultim vers este, în registru oximoronic, „judecata de apoi” la care este chemată poezia. Poezia lui Valentin Marica este elegiacă în toate fibrele ei, iar nostalgia paradisului pierdut capătă valențe canonice. Poemele au încărcătură interogativă, dar interogațiile sunt mute, ele reverberează doar în adâncul ființei, ca un ecou stins al tragicului. Până la urmă, cartea lui Valentin Marica este o radiografie
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
presiunea fiind prea mare, eul liric se pietrifică necondiționat.<br> Poezia “Plumb” este o poezie simbolistă, nu numai prin corespondente din lumea minerală ci și prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.<br> Versul este iambic în exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetiția obsedantă a cuvântului cheie, poezia devine o elegie asemănătoare cu bocetele populare.<br> Structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea, astfel încât versul 1 este în relație cu versul 5, 3 cu 7 și
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
pe locul doi atenienii; în memoria regelui Leonidas și a celor trei sute de spartani care au căzut până la unul, la Sparta a fost ridicată o columnă pe care li s-au înscris numele; numeroase stele funerare cu inscripții în versuri elegiace aminteau de sacrificiul celor care și-au dat viața pentru patriile lor, iar în arta și literatura timpului au apărut opere de mare valoare care au imortalizat înfruntarea între greci și "barbaroi" (vorbitorii unor limbi străine). La Sparta, eveniment memorabil
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
care ultimii dintre ei au murit. Piatra originală nu a fost păstrată, dar epitaful a fost gravat pe o nouă piatră instalată în 1955. Textul, așa cum îl reproduce Herodot este: Această mostră a liricii grecești antice are forma unui cuplet elegiac. O traducere: La locul bătăliei mai există un monument modern, numit „monumentul lui Leonidas” în onoarea regelui spartan. Este compus dintr-o statuie de bronz a lui Leonidas, înscrisă doar cu replica „Μολών λαβέ” („Vino și ia-le!”). Metopa de sub
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
actualitatea. O dramă mai veche, Scaunul, ne-a rămas în memorie ca una dintre cele mai adânci meditații asupra timpului care dizolvă pasiunile politice și umanizează istoria. De altfel, chiar comediile lui Tudor Popescu sunt, adesea, scuturate de un fior elegiac ce poetizează satira și îi adâncește semnificațiile. De data aceasta ar părea că pășește pe drumul bătătorit al dramelor cu ilegaliști, tipografii conspirative și damnați ai cauzei politice, dar toată această schemă devenită, prin exces, convențională, este la autorul nostru
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
Constantin), Buciurligă (Mihăilescu-Brăila) și Lăscărică (Dinică). Ideea scenariului lui Titus Popovici și Petre Sălcudeanu a avut un răsunător ecou la public (peste 7 milioane de spectatori în 30 de ani de reluări). Prilej pentru scenografia lui Radu Boruzescu să reconstituie, elegiac, Bucureștii timpului.”" Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie și profesor asociat la UNATC, considera "Ultimul cartuș" drept un film cu caracter politic și propagandistic al epocii comuniste, care descrie lupta comuniștilor în ilegalitate și în perioada cuceririi puterii. Una
Cu mîinile curate () [Corola-website/Science/311356_a_312685]
-
din războiul Unității, prinse de un adevărat artist. Victor Durnea remarcă un talent cert de povestitor, un lirism molcom, întemeiat pe o reală sensibilitate față de natură și de soarta lumii de la țară, o undă de umor ce învinge uneori tonul elegiac și coloritul idilic. Segmente pur literare, adesea veritabile nuvele și povestiri, sunt cuprinse în numeroasele scrieri de edificare morală și religioasă, destinate sătenilor. Ceea ce le distinge este profunda credință a scriitorului, precum și o veritabilă conștiință de misionar. Acesteia i se
Alexandru Lascarov–Moldovanu () [Corola-website/Science/310853_a_312182]
-
Poezia este o rememorare subiectivă a unei etape a propriei existențe, a unei vârste umane (adolescența sau tinerețea) perioadă a marilor elanuri și aspirații. Versul final: “Ți-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?” schimbă tonalitatea de odă cu aceea elegiac și, impunând privirea din prezent spre trecut, dă o cheie de lectură a întregii poezii, ca rememorare nostalgică - amintire a stării de a fi a unei vârste anterioare, de-atunci. Acest vers impune eul ca instanță a comunicării în textul
Cu o ușoară nostalgie () [Corola-website/Science/309909_a_311238]
-
Constanța) a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. Ovidiu a excelat în forma distihului elegiac, cu excepția "Metamorfozelor", scrise în hexametru dactilic, după modelul "Eneidei" lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer. Așa cum scrie el însuși în "Tristia IV 10", Ovidiu s-a născut la 20 martie 43 î.Hr. în orașul Sulmo (astăzi: Sulimona), situat în Italia
Publius Ovidius Naso () [Corola-website/Science/297061_a_298390]
-
funerară, Ovidiu a compus - în parte patetic, în parte ironic - următorul text, în forma unei scrisori trimise soției sale ("Tristia", III, 73-76): În traducerea liberă a lui Theodor Naum: Poeme de iubire În aceste prime opere, Ovidiu continuă tradiția poeziei elegiace romane de exaltare a sentimentului de dragoste, pregătită de Catullus și de neoterici în perioada republicană și dezvoltată de Sextus Propertius și Albius Tibullus în epoca lui Augustus. Sentimentul de dragoste este tratat în maniera elegiei erotice alexandrine. Poetul cântă
Publius Ovidius Naso () [Corola-website/Science/297061_a_298390]
-
Das klagende Lied" în 1880 și terminându-se cu faza "Wunderhorn" în 1901; o „perioadă de mijloc” cu mai multe compoziții, care se termină odată cu plecarea lui Gustav Mahler la New York în 1907; și o perioadă târzie scurtă a lucrărilor elegiace, până la moartea sa, în anul 1911. Cele mai importante compoziții din prima perioadă sunt primele patru Simfonii, ciclul de cântece "Lieder eines fahrenden Gesellen" și mai multe colecții de cântece, între care predomină cele din "Wunderhorn". În această perioadă, piesele
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Slatina, fiind însoțită de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților. A scris poeme teologice, istorice și autobiografice, notabile prin inspirația vie din epocă, meditația filozofică asupra vieții, apropiată de cea a poeților elegiaci ne-creștini. Expresia lirică a sentimentelor este completată de descrierile din natură și de o măsură metrică adecvată. "Vechiul Testament proclama limpede pe Tatăl, mai nedeslușit pe Fiul. Cel Nou l-a arătat pe Fiul, a făcut să se întrezărească dumnezeirea
Grigore de Nazianz () [Corola-website/Science/305040_a_306369]
-
care l-a părăsit după cucerirea persană, în jurul vârstei de 25 de ani. Poemele care au rămas de la el dezvăluie câte ceva despre concepția și poziția sa politică și socială. Diogenes Laertios spune că și-a compus poemele în hexametri, versuri elegiace și iambice. I se atribuie și un poem epic despre întemeierea cetăților Colofon și Elea. De asemenea, a devenit celebru pentru ai săi „Sili”, poeme polemice. Unii scriitori din perioada creștină s-au referit la lucrarea „Peri physeos” (Despre natură
Xenofan () [Corola-website/Science/301479_a_302808]
-
lor s-au dus! Fiu de-mpărat pe atunci sosit în ospeție Unde-i acuma oare? Toți, toate s-au răpus. Doar Fluviul Lung tot singur curgând pe lângă ziduri În gol se varsă-ntruna, ca un șuvoi supus.” Acest poem elegiac i-a făcut pe marii poeți clasici ai Chinei să privească la Pavilionul Tengwang ca la o sursă de inspirație și să vină aici să compună versuri. De-a lungul timpului, pavilionul a fost distrus și reconstruit de 28 de
Pavilionul Prințului Teng () [Corola-website/Science/313319_a_314648]
-
De Medicamine Facie Feminae („Îngrijirea tenului”, cunoscut și ca „Arta frumuseții”) este un poem didactic, scris în distihuri elegiace, de către poetul roman Publius Ovidius Naso. În cele 100 de versuri care s-au păstrat, Ovidiu se declară un susținător al folosirii produselor cosmetice de către femeile romane și descrie cinci rețete pentru tratamente faciale. Titlul și data aproximativă a poemului
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
este prima încercare de a compune o elegie didactică. Această specie literară, perfecționată de Ovidiu în a sa „Artă de a iubi”, era un amestec ciudat al stilului moralizator și pedagogic al poeziei didactice și al temelor frivole ale genului elegiac latin. În cea veche și mai cunoscustă specie a genului didactic, „Munci și Zile”, poetul grec Hesiod îl muștruluiește pe un frate destrăbălat să ducă o viață bazată pe muncă cinstită. Câteva secole mai târziu, în anul 29 î.Chr
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
limbajul sobru al lui Virgil pentru a instrui tinerele fete „despre cum îngrijirea poate să îți pună în valoare înfățișarea și cum să îți păstrezi frumusețea”. În loc să folosească hexametrele dactile ale lui Hesiod și Virgil, Ovidiu dă srecomandări folosind distihurile elegiace, metrica tradițională a poeziei de dragoste. Constrastul între tonul serios și metrica facilă transformă „Îngrijirea feței feminine” într-o parodie a „Georgicelor” lui Virgil. În a doua jumătate a lucrării „Îngrijirea feței feminine”, Ovidiu arată că stăpânește arta poeziei prin
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
sentimentale) sau devorează proza cu subiecte polițienești, singuraticul elev de la Liceul Internat din Iași urmărea cu prematură seriozitate dezbaterile literare și întocmea el însuși note și cugetării critice, dovedind pasiune pentru o disciplină în contradicție, de pe acum, cu temperamentul lui elegiac, contemplativ, E. Lovinescu ne invită să căutăm originea criticii sale în straturile... muzicale ale sufletului, în stările de conștiință nediferențiate, misterioase: chip de a spune că în alcătuirea unei personalități critice intră, în afară de informația bogată, inflexibilitatea morală, și un element
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
a elibera, sub forma expresiei critice, un fond de neliniști spirituale și afective, dintr-o necesitate — altfel spus — de confesiune. Sensul tragic al acestei experiențe iese din contradicțiile ce apar, în chip fatal, între rigorile genului critic și disponibilitățile sufletești elegiace ale intelectualului moldovean care poartă în celula intimă a ființei sale morale spiritul de resemnare și plăcerea purei contemplații. Dar cum și altădată au ieșit din suflete elegiace mari polemiști, fu dat și lui E. Lovinescu să învingă, prin exercițiu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
ce apar, în chip fatal, între rigorile genului critic și disponibilitățile sufletești elegiace ale intelectualului moldovean care poartă în celula intimă a ființei sale morale spiritul de resemnare și plăcerea purei contemplații. Dar cum și altădată au ieșit din suflete elegiace mari polemiști, fu dat și lui E. Lovinescu să învingă, prin exercițiu critic, piedicile pe care temperamentul le-a pus în calea unei profesiuni aspre. Din moldoveanul resemnat, copleșit de ideea morții, cu o reală inapetență de viață, a ieșit
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
dialectul ionic, atic, doric și eolic. Dialectul ionic este vorbit în Ionia, în Ciclade, pe insula Eubea și în coloniile ionice. În acest dialect sunt scrise epopeile homerice, poemele lui Hesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poezia elegiacă și cea iambică, opera istorică a lui Herodot și scrierile despre <medicină ale lui Hippocrate. Strâns înrudit cu dialectul ionic este dialectul atic, ai cărui scriitori principali sunt tragicii Eschil, Sofocle și Euripide, comicul Aristofan, istoricii Tucidide și Xenophon,filosoful
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]