1,129 matches
-
demență, sindroame hipotalamice cu polidipsie, polifagii, epilepsie, tulburări de somn, inapetență, oftalmoplegie. Encefalopatiile mitocondriale care apar la adultul tânăr se diferențiază foarte greu de SM. Dintre acestea boala MELAS este cea mai răspândită și se manifestă prin deficit motor, crize epileptice și oftalmoplegie externă. Majoritatea encefalopatiilor mitocondriale sunt ereditare și de aceea se deosebesc greu de SM familială. Caracteristic pentru boala MELAS este creșterea serică a acidului lactic (HARDING A.E. și colab., 1992; MATTHEWS P. M. și colab., 1991). Malformația Arnold-Chiari
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
multe nivele (Echenoz). Eroii minimali sînt, precum În existențele lor anterioare, bolnavi. Ceea ce era diagnosticat În anii 1930-50 ca boală metafizică, ori măcar „umană”, dar investită de o valoare transcendentală subiacentă, acum devine ceva nenumit, un fel de „petits maux” epileptice, aleatorii, bruște, sau nici măcar atît: presentimente, jene, scurte angoase Înghesuite Într-un cotlon de conștiință. Boli psihice, am spune, dar e prea mult: manifestarea unor urme, consecințele psiho-fiziologice ale unei absențe: doar o muscă - prea puțin pentru a fi ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
externă se anulează, iar individul trăiește o stare stranie de transportare În planul interior al conștiinței sale. Aceste trăiri au un caracter paradoxal și sunt adesea destul de greu de separat de stările patologice de tip crepuscular, cele din timpul aurelor epileptice sau cele produse de administrarea de substanțe psihodisleptice. De o mare forță ilustrativă este, În sensul acesta, relatarea pe care o face Kirilov, În romanul lui F. Dostoievski Demonii, când Își descrie stările de extaz. Redăm În continuare acest fragment
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
teoretice a fost, adesea, ignorată. De aici și acele limite pe care le mai prezintă încă unele discipline psihologice, cum ar fi de exemplu psihologia copiilor handicapați/deficienți, în explicarea mecanismelor psihologice ale comportării unor categorii de copii: infirmi, surdo-muți, epileptici etc.; acești copii, simțindu-se frustrați de la natură, ridică probleme de adaptare/integrare în grup, de autocontrol și autodeterminare în viață. Sub influența doctrinei psihanalitice s-au luat, uneori, măsuri educative puțin inspirate: autoritatea a fost redusă la minimum, contrarierile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
din categoriile marginale ale societății. 9.1.5. Purtătorii stigmatului Printre cei aleși pentru a se specializa în arta divinatorie sunt și persoanele ce poartă cu ele povara stigmatului fizic (fie că este înnăscut, fie că este dobândit) sau psihic (epilepticii, nebunii). Stigmatul devine un semn al unei predispoziții către practicile divinatorii, magie și vrăjitorie. De exemplu, în multe din credințele popoarelor, copilul născut cu căiță pe cap poate deveni strigoi sau vrăjitor. Michel Foucault 205 scria în 1972 că nebunia
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
câte patru kilometri dus și întors, ci rămâne tot mai des la școliță și se întoarce acasă numai seara, după cursurile de după amiază.” (42, p. 104 ) „Pedepsia” rămâne totuși cel mai dureros capitol al vieții lui Ion Creangă. Prima criză epileptică o are în august 1877, tocmai când țarul Alexandru al II lea al Rusiei trece prin Iași, boala împiedicându-l să-l vadă. Conștientizând gravitatea și ireversibilitatea bolii, repeta tuturor, cu resemnare, că „De acu nu-i mult pân’ departe
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
o serie de componente psihopatologice cu impact major: • epilesia; • encefalita; • schizofrenia; • psihopatiile; • alcolismul. * Epilepsiile datorită descărcărilor neuronale necontrolate, pacienții cu această tulburare comit infracțiunile în condițiile legate de apariția crizelor (aceste fapte trebuind să preceadă sau să urmeze accesul). Actele epilepticului aflat în stare de obnubilare a conștiinței variază de la furt, fals și înșelăciune, până la comportamente agresive, tentative de crimă și crimă. Actele comise de epileptic în timpul episoadelor sunt caracterizate printr-un grad crescut de cruzime, însă patologia acestor acte constă
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
condițiile legate de apariția crizelor (aceste fapte trebuind să preceadă sau să urmeze accesul). Actele epilepticului aflat în stare de obnubilare a conștiinței variază de la furt, fals și înșelăciune, până la comportamente agresive, tentative de crimă și crimă. Actele comise de epileptic în timpul episoadelor sunt caracterizate printr-un grad crescut de cruzime, însă patologia acestor acte constă în absența unor motive plauzibile și pertinente, precum și discordanța semnificativă între conduita bolnavului în mod obișnuit și cea din timpul crizelor. Acest lucru este dovedit
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
barbariei roșii”, împotriva dezrobirii muncitorilor. De murea Hitler acum zece ani sau dacă nu s‐ ar fi născut, nu se schimba nimic. Nu! Hitler n‐a fost un Mahomet nici pentru lume, nici pentru nația lui. N‐a fost nici epileptic, nici genial, nici profet, nici erou. A fost un gealat foarte ușor de înlo cuit. 125 DRANG NACH OSTEN și „Spațiul vital” ar fi putut fi înăbușit foarte ușor când s‐ a prins de veste că Hitler pregătește războiul. Nu
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
de proiecție. Prin aceasta își depășește atributele sale anatomice devenind un spațiu al experiențelor sufletești. Această manifestare apare în mod deosebit de pregnant în situațiile descrise și analizate de psihopatologie (alcoolism, intoxicații cu droguri psihotrope, psihodisleptice, halucinații, delir, stări ipohondriace, aure epileptice, vis, hipnoză, stările crepusculare isterice, stările de extaz, derealizare, anorexie mintală etc.). J.P. Sartre afirmă că de regulă în condițiile de normalitate „corpul este trăit în tăcere”. H. Tellenbach face aceeași afirmație că trupul reprezintă o zonă mută în raporturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
leziuni medulare (tabesul dorsal); - leziuni cortico-cerebrale, în special cele localizate în zonele parietală, temporală sau occipitală, așa cum sunt ele întâlnite în cursul sindromului Gerstmann și sindromului Anton-Babinski; - membrul fantomă al amputaților; - prosopagnozia; - psihozele toxice, traumatice, infecțioase sau carențiale (pelagra); - aura epileptică. f) Iluziile spațiale apar în legătura cu perceperea deformată a spațiului și ele pot fi de două feluri: - micropsii, constând în reducerea dimensiunilor spațiului sau a obiectelor; - macropsii, constând în creșterea dimensională a spațiului sau a obiectelor cuprinse în acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
zgomote; b) halucinații auditive comune, de tipul unor sunete precise; c) halucinații auditive verbale reprezentate prin cuvinte, fraze sau dialoguri; d) după conținut, halucinațiile auditive pot fi: favorabile, nefavorabile, imperative, episodice, continue. Halucinațiile auditive apar cel mai frecvent în aura epileptică, în cursul delirurilor toxice sau infecțioase, în melancolie, parafrenie sau la surzi. 2) Halucinațiile vizuale sunt legate de percepția patologică vizuală a unor obiecte absente din realitatea externă. Acestea pot fi de următoarele feluri: a) halucinații vizuale elementare de tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mai rare ca frecvență și ele se asociază, de regulă, cu stările delirante, fiind deosebit de greu de diferențiat de acestea. Ele pot avea un caracter agreabil sau dezagreabil. Sunt întâlnite în leziunile temporale sau bipocampice, în cazurile de schizofrenie, la epileptici, alcoolici sau în intoxicațiile cu cocaină. 4) Halucinațiile tactile sau haptice interesează analizatorul tactil-cutanat și ele sunt mai rare. Pot apărea în stările toxice, în cursul intoxicațiilor cronice cu alcool sau cocaină și la bolnavii schizofrenici. 5) Halucinațiile interoceptive și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
secunde au un caracter paroxistic și debutează brusc. În cursul acestora, bolnavul execută acțiuni coordonate, complexe, urmate, la revenirea stării de conștiință, de o amnezie completă. Ele se termină la fel de brusc cum au apărut, reprezentând tulburări psihice din seria echivalențelor epileptice. Sunt frecvente și aproape specifice, în cursul epilepsiei temporale și intoxicațiilor. 8) Mutismul akinetic, descris de H. Cairns apare în leziunile rostrale ale trunchiului cerebral. Din punct de vedere psihopatologic acesta constă dintr-o tulburare de conștiință însoțită de imobilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o stare de excitație generală, o dispoziție emoțional-afectivă exaltată, adesea susținută de o ideie prevalentă. Ea este întâlnită în cursul excitațiilor maniacale, stările de euforie alcoolică, stările delirante onirice, în cursul sindroamelor delirante de tip pasional, în agitația anxioasă, la epileptici. Deliranții mistici au o privire inspirată și adoptă atitudini extatice. La paranoici observăm o atitudine de superioritate, distanță față de cei din jur, orgoliu exagerat, rezervă, precauție. b) Hipomimia este expresia mimică săracă sau negativă întâlnită în cursul stărilor de inhibiție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
2) Sindroamele afective: depresive, maniacale sau mixte (PMD). 3) Sindroamele din grupa schizofreniei: sindromul hebefrenic, catatonic, paranoid, parafrenic, oneiroid. 4) Grupa de sindroame ale psihozelor simptomatice de natură exogenă: delirul, amenția, starea de obnubilare, starea crepusculară, halucinoza verbală. 5) Sindromul epileptic caracterizat prin următoarele; accesul convulsiv paroxistic, stările crepusculare, dismneziile, tulburările psihice interaccesuale. 6) Grupa de tulburări ale sindromului psiho-organic cerebral, în care sunt puse în evidență, leziuni organice cerebrale diferite ca localizări, întinderi, gravitate, așa cum sunt ele întâlnite în cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o ereditate psihopatică foarte încărcată. Manifestările au o tendință de apariție ciclică. Posedă inteligență normală sau peste medie. Emotivi, susceptibili, neliniștiți și obosesc ușor. Au o voință slabă. Sunt foarte afectuoși cu unele persoane și reținuți cu altele. h) Instabilii epileptici. La aceștia se notează o ereditate epileptică, trăsături psihopatice, etilism și TBC în antecedente. Au frecvente tulburări de caracter de tipul nervozității asociate cu violență și crize de mânie, stigmate de degenerescentă fizică, somnambulism, emotivitate și frică crescute. Nivelul intelectual
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o tendință de apariție ciclică. Posedă inteligență normală sau peste medie. Emotivi, susceptibili, neliniștiți și obosesc ușor. Au o voință slabă. Sunt foarte afectuoși cu unele persoane și reținuți cu altele. h) Instabilii epileptici. La aceștia se notează o ereditate epileptică, trăsături psihopatice, etilism și TBC în antecedente. Au frecvente tulburări de caracter de tipul nervozității asociate cu violență și crize de mânie, stigmate de degenerescentă fizică, somnambulism, emotivitate și frică crescute. Nivelul intelectual este normal. Manifestă tendință la clastromanie, rup
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
H. Ey descrie următoarele forme de manifestare ale sindromului anxios. a) Crizele anxioase sunt crize de anxietate paroxistică ce pot avea aspecte diferite: stupoare, agitație, onirism confuzional, stare de perplexitate. Ele apar în următoarele situații: stări confuzionale, psihoze periodice, episoade epileptice, în formele de debut ale schizofreniei și demențelor. b) Structura anxioasă poate fi o trăsătură dominantă și fundamentală a unor personalități de tip morbid. Ea se poate prezenta sub următoarele variante clinice: nevroze anxioase și anxietăți constituționale având la bază
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
evocare a propriilor acte comise de acesta în cursul perioadelor sale de confuzie, precum și o amnezie completă a acestora. Cauzele care produc sindroamele confuzionale sunt multiple, iar dintre acestea notăm următoarele: - leziuni cerebrale inflamatorii, vasculare, traumatice, toxice sau tumorale; - paroxisme epileptice (grand mal, petit mal, echivalențele epileptice); - psihogene, de factură emoțională, așa cum sunt ele întâlnite în cursul evoluției psihozelor reactive, a stărilor crepusculare isterice etc. Așa cum afirmam mai sus, tratatele clasice de psihiatrie recunoșteau confuzia mintală ca pe o entitate clinică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta în cursul perioadelor sale de confuzie, precum și o amnezie completă a acestora. Cauzele care produc sindroamele confuzionale sunt multiple, iar dintre acestea notăm următoarele: - leziuni cerebrale inflamatorii, vasculare, traumatice, toxice sau tumorale; - paroxisme epileptice (grand mal, petit mal, echivalențele epileptice); - psihogene, de factură emoțională, așa cum sunt ele întâlnite în cursul evoluției psihozelor reactive, a stărilor crepusculare isterice etc. Așa cum afirmam mai sus, tratatele clasice de psihiatrie recunoșteau confuzia mintală ca pe o entitate clinică bine delimitată (Georget, 1820; Delasiauve, 1851
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de slăbire intelectuală. Le vom analiza în continuare. Deteriorarea mintală reprezintă un deficit mintal global, tranzitoriu sau definitiv, consecutiv oricărei atingeri funcționale sau organice a creierului, fie prin procese ireversibile cum sunt atrofiile corticocerebrale, fie prin crize tranzitorii de tip epileptic sau alcoolism (A. Porot). Deteriorarea mintală se pune în evidență prin teste de inteligență sau prin testul vocabularului. Slăbirea intelectuală constă într-un deficit dobândit și definitiv al diferitelor componente ale inteligenței bolnavului. Ea poate interesa și se poate fixa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al domiciliului” (A. Joffroy și R. Dupouy). A. Marie distinge următoarele forme de vagabondaj: a) Vagabondajul de origine economică sau socială la șomeri, exilați, profesiuni ambulante, condamnați și recidiviști care se ascund de lege. b) Vagabondajul morbid la nevrotici, isterici, epileptici, oligofreni, psihopați, alcoolici. c) Vagabondajul etnic sau migrator specific unor populații care nu se pot fixa într-un anumit spațiu geo-social. d) Vagabondajul mascat, specific omului modem, manifestat prin turism, mișcările Hippies etc. e) Vagabondajul cultural reprezentat prin pelerinajele rituale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rapidă sau cronică, de regulă incurabile, letale, în cazul bolilor psihice atitudinea anturajului se modifică, în sensul că manifestările acestuia față de suferința bolnavului se pot manifesta prin următoarele: dezgust și antipatie (în cazul alcoolicilor și a toxicomanilor), teamă (pentru bolnavii epileptici), rejecție, dorință de izolare (stările de agitație coleroasă, bolnavii deliranți), sentimente de compasiune sau de culpabilitate (în cazurile cu depresii, melancolii, acte suicidare), dorința de separare a bolnavului de anturajul acestuia (în cazurile cu evoluție cronică, irecuperabile, oligofreni), abandonul bolnavului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organizare” sau o „slăbire congenitală”, ci o stare de „degradare, o slăbire a facultăților psihice complet formate” (E. Régis). Tabloul clinic al acestora este reprezentat prin demențe: a) demențe primitive (demența senilă, demența ASC, PGP), b) demențe secundare (demența vesanică, epileptică sau alcoolică). Conceptul de degenerescență are un caracter prea general ca să poată fi admis și aplicat în mod curent în clinica psihiatrică (J. Fabet, J. Rogues de Fursac, E. Régis). El nu corespunde niciunei noțiuni nosologice bine definite (A. Gilbert-Ballet
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]