994 matches
-
pedala «filmului de artă».”" Analizând acest film, Ioan Lazăr constată că el mută accentul „de la comicul de tip parodic, speculativ, la poezia dramatică a comuniunii binelui într-o geografie determinată irevocabil de substratul istoric al personajelor”. Criticul face o recenzie elogioasă, reliefând profesionalismul regizorului, imaginile „de o frumusețe dramatică implicită” și contraplonjeurile tânărului operator Marian Stanciu, partiturile compozitorului Adrian Enescu, decorurile concepute de Călin Papură sau costumele realizate de Irina Katz (menționându-se ca exemplu dubla funcționalitate a costumului purtat de
Pruncul, petrolul și ardelenii () [Corola-website/Science/319420_a_320749]
-
Garabet Ibrăileanu. Între 1906-1909 se află la Paris pentru pregătirea doctoratului. Obține titlul de doctor în litere cu o lucrare despre "Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire"; lucrare suplimentară: "Les voyageurs français en Grece au XIX-e sičcle" (1909), ambele prezentate elogios de criticul Emile Faguet. Colaborează la revista "Convorbiri literare" a lui Mihail Dragomirescu între anii 1907-1909 și publică primele două volume de "Critice" (I, 1909; II, 1910). În această perioadă publică monografiile "Gr. Alexandrescu" (1910), "C. Negruzzi" (1913), „Gh. Asachi
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de a le insufla consecvență artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Cînd George Enescu ia bagheta, ai certitudinea că te afli în fața unui magistru.” În cronica elogioasă, în care contrasta viguroasa măiestrie a lui Enescu cu orchestra „inegală, ezitantă” care era Filarmonica la acel moment, Sebastian descria complementaritatea dintre artă și iscusință tehnică la dirijor, scriind: „Enescu este un tulburător poet al baghetei și un desăvîrșit tehnician
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
1936, preia direcția ziarului "Adevărul" și a ediției sale matinale, "Dimineața". Alături de George Topârceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa editează, începând cu luna ianuarie, revista lunară "Însemnări ieșene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului literar și redactorului revistei Viața românească. În această perioadă este implicat într-o dispută publică cu presa fascistă și cea de extremă dreapta, contracarând atacurile acestora în ziarele proprii. Susținători ai extremei drepte organizau în public arderea volumelor
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
noi schițe și fragmente de roman în "Gazeta literară", "Luceafărul", "Orizont" și "Viața românească". Despre nuvela "Copilăria lui Herbert", apărută în "Gazeta literară", nr. 42, din 15 octombrie 1964, un nucleu al romanului " În absența stăpânilor", Nichita Stănescu va scrie elogios. Interviuri
Nicolae Breban () [Corola-website/Science/297624_a_298953]
-
puse în orice manifestare artistică de prestigiu. După spectacolul de absolvire a Conservatorului în iunie 1936, în care Maria Moreanu a interpretat rolul lui Orfeu din opera cu același nume de Christoph Willibald Gluck, cronicile muzicale sunt pline de aprecieri elogioase: "Glas cu rezonanțe grave și de o largă expresivitate", "element de elită cu mari perspective în operă și concert". Un an mai târziu, în mai 1937, debutează sub bagheta lui Ion Nonna-Otescu pe scena Operei Române în rolul Charlottei din
Maria Moreanu () [Corola-website/Science/297648_a_298977]
-
altceva decât labirint. Joyce, că influența netăgăduita, proiecta, în fapt, exilarea din labirintul timpului prin dilatarea clipei în detaliu interior. Scriitorul român mixează tendințele cu subtilitate, adăugând idei și fragmente livrești, așa încât structura romanesca rezultată beneficiază și azi de studii elogioase, mereu diversificate și nelămurite (...) În proza lui George Balaita citim anchete în oglinzi deformate. De aici și farmecul scriiturii. Exagerarea, arabescurile, deturnarea, excesul și multe altele captează adevăruri și vinovații în sensuri dizarmonice ce dau, paradoxal, noima întregului. Alături de extravaganța
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
achiziționare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale "Junimii" a rostit conferința pe care a tipărit-o în "Convorbiri literare" din 1 august sub titlul "Influența austriacă asupra românilor din principate". În 26 mai a înaintat Ministerului un raport elogios asupra unei cărți didactice alcătuită de Ion Creangă și alții. În 3 iunie, schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013. În 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin care i s-a
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
originale. Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios: "Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu
Decebal () [Corola-website/Science/296674_a_298003]
-
cu un pronunțat caracter modernist, Kafka se află în compania unor autori ca Hugo von Hofmannsthal, Heinrich Mann sau Rainer Maria Rilke. Cu toate acestea, publicația nu are o viață îndelungată, fiind desființată în 1911. Kafka îi formulează un epitaf elogios în ziarul "Boemia" cu titlul "O revistă trecută în neființă" ("Eine entschlafene Zeitschrift"). Între 1906 și 1909, Kafka scrie "Pregătiri pentru o nuntă la țară" ("Hochzeitsvorbereitungen auf dem Lande"), primul său roman, deși nefinisat. Narațiunea acestei opere este fragmentară, executând
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
la Laiz Sigmarinen, află despre moartea lui Caragiale și scrie o scrisoare datată la 28 iunie 1912 ziarului "Adevărul": În perioada în care s-a aflat în străinătate, Mihail Dragomirescu publică la 25 decembrie 1910 în "Convorbiri critice" o notă elogioasă la adresa operei lui Macedonski și introduce în manualele de clasa a VIII-a de liceu poezia "Noaptea de decembrie", iar în februarie 1912 discipolii Ion Dragoslav, Anastasie Mândru, Alexandru T. Stamatiad și Mihail Cruceanu îl elogiază în "Rampa" cu prilejul
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
războiului au fost foarte grei pentru poet, din punct de vedere material, existând zile când nu putea să-și cumpere nici "pâinea cea de toate zilele". "Literatorul" reapare la 29 iunie 1918, iar în al treilea număr publică un articol elogios feldmareșalului Mackensen și, deși, Alexandru T. Stamatiad încearcă să-l convingă să renunțe la gândurile sale filogermane, poetul refuză. Singura concesie pe care o face este acea de a accepta publicarea unei clarificări cu scopul de a limpezi răspunderea fiecărui
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
În 1935, Beria era unul dintre cei mai de încredere subordonați ai lui Stalin. Și-a consolidat locul în anturajul lui Stalin prin discursul de mare întindere "„Despre istoria organizațiilor bolșevice din Transcaucazia”" (publicat într-o broșură), în care sublinia elogios rolul lui Stalin. În 1934, când Stalin a declanșat epurările partidului și guvernului după asasinarea lui Serghei Kirov, Beria a condus personal epurările din Transcaucazia, folosindu-se de prilej pentru a „rezolva” numeroase animozități politice din republicile caucaziene. Într-un
Lavrenti Pavlovici Beria () [Corola-website/Science/298199_a_299528]
-
sală ""Pedro Botero"" cu șaisprezece opere, în memoria fiului său mort într-un accident. Temele sale devin tot mai variate, stilul rămâne însă neschimbat. Expozițiile din Germania (1986) și Statele Unite înregistrează mult succes, săptămânalul american ""Time"" îi consacră o cronică elogioasă. Călătorește neîntrerupt între New York, Columbia și Europa, organizând expoziții personale de pictură și sculptură în New York, Bogotá, Elveția și Orientul Mijlociu. Stilul lui Botero se afirmă și se definitivează, realizând o sinteză dorită, începând cu lucrările de debut. Operele sale sunt
Fernando Botero () [Corola-website/Science/298240_a_299569]
-
politici - i-au organizat un banchet prezidat de Petre Grădișteanu. Au luat cuvântul atunci, spre a-l omagia pe marele sărbătorit: Delavrancea, Constantin Mille, Tache Ionescu, Alexandru Ciurcu și actorul Iancu Brezianu. B.P. Hasdeu i-a trimis o felicitare foarte elogioasă și prietenească. La banchet, maestrului i s-au oferit câteva daruri simbolice: o călimară de bronz, un ceasornic de buzunar, o pană de argint și un tablou pictat de I.V. Voinescu. În acea zi, a fost tipărit un număr de
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
continuitatea dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen cu destinul națiunii române. Figura lui Constantin Brâncoveanu a penetrat și literatura. În timpul domniei sale, encomiile au fost utilizate alături de portretele figurative într-o campanie menită a crea o imagine a „puterii și munificenței domnești”. Seria de documente elogioase despre Brâncoveanu este impresionantă prin număr, fiind compusă din prefețe de tipărituri și manuscrise, epigrame și encomii (inclusiv în corespondență). Printre toposurile puse în circulație de encomiile lui Sevastos Kymenitul este cel al omului providențial, alesul lui Dumnezeu, care este
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Edouard Brissaud în demonstrarea rolului acestei formații în patogenesa parkinsonismului. În 1906 este ales membru al Academiei Române, unde rostește discursul de recepție "Progresele și tendințele medicinei moderne". În anul 1909 apare la Paris monografia "La Cellule Nerveuse", cu o prefață elogioasă a renumitului histolog spaniol Santiago Ramón y Cajal. Devine din ce în ce mai cunoscut și apreciat în cercurile științifice de specialitate internaționale; în 1912 este ales membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. În 1919 clinica de boli nervoase se mută la
Gheorghe Marinescu () [Corola-website/Science/297436_a_298765]
-
sa funcție ministerială, aceea de ministru la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, în guvernul Lascăr Catargiu. Titu Maiorescu, deși manifestase rezerve serioase, atât față de trecutul liberal cât și față de acțiunile ulterioare în cadrul Partidului Conservator ale lui Take Ionescu, are cuvinte elogioase despre activitatea sa pe timpul acestui mandat. "„Tânărul ministru se distinge printr-o rară aptitudine de asimilare și ajunge curând să stăpânească resortul ce i se încredințase. [...] în cel mai scurt timp a știut să ocupe un loc de frunte printre
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
a sculpturii românești. a fost soțul artistei Silvia Radu. Vasile Gorduz a fost înmormântat la 14 decembrie 2008, la Mănăstirea Cernica, cu onoruri militare. În Revista 22 nr. 40 (141) din 9-15 octombrie 1992 a fost publicat un articol destul de elogios, semnat de Dan Perjovschi, la adresa prototipului pentru Statuia împăratului Traian din București: În anul 1995, o asociație a veteranilor din Bacău a avut inițiativa de a ridica în centrul orașului o statuie ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare. La concursul
Vasile Gorduz () [Corola-website/Science/317106_a_318435]
-
Eminescu), unde a activat până la începutul Primului Război Mondial (1914). 1907 Se căsătorește cu "Irina Madzsar", cu care va avea trei băieți ("Aurel", "Augustin" și "Sabin"). Participă la "Salonul din Budapesta", la care participă apoi în fiecare an. Debutul său este remarcat elogios de presă. 1908 Publică broșura " Despre situația artistică și de artizanat a orașului nostru" (Satu Mare, n.a.). 1908-1909 Organizează la Satu Mare un curs de artă plastică pentru copiii talentați. 1911-1913 Primește din partea "Ministerului Cultelor" o bursă de studii la Paris, unde
Aurel Popp () [Corola-website/Science/319571_a_320900]
-
-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea în 1536 un portret destul de elogios: "„În adevăr e un om foarte modest, foarte bun și, pe lângă aceasta, foarte prudent și destul de cumpănit în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.”" La sfatul voievodului, el și-a trimis familia și bunurile în
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
invitați la serbările prilejuite de semicentenarul Castelului Peleș, ocazie cu care primește Medalia comemorativă Peleș. În 1934 devine comandantul plutonului „mitraliere”, iar la manevrele din toamna aceluiași an a comandat pe rând plutoanele de pușcași, mitraliere și mortiere, primind aprecieri elogioase. Dorind să se perfecționeze, în perioada 1 septembrie 1935 - 31 octombrie 1936 urmează cursurile Școlii de Aplicații a Infanteriei, unde, la „Tactica infanteriei” obține cel mai bun rezultat dintre toți cursanții. La terminarea cursurilor primește din partea comandantului școlii, col. N.
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
se gândește la Arnold Schönberg, Josef Hoffmann și Gustav Klimt. Din păcate, la 6 februarie 1918, Klimt moare în urma unui atac de apoplexie. O lună mai târziu, la cea de-a 49-a expoziție a "Secesiunii Vieneze", Schiele este numit elogios leaderul avangardei vieneze. În iulie, își deschide un al doilea atelier în cartierul "Hietzing", intenționează să creeze compoziții de mari dimensiuni și să înființeze propria sa școală de pictură. Niciunul din planurile sale nu a putut fi relizat. În toamna
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea în 1536 un portret destul de elogios: "„În adevăr e un om foarte modest, foarte bun și, pe lângă aceasta, foarte prudent și destul de cumpănit în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.”" La sfatul voievodului, el și-a trimis familia și bunurile în
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
din traduceri (din limbile engleză și germană-Kleist, Mann etc.). Continuă să își ajute apropiații și câțiva tineri discipoli, fie financiar, fie prin scris. Se stinge în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961. In diferite ocazii, Alexandru Paleologu a scris elogios depre Alice Voinescu, socotind-o cea mai mare oratoare pe care a ascultat-o. Opera și activitatea i-au fost reapreciate postum. La începutul anului 1983, criticul și comparatistul Dan Grigorescu se ocupă de republicarea și îngrijrea unor volume de
Alice Voinescu () [Corola-website/Science/315352_a_316681]